4 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ANALIZA PE DECIZIA CJUE PRIVIND PRESCRIPTIA – Hotararea CJUE din 24 iulie 2023. Teaser pentru un recurs la viitor: "Contextul global actual a aratat potentialul de radicalizare al interpretarii, existand cu siguranta o suficienta gama de amenintari la adresa suveranitatii statale, fara sa mai fie necesare imbolduri interne in acest scop, context in care interventiile de la nivel central european, inclusiv de la CJUE, vor fi impuse din ce in ce mai des"

Scris de: Octavian POPESCU, avocat | pdf | print

10 August 2023 14:28
Vizualizari: 4376

Avocatul Octavian Popescu (foto) din Baroul Bucuresti, partener fondator al Popescu & Asociatii, a realizat o analiza ampla dupa Decizia CJUE din 24 iulie 2023, privind interventia prescriptiei raspunderii penale.

Lumea Justitiei prezinta intregral aceasta Analiza:


Încă de la momentul publicării, mult așteptata Hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) din 24 Iulie 2023, pronunțată în cauza C 107/23 PPU („Hotărârea CJUE”), a creat în spațiul public o mare rumoare cu privire la efectele așa-zis „nefaste” pe care le va genera asupra sistemului de drept național.

Generată de demersuri partizanate sistemic, hotărârea a fost amplu contestată de apărătorii drepturilor aparent limitate, efectele sale fiind aproape stabilite mai înainte ca aceasta să se „răcească” și/sau considerentele să-i fie citite pe de-a-ntregul. S-a argumentat că întreaga jurisprudență obligatorie (a Curții Constituționale a României – „CCR” și a Înaltei Curți de Casație și Justiție – „ICCJ”) cu privire la întreruperea termenului de prescripție a fost anihilată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”), răsturnându-se practic supremația sistemului de drept național. S-a mers până într-acolo unde s-a susținut că hotărârea CJUE ar reprezenta chiar o insultă la adresa judecătorilor ICCJ și ai CCR.

Emoția colectivă generată în jurul acestui subiect justifică fără dubiu retorica și concluziile generate la prima vedere, chiar și prin raportare doar la dispozitivul Hotărârii CJUE. Privind însă mai aprofundat Hotărârea CJUE, în ansamblul său (cu o atenție deosebită asupra anumitor considerente din corpul hotărârii) și nu doar dispozitivul, precum și prin strânsa raportare la Tratatul privind Uniunea Europeana și Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene („TFUE”), concluzia trebuie nuanțată și pusă în context corect, pentru a produce efecte(le) juridice corespunzătoare.

Se cuvine, așadar, o analiză complexă, pornind de la anumite considerații socio-juridice naționale care au ocazionat deja celebra Hotărâre CJUE, dar punctând în mod necesar și anumite aspecte desprinse din chiar cuprinsul hotărârii Curții Europene.

Teza I: Contextul socio-juridic intern. Mai întâi de toate, trebuie spus că, prealabil oricărui posibil conflict între jurisdicția europeană și cea națională, cauza C 107/23 PPU a reliefat un real conflict intern în sistemul justiției autohtone, dacă ne gândim că trimiterea preliminară a Curții de Apel Brașov nu reprezintă altceva decât o expresie (de nepermis de altfel într-o realitate juridică stabilă și consolidată a unui stat de drept european al secolului XXI) a refuzului unei instanțe naționale de a aplica (i) deciziile cu putere de lege adoptate de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, care este independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției, și (ii) deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța judiciară supremă în ierarhia instanțelor judecătorești din România, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești[1].

Fără a fi necesară o căutare prea aprofundată a temeiurilor unei astfel de conduite judiciare, (nenecesare, neobișnuite, neutile, neintuitive, nepotrivite etc. în raport de standardul protectiv invocat) demersul a dovedit că deciziile cu putere de lege și/sau care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii, ale acestor autorități jurisdicționale din România, au putut fi ocolite în mod surprinzător, fără mare greutate și în trecut[2], prin invocarea unor temeiuri din dreptul Uniunii Europene, într-o cauză penală care nu avea ca obiect vreo fraudă gravă cu privire la fondurile Uniunii, deci oarecum „pe lângă” calea procedurală clară de sesizat CJUE cu o trimitere preliminară, în condițiile în care aplicarea prioritară a vreunei dispoziții din dreptul Uniunii Europene nu se putea întrezări/identifica în respectiva cauză (relevanța din acest exemplu este conduita judiciară adoptată de instanțele de judecată într-o situație similară, iar nu efectul generat care, pe axa timpului, ar trebui să rămână în negura soluțiilor de neurmărit și nereferit vreodată de vreun practician al dreptului).

Mai poate fi adăugat în acest context că și Judecătoria Câmpina a avut o încercare similară, care însă a fost „surprinzător” sortită eșecului (trimiterea preliminară fiind constatată ca vădit inadmisibilă), poate și dintr-o lipsă de finețe juridică a demersului, sau poate din prea mult entuziasm manifestat pe trendul conferit de practica modernă a CJUE (a se vedea în mod special hotărârea pronunțată în cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 și C 840/19, Eurobox ș.a. în 21 decembrie 2021) de către tânăra instanță.

Poate tot acesta ar fi contextul în care trebuie amintit faptul (deosebit de relevant de altfel) că, pe fondul încercărilor repetate ale anumitor unități de parchet (SIC!), mai multe Curți de Apel au respins cu fermitate încercările similare de sesizare a CJUE cu o trimitere preliminară bazată pe același raționament, ceea ce ar putea sugera totuși o gândire sistemică quasiunitară. Insuficientă, însă, așa cum s-a dovedit, pentru a fi respinse toate demersurile (sau poate chiar încercările) de autodiscreditare a sistemului, la care a contribuit inclusiv agentul guvernamental al României care a solicitat, în cadrul procedurii din fața Curții Europene obligarea judecătorilor din România să nu țină seama de deciziile CCR și ÎCCJ cu privire la prescripția răspunderii penale (!!!), conduita mai mult decât „inovatoare”, chiar surprinzătoare și care poate nu ar trebui omisă la analiza instituțională necesar a fi întocmită cu privire la exercitarea drepturilor și obligațiilor de către toți factorii statali în limitele impuse de principiul separației puterilor în stat (încă reglementat în Art. 1 din Constituție).

Ar mai fi multe de adăugat însă esența celor de mai sus poate fi explicată prin aceea că situația actuală a sistemului nostru de justiție reflectă poate insuficientă maturitate, comparabilă ca nivel, de ce nu, cu a oricărui alt sistem public din România, pornind de la cel politic, legislativ și guvernamental (cu toate frământările sale, inclusiv cele recente de foarte mare interes pentru sistemul justiției privind pensiile magistraților, care au și generat un val important de reacții), pentru a tranșa intern chestiuni de tipul acestei ”neînțelegeri”. Hotărârea CJUE din 24.07.2023 vine chiar să întărească acest aspect, dacă este să o analizăm din perspectiva răspunsurilor sau dezlegărilor principiale pe care Curtea le-a acordat.

Teza a II-a: Ce a analizat și stabilit CJUE prin Hotărârea din 24.07.2023. Trecând la aspecte ceva mai concrete, tehnice, hotărârea cu pricina a fost pronunțată de CJUE, așa cum am arătat deja, ca urmare a sesizării de către Curtea de Apel Brașov cu cererea de pronunțare a unei decizii preliminare, în condițiile în care această instanță a apreciat (nejustificat și de nepermis, după cum deja am afirmat mai sus) că se ridică o nouă chestiune de interpretare care prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului UE, jurisprudența existentă fiind insuficientă pentru a furniza clarificarea necesară pentru abordarea situației juridice determinate de aplicarea în dreptul intern a Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei ICCJ nr. 67/2022.

Astfel, CJUE a fost învestită cu analiza a trei întrebări înaintate de către instanța națională, ce privesc soluționarea concursului dintre o instituție de drept aparținând politicii penale a unui stat membru (care în acest caz a fost prescripția răspunderii penale, analiza făcută având însă valoare de principiu, indiferent de instituția de drept național analizată) și reglementările din materia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Primele două întrebări au privit, în esență, dacă dispozițiile invocate trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru sunt obligate să lase neaplicate decizii ale Curții Constituționale și ale instanței supreme a statului membru menționat prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza unei încălcări a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, invalidare ce poate avea ca efect aplicarea retroactivă ca lege penală mai favorabilă (mitior lex), pentru a repune în discuție hotărâri definitive de condamnare, în condițiile în care aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Cu privire la aceste întrebări reunite, Curtea a aplicat un raționament diferențiat bazat pe existența în cadrul întrebărilor a două ipoteze distincte.

În primul rând, analiza Curții europene a evidențiat că, având în vedere faptul că prin intervențiile asupra fondului legislativ național realizate prin Deciziile CCR și ICCJ s-a acordat efect standardului național de protecție care „urmărea să consacre cerințele de previzibilitate, de precizie și de neretroactivitate a legii penale, inclusiv a regimului de prescripție referitor la infracțiuni” (a se vedea paragraful 116), instanțele naționale nu erau ținute de a aplica cu prioritate alt standard de protecție, respectiv cel comunitar, în condițiile în care nu s-a pus niciodată problema încălcării standardului de protecție stabilit la nivel comunitar.

În al doilea rând, Curtea a apreciat că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea în plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile „lex mitior” (în baza acelorași Decizii CCR și ICCJ), astfel cum este menționat la punctul 119 din hotărâre, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale (ce presupune situația formulării unei căi extraordinare de atac în cadrul căreia să se solicite încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescripției in baza deciziilor CCR).

Este însă important de observat că hotărârea Curții europene face referire la principiul general al neretroactivității legii penale, a cărui încălcare ar intra în conflict cu alte principii fundamentale ale UE, cum ar fi supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, fără însă a se referi la excepția, consacrată, de la principiul neretroactivității legii, respectiv cazul legii penale mai favorabile, care de altfel este expres reglementat și la nivelul dreptului comunitar de art. 49 alin. (1) teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

De altfel, ceea ce se menționează de către Curte cu privire la neaplicarea unui „standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare” privește mai degrabă o perspectivă procesuală a instituției întreruperii cursului termenelor de prescripție și nu perspectiva substanțială (care ține de principiul legii penale mai favorabile, reglementat de art. 49 alin. 1 teza finală din Cartă).

Cu privire la cea de-a treia întrebare care a pus în discuție legislația națională privind abaterea disciplinară ce ar putea fi imputată magistraților în cazul nerespectării deciziilor obligatorii CCR și ICCJ (fără a distinge în cazul în care această nerespectare era motivată pe supremația unei dispoziții a dreptului Uniunii), Curtea a statuat cum trebuie interpretat principiul supremației dreptului Uniunii Europene, într-o cheie arhicunoscută și deloc tăgăduită, aceea a aplicării prioritare a dreptului comunitar în cazul constatării existenței vreunui conflict între acesta și reglementările naționale, care teoretic ar trebui sa urmeze direcțiile trasate de Uniune în vederea asigurării principiilor de funcționare ale pieței comune.

Astfel, deși perspectiva teoretică poate fi laborioasă, nici analiza referitoare la principiul supremației dreptului Uniunii Europene nu aduce elemente de noutate, să le spunem, în condițiile în care este bine-cunoscut și era deja consacrat, pe cale jurisprudențială, că, în esență, acest principiu presupune, prin definiție, tocmai aplicarea cu prioritate a dreptului european/unional atunci când cel național nu este conform.

Prin urmare, se poate observa că analiza Curții nu privește, în esență, instituția prescripției răspunderii penale, ci concursul dintre principiile de drept și standardele de protecție naționale, pe de o parte, și principiile în baza cărora funcționează Uniunea, pe de altă parte, astfel încât dezlegarea dată prezintă relevanță cu privire la toate instituțiile de drept penal ale unui stat membru și, totodată, pentru toate statele membre.

Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că deși hotărârea CJUE din 24.07.2023 este relevantă pentru toate sistemele de drept penal ale statelor membre, aplicarea acesteia este în fapt mult limitată, ca efect al competenței limitate a Uniunii în domeniul politicii penale, aplicarea prioritară a dreptului unional putând fi incidentă doar atunci când reglementarea internă vizează infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Așa fiind, dacă ar trebui sintetizat într-o singură frază ce a analizat și a stabilit Curtea europeană prin Hotărârea CJUE din 24.07.2023, atunci se poate spune că printre stufoasele considerații de principiu, rezultate fie din interpretarea directă a dreptului comunitar, fie din jurisprudența Curții, domină considerentele hotărârii, la finalul cărora sunt trase concluzii referitoare la prerogativa statelor membre de auto-organizare a politicii penale, sub condiția de a nu aduce atingere nivelului de protecție garantat la nivel comunitar și a respectării principiului securității juridice.

Teza a III-a: Limitele puterii hotărârilor CJUE în materie penală. Analiza hotărârii CJUE nu poate pierde din vedere limitele puterii și întinderea competenței Uniunii Europene și implicit a CJUE în materie penală, sens în care prezintă relevanță normele diriguitoare prevăzute de art. 2, art. 4 și art. 83 din TFUE, care consacră atât regula, exprimată sintetic prin aceea că politica penală a statelor membre rămâne în competența acestora, cât și excepțiile în ceea ce privește competența în materie penală a Uniunii, care sunt marcate de anumite intervenții minime și absolut necesare din partea Uniunii pentru asigurarea aplicării eficiente a politicilor sale (prin directive se pot stabili norme minime referitoare la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domeniul în cauză).

În lumina delimitării sferelor de atribuții, intervențiile în materie penală ale Uniunii Europene (inclusiv pe cale de interpretare, prin intermediul CJUE) au fost extrem de rezervate, pentru a asigura dezideratul de a permite statelor membre să își păstreze autonomia în domeniul politicii penale (ce reprezintă una dintre cele mai sensibile zone din întreaga legislație a unui stat).

Un exemplu de excepție de la această regulă îl reprezintă intervenția Parlamentului European și a Consiliului, prin Directiva 2017/1371 ce are drept obiectiv Protecția intereselor financiare ale Uniunii care “privește nu numai gestionarea creditelor bugetare, ci și toate măsurile care afectează sau care riscă să aibă un efect negativ asupra activelor sale și ale statelor membre, în măsura în care măsurile respective sunt relevante pentru politicile Uniunii.“

Astfel, prin această Directivă a luat naștere competența Uniunii Europene cu privire la politicile penale privind frauda asupra intereselor financiare ale Uniunii, însă nu oricum, ci în mod limitativ și la nivel minimal, în conformitate cu art. 83 din TFUE.

Foarte important de observat este însă și faptul că această Directivă a intrat în vigoare începând cu data de 06.07.2019, deci competența (limitată) a Uniunii în această materie penală poate fi aplicată doar ulterior acestei date, ceea ce presupune, în mod firesc, și premisa că în sfera ei intră doar faptele săvârșite după respectiva dată, lucru de altfel confirmat în mod expres în hotărârea CJUE analizată (a se vedea paragraful 64 din Hotărârea CJUE).

Prin urmare, ar fi foarte dificil de identificat o altă cheie de interpretare a Hotărârii CJUE din 24.07.2023 în afara celei de exprimare a unor recomandări cu privire la aplicarea principiilor fundamentale ale dreptului unional și a standardelor de protecție garantate de Uniunea Europeană.

Teza a IV-a: Efecte ale Hotărârii CJUE. Având în vedere dezlegările date cu privire la anumite principii fundamentale de drept, abordarea Curții Europene de Justiție poate fi evaluată și dintr-o perspectivă diriguitoare, care tinde la menținerea unui echilibru sistemic european, fragil el însuși pe suficiente paliere, care ar putea fi diseminat sau chiar preluat și în sistemele de justiție ale statelor membre.

Mergând mai departe, cu privire la efectele generate în plan intern, dacă analiza Hotărârii CJUE în speță se face cu conștiinciozitate, cu bună-credință și responsabilitate instituțională de către toți actorii îndrituiți la aplicarea acesteia, dar mai ales în scopul de a produce efecte juridice (posibile în limitele și standardele impuse de Constituția României) se va constata cu ușurință, nu doar că nu există incompatibilitate între deciziile pronunțate de CCR și de ICCJ disputate în cauza și dreptul Uniunii Europene, ci, dimpotrivă, că aceste decizii reprezintă o aplicare particulară a principiului securității juridice, principiu garantat atât intern cât și de dreptul Uniunii.

În acest sens, Curtea a arătat expressis verbis că „atunci când a statuat, într o primă etapă, că legiuitorul român a încălcat principiul constituțional al previzibilității și preciziei legii penale prin faptul că a permis ca actele de procedură să întrerupă termenul de prescripție a răspunderii penale chiar dacă aceste acte nu erau comunicate suspectului sau inculpatului, Curtea Constituțională din România a aplicat un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care vine în completarea protecției împotriva arbitrariului în materie penală, astfel cum este asigurată de dreptul Uniunii, în temeiul principiului securității juridice.” (a se vedea paragraful 115)

Pe de altă parte, Curtea a arătat că „instanțele române nu sunt obligate să lase neaplicată jurisprudența națională menționată la punctul 111 din prezenta hotărâre (n.n. Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 58/2022 și Decizia ICCJ nr. 67/2022), conform articolului 325 alineatul (1) TFUE și articolului 2 alineatul (1) din Convenția PIF, în pofida existenței unui risc sistemic de impunitate a unor infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile menționate la acest punct 111 se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripție referitor la infracțiuni.

Se poate afirma, astfel, că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că sistemul de drept al Uniunii Europene nu se opune aplicării deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și Deciziei ICCJ nr. 67/2022. Iar acest aspect este confirmat în mod expres de Curtea Europeană, sub cupola principiului legalității infracțiunilor și pedepselor.

Orice teză contrară ar conduce la crearea unui conflict artificial între deciziile CCR și/sau ICCJ pe de o parte, a căror forță și aplicabilitate constituțională cu dificultate poate fi pusă în discuție în cadrul unui dialog juridic serios și efectele deciziilor CJUE, pe de cealaltă parte, care niciunde în cuprinsul său nu instituie o prioritate, ci o coexistență a celor doi vectori, în raport de principiile care reglementează în materia drepturilor fundamentale.

În acest sens sunt de exemplu chiar standardele CEDO[3] cu privire la securitatea raporturilor juridice care rețin acest principiu ca fiind unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului[4]. În egală măsură Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerența rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții[5].

Respectarea dreptului la un proces echitabil a fost adesea asociată cu noțiunea de securitate juridică. În această privință, CEDO a reținut în repetate rânduri că „dreptul la un proces echitabil în fața unui tribunal, garantat prin art. 6 din Convenție, trebuie să fie interpretat în lumina preambului Convenției, care enunța preeminenta dreptului ca element al patrimoniului comun al Statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care urmărește, printre altele, că în orice litigiu hotărârea pronunțată de tribunale ca soluție definitivă să nu mai fie pusă în discuție”.

Din aceeași perspectivă, a respectării dreptului la un proces echitabil, CEDO a statuat și că jurisprudența trebuie să fie unitară și constantă[6], și prin urmare nu ar putea fi acceptat ca în lumina criteriilor comunitare de lecturare a viziunii politico-juridice europene, s-ar putea naște conflicte de interpretare între instanța europeană pe de o parte și cele naționale pe de cealaltă parte.

Prin urmare, pentru a putea identifica și lectura corect efectele Hotărârii CJUE, cu prioritate trebuie stabilită în mod corect ipoteza, respectiv cea a inexistenței unui concurs de forță între emolumentul decizional european și cel național, judiciar sau constituțional, scopul interpretării convergente fiind acela de a da efect(e) soluțiilor propuse, iar nu de a asana drepturi fundamentale ale omului în susținerea ideii de interese financiare, chiar și ale Uniunii Europene.

Teza finală (în loc de concluzii). Despre hotărârea CJUE din 24.07.2023 s-au spus deja foarte multe, mai ales în mass media, de pe diferite poziții, unele alarmiste, altele mai degrabă încurajatoare.

Cu siguranță, în continuare, se vor mai spune și se vor mai scrie multe, inclusiv în plan jurisprudențial național, unde ne rămâne speranța că interpretările originale nu vor exista sau, cel mult, vor rămâne izolate, și va fi conturată o practică unitară și previzibilă.

Desigur, în măsura în care hotărârea CJUE va genera aplicări diferite și practică neunitară, în final, va reveni tot ICCJ dreptul și obligația de a asigura uniformizarea jurisprudenței, prin mecanismele cunoscute. De altfel, fără a se putea discuta, încă, despre o practică neunitară, într-o cauză penală mediatizată public, modalitatea de aplicare a hotărârii CJUE a fost deja ridicată ca o chestiune de drept care trebuie dezlegată de ICCJ.

În ce privește intervenția CJUE în acest caz pe tărâmul suveranității dreptului național, aceasta este una deocamdată extrem de limitată, circumscrisă unui ideal oarecum comun, cel al înlăturării, spre binele întregii comunități, a fraudelor care afectează bugetul Uniunii, din care toate statele membre ajung să „se hrănească”.

Nu se poate ști însă, dacă, pe viitor, Uniunea Europeană și instituțiile sale, cu o privire specială la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, nu își vor lua mai în serios rolul de „unificator” al tuturor sistemelor publice de funcționare a statelor membre, inclusiv cel penal, prin hotărâri mai tranșante, mai directe și fără prea multe posibilități de interpretare, ceea ce poate ar impune o mai serioasă și atentă reflectare asupra trimiterilor preliminare pe care România, prin instanțele sale, le formulează.

Nu în ultimul rând, mai înainte de a împărți concluzii categorice cu privire la cele de mai sus, este de reflectat și asupra modalității în care actorii din sistemul național de justiție înțeleg să își îndeplinească rolurile, fiecare în limitele și standardele reglementate constituțional, fie dacă este vorba despre legiuitorul penal care mai omite (nu de puține ori) să pună în acord cu Constituția prevederile legale declarate neconstituționale, despre instanțele judecătorești care elaborează trimiterile preliminare, deși interferența cu sistemul de drept unional este quasi-inexistentă, fie despre reprezentanții Statului Român în fața CJUE a căror poziție procesuală poate naște cu ușurință întrebări legitime cu privire la respectarea prevederilor OUG nr. 11/2017 privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

Aceasta cu atât mai mult cu cât contextul global actual a arătat potențialul de radicalizare al interpretării, existând cu siguranță o suficientă gamă de amenințări la adresa suveranității statale, fără să mai fie necesare imbolduri interne în acest scop, context în care intervențiile de la nivel central european, inclusiv de la CJUE, vor fi impuse din ce în ce mai des.



[1] In ce privește deciziile cu putere de lege a căror aplicare a fost sub semnul intrebării, sunt arhicunoscute deja deciziile privitoare la „prescripție”, respectiv Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022, prin care CCR a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale referitoare la întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale și, ulterior, eliminarea din dreptul pozitiv a instituției întreruperii termenului de prescripție (din cauza pasivității legiuitorului penal, care, ca și în alte situații, a omis cu desăvârșire punerea dispoziției legale în acord cu Constituția, în termenul de 45 de zile reglementat în acest sens) și Decizia ICCJ nr. 67/2022 prin care, dezlegând chestiunea de drept sesizată, instanța supremă a stabilit că normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă.
[2] A se vedea în acest sens Decizia 41/07.04.2022 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție, care însă nu face obiectul prezentei analize;
[3] In ceea ce privește aplicarea prioritară a dispozițiilor Convenției CEDO, precum și posibilitatea instanței de a înlătura de la aplicare dispozițiile legii interne în măsura în care acestea contravin dispozițiilor Convenției, urmează a fi avute în vedere prevederile art. 20 alin. 1 din Constituția României potrivit cărora
„dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”, precum și cele ale art. 20 alin 2, potrivit cărora „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
[4] A se vedea în acest sens: Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunțată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99;
[5] A se vedea în acest sens: Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92; Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33;
[6] A se vedea în acest sens: Hotărârea din 6 iunie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 39;


Comentarii

# dulapul securelii , pelticiunii si pierzaniei nationale date 10 August 2023 14:44 +245

TRAIASCA SUPREMATIA SI SUVERANITATEA CONSTITUTIEI ROMANIEI si DECIZIILOR CURTII CONSTITUTIONALE si ICCJ! TRAIASCA MAGISTRATII ROMANI LIBERI si INDEPENDENTI APARATORI AI SUVERANITĂȚII CONSTITUTIEI ROMANIEI si DECIZIILOR CURTII CONSTITUTIONALE si ICCJ! TRAIASCA MAGISTRATII ROMANI LIBERI si INDEPENDENTI, PROFESIONISTI si NESUPUSI INTERESELOR STRAINE Si NEOSECURELII, HASTAGISMULUI, SOROSISMULUI, CUCUVELISMULUI, LULUTZISMULUI, TFLIsmului, PROGRESISMULUI și altor INTERESE OBSCURE! JOS LABELE DE PE PENSIILE si DREPTURILE MAGISTRAȚILOR ROMANI LIBERI si INDEPENDENTI GARANTIA INDEPENDENTEI JUSTITIEI! aista-i o opinie TRAIASCA DREPTUL si PRINCIPIILE LUI SECULARE APLICATE DE PROFESIONISTI !

# Ciobanu Vasile date 11 August 2023 07:43 +171

Decizia in discuție este total împotriva Statului Roman si a Statului de drept! Cei care au solicitat aceste #clarificari , nu au ce mai cauta in rândul magistraților! Cei care susțin aceasta decizie , afara din sistem/arata ca nu recunosc Constituția României, nu recunosc CCR si ICCJ!

# Anonim date 11 August 2023 21:41 +3

Stimate LUJU, Nu credeti ca Dulapul securelii, pelticiunii si pierzaniei seamana cu protestatarul Ceausescu. Si voi, LUJU, ii postati sablonul cu care ne oboseste de cativa ani. Opriti-l, blocati-l, pe acest personaj. El este cu siguranta un pensionar din magistratura. Pe noi, toti ceilalti care va citim, mai si postam, din cand in cand, acest personaj ne agseaza, grav, deja.

# LuciParizianul date 11 August 2023 22:57 +6

Sînt unul din "beneficiarii" prescripției generale impuse de CCR! Multumesc lui Valer Dorneanu dar si redactiei Luju, fara de care am fi fost orbi, surzi si prosti! Făceam puscărie Nevinovat datorita unui dosar confectionat cu martori si probe false! Procurorii de la Prahova sînt nişte gunoaie corupte!

# TULUS MARIN, OLT date 12 August 2023 00:41 -56

Asta nu este analiza cinstita,corectta, asa cum nici CCR sau ICCJ nu procedeaza corect si constitutional!In ce statt de drept putem fi noi cand se gasesc solutii pt ca magistratii infractori sa revina pe post datorita prescriptiei? Si ce drepturi egale in fata legii avem noi poporul comparativ cu magistratii din moment ce ei, mai ca activiștii PCR ului, nu numai că iau pensii speciale, dar ei exercita puterea lezând drepturile noastre,ale unui popor obidit, căruia i se da dreptate doar dacă dorește dictatura. Poate( cu siguranță!) organismele internationale au sesizat artificiile CCR si ale instantelor, ca si ale Parlamentului si a repornit lupta impotriva acestor caste (prin functionărimea LOR) care nu sunt ale democratiei si statului de drept. Reamintim ca toate nedreptatile(oprirea luptei anticoruptie)au survenit imediat dupa venirea lui Trump si dupa intrevedrea sa cu ofcialii romani. Probabil ca s/a dat ordinul revenirii la matca bolsevică! Dar până când?!

# TULUS Marin, Olt date 12 August 2023 01:51 -111

Ce justitie poate fi asta cand magistratii infractori sunt reprimiti in sistem dupa constatarea faptei si implicit sa nu fie condamnati pt ca a intervenit prescriptia? De ce au tergiversat solutionarea cazului sau trimiterea in judecat in maxim un an de zile? De ce oare CCR reinterpreteza legea privind prescriptia sau sa considere protocoalele dintre SRI si Parchet drept neconstitutionale, ca si probele depuse de SRI,cand in speta,trebuie ca toti cei care aU SAVARSIT FAPTELE PENALE sa primească pedepse conf legii, iar Constitutia tocmai asta precizează,ca trebuie sa respectam valorile si principiile democratiei si Statului de drept, ca si idealurile Revolutiei din decembrie 1989 prin colaborarea/activitatea tuturor institutiilor statului? Se observa cazul 10 august 18 cand justitia, ca un sarpe eliberat, s/a intors prin actiuni de tergiversare impotriva celor care au dorit sa o apere!CCR ca si Justitia nu au respectat Constitutia si normele internationale!

# dulapul securelii ,pelticiunii și pierzaniei nationale date 12 August 2023 08:53 +56

Stimata/stimate doamna/domn anonim! In primul rand va transmit că nu am nici cea mai mica legatura cu sistemul . Sunt un simplu cetatean oripilat de expansiunea neosecurismului si progresismului , de slugarniciile,cedarile si chelnerismul ieftin manifestat de institutiile si reprezentantii statului în ultimul sfert de veac si mai ales in ultimii ani. Imi cer scuze daca v-am agasat cu opinia mea .

# carcotas date 12 August 2023 11:42 0

Doamna/domnul cu Dulapul...problema nu este ce spui, ci cum spui și mai ales de câte ori! Pari educat/-a, inteligent/-a. Te rog, găsește altă formă de comunicare, renunță la șablonul ăla care ne obosește.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 3.03.2024 – Avertismentul DIICOT: copiii au devenit tinte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva