Il mai tineti minte pe judecatorul Ciprian Coada (foto) de la Sectia penala a Curtii de Apel Constanta, cel care in martie 2017, se producea pe site-ul juridice.ro cu mare patos, infierand judecatorii Curtii Constitutionale si sustinand ca CCR “se transforma, din pacate, in instrumentul unor interese de grup, limitand in modul cel mai evident cu putinta si cu depasirea atributiilor ce ii sunt incredintate, dreptul cetatenilor de a investiga, prin intermediul organelor insarcinate cu infaptuirea justitiei, faptele de natura penala ivite in procesul de elaborare si adoptare a legii, aspect ce pune serios la indoiala credibilitatea sa ca institutie, in lipsa unor serioase garantii de impartialitate in exercitarea functiilor ce ii revin"? Desigur, Ciprian Coada s-a referit la toti judecatorii CCR, cu exceptia Liviei Stanciu, despre care s-a exprimat remarcabil, descriind-o pe aceasta ca fiind cea care "surprinde intreaga problematica supusa dezbaterii, pe baza unor argumente solide, bine ancorate in legislatia in vigoare si practica instantei de contencios constitutional". Ei bine, acest judecator Ciprian Coada a fost sanctionat disciplinar de Sectia pentru judecatori in materie disciplinara din CSM cu "diminuarea indemnizatiei de incadrare lunara bruta cu 5% pe o perioada de doua luni". Cam slabut!

Mai ales, daca tinem cont ca judecatorul de la CA Constanta a determinat luarea unei pozitii, in premiera, chiar din partea judecatorilor CCR. Asa cum ne amintim, la scurt timp dupa ce a fost publicat articolul lui Ciprian Coada pe juridice.ro, si dupa ce Lumeajustitiei.ro a sesizat derapajul magistratului de la Constanta, Curtea Constitutionala a sesizat Inspectia Judiciara in legatura cu judecatorul Ciprian Coada, pentru comentariile pe care acesta le-a facut ca urmare a Deciziei prin care CCR a constatat ca parchetul lui Kovesi a incalcat Constitutia Romaniei si principiul separatiei puterilor in stat atunci cand a decis anchetarea Guvernului Grindeanu pentru adoptarea OUG 13/2017.

La circa cinci luni de la sesizarea formulata de CCR, Inspectia Judiciara a constatat ca judecatorul Ciprian Coada se face vinovat de manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale, respectiv de incalcarea art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, actiunea ajungand la CSM, unde a fost solutionata, dupa mai multe amanari, in data de 14 martie 2018.

Iata hotararea Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara:

Prezentam in continuare pasaje relevante din articolul lui Ciprian Coada de la Curtea de Apel Constanta care i-au atras sanctiunea disciplinara de diminuare a indemnizatiei:

„Viata noastra unde e? Viata noastra, ce-ati facut cu ea?”

Asadar, am fost cu totii contemporanii unei decizii „istorice”, prin care Curtea Constitutionala, in rezolvarea unui presupus conflict de natura constitutionala intre puterile statului, a statuat ca Ministerul Public nu are competenta legala de a desfasura activitati de cercetare penala privind legalitatea si oportunitatea unui act normativ adoptat de catre legiuitor, ca si cand actiunile procurorilor nu ar fi fost exercitate in baza unor competente proprii, atribuite prin lege, iar in activitatea de legiferare totul ar fi permis, oricand si oricum.

Daca ar fi sa dezvoltam rationamentul expus prin decizia Curtii, ar insemna ca si judecatorul sau procurorul care savarseste un abuz de putere sau o infractiune de coruptie in timpul procesului sa nu mai poata fi cercetat penal, doar pentru ca partile interesate ar avea posibilitatea desfiintarii unei hotararii judecatoresti sau a unei ordonante in caile de atac sau pentru ca acestea ar avea la indemana posibilitatea sesizarii Inspectiei Judiciare.

In mod evident, in materie judiciara, aceste cai nu se pot intrepatrunde, fiecare procedura avand un caracter distinct, niciuna dintre ele neputand-o exclude pe cealalta.

In aceasta privinta, sunt convins ca instanta constitutionala nu ar avea ceva de obiectat, pentru ca, nu-i asa, judecatorii nu se pot bucura de un statut special, asemenea parlamentarilor si ministrilor, fiind obligatoriu ca in cazul lor sa functioneze cat mai multe forme de raspundere juridica.

Aceasta cu toate ca judecatorii din Romania nu ar mai avea, dupa unii, dreptul de a-si exprima opinia asupra calitatii si oportunitatii legii, revenindu-le insa obligatia ferma de a respecta legea si de a raspunde pentru aceasta, oricat de stramba ar fi, doar pentru o aplica in indeplinirea functiei pe care o exercita.

Ei bine, spre dezamagirea unora, sunt convins ca si in cazul situatiei analizate prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 68 din 27 februarie 2017, controlul parlamentar si cel de constitutionalitate raman modalitati alternative de inlaturare a efectelor juridice generate de un act normativ, motiv pentru care ele nu pot impiedica cercetarea faptelor de natura penala comise in procesul de elaborare si de adoptare a legilor si ordonantelor, procedura judiciara neputand fi paralizata de o procedura distincta, ce are un cu totul alt obiect.

Tinand seama de evolutia ultimelor evenimente, aparitia acestei decizii era destul de previzibila intr-un stat in care justitia, transformata in sacul de box al politicienilor, trebuie sa incaseze cu stoicism multiplele lovituri sub centura si diferitele crosee din partea pugilistilor de tot felul, fara a putea reclama existenta unui conflict de natura constitutionala, dar care, cu aceeasi demnitate, trebuie sa isi accepte statutul de vinovat, atunci cand in exercitarea atributiilor proprii, incearca si chiar reuseste sa contribuie la salvgardarea ordinii de drept.

Ceea ce suprinde si dezamageste in motivarea deciziei Curtii Constitutionale este insa examenul de constitutionalitate al falsului conflict, care nu doar ca depaseste limitele sesizarii, dar reprezinta un derapaj de la competentele functionale conferite prin lege si Constitutie, interferand intr-un domeniu rezervat organelor judiciare, singurele in masura sa stabilileasca daca faptele de natura penala sesizate in procesul de elaborare si de adoptare a actelor normative exista, constituie infractiuni si au fost savarsite cu forma de vinovatie prevazuta de lege.

Indiferent de parerile unora, opinia remarcabila a doamnei judecator Livia Stanciu ne scuteste de orice comentarii, intrucat, din punct de vedere tehnic, surprinde intreaga problematica supusa dezbaterii, pe baza unor argumente solide, bine ancorate in legislatia in vigoare si practica instantei de contencios constitutional, pe cand opinia majoritara, desi, seducatoare, structurata si cosmetizata, abunda in generalitati de tot felul, concluzii fara sustenabilitate juridica si inovatii care mai de care mai nastrusnice, ce il determina pe orice truditor al dreptului sa se indoiasca de bagajul de cunostinte dobandit in timpul anilor de studii, obligandu-l sa reciteasca legile tarii si Constitutia, pentru ca nu cumva institutia imunitatilor sa-i fi scapat in perioada studentiei sau in activitatea depusa ca teoretician ori practician.

Observand motivarea ce sta la baza sesizarii, ne intrebam retoric daca nu cumva demersul de solutionare a unui asemenea conflict nu a fost decat o manevra premeditata, menita a consacra o inedita forma de imunitate parlamentara si ministeriala, ce nu isi gasea o acoperire legala, printr-un mecanism pe cat de ingenios si oportun, pe atat de necesar intr-o democratie fragila, ca Romania, recurgandu-se la interventia Curtii, gratie caracterului obligatoriu al deciziilor sale.

Cum altfel ar putea fi caracterizat rezultatul acestui demers, concretizat intr-o decizie obligatorie a Curtii Constitutionale, care, pe langa faptul ca introduce o noua forma de imunitate, din punct de vedere constitutional, vine sa reglementeze si o cauza de inlaturare a caracterului penal al faptelor comise in exercitiul activitatii de legiferare, inca neconsacrata in Codul penal, dar care, cel mai probabil, va fi propusa ca amendament, invocandu-se caracterul obligatoriu al deciziilor Curtii, ca principal motiv al armonizarii legislatiei penale cu Constitutia. (…)

Prevazatori ca si cu alte ocazii, unii politicieni par sa isi asigure imunitatea si in cazul altor legi, cum este si mult discutata lege a gratierii, reusind sa forteze o solutie de clasare in ancheta penala aflata in derulare si sa blocheze orice viitoare ancheta ce ar putea investiga faptele de natura penala comise in derularea procesului legislativ.

Aceasta intrucat decizia Curtii nu contine niciun fel de circumstantieri, iar diferiti actori pe de scena politica si mass-media invoca in mod trunchiat si raportul Comisiei de la Venetia, privind Relatia dintre raspunderea politica si raspunderea penala a membrilor Guvernului. (...)

Practic, fie ca ne place, fie ca nu, abordarea Curtii Constitutionale legitimeaza abuzul de putere si face posibila distrugerea cu buna stiinta a statului, prin intermediul unor activitatii de legiferare, fara teama de eventuale repercursiuni, altele decat cele de natura politica, asigurand premisele unei dictaturi oligarhice, in care, din punct de vedere constitutional, pare ca nu exista sansele unei interventii democratice imediate, menite a inlatura deraierile de la ordinea fireasca a lucrurilor.

Mai mult decat atat, ceea ce este extrem de periculos este insasi posibilitatea ca prin intermediul activitatilor de legiferare diferitele forme ale abuzului de putere sa capete consistenta, putandu-se exprima in demiteri, actiuni de politizare a aparatului de stat, reglementari contrare limitelor impuse de Constitutie, suspendare a unor prevederi constitutionale, diferite forme de expresie ale unui regim dictatorial, chiar si cu accente extremiste, iar exemplele pot continua la nesfarsit.

De altfel, care este scopul redefinirii abuzului in serviciu si modificarii limitelor de pedeapsa in cazul infractiunii de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi, ca forma discriminatorie de exercitare a functiei publice, urmarit prin Ordonanta Guvernului nr. 13/2017?

In acest context, pozitiile publice exprimate prin diferite voci ale unor asociatii ale magistratilor, orientate in scopul demiterii unor persoane ce ocupa functii importante la nivelul Ministerului Public si altor institutii cu atributii in domeniul sigurantei publice si securitatii nationale, mi se par cu atat mai periculoase, cu cat ele consolideaza curente de opinie exprimate in mediul politic, fiind contrare statutului profesiei si deosebit de nocive in actualul context european.

Aceste pozitii pot fi privite ca suspecte, intrucat provin din partea unor judecatori, care pot exprima, cel mult, opinii personale, iar nu pareri care sa angajeze un intreg corp profesional, fiind inadmisibil ca pe aceasta cale sa se sugereze chiar si ideea unor discutii legate de declansarea unor anchete disciplinare sau proceduri de revocare din functie, care ascund dorinte de revansa, ambitii personale sau interese oculte, bine camuflate.

Desi in aparenta acesti magistrati pare ca nu se erijeaza in adevarati purtatori de cuvant ai corpului profesional al magistratilor, este ingrijoratoare prezentarea lor in spatiul public drept veritabili lideri sau conducatori ai tuturor judecatorilor din Romania, titulatura pe care nici ei nu o dezmint, ci, dimpotriva, prin atitudinea pasiva de care dau dovada, pare ca si-o atribuie tacit prin diferite luari de pozitie, pe alocuri transante, dar in general duplicitare. (….)

In fond, desi Ministerul Public si, in special, DNA, par a fi tinta continua a acestor atacuri, alaturi de Serviciul Roman de Informatii, in calitate de partener strategic al binomului anticoruptie, se pierde din vedere tocmai esenta problemei si anume faptul ca, pe de parte, din perspectiva apararii statului de drept, decredibilizarea acestor institutii nu profita cetatenilor, ci unor grupuri de interese mai ales externe, preocupate de slabirea capacitatii de autoaparare a Romaniei, iar, pe de alta parte, ca o influenta reala a celor doua institutii asupra activitatii judecatorilor este nedovedita, deci inexistenta, orice hotarare de condamnare sau de achitare fiind apanajul exclusiv al judecatorului, care este suveran si independent in exercitarea atributiilor sale. Si atunci, de unde aceasta inversunare impotriva unor institutii create sa apere Romania si pe cetatenii sai? (...)

In acest context, pentru a oferi un raspuns tuturor acestor dileme, nu putem decat sa constatam cu tristete, ca in contextul situatiei descrise, Curtea Constitutionala se transforma, din pacate, in instrumentul unor interese de grup, limitand in modul cel mai evident cu putinta si cu depasirea atributiilor ce ii sunt incredintate, dreptul cetatenilor de a investiga, prin intermediul organelor insarcinate cu infaptuirea justitiei, faptele de natura penala ivite in procesul de elaborare si adoptare a legii, aspect ce pune serios la indoiala credibilitatea sa ca institutie, in lipsa unor serioase garantii de impartialitate in exercitarea functiilor ce ii revin.

Fireste, intr-un asemenea moment, se pune in mod inevitabil intrebarea de a sti in ce masura deciziile date cu incalcarea atributiilor constitutionale mai pot fi respectate sau daca nu cumva, printr-un abuz de putere, strain de functiile recunoscute prin lege, diferiti actorii politici incearca inregimentarea magistratilor, pe baza politicii pasilor marunti si a unui proces de mai lunga durata, initiat si prin intermediul deciziilor interpretative.

In acelasi timp, ma intreb daca, din punctul de vedere al moralei dreptului, o institutie care pana mai ieri se bucura de o minima incredere in randul profesionistilor dreptului mai poate acuza pe cineva de depasirea competentelor sale, cata vreme ea insasi isi extinde propriile competente, depasind limitele rezonabile ale controlului exercitat.

Intrebarea nu necesita un raspuns imediat, ci se vrea o tema de reflectie, dar mai ales un inceput de dezbateri, fiind cat se poate de legitima, deoarece un organism politic, asa cum este Curtea Constitutionala, prin intermediul mecanismelor puse la dispozitie, dar mai ales prin forta deciziilor sale, nu isi poate subordona institutiile statului, devenind o a patra putere, intervenind in procesul de aplicara unitara a legii, substituindu-se Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sub pretextul interpretarii conforme a legii cu Constitutia si impunand chiar Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, cum anume sa legifereze, cand si in ce conditii, sub acoperirea aceluiasi pretext. Acceptarea acestei idei ar conduce la perpetuarea imixtiunilor Curtii Constitutionale in atributiile altor autoritati ale statului, in afara oricaror forme de control, prin impunerea fortei deciziilor sale in scopuri eminamente politice, or, acest fapt nu se poate accepta intr-o tara care pare sa mai functioneze inca potrivit regulilor echilibrului si separatiei puterilor in stat.

Din punctul meu de vedere, analizand existenta unor fapte ca infractiuni si impunand Ministerului Public o solutia de clasare, Curtea Constitutionala a savarsit un amestec in domeniul unei alte puteri organizate in stat, astfel incat o asemenea decizie nu poate fi aplicata si respectata intocmai, fata de cadrul legal si constitutional actual. (...)

Judecator Ciprian Coada

Curtea de Apel Constanta”