26 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CSM SE INCURCA-N PROTOCOALE – Codrut Olaru dezvaluie ca CSM a incheiat, in 2012, un protocol cu SRI. In 2017, fosta sefa a CSM, judecatoarea Mariana Ghena, preciza pentru Lumeajustitiei.ro ca a existat un singur protocol incheiat de CSM, atentie, in 2014, cu Centrul National Cyberint al SRI, infiintat printr-o Hotararea secreta a CSAT. Judecatoarea Andrea Chis din CSM: "Noi analizam celelalte protocole, dar inainte trebuie sa analizam propriul nostru protocol"

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

4 April 2018 18:00
Vizualizari: 6690

UPDATE - Consiliul Superior al Magistraturii a emis joi, 5 aprilie 2018, un comunicat de presa in care confirma ceea ce Lumeajustitiei.ro a sesizat, si anume ca CSM a incheiat doua protocoale cu serviciile. E drept, unul este incheiat cu un centru al SRI, Cyberint, iar acesta, potrivit CSM, nu are regimul unui document clasificat.


Prezentam in continuare comunicatul CSM din 5 aprilie 2018:

"In legatura cu tema de interes public major privind incheierea unor protocoale de catre Consiliul Superior al Magistraturii, Biroul de Informare Publica si Relatii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat sa aduca la cunostinta opiniei publice urmatoarele:

Consiliul Superior al Magistraturii a incheiat, in anul 2012, un protocol institutional cu Serviciul Roman de Informatii. La solicitarea tuturor membrilor Consiliului, formulata de indata ce au luat cunostinta de existenta sa, Protocolul a fost denuntat in cursul lunii martie 2017, prin acordul partilor, iar cu privire la acesta a fost demarata procedura de declasificare, in temeiul Legii nr. 182/2002.

De asemenea, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii s-a incheiat, in anul 2014, pe o perioada nedeterminata, Protocolul privind cooperarea intre Consiliul Superior al Magistraturii si Centrul National Cyberint in domeniul securitatii sistemelor informatice si de comunicatii, avand ca obiect protectia retelelor informatice ale institutiei, in cadrul proiectului Sistem national de protectie a infrastructurilor IT&C de interes national impotriva amenintarilor provenite din spatiul cibernetic, derulat de Serviciul Roman de Informatii si de alte institutii partenere prin intermediul programului cu finantare europeana POSCEE.

Protocolul nu are regimul unui document clasificat."


 

Stirea initiala:

Nu mai intelege nimeni nimic! Vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Codrut Olaru (foto), a declarat miercuri, 4 aprilie 2018, in timpul sedintei de Plen a CSM in care se discuta problema protocoalelor incheiate de institutiile din sistemul judiciar cu serviciile de informatii, ca CSM a incheiat cu Serviciul Roman de Informatii, in anul 2012, un astfel de protocol de colaborare/cooperare (n.red. - trecem ambele variante pentru a nu crea confuzie in randul opiniei publice). Tot Codrut Olaru a precizat si ca acel protocol a fost denuntat de actualul Consiliu in 2017. Afirmatiile sunt grave si totusi, nimic nou! Caci, in 2017, la cererea Lumeajustitiei.ro, ex-presedinta Consiliului, judecatoarea Mariana Ghena, preciza ca, in 2014, CSM a incheiat un protocol de colaborare cu Centrul National Cyberint, entitate "fantoma" a SRI infiintata printr-o Hotarare nepublica a CSAT. Practic, daca nu cumva a fost o confuzie de ani, desi nu credem, in CSM s-a devoalat astazi existenta unui al doilea protocol pe care CSM l-a incheiat cu SRI. Respectiv, a unui protocol din 2012, la care face referire Codrut Olaru, incheiat inaintea protocolului din 2014, a carui existenta a fost confirmata de Mariana Ghena.

Sustinem ca este putin probabil ca invocarea de catre Codrut Olaru a protocolului din 2012 sa fi fost o eroare, intrucat colega acestuia din Consiliu, judecatoarea Andrea Chis a apreciat, in Plen, ca se impune ca CSM, inainte de a analiza celelalte protocoale incheiate de institutiile din sistemul judiciar cu serviciile de informatii, sa isi analizeze propriul protocol. Or, tinand cont ca protocolul din 2014 despre care ne-a precizat Mariana Ghena a fost denuntat, in 2017, dupa ce a fost dezbatut in Consiliu, ce rost ar mai fi avut rediscutarea lui?

In aceasta situatie apreciem ca se impun clarificari din partea Consiliul Superior al Magistraturii, dat fiind ca, in 2017, Lumeajustitiei.ro a solicitat "garantului independentei justitiei" sa ne precizeze daca a existat sau inca exista vreun protocol de colaborare incheiat intre Consiliul Superior al Magistraturii si Serviciul Roman de Informatii; daca a existat, in ce perioada a fost semnat, ce prevedea acesta si la initiativa carei institutii a fost incheiat?

La scurt timp de la formularea solicitarii, Consiliul, prin semnatura judecatoarei Mariana Ghena, ne-a raspuns (pe 30 martie 2017) ca, la 17.11.2014, a fost incheiat un "acord de cooperare in domeniul securitatii cibernetice intre Centrul National Cyberint si Consiliului Superior al Magistraturii", in vederea "implementarii unor masuri de protectie crescuta impotriva amenintarilor provenite din spatiul cibernetic asupra sistemului sale informatice si de comunicatii, in scopul prevenirii, stoparii sau limitarii consecintelor unor agresiuni asupra acestora".

Practic, CSM recunostea, in 2017, ca a incheiat un protocol cu o entitate fantoma, care nu a fost infiintata prin vreo lege, ci printr-o Hotarare CSAT. Caci, Centrul National Cyberint este de aceeasi factura cu Centrul National de Interceptare a Comunicatilor (CNIC), adica sunt unitati militare ale SRI, fara personalitate juridica, infiintate prin hotarari secrete ale CSAT. Totusi, in ciuda statutului Cyberint al SRI, multe institutii ale statului au incheiate protocoale cu acest centru, in virtutea faptului ca exista o Hotarare de Guvern care a desemnat SRI ca autoritate nationala in domeniul securitatii cibernetice (supravegherea internetului).

Iata declaratia din CSM sustinuta de Codrut Olaru, dupa ce colega acestuia din Consiliu, judecatoarea Andrea Chis a apreciat ca se impune ca CSM sa isi analizeze propriul protocol:

Andrea Chis: Nu ar trebui sa discutam si de protocolul incheiat de CSM? Noi analizam celelalte protocole, dar inainte trebuie sa analizam propriul nostru protocol. (...) Poate ca si Inspectia Judiciara are la ora actuala un protocol cu Serviciul Roman de Informatii, din moment ce nu ne-a comunicat nici cel vechi, nici faptul ca a fost denuntat...

Codrut Olaru: Inspectia a comunicat datele pe care le-am solicitat. Ca sa fim onesti pana la capat, Inspectia Judiciara chiar a precizat in adresa ca a demarat, incepand cu data de 28 martie, procedura de declasificare a acelui protocol. Deci, nu se pune problema de alte nuante in raport cu Inspectia Judiciara. Ca sa stabilim foarte, foarte clar. Nu trebuie prioritizate lucrurile, sa il evaluam intai pe al unuia si apoi pe al altuia. Cred ca ar fi benefic sa le evaluam global, incepand, asa cum corect spuneti, cu cel pe care noi l-am incheiat, noi CSM l-am incheiat, in anul 2012, si pe care l-am denuntat, asa cum am spus mai devreme, in anul 2017. Nu plec de la o prezumtie de obiectivate in raport de Inspectia Judiciara. Categoric, nu.

Iata cele doua raspunsuri comunicate de CSM catre Lumeajustitiei.ro in care se recunoaste existenta protocolului CSM-SRI, incheiat in 2014:



 

Comentarii

# Marianus date 4 April 2018 18:33 +5

Mani******re ca la carte. Creaza un scandal mai mare ca sa acoperi pe altul.

# Paraschiva date 4 April 2018 22:32 +6

Acest genocid NU MAI POATE FI ACOPERIT8) Statu^paralel e mai periculos decât războiul,În 28 de ani a ars sute de miliarde a distrus milioane de destine,Ce aşteptați "Inteligenților'alt cutremur"? Covocați CSAT contra acestui ,,GODFATHER" creat de SRI care a violat CONSTITUȚIA,LEGEA, DREPTURILE. Soluția? SRI,DNA,DIICOT, PG,ICCJ denunțate şi stopate în CSAT Antinaționale, Anticonstituționale. E colapsul rațiunii! incompetenta e aplaudată, minciuna e tratată ca ADEVĂR iar adevărul ştampilat SECRET",acoperiți, lingăi, fricoşi.. +milioare de inconştienți. Creiere#Spălate! CUM POATE EXISTA DEMOCRAȚIE ŞI STAT DE DREPT cu judecători procurori,avocați, politicieni-votați care sunt agenți ACOPERIȚI +65 protocoale ILEGALE? +Paradoxul-BNR IN AFARA ORICĂRUI CONTROL DEMOCRATIC şi SRI CU FIRME"LA SECRET". Viata, libertatea,drepturile şi votul nu valorează NIMIC. Şi deasupra acestei cangrene fatale Avem Şİ Presedinte Anti-Popor, care după ce şi-a Luat țara înapoi ne-a MARCAT: [Popor Penal de Proşti]

# VIKY date 5 April 2018 11:03 +4

"Presedinte Anti-Popor, care după ce şi-a Luat țara înapoi ne-a MARCAT: [Popor Penal de Proşti]". Intr-un fel are dreptate. Ce a facut poporul ca sa opreasca toate atrocitatile care au dus la vanzarea Romaniei in proportie de 80%?. Dimpotriva, au ingenunchiat in fata mafiei europene, au executat ordinele lor prin "alesii" poporului, iar acum, in loc sa se revolte impotriva celor care i-au tradat si vandut, se razboiesc intre ei. Ce ar trebui sa se mai intample ca acest popor adormit sa se trezeasca?. Dupa umila mea parere, cred ca nici o nationalizare a locuintelor nu ii va trezi la realitate. Pacat.

# DODI date 4 April 2018 19:09 +2

Acest olar mai bine se muta la Korund. Măcar făcea o muncă cinstită. Așa că după ”prestația” penibilă cu albirea Slujirii mai bine tăcea dracului. Este un penibil desconsiderat chiar de proprii colegi procurori care nu i-au acordat nici un vot la numire în funcție. Nici nu merită atenție mai mare la acest acoperit... descoperit.

# cine solicita protocoalele? csat? sri? parchetele? strainii? date 4 April 2018 19:28 +1

daca toata lumea semna ... poate ca toata lumea se temea de ceva ...  unii aveau nevoie de pace cu sri ? de ce ? altii aveau nevoie de pace cu magistratii, procurori sau judecatori... remarcati ca nici o institutie publica din romania care este suprafata totala de teren pentru care s-au emis titluri de proprietate si nici care este suma totala platita ca despagubire pentru terenuri, dupa cum nu se stie nici suprafata totala de teren pentru care s-au emis titluri de despagubire... credeti ca 100 - 150 de procurori DNA pot ancheta rerocedari din peste 3000 de localitati si  41 de judete plus Mun. Bucuresti... interesant ca nu exista prea multe informatii din "epoca Basescu"... intamplator legislatia din Romania privind terenurile vandute strainilor a fost gandita permisiv ? Costa Rica este refugiul pentru "maestrele artei razbitului" ? Cine le vrea plecate.... ?

# Vladimârrr...!!! date 4 April 2018 19:42 +4

Pai se-ncurcă si CSM-ul ăsta săracu' în protocoale, după cum tolera si el neputinciosu', ca justitia sa se "descurce" absolut independent prin PORTOCALE. Că doar asta-i fu menirea încredințată de Constituția României ... !

# Floare Albastra date 5 April 2018 10:30 0

Cutia Pandorei: protocoalele...

# Nicolae date 5 April 2018 13:41 0

orice prost poate vedea, protocoalele astea au avut rolul sa-i favorizeze pe jefuitorii straini, asa se explica sedintele saptamanale la K2, si prezenta lui Kovesi cu spionul CIA la taiat la pork, cu omul sistemului (produsul lor Dragnea), asa se explica de ce tace Dragnea ca rahatul in iarba, ........... in momentul in care SRI ia mana de pe Dragnea, asta direct la puscarie ajunge

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.04.2024 – Tranca nu se intoarce la dosare. Parfum de sobolan (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva