26 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

NE BIS IN IDEM – Fostul edil al municipiului Constanta, Radu Mazare, a fost judecat de doua ori pentru aceeasi fapta: intr-un dosar a fost achitat, iar in altul condamnat. Radu Mazare acuza DNA si instantele de judecata ca au infrant orice principiu de drept pentru a-l condamna: "Ma felicit ca am plecat dintr-o tara in care justitia poate si achita si condamna o persoana in acelasi timp, pentru exact aceiasi acuzatie, cu acelasi obiect, dar in doua dosare diferite!"

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

17 May 2018 17:22
Vizualizari: 10787

Acuzatii extrem de grave dupa o condamnare rasunatoare. Fostul edil al municipiului Constanta, Radu Mazare, care a fost condamnat in 16 mai 2018 de Tribunalul Constanta la 6 ani si 6 luni de inchisoare, in dosarul in care a fost trimis in judecata de DNA pentru pretinse infractiuni de coruptie, care aveau la baza vanzarea unor terenuri din Mamaia si a terenului aferent Cazino Mamaia la preturi subevaluate, denunta abuzul care ar fi fost comis in cazul sau. Radu Mazare acuza ca Tribunalul Constanta l-a condamnat la o pedeapsa de 6 ani si 6 luni inchisoare pentru aceeasi fapta pentru care, in trecut, Curtea de Apel Bucuresti l-a achitat.


Judecat pentru aceeasi fapta in doua dosare diferite: intr-unu achitat si in altul condamnat

Intr-un comunicat transmis presei, in 16 mai 2018, fostul edil al municipiului Constanta, Radu Mazare, isi exprima indignarea fata de decizia DNA de a-i face doua dosare "cu aceleasi subiect", dar si fata de situatia de a fi judecat de doua ori aceleasi fapte, primind solutii diametral opuse. In speta, Curtea de Apel Bucuresti (in cauza nr. 6536/2/2008) l-a achitat, in iulie 2017, pentru o infractiune pentru care, in mai 2018, Tribunalul Constanta (in cauza nr. 2310/118/2015) l-a condamnat la ani grei de inchisoare.

Practic, Radu Mazare a fost judecat de doua ori pentru aceeasi fapta. Si pe deasupra, intr-un dosar a fost achitat, iar in altul condamnat.

Or, principiile de drept internationale, dar si Codul de procedura penala prevede clar ca nicio persoana nu poate fi urmarita penal sau judecata de doua ori pentru aceeasi fapta. Acest lucru este prevazut la articolul 6 din Noul Cod de procedura penala – "Ne bis in indem" – care prevede ca "nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub alta incadrare juridica."

Si nu doar atat. Acelasi principiu a fost retinut si intr-o Hotarare din februarie 2003 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene unde s-a subliniat ca "ne bis in idem nu este o simpla regula procedurala, ci un drept fundamental al cetatenilor”.

Acest lucru a fost atent analizat chiar de judecatorul Mihail Udroiu intr-un articol publicat pe site-ul Legalis.ro, cu titlul "Ne bis in indem – Art. 6 NCPP":

"Importanta deosebita a lui ne bis in idem, ce a justificat consacrarea sa la rang de principiu al procesului penal, rezulta si din opinia Avocatului General Dámaso Ruiz-Jarabo Colomer exprimata în cauzele reunite Gözütok si Brügge, potrivit careia „ne bis in idem nu este o simpla regula procedurala, ci un drept fundamental al cetatenilor” (CJUE, Gözütok si Brügge, cauzele reunite C-187/01 si C- 385/01, hotararea din 11 februarie 2003, parag. 25-48). (...)

NCPP nu se limiteaza la a reglementa numai dreptul de a nu fi condamnat de doua ori pentru aceeasi fapta, ci se refera si la dreptul de a nu fi urmarit penal sau judecat de doua ori pentru aceeasi fapta. Asadar, art. 6 NCPP contine trei garantii distincte si prevede ca nicio persoana nu va fi (i) urmarita penal, (ii) judecata, (iii) pedepsita pentru aceeasi infractiune (CEDO, Nikitin c. Rusiei, hotararea din 20 iulie 2004, parag. 36; CtEDO, Sergey Zolotukhin c. Rusiei, hotararea din 7 iunie 2007, parag. 34).

In acest fel, art. 6 NCPP reprezinta, în realitate, una dintre garantiile prin care se asigura realizarea deplina atat a dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 CEDO, prin apararea securitatii juridice si a încrederii în realizarea actului de justitie, cat si a principiului legalitatii prin garantarea autoritatii hotararii penale definitive."

Iata comunicatul lui Radu Mazare:

"Astazi am fost condamnat de tribunalul Constanta la un total de 6,6 ani de puscarie cu executare pentru trei infractiuni de abuz in serviciu.

Sunt uluit si consternat de sentinta nedreapta data de judecator.

Nu reusesc sa inteleg, la prima acuzatie, cum este posibil ca pentru aceeasi presupusa infractiune de abuz (vanzarea sub-evaluata a terenului aferent Cazino Mamaia) sa fiu achitat de Curtea de Apel Bucuresti (sentinta numarul S.P.148/FI/10.07.2017) si sa fiu condamnat la 4,6 ani de puscarie de Tribunalul Constanta (S.P.253/16.05.2018)? Repet, aceeasi acuzatie, acelasi teren, insa in doua dosare diferite, o instanta ma achita in dosarul numarul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucuresti si alta ma condamna in dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanta. Asa cum mi s a parut halucinant faptul ca DNA mi-a facut 2 dosare cu acelasi subiect, contrazicand principiile de drept, asa mi se pare si acum halucinant sa am 2 sentinte opuse tot pe aceeasi infractiune cu acelasi subiect!

Dosarul de la Tribunalul Constanta unde am luat aceasta condamnare este public, poate fi consultat oricand, si oricine poate constata ca toti functionarii primariei, consilierii locali si evaluatorii implicati in vanzarea respectivelor terenuri au declarat ca procedura vanzarii a fost cea legala, si-au asumat o, incepand de la adoptarea hotararii de Consiliu Local si pana la notar, fara ca eu sa fi intervenit in derularea ei. Primarul semneaza ultimul pe documente, obligat de lege sa duca la indeplinire hotararile Consiliului Local. Nu Primarul vinde, ci Consiliul Local, nu Primarul le evalueaza, ci evaluatorul profesionist acreditat.

In cazul celorlalte doua abuzuri, situatia este identica: primarul nu a influentat pe nimeni, nu a impus nimanui nimic, nu a primit si nu a cerut nimic. Si totusi sunt acuzat si condamnat pentru presupusa subevaluare facuta de niste evaluatori profesionisti!

In fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singura: am fost un lider neaservit si incontrolabil pentru Servicii, ca atare o tinta permanenta a Politiei Politice din Romania!

In atare situatie concluzia mea personala este una singura: ma felicit ca am plecat dintr-o tara in care justitia poate si achita si condamna o persoana in acelasi timp, pentru exact aceiasi acuzatie, cu acelasi obiect, dar in doua dosare diferite!

Asta-i tara? Asta-i justitie? Asta-i dreptate?

Radu Stefan Mazare

16.05.2018

Madagascar"


Sursa Foto: Mediafax

Comentarii

# unul din lumea cea mare date 17 May 2018 17:59 +3

vino mama sa ne vezi cum lucram la spatii verzi,singura deosebire dintre ei minjitii statului si cei de la spatii verzi sind NUMAI JACHETELE GALBENE

# c-ubbu date 17 May 2018 20:52 +1

mai urmeaza si alte condamnari pentru una si aceeasi fapta, conform zicaturilor ca la care n-are i se mai ia, iar la care are i se mai da sa nu poata duce sau ti-au luat sapca ,da-le si izmenele.

# santinela date 18 May 2018 08:01 +1

La Bucuresti achitare dar la Constanta,fiind briza si vint in testele goale ale judecatorilor de acolo, gata condamnare la ani grei. Dai si lupta cu deontologia si traiasca slugile din rindul judecatorilor,ca multe mai sinteti si mizerabile.

# Dorina date 18 May 2018 10:52 0

Multi ne dorim sa plecam...

# 1 date 18 May 2018 11:46 0

Cazul Mazare: aceiasi cauza, complete diferite = solutii diferite explicabil? Alt caz: cauze identice, acelasi complet - solutii diferite - explicabil? Cum este posibil d-le ministru?

# nana date 18 May 2018 12:51 0

Saracul Mazare , ce sa spun tare nevinovat mai este ! A furat de nu a mai putut , a lasat Constanta fara strazi , fara Cazinou , fara parcuri , etc ....in schimb a defilat cu cardul de cadane in care alegorice , platite cu banii cui ? Toti sunt condamnati politic ... dar fug cu banii din tara si isi deschid afaceri afara !

# DOREL date 18 May 2018 15:43 0

Mai draga, Mazare, ca a furat, ca n-a furat, merita decorat pentru ce a facut in Constanta si Mamaia ! Par example, sa comparam cum era pe vremea lui si cum e acum. Parerea mea ...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.04.2024 – Tranca nu se intoarce la dosare. Parfum de sobolan (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva