A fost achitat si „penalul” Calin Popescu-Tariceanu. Dupa ani de terfelire dar si dupa ani de exemplara rezistenta.

Poti sa il placi sau nu pe domnul Tariceanu, dar nu poti sa nu il respecti pentru faptul ca nu s-a lasat intimidat, nu a facut pasi inapoi, nu si-a exprimat fatarnic si servil „increderea” intr-o justitie care tocmai il abuza, nu a cersit bunavointa nimanui prin gesturi de umila supunere, nu a acceptat nici autoacuzarea nici colaborarea cu opresorul.

Unii vad in aceasta achitare inceputul unei noi ere in istoria statului de drept roman; mai buna, mai dreapta, mai luminoasa. Altii cred a fi descoperit printre buruieni judecatori cinstiti si destoinici. Fals! Fals! Fals!

Cu o floare nu se face primavara! Cu o achitare nu se face dreptate! Cu trei judecatori care au primit voie sa fie corecti nu se face justitie! Mai ales cand acestia (cum este cazul „onorabilului” Stefan Pistol), pana mai ieri, erau calaii in roba si nu lasau sa se vada ca au probleme de constiinta.

Impart achitarile din ultima vreme in patru categorii:

Achitarile colaborationistilor. Le-as putea numi si „achitari oneroase” sau „achitari la schimb”. „Do ut des” / „Iti dau, imi dai.” Este cazul achitarilor survenite in cazul domnilor Ponta si Orban. In sine ele au fost corecte dar nu corectitudinea le-a ghidat, ci evidentul folos adus de ele in actiunea pentru distrugerea PSD; iar, prin recul, si a PNL. Marile partide, cu bunele si relele lor, trebuie sa dispara pentru a face loc partidelor formate din cozi de topor in laboratoarele unor cercuri de interese secrete.

Achitarile victimilor inutile. Este cazul Gabrielei Birsan, al lui Tiberiu Nitu sau al lui Dan Ruseanu. Oamenii, inclusiv sotul dnei Birsan, distins judecator la CEDO, fusesera scosi deja din joc. Definitiv distrusi. La ce bun sa ii mai trimiti in inchisoare, cu riscul ca sa ii victimizezi mai tare si, intr-o zi, sa fii pus sa platesti despagubiri inca mai mari. Asa, multi vor zice: „Da-i incolo! Nu au facut puscarie! Ce mai vor!? Sa zica multumesc ca au scapat!”

Achitarile diversioniste. Ar putea fi chiar cazul dlui Tariceanu. A fost cel al lui Victor Babiuc. Respectiv, achitare la fond si condamnare in apel. In procesul dlui Babiuc, dupa o achitare la fond obtinuta cu trei la zero, a fost trimis in inchisoare la apel, printr-o sentinta data de trei judecatori contra doi. In total, deci, cinci judecatori din opt l-au achitat dar, unde-i lege nu-i tocmeala (sic!), deznodamantul i-a fost defavorabil. (Apropo de aceasta, ca aplicatie a principiului condamnarii exclusiv pe baza unei vinovatii probate mai presus de orice dubiu rezonabil, ar fi necesara o modificare a legii care sa prevada ca nimeni nu poate fi condamnat la inchisoare decat daca decizia se ia cu unanimitatea judecatorilor care formeaza completul de judecata. Daca nu se accepta dubiul la nivel individual, ar trebui sa fi inacceptabil si cel la nivel colectiv. Mai ales cand in joc este limitarea dreptului fundamental la libertate.)

„Achitarile alibi” sau de acoperire a urmelor. Pentru a face condamnarile credibile este nevoie si de achitari. Daca toate rechizitoriile ar fi confirmate prin condamnari, avocatii ar aparea ca fiind scosi in afara jocului (ceea ce in realitate se si petrece), iar abuzul evident. De aceea, dupa ce elitele tarii au fost decimate, trebuie trecut la faza „condamnarilor chirurgicale”; sau a „achitarilor chirurgicale”. Nu se mai condamna otova. Se condamna numai persoanele indaratnice. Cei predispusi la pocainta sau macar la tacere sunt lasati sa scape. Ori cei a caror condamnare ar crea scandaluri inutile in conditiile unui raport cost-beneficii nefavorabil. Numarul acestor achitari creste proportional cu inmultirea descoperirilor mizeriei trinomului SRI-DNA-ICCJ, aduse zilnic in atentia publicului.

Judecatorii care achita ar putea nici macar sa nu stie ca fac parte dintr-un joc. Contrar a ceea ce se crede, tragerea la sorti a cauzelor este o escrocherie pe care factorii de decizie se fac ca nu o vad. Astfel, nu se trag la sorti judecatori, ci complete de judecata deja formate; iar acestora li se ditribuie nu cazuri, ci doar numere de dosare intre copertile carora abia apoi sunt introduse cazurile concrete. Asa ca persoanele condamnate dinainte ajung la judecatorii care condamna, iar cele care pot fi achitate la judecatorii care achita sau, cel putin, sunt liberi sa achite, daca asa cred.

Prin urmare, nu traim inceputul unei noi ere. Nu este nici sfarsitul celei vechi, a justitiei selective, politizate, criminale. Nu este nici macar inceputul sfarsitului acesteia. Este, cel mult, sfarsitul inceputului demascarii ei, a crimei judiciare care a distrus si continua sa distruga tara.

Cand se va ajunge la sfarsit? Vom ajunge oare acolo vreodata? Deocamdata nu avem raspuns la aceste intrebari.

Pana le vom afla eu ma incapatanez sa mai adaug una: ce facem cu cei care au fost condamnati abuziv pe baza rechizitoriilor DNA, inainte ca trinomul SRI-DNA-ICCJ sa fi fost deconspirat si unii magistrati sa inceapa a se teme simtind ca se apropie ceasul decontului? Ce se intampla cu rectorii de la agronomie, inginerii agronomi Alecu si Diaconescu, directorul de la Hidroelectrica, inginerul Traian Oprea, medicii Adrian Mocanu si Traian Ursu, de la spitalul Nasta si Foisor, directorii de la Nuclearelectrica, directorul de la Petrom Service, George supeala, senatorul Ovidiu Isaila, fostul presedinte al Consiliului judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, fostul secretar de stat de la Justitie, Marius Putura, fostul secretar de stat de la Cultura, Marius Iurascu, fostul director al Postei romane etc. etc. etc.???? Ca sa fim lamuriti: nici unul dintre acestia nu a ajuns la puscarie pentru ca a bagat vreun ban public in buzunar; li s-a reprosat ca ar fi luat decizii inoportune. Probabil ca au practicat coruptia ca hobby (sic!).

Chiar putem dormi linistit stiind ca frati de-ai nostri zac in inchisori nevinovati, multi dintre ei suferind de boli grave, sau lasand acasa inlacrimate familii (sotii, parinti in varsta, copii minori), inca si mai nevinovate? Aceasta intrebare trebuie sa ne-o punem cu mai multa putere acum, dupa achitarea lui Calin Popescu-Tariceanu, Presedintele Senatului.

Prima urgenta este scoaterea lor din infern. Este cea mai mica reparatie care li se poate oferi. Societatea civila este obligata sa o ceara, chiar daca asta ar supara societatea in uniforme civile.