Se vorbeste si se scrie despre marele numar de dosare DNA in care erau/sunt vizati judecatori, procurori, dar si alte persoane de prin instante.

Ca judecator, am fost si eu implicat in asemenea dosare. Fara a avea o evidenta foarte exacta (chiar nu stiu daca le mai tin minte pe toate) va pot relata despre unele din ele, in ideea ca experientele mele pot contribui la o evidenta cat de cat pertinenta, si la o intelegere mai completa a fenomenului, astfel:

Primul „meu” dosar a fost starnit de un procuror agitat, care voia musai sa ma bage in puscarie, dintr-un motiv strict personal, si urla acest lucru peste tot pe unde apuca. Pe langa mine, au fost o multime de victime colaterale, care nu contau absolut in scopul de a ma „lega” pe mine: experti, grefiere, chiar si pazitorul veceului din curte avind onoarea unui dosar penal, pe motive care mai de care. Nici unul din aceste dosare nu a avut finalitatea dorita de initiator, dar actiunile aceluia ne-au aratat un lucru foarte clar: orice procuror poate, in Romania, sa faca dosar penal oricui, la simpla sa pofta. Si unii chiar fac.

Un alt dosar a fost inspirat de o doamna din zona, care ma invinuia de o pretinsa mita primita de mine. Pentru care mita, respectiva a declarat ca s-a dus la Bucuresti sa imprumute 3.000 lei de la fratele sau, care frate nu i-a dat acesti bani pentru ca nu-i avea. Am aflat ulterior ca respectiva doamna este in puscarie pentru ceva falsuri.

Al treilea a fost demarat de conducerea unei fabrici din zona, la sugestia si formularea unui dragut de jurist de firma, caruia eu, ca judecator i-am aratat mereu tot respectul si i-am dat tot concursul, la niste limite deontologice pe care multi ar considera ca le-am cam depasit. M-a(u) reclamat, o data la CSM, alta data la DNA, pentru doua incheieri de indreptari erori materiale. Acest din urma dosar a fost chiar ceva mai serios, lasindu-se cu audieri, convocari si intorsaturi de situatii, cu emotii pentru mine si familia mea. In final am fost constatat „curat”, dar unii s-au lamurit greu. (In paranteza, va spun ca asta nu va ramine asa: voi povesti istoria intr-o carte, voi cere daune morale unde trebuie, pina la CEDO).

Patru. Fara a fi sigur ca mi le-am amintit pe toate, ultimul m-a ajuns la cinci ani dupa pensionare. Un personaj care s-a judecat cu toata lumea din calea lui, a gasit si numele meu intr-o hotarire judecatoreasca, si mi-a tras o jalba la DNA. Acesta a fost dosarul cel mai „subtire”, caruia nici nu i-am dat atentie mai multa decit merita. Deci l-am tratat cu un simplu inscris trimis prin posta, din politete pentru instanta (era o plingere impotriva NUP, sau asa ceva).

Concluziile mele, provizorii: Dosarele magistratilor la DNA pot fi pornite de procurori abuzivi sau interesati, sau de cauzasi mereu nemultumiti. Un foarte mic procent pot avea la baza fapte penale reale. O mare parte sint determinate si de faima DNA, de organ care rezolva totul in Romania, idee cultivata in media de membrii si mai ales sefii acelui corp.

Din dosarele mele la DNA, nici unul nu mi s-a parut a fi fost politic, sau macar „politic”. Dar asta nu inseamna ca asemenea dosare nu exista. Am fost eu prea mic pentru asa ceva.