Constat ca Decizia CCR privind solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre Presedinte si Guvern / Ministrul Justitiei avand ca obiect revocarea procurorului sef al DNA, trezeste dezbateri si dispute in principal pe trei teme fara legatura cu fondul si anume:

1. Soarta dnei Kovesi, cu note distincte pentru cei care cred ca nu exista viata fara ea si cei care cred ca viata cu ea este imposibila.

2. Acceptabilitatea sau inacceptabilitatea de plano ale unui „Presedinte-secretar” (de fapt Presedinte-mediator) sau ale unor procurori subordonati ministrului justitiei (de fapt functionari publici apartinand executivului), prin raportare la ceea ce crede fiecare ca ar fi o ordine constitutionala sacra si apriorica, primita prin dicteu divin.

3. Statutul personal si evaluarea morala a judecatorilor CCR, pe baza informatiilor neverificate (mai degraba a dezinformarilor) deversate in spatiul public.

Nimeni nu pare preocupat de singurul lucru care conteaza in acest moment si anume de ceea ce scrie in Constitutia Romaniei cu privire la obiectul autoritatii ministrului justitiei si rolul Presedintelui.

Presedintele Klaus Iohannis declara ca sprijina neconditionat si nelimitat, nelinistit si neobosit statul de drept. Asta inseamna, insa, tocmai respectarea Constitutiei, a carei interpretare obligatorie este monopolul CCR.

Pana la urma ce inseamna, ce este si cine este „statul de drept”? Din punct de vedere lingvistic aceasta formula este rezultatul unei traduceri gresite si de aceea inselatoare, a expresiei franceze „état de droit”, in care „état” nu inseamna „stat”, ci „stare”, iar „droit” nu inseamna „drept”, ci „lege”.

Prin urmare, „état de droit” inseamna „starea de legalitate”, adica, pastrand spiritul expresiei, „respectul legii” sau „suprematia legii”. Deci si suprematia Constitutiei, care in orice stat este legea legilor, legea fundamentala. Mai mult chiar, controlul constitutionalitatii legilor este garantia generala si suprema a legalitatii, acordand atat coerenta ordinii legale, cat si conformitate cu conceptia politica asezata la temelia ei de catre fondatorii republicii.

Din aceasta perspectiva, expresia sinonima din limba engleza, „rule of law”, adica „guvernarea legii” sau „guvernarea prin lege” este mai clara si se potriveste mai bine in logica limbii romane. Ea spune fara echivoc ca o tara nu este guvernata dupa preferintele unui lider, fie el Presedinte sau procuror-sef, ci dupa vointa natiunii ridicata la rang de lege.

Acesta este „statul de drept”: statul in care legea este mai presus de vointa „sefului”, chiar daca acesta si-a atribuit numele de „sef de stat”.

Sa nu luam, deci, numele „statului de drept” ca pe o mantra, repetandu-l mistic cu credinta ca, in lipsa unui inteles rational, aceasta poate savarsi miracolul de a valida si astfel legitima realitatea statului politienesc, discretionar, abuziv. Esential acum este ce spune Constitutia in vigoare despre modul in care este organizat si trebuie sa functioneze statul roman. Raportat la aceasta nu conteaza nici cine este sau va fi seful DNA, nici ce fel de alt stat si-ar dori unii sau altii, nici despre ceea ce cred unii sau altii a fi statul ideal si nici chiar despre trecutul judecatorilor constitutionali. Acum conteaza ce scrie in Constitutie si, pana una alta, singura care ii poate da o lectura legitima si de aceea obligatorie este CCR.

Presedintele trebuie sa o respecte, inclusiv si tocmai ca dovada a atasamentului fata de statul de drept. Dupa aceea putem vorbi despre alte prioritati, idei, nemultumiri si aspiratii.