Avocatul si profesorul universitar Ioan Chelaru (foto) – presedintele Uniunii Juristilor din Romania – avertizeaza ca disparitia dreptului va insemna insasi disparitia traiului nostru normal, asa cum il stiam pana acum.

Afirmatia a fost facuta intr-un interviu publicat recent de UJR, in care avocatul a luat atitudine cu privire la recentele atacuri date impotriva justitiei atat de catre politicieni, cat si de catre activistii #rezist.

De asemenea, maestrul Chelaru a vorbit despre pericolul ca avocatii sa fie inlocuiti de catre inteligenta artificiala.

Iata intregul interviu (sursa: UJR.ro):

„1. Domnule Chelaru, cum vedeti rolul Uniunii Juristilor din Romania in consolidarea profesiilor juridice intr-un context social si legislativ tot mai complex?

Ioan Chelaru: Uniunea Juristilor din Romania s-a dorit a fi o adunare profesionala de breasla inca de la infiintare si, in coordonatele principale, asta a ramas. Si cand spunem 'breasla', vorbim despre o profesiune de vocatie, o profesie umanista aflata in slujba omului si ordinii sociale, a principiilor si, inainte de acestea toate, in sprijinul si intru apararea Dreptului. Nu spun 'drepturi', ci spun 'Drept'.

O breasla profesionala se organizeaza, de regula, asa cum e si firesc, in jurul unei profesii. Dumneavoastra ma chestionati asupra consolidarii profesiei juridice si despre rolul nostru pentru aceasta. Nu poti intari nicio temelie serios si temeinic daca nu ai material bun, solid, daca nu reusesti ca aceasta consolidare sa se faca prin cultura juridica, prin scoala si prin respectul fata de conceptul si constructia Dreptului. La acest moment, suntem cu 'fraiele stranse', intr-un oarece cabraj fortat, pentru a ne salva altitudinea sanatoasa. Ma sperie scaderea nivelului de pregatire a societatii pentru toate domeniile, ne relaxam prea tare si, cred, prea repede, in acest context al comoditatilor moderne, intre care Inteligenta Artificiala este cea mai periculoasa comoditate pentru noi. Profesia juridica, in definitie extinsa, cuprinde toate categoriile de profesionisti de la sala de judecata si din afara acesteia, inclusiv acele domenii distincte de mediatori, practicieni in insolventa, executori judecatoresti, consilieri de probatiune, auditori de justitie, magistrati asistenti si (de ce nu?) expertii din toate domeniile, criminalistii, ca sa nu mai vorbim si de profesorii universitari de specialitate.

Obiectul nostru de predilectie are in vedere corecta si veridica interpretare a faptului uman care se circumscrie sau nu unei norme de drept. Acesta ar fi adevarul juridic. El nu se suprapune cu adevarul filosofic sau logic. In viata judiciara, ca si in viata cetatii in general, nu exista fapt ori comportament ori actiune care sa fie calificata ca adevarata sau falsa. Inclusiv raportul de cauzalitate este pasibil de interpretari si nuante, nu este categoric si irefragabil, ci trebuie dovedit si apoi demonstrat. Noi lucram cu veridicul pasibil de a fi demonstrat. De aici, intram pe un teritoriu al artei interpretative, discursive ori demonstrative. In toate profesiile juridice, exista personalitati care exceleaza si care pot fi modele de urmat si asta ne-am dorit sa cultivam noi, ca Uniune, inca de la infiintare. Aceasta ar fi un posibil – dar in mod clar limitat – raspuns la intrebarea dumneavoastra. Mai adaug, spunand ca rolul cel mai important al UJR este acela de a cultiva modelul profesional, unicitatea, personalitatile care merita a fi urmate si a caror amplitudine poate face istorie. Aceste personalitati au nevoie de un spatiu de exprimare pentru ca atitudinea si vocea lor sa fie auzita.

Imi amintesc: am studiat retorica la Universitate si la acel curs ni s-a vorbit despre argumentum ad verecundiam (argumentul autoritatii). Au existat multe vremuri (o, tempora!), pe cand nicio instanta nu cenzura durata pledoariei finale a unui aparator. Am folosit cu precadere acest mod de constructie persuasiva si citam din profesorii nostri. Ne intalneam la bara cu absolventi ai altor centre universitare si cunosteam deja pozitiile diferite, in functie de magistrii pe care i-au avut la catedra. Iubesc acele vremuri, pentru ca imi iubesc tineretea. Purtam Targul Iesilor in vene. Altii aduceau capitala sau Clujul la subtioara, prin 'Succesiunile' lui Francisc Deak, de exemplu. Spun asta ca sa mi se ierte atitudinea care poate parea retrograda si refractara la nou. Nu este asa; studentii mei sunt altfel si insasi lumea care ii intampina astazi este altfel, dar modelele raman sau macar ar trebui sa ramana.

Apoi, UJR are rolul de a ne aminti ca nu suntem singuri, ci suntem o uniune cu rol bine definit in societate si in comunitate, suntem o voce. Doar impreuna putem para imixtiunile si, eventual, abuzurile. Mi-as dori sa fim mai bine mobilizati in a ne impune perspectiva in viata publica si politica.

2. Care considerati ca sunt principalele provocari cu care se confrunta astazi juristii din Romania, indiferent de domeniul dreptului in care activeaza?

Ioan Chelaru: Viata insasi a profesiilor noastre a devenit o provocare astazi. Asa cum evolueaza societatea in ansamblu, nu as paria ca vom mai fi necesari peste cateva decenii. Desi am un presentiment ca lumea se va trezi din acest vertij centrifug. Ne miscam cu mare viteza, lucrurile se schimba terifiant, dar continutul uman al experientelor noastre vitale se subtiaza. Noi pierdem bucuria calatoriei, suntem din ce in ce mai rigizi. Nimeni nu mai rade in sala de judecata, cu respectarea solemnitatii, pe holurile instantelor nu vorbim cu oameni vii, ci cu 'dispozitive' setate, 'comunicationale', lipsite de continut. Colegii mei apeleaza tot mai des la inteligenta artificiala pentru a construi apararea, dar acel limbaj nu are contur, caldura, stil. Ma tem ca vom deveni ca acei insi multiplicati, roboti de corporatie, fara idei proprii, fara vocabular propriu, fara aura. Ne schimbam ca oameni, ne paste o descurajanta vacuitate spirituala si o singuratate pe masura.

Dar, ca oameni, sper ca ne va ajuta instinctul de supravietuire, sa ne reorientam, daca ordinatoarele si algoritmii ne vor inlocui. Ca societate, nu vom putea fi recuperati daca va fi distrusa esenta dreptului, care este fundament pentru omul social. Daca lucrurile merg in directia aceasta postulata de pseudo-ideologii, adica spre eludarea proprietatii imobiliare, spre depersonalizare si spre un camp de iluzorie fericire fara reper, vom pierde orice radacina posibila cu tot ceea ce reprezentam ca oameni.

Nu cred ca va fi astfel, totusi. Curand, ne vom fi dat deja seama ca tonele de 'intelepciune' de-a gata de pe Internet nu ne folosesc noua la nimic; poate ca informatii pur si simplu facil obtinute. Si merg mai departe cu intuitia: daca va disparea Dreptul, vom uita sa vorbim articulat si sa traim ca oameni. Dreptul urmeaza regulile verbelor auxiliare din limba. Verbele 'a fi', 'a avea' si 'a deveni' compun multitudinea de semnificatii ale limbilor lumii si, daca veti cauta cu grija, gasiti in limba constructul real si semnificatiile legii originare in aceste verbe: a fi, a avea si a deveni.

O provocare grava ar fi, asadar, calitatea Scolii de Drept. A fost mult prea coborat nivelul de asteptare, de ambele parti – al magistrilor si al studentilor. De aici, interpretarea, functiunea actului de justitie, analitica paupera si algoritmica, nivelul ingrozitor de superficial si incomplet al actelor normative elaborate. Multe efecte dezastruoase au produs inflatia si scaderea semnificativa a calitatii Facultatilor de Drept, un efect negativ avand si cresterea numarului acestora, din nefericire. Uneori, mi se pare ca ne-am pierdut imaginatia si viziunea proprie asupra realului. Cum se justifica legile copiate, pur si simplu, dupa modele din alte tari? De ce se petrece acest fenomen? Chiar nu inteleg asta, cum nu inteleg o serie intreaga de alti algoritmi stupizi si procedee standardizate pentru diverse activitati ale societatii. Este un pericol in toate acestea, unul major: distructia constructelor Dreptului, a acelor constante care ii pastreaza echilibrul. Pierdem esente prin amalgamarea nepermisa a limbajelor si vom sfarsi prin a accepta ce ni se livreaza de-a gata intr-un ambalaj perpetuu 'rebranduit' si polifonic, fals. Acesta reprezinta, fara indoiala, un pericol universal pentru lumea specializata a juristilor.

Si va pot confirma eu insumi, intrucat mai profesez si sunt un auditor foarte atent. Observ ca generatiile foarte recente / tinere care ne urmeaza nu mai au un bun exercitiu al terminologiei noastre specifice. De aici, vrem, nu vrem, tragem concluzia ca nu si-au asumat conceptual definitiile in anii de scoala intr-o maniera profunda, incat sa poata da solutii pertinente de speta. Se va pune problema chiar si in cazul apelarii la IA. Cum pui intrebarea, ce ii ceri calculatorului sa califice daca tu insuti baigui prin ceata difuza? Si calculatorul ce face? Introduce intr-un malaxor toate informatiile care contin denumiri identice, asaza intr-o structura algoritmica prestabilita ceea ce i s-a livrat anterior si scoate un text, un enunt impersonal care chiar poate aduce cu o lucrare bine intocmita. Asa sa fie, ma intreb?

Ca sa fim sintetici, provocarile tari pentru profesiile noastre sunt, din punctul meu de vedere, acestea: calitatea scolii, calitatea legii, potentialul legiuitorului, deriva profesiunilor din lipsa modelului uman, anatema publica asupra sistemului judiciar, folosirea Inteligentei Artificiale in actul intelectual de legiferare si de aplicare a legii.

3. Uniunea Juristilor acorda anual premii pentru excelenta. Ce criterii sunt esentiale pentru recunoasterea performantei in domeniul juridic?

Ioan Chelaru: Da. In adevar, UJR – impreuna cu Societatea 'Titu Maiorescu' si Revista 'Dreptul' – acorda, in fiecare an, un numar de premii pentru lucrari stiintifice din domeniul juridic si din domenii conexe, lucrari care au meritul de a aduce o contributie importanta in dezvoltarea doctrinei juridice si a practicii jurisdictionale, precum si a stiintelor conexe si a culturii juridice. Vreau sa mentionez ca, cu titlu de exceptie, Uniunea poate acorda premii si unor cercetatori, cadre didactice sau practicieni in aria dreptului pentru activitatea in domeniul juridic si contributia lor la dezvoltarea dreptului. Marturisesc ca aceste premii, care sunt extrem de mult ravnite si apreciate, au ca scop stimularea activitatii de creatie stiintifica nationala, precum si dezvoltarea colaborarii intre profesiile juridice. Si ele constituie o recunoastere publica pentru lucrari originale de inalta valoare, cu impact asupra dezvoltarii doctrinei si practicii dreptului, a culturii juridice, realizate individual sau colectiv, si pentru activitatea merituoasa desfasurata in acest domeniu. Uniunea noastra acorda, in concret, un numar fix de opt premii, la care se adauga, cand este cazul, un premiu de excelenta pentru activitati stiintifice deosebite, premiul Societatii 'Titu Maiorescu' pentru contributia semnificativa la dezvoltarea si promovarea culturii juridice si premiul Revistei 'Dreptul' pentru publicistica stiintifica in domeniul juridic. Tot cu titlu de exceptie, Consiliul Director al Uniunii poate acorda diplome de onoare sau mentiuni unor personalitati cu contributii semnificative in promovarea si dezvoltarea stiintelor dreptului, precum si in promovarea si consolidarea profesiilor juridice si a colaborarii dintre acestea. In final, adaug si imprejurarea ca cel mai inalt trofeu pe care il acorda UJR se numeste 'Magna Carta' si cred ca a fost acordata in conditii exceptionale de doua sau de trei ori pana in prezent.

4. Cum s-a schimbat perceptia publica asupra profesiei juridice in ultimele doua decenii si ce poate face breasla pentru a recastiga increderea societatii?

Ioan Chelaru: Intrebarea e bine plasata, pentru ca, intr-adevar, cam de doua decenii, perceptia publica ne dezavantajeaza si ne anatemizeaza. Odata cu stimulul neincrederii, puternic excitat de media prin varii si perverse moduri, a coborat, in mod fatal si calitatea propriu-zisa a vietii judiciare. Exista un paradox in spectacolul salilor de judecata si al functiunii instantelor: in masura in care vrei sa asiguri un climat solid de corectitudine si disciplina, in aceeasi masura, increderea publica se dezechilibreaza si scade. La fel: s-a dorit celeritate, imperativ si cu orice pret, dar avem o insemnata prelungire a cauzelor... pana la prescriptii, pana la moartea petentilor ori a reclamantilor.

De ce aceste paradoxuri? Pentru ca Justitia – si asta au pierdut din vedere decidentii – este un spectacol de agora, un spatiu de emotie si exaltare. Aduce, seamana cu ceea ce estetii numesc acum 'teatru interactiv'.

Eu am avut fericirea sau / si norocul sa prind asemenea vremuri extraordinare. Cercetarea judecatoreasca se incheia odata ce instanta isi forma o parere. Era gata cand spunea judecatorul. Acum, este necesar sa complinesti toate cerintele prevazute de lege si procedura. Si apoi astepti – uneori mult, prea mult…

Daca aveai sansa unui cuvant inspirat si sala de judecata respira la unison cu tine, era salvat justitiabilul, inculpatul, macar cu o pedeapsa mai blanda. Iti simteai, ca aparator, norocul ca pe o energie vibranta in aer, riscai, invocai Scriptura, iertarea, omenia, mila si o puteai obtine. Nu cunosc niciun judecator din acele vremuri care sa fi fost acuzat de abuz prin iertare. Se mai suparau in falset procurorii care muncisera rechizitoriul, dar ne vedeam la birou sau in afara lui, vorbeam, se putea 'reanaliza', nu erau fixisti, formali si nici izolati. Acceptau sa piarda in sensul unei solutii de achitare sau o restituire de dosar, dar intotdeauna pretuiau frumusetea luptei la bara. Vorbeam ca oamenii unii cu altii si nimeni nu zicea ca punem ceva ilicit la cale. Oameni judecau oameni. Atmosfera nu era ca astazi. Au ajuns salile de judecata un fel de oficii reci, impersonale, fara caldura. Cat priveste Parchetele, pare ca au astazi putere mai mare decat judecatorii insisi. Aceasta apreciez ca este un diagnostic de autentica si grava criza a sistemului.

Multe s-au petrecut in doua decenii, jalnice si urate lovituri a primit aparatul justitiei: interventia brutala a politicului, a serviciilor, a nechematilor de toate tipurile, reforme peste reforme, inovatii, proceduri, procedee, departamente specializate, ierarhie nesuverana a legii aplicabile, inovari de structuri, amenintari si teama, inegalitati ale sanselor. Vai de noi! La acestea, se adauga pentru justitiabili si un cost nesanatos al proceselor. Acest aspect impiedica, in fapt, infaptuirea justitiei si este un impediment dirimant pentru posibilitatea omului de a-si conserva ori castiga un drept cuvenit.

5. In ce masura digitalizarea justitiei reprezinta o oportunitate sau o amenintare pentru calitatea actului de justitie?

Ioan Chelaru: Digitalizarea nu este un pericol in sine. Daca ar fi utilizata pentru arhivare, pentru catalogari diverse, pentru cuantificari comportamentale in psihologia criminalistica, pentru analitici si grafice, pentru statistica, pentru memorie virtuala si conservare, ar fi suficient. Pentru ideea de justitie, este un mare pericol. Dupa parerea mea, judecata apartine omului imperfect. Punct. De o mie de ori salut o judecata eronata decat una perfecta. Nu are ce sa caute, si nu imi voi schimba parerea nici daca as afla ca IA a fost dotata cu efecte asemanatoare omului, un element strain de noi in judecata unui seaman sau a unei stari civile de fapt. Imi place sa cred ca Soarta, Hazardul, Dumnezeu, soarele care rasare in ziua unei judecati pot avea rolul lor in dispozitia celui care judeca si a celor care apara si acuza.

Vreau acea doza de neprevazut, vreau eu anume ca portita sansei si a norocului sa ramana deschisa pentru fiecare. Mi se pare ca uitam uneori despre ce vorbim. Deasupra salilor de procese mai exista doar o judecata de infruntat, dar una absoluta, aceea a Iubirii lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu ne iubeste asa, imperfecti, iertatori sau cruzi, la ce bun sa dam un frate al nostru pe mana unui algoritm impersonal? Ar fi asa de grav ca scapa un biet inculpat de pedeapsa? Sa ne amintim de Dostoievski, atunci, pentru ca putem face asta. IA nu are aceasta experienta de lectura nocturna si impresionanta. Asadar, depersonalizarea actului de judecata mi se pare un efect grav al digitalizarii, o catastrofa umanista, de fapt.

Si mai exista posibilitatea ca profesiile noastre sa devina caduce. Aceasta amenintare poate deveni fapt destul de curand – prognozele nu sunt entuziaste. Pana va reusi (si va reusi daca se mentine acest trend ascendent al procesorului) sa ne uzurpe in calitatea de om, digitalizarea ne va surpa organizarea sociala.

Daca tineretul este sau va fi pregatit pentru asta, noi, generatia mea, nu suntem pregatiti. Noi suntem doar curiosi si trist-contemplativi, pentru ca in era miscarii supersonice, sfatul si avertismentele noastre nu se bucura de consideratie, asa cum ar fi normal. Experienta si Intelepciunea sunt inlaturate de toate variantele si variabilele experimentului de orice factura si din toate domeniile. Este epoca acestui post-adevar trambitat de teoreticienii care nu pot previziona o evolutie si o finalitate clara a omenirii, in genere.

6. Uniunea are o traditie solida in promovarea cercetarii juridice si a publicatiilor de specialitate. Ce rol mai joaca astazi doctrina in formarea tinerilor juristi?

Ioan Chelaru: Sa o spunem ex abrupto: doctrina a fost inlocuita de documentarea online. Pacat, pentru ca era si a ramas foarte important demersul argumentativ al autorilor de carte si articole de drept. Din asumarea mentala a intregului proces de constructie se invata lucruri foarte utile pledoariei si formarii convingerii proprii.

A ramas vie o elita (desi – intre noi fie vorba – se cam rareste) care are constiinta necesitatii unei bune culturi juridice, dar la baza, in mediile comune, aceasta nu exista. Eu am spus de multe ori, cu diverse ocazii, in conferinte ori simpozioane, ca lipsa culturii juridice si graba de a castiga vor arunca sub roti generatii intregi, ca profesie si ca indivizi. Ca sa nu mai vorbim ca rolul nostru social presupune o buna cultura extra-profesionala, umanista si stiintifica.

Ma intorc in trecut si pastrez memoria unor cauze in care se intalneau adversari de calibru. Asa era un spectacol, o sarbatoare a mintii sa asculti pledoarii de seama. Ii simteai: participantii din salile de proces incepeau sa se alinieze si sa flancheze avocatul preferat, sa se grupeze in suporteri. Chiar daca, oamenii nu pricepeau nuantele si jocul subtilitatilor profesionale, ei alegeau cu inima si cu ochiul, ghidati de policromia de limbaj si de afinitati inconstiente. Erau demonstratii de cultura vie, de limbaj profesional, de atitudine si impetuozitate.

Asemenea momente (o, tempora!) nu pot fi intalnite astazi, pentru ca probabilitatea de a se contra doua forte de egala valoare culturala este mica de tot. Suntem formali, reci, depunem concluzii scrise, avem deficit urias de retorica, nu ne putem permite libertati prea mari fata de magistrati… timpul lor este pretios, rabdarea si atitudinea impartiala nu le stau in fire, ci doar le mimeaza docili. Iar daca poti gasi putina condescendenta inseamna ca ai o zi buna si e mult. Cam asta.

Revin, chiar daca risc sa ma repet: toate acestea se petrec, apreciez eu, din pricina deficitului cultural si din lipsa vocatiei profesionale. Inapetenta pentru spectacol si pentru finete de argumente, refuzul de a te situa intre beligerantii care lupta cu teza-antiteza, de a asuma cu detasare inclestarea verbala a oponentilor care vin cu un arsenal de mare bogatie conceptuala este o denuntare a justitiei si o abdicare de la frumusetea ei. Apetenta pentru frumusetea rolurilor era data de doctrina, de literatura de specialitate, de cunoasterea in general, de bunul gust exersat prin contemplarea a tot ce ofera aceasta lume omului. Si era data de respectul fata de adversar, fata de profesiunile distincte care concura la actul final de justitie, era data de respectul pentru profesionalism si prestigiu. Poate era si o mandrie constienta sa faci parte dintr-o elita a societatii.

7. Ce proiecte majore pregateste Uniunea Juristilor pentru perioada urmatoare – fie in plan educational, fie in plan institutional?

Ioan Chelaru: Ca sa vorbim despre viitor, vrem-nu vrem, trebuie sa ne intoarcem la trecut si, desigur, la prezent. As incepe cu proiectul nostru major care, intr-un fel, vine din istorie. Nu pot sa vorbesc despre Uniune fara sa ma opresc la varful de lance care este Revista 'Dreptul'. Aceasta este si reprezinta nu doar contributia stiintifica a unor profesionisti. Ea reprezinta, de fapt, Istoria, Etica si Scoala pe care noi, Uniunea, in calitate de editori, in timp, am reusit-o.

Reprezinta Istoria, intrucat s-a ivit odata cu vremurile in care tara aceasta a purces sa se alinieze statelor europene in modernizarea institutiilor de stat, inclusiv sau mai ales a celor ce tin de Justitie. Odata cu acest curent benefic, era necesara in mod imperios si ajustarea conceptelor juridice, precum si a corpului sistemic functional. Pentru pasionatii istoriei dreptului romanesc – si ar fi necesara o mai buna aplecare asupra acestui domeniu vast si policrom – afirm ca in istoricul publicatiei noastre vor putea descoperi o limba romana plina de farmec si savoare, un opus lingvistic unic si fascinant. A scormoni pasional in istoricul limbajului propriei profesii reprezinta nu doar un act de asimilare culturala, ci si o igiena a mintii si a inimii; ajungi sa iti iubesti domeniul si sa te apleci cu pasiune si devotiune, cu respect asupra evolutiei conceptuale polifonice a intelesurilor cuvintelor din vremuri diferite.

Revista noastra, privita ca document, a fost prezenta in toate perioadele si in toate regimurile, incepand din secolul al XIX-lea pana in prezent. (Prima aparitie este datata 16 decembrie 1871, cand, in timiditatea unei tiparnite din Targul Iesilor, avea sa fie botezata, pentru prima data cu lumina acestei lumi, Revista 'Dreptul'.) S-a aliniat si a descalcit intelesul institutiilor conceptuale juridice, in sensul pe care noi il conferim acestui termen, a trecut prin toate avatarurile istoriei si, cred, va supravietui inclusiv acestui despotism al manipularii pe care il traversam, dar sub conditia calitatii omului si al unor recunoscute competente. Intotdeauna conducerea stiintifica si editoriala a Revistei a considerat ca viitorul justitiei apartine tot celor mai bine pregatiti si avizati care pot asuma trecutul si viitorul stiintei dreptului. Mai mult, apartine omului de vocatie, juristului care detine constiinta valorilor presupuse de exercitiul responsabil al propriei profesii. Fara urma de indoiala, aceasta publicatie a noastra ramane si va fi un document istoric, dovada unei reflectari a vremii. In ceea ce priveste studiul istoriei, eu va pot spune ca, pe parcursul unei lungi cariere in care am imbracat cu mandrie roba de avocat, existenta Revistei 'Dreptul' mi-a folosit tot mai mult. Si mi-a facut trebuinta, totodata, nu doar in sala de judecata, cat si in activitatea de cercetare a unor institutii juridice de predilectie personala.

Am afirmat mereu ca Revista 'Dreptul' reprezinta, prin calitatea intrinseca si prin calitatea materialelor publicate de-a lungul timpului, model de Etica profesionala. In paginile ei, si-au pus cuvantul si demonstratiile toti cei care pot fi onorati ca elita profesionala de exceptie, analisti, istorici ai dreptului, conceptualisti, profesionisti ai dreptului de cea mai inalta si completa pregatire… Acestia au avut, intotdeauna, nu doar tinuta lingvistica, ci si cultura umanista profunda, aveau in fiinta lor onoare in aplicarea spiritului legalitatii (nu neaparat al legii). Din pledoariile lor si din argumentele construite sistemic, aproape scolastic in materiale de tinuta, respira o atitudine impecabila in apararea interesului particular si general al omului, dar si a respectului pentru interesul general al societatii si al statului. Asta, pe vremea cand statul roman, in formare, s-a constituit, si avea intreaga suveranitate nationala. Putem afirma, in clar si limpede, ca, inclusiv in perioada regimului comunist, cand sistema de status a institutiilor juridice clasice a suferit mutatii de factura “rasariteana', adevaratii oameni de drept au respectat “sub specie' scopul nostru fundamental: apararea omului. Adeseori, se faceau derogari demonstrative de la calitate si demnitate. (explic: nu ne referim la sistemul militienesc sau la anchetatori de subsol, ci la cei care convietuiau in lumina demnitatii si omeniei).

In sfarsit, as adauga si, va rog, sa ma credeti ca o fac in cunostinta de cauza, ca absolventi de Universitati calibrate bine si ai Facultatilor de drept recunoscute, din tara intrau in profesiile juridice si demnitatile publice cu sclipiri de email in ochi si cu sufletul plin, doar ca realitatea si viata, arareori, se plia pe visele noastre. Ne-am lovit sistematic de exceptii, de proceduri, de contraargumente, uneori nedrepte si impuse cu rea-credinta si atunci apelam la Scoala Revistei dupa un studiu serios si aprofundat al tratatelor de drept. Cautam cu frenezie opinii avizate care sa ne sustina si sa ne sprijine curajul profesional, indrazneala. Gaseam, mai mereu, cu generozitate, in paginile ei teorii si constructii argumentative, spete dezbatute, puncte de vedere diferite, dar bine sustinute logico-argumentativ. Imi aduc aminte ca faceam conspecte si invatam precum niste copisti devotati de manastire. Revista 'Dreptul' oferea pe larg material de pledoarie sau motivare judecatoreasca. Autorii articolelor erau garantia unui punct de vedere la fel de valabil ca silogismul irefragabil sau ca o decizie a Curtii de Casatie. Prin intermediul paginilor Revistei s-a creat si, cred ca, inca se creeaza un curent de dezbatere profesionala, un mediu prietenos in cadrul corpului profesionistilor. Din asta oricine poate invata temeinic si cu rezultate daca are ochi si urechi si iubeste profesia. Asa imi aduc aminte ca, in anul de gratie, 1981, in numarul 7 al Revistei, tanar avocat fiind, am publicat primul meu studiu de drept intitulat 'Unele aspecte juridice ale prelevarii si transplantului de organe umane' (R.R.D. 7/1981, pag. 13-18).

Practic, Revista a fost si ramane un prilej rar si unic pentru a invata sa ne exercitam profesiile cu arta si chiar cu raspundere. As mai spune ceva, Uniunea, in calitate de editor, nu a incetat nicio secunda sa depuna toate eforturile pentru a asigura, atat continuitatea aparitiei acesteia, cat si nivelul stiintific al materialelor publicate. Poate nu intotdeauna am reusit. Profit de intrebarea dumneavoastra pentru a adresa alese multumiri si sincere aprecieri celor care, in trecut, in prezent si, sper, in viitor, si-au pus vointa, pregatirea si inteligenta in cercetarea stiintifica, a atat de intinsului si complexului domeniu al dreptului, iar rezultatele complete, actuale sau in viitoare proiecte, le vor aduce in paginile Revistei noastre, bucuria tiparului care ramane…peste timpuri.

Nu as vrea sa finalizez raspunsul la aceasta intrebare a dumneavoastra fara sa vorbesc, macar in cateva cuvinte, despre proiectul meu de suflet: Revista de Cultura Juridica 'Palatul de Justitie', ajunsa, iata, in seria noua, la numarul 10. Trebuie sa marturisesc public, acum, dupa cinci ani de readucere acesteia in actualitate, ca mi-am dorit ca ea sa fie un manifest cultural extins care sa vizeze atat limbajul, cat si conceptul juridic intre traditia romaneasca si conformismul european, intre istoria care a pornit de la Calimach si ajunge foarte recent la noile Coduri, fara a ocoli, desigur, Regulamentele europene. Revista s-a dovedit extrem de cuprinzatoare si de elita, inclusiv sub aspect grafic, ea bucurandu-se de colaborari de cea mai inalta tinuta culturala, confirmand in timp ca reprezinta cu adevarat un manifest cultural si un dialog agreabil care a validat necesitatea si succesul proiectului. Eu chiar cred ca un act de cultura juridica nu poate fi decat forma exterioara a fortei propulsive a gandirii mature si nu a vorbelor potrivite in calitate de efecte. O corespondenta deplina intre gand si cuvinte. Si atunci bogatia de nuante si inflectiuni ale cuvantului rostit in masura sa transmita, de multe ori intuitiv, si sa convinga in acelasi timp asupra unei idei care, intr-o forma elaborat scrisa, nu ar avea nimic din caldura unei argumentatii specifice limbii noastre. In acel moment aceasta devine creatie juridica, mai ales daca este elaborata, cu o eleganta aprofundata si niciodata cu indiferenta. Apreciez, cu sinceritate, ca ceea ce fac juristii de cele mai multe ori in fata instantei, destul de des si in scris, reprezinta incontestabil un fapt de cultura si intelectualism. O pledoarie, un rechizitoriu, motivarea unei hotarari judecatoresti, ori redactarea unui act autentic notarial se vor si chiar pot reprezenta, cu adevarat o veritabila opera de cultura juridica unde se imbina armonios interpretarile conferite textului legal, ideile abstracte ale teoriei dreptului, interpretarile normelor aplicabile. Dupa tot esafodajul argumentativ care a fost astfel vazut ca o idee de cultura juridica, acesta se concretizeaza pe drumul spre destinatarul sau final, adica la instanta de judecata care ar trebui sa decida si, la finalul finalului, la maria sa OMUL, beneficiar al actului de justitie.

Amintesc, de asemenea, ca pe un proiect perpetuu existent, inca de la infiintarea Uniunii, amplificat si valorizat in fiecare an, organizarea Zilei Justitiei. Intotdeauna celebrarea evenimentului s-a facut in cadrul unei sesiuni stiintifice de inalta tinuta in care s-au dezbatut cele mai importante si actuale problematici ce preocupau lumea dreptului.

8. Cum apreciati relatia dintre mediul academic, instantele de judecata si profesiile liberale juridice? Exista suficient dialog intre aceste entitati?

Ioan Chelaru: Dialog exista, se comunica interinstitutional, poate nu permanent. Dar mi-as dori ca atmosfera sa se schimbe. Asta fac oamenii, mereu. De calitatea omului tine atmosfera profesionala a tuturor. Intelegerea justitiei, ca orice gest al iubirii, nu e o chestiune de metoda, inainte de a fi o performanta a investirii in sine. Eu pastrez o mare consideratie pentru o ierarhie care are ca temei cunostintele si experienta intr-un domeniu. Intelegi cu atat mai bine dreptatea cu cat continutul tau de viata si de cultura e mai cuprinzator. Pozitia ta procesuala nu reflecta si nu restituie decat propriul tau efort si propria ta dimensiune. Si pentru ca in mintea mea lucrurile stau astfel, o ideala relatie dintre academicieni, magistrati, avocati nu poate fi stabilita niciodata pe verticala.

Nu sunt interesat – si pot spune asta pentru ca am deja tampla alba – de niciun raport de putere in functionarea justitiei si a mediului profesional. Dupa cum nu agreez eruditia acra si super distanta, la fel cum nu pot tolera atitudinea de forta a unor magistrati fata de colegii de la bara sau fata de ultimul dintre justitiabili. Nu este nimic constructiv in dorinta de a fi in centrul atentiei, de a izbi cu pumnul in masa, de a transforma o functie publica in antrenament cabotin pentru afirmarea de sine. Un om cult nu va face asta. El ramane deschis, afabil, isi pastreaza echilibrul si isi intelege rolul la adevarata sa dimensiune.

9. Privind retroactiv, care considerati ca este cea mai importanta contributie a Uniunii Juristilor din Romania la evolutia dreptului romanesc de dupa 1990?

Ioan Chelaru: Intrebarea vine sa o completeze pe aceea anterioara. Reusita si contributia noastra, ca Uniune, poate aceea care conteaza cel mai mult, este ca am tinut profesionistii din tot spectrul vietii juridice la aceeasi masa, sub aceeasi 'umbrela' si in momentele grele, si in cele cu reusite. Vreau sa cred ca aceasta forta centripeta ne va tine pentru mult timp impreuna si asta va depinde de calitatea oamenilor, dar si a liderilor. Prin urmare, vom ramane pentru multa vreme. Tematica, noutatea, surprizele si neajunsurile din veac, inovatiile, mersul gnoseologic al gandirii actuale, sensul si traiectul vietii publice ori al justitiei sunt, toate, teme care ne preocupa pe toti, indiferent de locul public ocupat in sistem.

Am cultivat, si o spun fara orgoliu, colegialitatea si atmosfera de decizie cat mai democratic posibila. Personal tin foarte tare la aceste lucruri pentru ca nu conteaza succesul de salon, reusita din sala de sedinte a Uniunii si deciziile Consiliului Director, tot la fel de importanta este luciditatea pe care o capatam in urma unui dialog cinstit. Daca in urma unei conferinte nu plecam mai bogati intelectual si uman, atunci nu a fost o reusita. Tinem foarte tare la caracterul deschis catre mediul academic umanist de toate facturile. Suntem breasla, dar nu cultivam orgoliul celei mai importante dintre bresle, nu ne-am inchis intre ziduri, ci dimpotriva am pastrat usi primitoare, cultivand cu maxima atentie deschiderea intre oameni si idei, pentru ca ne dorim sa fim auziti.

Un lucru de pret al activitatii noastre consta, asa cum am aratat in detaliu in raspunsul la una dintre intrebarile dumneavoastra, in publicatii si aparitii editoriale. Sunt mandru ca Revista Dreptul - care a fost sursa doctrinara a nenumarate generatii de juristi – isi continua existenta pe hartie, ceea ce este mare lucru pentru acest veac al virtualitatii. Sunt mandru de aceasta pentru ca avem dovada ca ne tragem din radacina comuna a marilor nume de juristi din secolul XX. Si sunt la fel de mandru pentru 'copilul meu de suflet', Revista 'Palatul de Justitie'.

Imi cereti sa spun care ar fi cea mai importanta realizare a Uniunii. Nu ma pot decide care este cea mai importanta, poate aceea a colegialitatii si prieteniei. Aici, la noi, in ani, s-a consolidat un colectiv bun si serios. De aceea vorbesc, in primul rand despre oameni, si da, imi place sa cred in prietenie. Prin asta, si nu doar prin asta, vom continua sa adunam un inventar serios de realizari durabile spre folosul justitiei si al societatii romanesti”.