29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

FESTIVALUL SLUGARNICIEI – Membrii CSM s-au inghesuit sa pupe papucul Departamentului de Stat din SUA, care si-a arogat dreptul de a critica Inspectia Judiciara si SIIJ, americanii pretextand ca aceste doua institutii le-ar face dosare numai judecatorilor si procurorilor care au criticat fostul regim PSD-ALDE. Opt dintre cei 18 membri CSM prezenti s-au impotrivit transmiterii unor obiectiuni catre SUA. Din fericire, balanta a fost inclinata in sens invers de votul celorlalti 10 membri (Video)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

14 June 2020 10:00
Vizualizari: 6384

Unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii par sa nu inteleaga rolul constitutional al CSM de aparare a independentei justitiei din Romania. Ziua de joi, 11 iunie 2020, a adus un nou scandal in Plenul CSM, intre cei care au luat atitudine fata de cea mai recenta aroganta comisa de SUA in raport cu Romania si cei care au ales sa stea drepti in fata Marelui Licurici.



Zilele trecute, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a publicat raportul de tara privind Romania, in care, printre altele, ne cearta pentru activitatea Inspectiei Judiciare (IJ) si a Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ). Mai exact, americanii se arata vexati de faptul ca IJ si SIIJ si-au permis sa le deschida dosare (disciplinare, respectiv penale) unor judecatori si procurori, SUA pretextand ca acesti magistrati ar fi numai din randurile celor care au criticat fostul regim PSD-ALDE. (Gasiti raportul anexat la finalul articolului.)

Trei dintre membrii CSM au luat atitudine fata de alegatiile proferate de guvernul SUA la adresa SIIJ si a Inspectiei Judiciare. Este vorba despre judecatoarele Evelina Oprina si Gabriela Baltag, precum si profesorul Victor Alistar (reprezentant al societatii civile in CSM). De partea cealalta, cei care au stat drepti in fata americanilor au fost judecatorii Bogdan Mateescu, Andrea Chis si Mihai Balan.

Mai precis, membrii CSM au dezbatut daca sa trimita sau nu catre Departamentul de Stat al SUA (prin Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei) observatiile formulate deja intr-una dintre comisiile Consiliului Superior al Magistraturii legate de raportul americanilor. Doua dintre aceste observatii au fost discutate in Plenul CSM: cea legata de SIIJ si cea privind Inspectia Judiciara. In cele din urma, Plenul CSM a hotarat trimiterea observatiilor, fiind exprimate 10 voturi „pentru” si 8 „impotriva”.


Mostenirea Birchall?


Dupa cum veti citi mai jos, judecatoarele Oprina si Baltag au insistat ca Departamentul de Stat sa precizeze din ce surse au obtinut informatiile ca SIIJ si Inspectia Judiciara ar comite abuzuri. Chiar daca membrele CSM nu au punctat explicit, aluzia este usor de ghicit: americanii au plecat urechea la propagandistii #rezist din Romania, care au transmis minciuni legate de cele doua institutii. De asemenea, Gabriela Baltag a subliniat ca „Romania este o tara demna si nu poate sa accepte ca despre ea sa se spuna lucruri neadevarate, indiferent cine este cel care face astfel de afirmatii”.

Tot Gabriela Baltag a adus-o in discutie pe ministresa Justitiei de trista amintire Ana Birchall, intrebandu-se daca nu cumva liniile propagandistice continute in raportul Departamentului de Stat se regasesc in foaia de parcurs pe care Birchall a primit-o de la americani cand conducea Ministerul Justitiei.

Pe de alta parte, judecatorul Bogdan Mateescu – care s-a catalogat pe sine insusi drept „patriot prin fapte, si nu prin vorbe” – a sustinut ca ideile exprimate de executivul SUA nu sunt noi, ele gasindu-se deja, de exemplu, si in rapoartele elaborate de MCV, GRECO si Comisia de la Venetia. In replica, membrul CSM Victor Alistar l-a trimis pe Mateescu sa citeasca documentele cu mai mare atentie.

Pe aceeasi idee ca Romania trebuie sa faca sluj in fata institutiilor internationale a mers si judecatorul Mihai Balan, acesta remarcand unisonul la care unele dintre aceste institutii critica sistemul judiciar autohton.

O nota aparte a facut-o judecatoarea Andrea Chis, care s-a dat de ceasul mortii ca Romania ramane fara investitori straini daca nu are judecatori independenti si care, pierzandu-se in alambicarea propriei fraze, a confirmat zicala „Gura pacatosului adevar graieste”. Mai exact, Chis a rostit urmatoarele: Au fost exercitate actiuni disciplinare impotriva celor care s-au pozitionat impotriva legilor justitiei din ultimii trei ani, in timp ce altii, care au sustinut aceste legi (indiferent de ce au afirmat in spatiul public – nu doar despre politicieni, ci in special despre colegii lor), au fost supusi unor cercetari disciplinare sau chiar impotriva lor au fost exercitate actiuni disciplinare”. Desigur: membra CSM a vrut sa spuna ca cei care au sustinut noile legi ale justitiei nu au fost anchetati de Inspectia Judiciara, dar pe gura i-a iesit exact situatia din teren – si anume: faptul ca IJ nu a avut partizanate in intocmirea dosarelor.


Redam schimbul de replici cu privire la raportul Departamentului de Stat al SUA:


Evelina Oprina: Am incercat sa inteleg unele din aspectele mentionate aici, mai cu seama sursa informatiilor care a stat la baza acestor consemnari. Am constatat ca la data de 12 martie 2020, Departamentul de Stat al Statelor Unite a publicat – conform unei practici anuale pe care o are – raportul de tara privind situatia drepturilor omului in anul 2019. Se mai mentioneaza ca acest document a fost mentionat pe baza datelor si analizelor furnizate de ambasadele Statelor Unite din intreaga lume, pe aspectele considerate relevante privind practicile de respectare a drepturilor omului la nivel global. Am mai retinut faptul ca Ministerul Afacerilor Externe (...) a initiat o corespondenta cu Consiliul Superior al Magistraturii, prin care ne adreseaza rugamintea de a formula un punct de vedere cu privire la corectitudinea informatiilor cuprinse in raport, conform sferei de competenta a Consiliului Superior al Magistraturii. (...)

Doua observatii care vizeaza Inspectia Judiciara si Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie. Ma gandesc ca daca aceste informatii care vizeaza Inspectia Judiciara si SIIJ sunt elemente pentru interes pentru politica externa a Statelor Unite... Am incercat sa ma documentez si sa inteleg care este ratiunea acestui raport. Si am vazut ca acest Departament de Stat al SUA este echivalentul Ministerului de Externe al Statelor Unite, il sfatuieste pe presedinte si conduce tara in problemele de politica externa. De asemenea, este responsabil cu punerea in aplicare a politicii externe a Statelor Unite. Daca Inspectia Judiciara si SIIJ sunt probleme de politica externa ale Statelor Unite, atunci eu as avea solicitarea de a ne insusi aceste obiectiuni, pentru ca unele dintre ele (n.r. dintre pasajele raportului) sunt fie generalizatoare, fie incomplete, fie nereale, din punctul meu de vedere.

Si ma voi referi in primul rand la cel care vizeaza Inspectia Judiciara. Se face o mentiune in cuprinsul acestui raport (...): ca a fost subiect al influentei politice crescute si atat. Nu se face niciun fel de alta mentiune, nu se da niciun fel de nota de subsol din care sa rezulte cum s-a ajuns la aceasta concluzie. Si este extrem de important sa vedem cum. Pentru ca daca Inspectia Judiciara a fost subiect al influentei politice crescute, lucrurile sunt grave si cred ca noi trebuie sa luam masuri. Deci cred ca ar trebui sa indicam aceasta obiectiune si ar trebui sa fie completat raportul cu sursele care au dus la aceasta concluzie.

Se mai spune ca Inspectia Judiciara a fost folosita ocazional pentru a cerceta magistratii care ancheteaza sau care pronunta hotarari impotriva coalitiei de guvernare sau a aliatilor acesteia. Este iarasi o mentiune extrem de grava, din punctul meu de vedere, fara sa fie indicate elemente factuale care sa sustina aceasta constatare.

A doua chestiune: se face referire la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie si se spune ca este o structura criticata in mod public de persoane din sistemul judiciar si din sistemul organelor de cercetare penala, considerandu-se ca are potentialul de a intimida judecatorii si procurorii. Eu nu neg ca aceasta varianta trecuta aici este una din opiniile vehiculate de mult timp in spatiul public, intre noi samd – motiv pentru care, din considerente de corectitudine, trebuie mentionata si opinia favorabila functionarii acestei sectii (care a existat si exista in continuare) si sa se mentioneze in raport, pentru corectitudine, si aceasta a doua orientare. (...)

Gabriela Baltag: De acord cu tot ce a spus colega noastra, doamna judecator Oprina, pe ambele observatii. De altfel, este o premiera ca aceasta lucrare ajunge pe Plen – pentru ca toate observatiile, si in anii anteriori, s-au dat de cabinetul presedintelui. Dar e foarte bine ca astfel au vazut si colegii nostri, si societatea ce se trece in aceste rapoarte. E foarte important sa aflam care sunt sursele. Intelegem ca ambasadele sunt cele care scriu, dar ambasadele au niste surse si ar fi bine sa fie indicate, pentru corectitudine.

Nu pot decat sa imi exprim regretul ca cineva ar putea sa retina ca o institutie care cuprinde judecatori si procurori – asa cum este Inspectia Judiciara – poate fi orchestrata politic. Sa nu uitam ca dosarele si lucrarile acestei institutii vin la Consiliul Superior al Magistraturii! Sa intelegem ca noi avem pe rol dosare politice? Sau cum? Acest neadevar trebuie curmat. Stiu ca si anul trecut s-au facut observatii, pentru ca acelasi gen de informatii au fost mentionate – cum ca adresa Ministerului Afacerilor Externe este tocmai de corectare a inadvertentelor. Si cred ca suntem cu totii de acord ca niciunul dintre noi nu a avut vreodata in fata un dosar politic venit de la Inspectia Judiciara.

Ca sa nu mai spunem de SIIJ, care aici pare a avea o problema ca intimideaza judecatorii si procurorii. Asa cum a spus doamna judecator Oprina, e o teorie vehiculata de o parte, dar nu de toata lumea. Trebuie sa trecem si varianta pe care noi am sustinut-o mereu. Sper ca in raportul de la anul – daca om mai fi sanatosi – n-o sa gasim ca, mai nou, incepe sa se rostogoleasca in spatiul public si alta idee – si anume: aceea ca aceasta sectie este una de albire a magistratilor. Deci nu mai e de intimidare, ci de albire. Sa vedem cum va suna raportul de la anul!

Banuiesc ca si aceste chestiuni fac parte din foaia aceea de parcurs, pe care n-a mai lamurit-o si nu ne-a mai explicat-o la un moment dat un ministru care a facut o declaratie publica in acest sens.

Sunt pentru corectarea acestor inadvertente, pe care le resping categoric – nu numai din calitatea mea de judecator, dar si din calitatea de cetatean al acestei tari. Totusi, Romania este o tara demna si nu poate sa accepte ca despre ea sa se spuna lucruri neadevarate, indiferent cine este cel care face astfel de afirmatii.

Bogdan Mateescu: Pentru ca a noastra colega, doamna judecator Baltag, si-a manifestat surprinderea ca aceasta lucrare a venit pe Plen: este o decizie a Comisiei nr. 3, luata – e adevarat – la propunerea mea, pentru ca – asa cum am spus si in Comisia nr. 3 – Plenul este organul reprezentativ, si observatiile trebuie, dupa caz, insusite sau neinsusite de catre noi toti, 19 membri, asa cum spune legea noastra fundamentala, Constitutia Romaniei. (...)

Reamintesc ca in anul 2019 s-au mai transmis observatii, pe care le observ aici, pe buletinul de vot, ca urmeaza a fi retransmise catre MAE si, in cele din urma, emitentului raportului (n.r. Departamentul de Stat), cu un continut asemanator, in buna parte, cu ceea ce spun colegele noastre, doamnele judecator Oprina si Baltag, astazi. (...)

Desi au fost transmise, noul raport nu isi schimba perceptia. Este vorba despre o perceptie pe care un partener strain al statului roman (...) o are asupra unor anumite chestiuni din Romania. Asa cum s-a ridicat intrebarea de catre doamna judecator Oprina, ce treaba are politica externa a SUA cu Inspectia Judiciara, cu SIIJ sau cu alte institutii ale sistemului judiciar, si eu cred ca are (si pot sa dezvolt), tot asa n-as vrea ca din partea CSM sa mergem inspre politica externa a statului roman in relatia cu partenerul strategic (cu SUA). De aceea, va spun cinstit ca imi asum un vot 'NU' pe aceste observatii mentionate in cuprinsul notei. Consider ca Departamentul nu face in niciun caz vreo alegatie si nu incalca independenta judecatorilor. (...) Este vorba despre o perceptie pe care partenerul extern o are asupra unei realitati din tara noastra si care ar trebui sa determine in primul rand, pentru noi toti, reflectie – sa vedem ce este corect, ce este de indreptat, astfel incat aceste perceptii... Pentru ca traim intr-o lume din ce in ce mai globalizata... Aceasta perceptie sa se schimbe daca este gresita sau, dimpotriva, sa ne schimbam noi comportamentul, in functie de valorile democratice la care orice act international se refera. (...)

Nu vreau sa intram si sa ramanem incremeniti in paradigma conform careia toate institutiile europene sunt dezinformate. Acum – iata – inclusiv Statele Unite ale Americii sunt dezinformate. Totusi, as vrea ca in Consiliu, in sistemul judiciar si nu numai sa se analizeze, sa se reflecteze foarte bine: oare suntem perfecti? Oare toate institutiile europene si transatlantice sunt dezinformate si noi suntem perfecti? Eu cred ca nu. (...) Am discutat despre anumite compromisuri pe care le-am putea face, astfel incat lucrurile sa mearga bine. Nu compromisuri de la lege, demnitate sau democratie, ci compromisuri de intelegere a functionabilitatii unor institutii. Haideti sa mergem inainte si sa nu ramanem incremeniti intr-o harta continua cu institutiile internationale!

Gabriela Baltag: Numai o replica as vrea sa dau, pentru ca s-ar putea lasa impresia ca noi suntem intr-o permanenta harta (cum a zis colegul nostru) cu altii. Nu, nu este vorba despre asta. De altfel, MAE, prin aceasta adresa, ne roaga sa corectam orice neregula. Suntem judecatori si n-avem voie sa lasam nedreptatea si lipsa de adevar sa mearga mai departe. Suntem obligati, indiferent cine este partenerul nostru. Si daca e un partener, trebuie sa ne respecte si sa ne trateze ca atare. Deci Romania nu poate sa stea in genunchi (indiferent ca este vorba despre Statele Unite ale Americii) pe un raport de acest gen. Este exclus asa ceva! Si eu, personal, nu voi putea sa accept niciodata.

Bogdan Mateescu: Nu vreau ca cineva sa creada ca indemnul meu este la a sta in genunchi. Nici nu mi-as permite sa spun lucrul acesta. Nu cred, pentru ca sunt patriot – prin fapte, si nu prin vorbe (asa cum se practica astazi, mai mult sau mai putin frecvent). Ci vreau sa intelegem ca nimeni nu este detinatorul adevarului absolut si ca trebuie sa analizam cu maxima atentie anumite critici pe care organisme internationale de prestigiu ni le aduc. As vrea doar sa reamintesc Comisia de la Venetia, raportul GRECO, dispozitiile MCV (pe care le-am mai contestat, in majoritate, in CSM), sa amintesc discutia de acelasi tip pe care am avut-o in comisie (dar acum e bine ca este adusa publica) referitoare la raportul Departamentului de Stat. Fara sa creada cineva ca eu imi permit sau imi imaginez vreodata ca tara mea sa stea in genunchi, totusi un apel la echilibru se impune a fi facut. Acelasi a fost dialogul (n.r. in comisie): dezinformari, sursa informatiei, dar niciodata o analiza interna pe care ar trebui sa ne-o facem. Pentru ca intotdeauna, in ceea ce ne priveste, polarizarea nu face bine, ci analizele echilibrate concrete, duc spre progres.

Putem sa spunem cuvinte mari, putem sa afirmam ca suntem patrioti, putem sa nu demonstram lucrul acesta (din pacate) sau sa-l demonstram (din fericire), dar nu putem sa ramanem ancorati intr-un discurs de tip negare-respingere intotdeauna. (...)

Andrea Chis: Eu cred ca patriotism nu inseamna sub nicio forma nationalism. Eu m-as feri foarte tare, intr-un organism care este obligat sa fie apolitic, sa fac unele afirmatii care imi aduc foarte tare aminte de niste curente nationaliste care caracterizeaza mai multe tari ale Europei, in special cele aflate in tranzitie, cu un trecut comunist – asa cum este Romania. Pentru mine, patriotism inseamna bune relatii cu Europa si cu lumea, pentru ca in secolul XXI nu mai putem sa traim izolati.

Si atunci am sa-i raspund colegei mele Evelina Oprina, apropo de de ce ar fi o chestiune politica externa Inspectia Judiciara si SIIJ: este o chestiune de politica externa, pentru ca aceste doua institutii au fost amintite ca fiind vulnerabilitati in toate rapoartele internationale (asa cum a spus deja colegul Bogdan Mateescu), vulnerabilitati la independenta judecatorului si procurorului, acest mecanism fiind chemat sa apere aceasta valoare fundamentala a statului de drept. Independenta judecatorului, in special, este o valoare care nu este doar a statului de drept, ci are o valoare economica in sine. Daca un stat este considerat (ca sa nu spun: 'etichetat', pentru ca ar fi un cuvant prea greu) ca are judecatori care nu sunt independenti, investitiile straine se opresc. Asta trebuie sa inteleaga oricine ne priveste – jurist sau nejurist fiind. Asadar, daca intr-un raport al unui organism extern, se spune ca judecatorii romani nu sunt independenti, pentru ca ar exista niste vulnerabilitati (cum sunt Inspectia Judiciara si SIIJ), noi nu mai vom mai avea investitori straini – nici din Europa, nici din America si nici din alta parte.

Si daca este sa atingem substanta problemei (desi am facut-o de foarte multe ori), reamintesc ca 7 membri CSM am semnat o scrisoare deschisa catre Avocatul Poporului atunci cand unul din fostele guverne a dat o ordonanta de urgenta pe persoane fizice, prelungind mandatul inspectorului-sef al Inspectiei Judiciare si al inspectorului-sef adjunct, care – va amintesc – inspector-sef adjunct a ajuns – in baza unei numiri a Senatului fundamentate pe o candidatura total netransparenta – judecator la Curtea Constitutionala.

In ceea ce priveste judecatorii cercetati, din perspectiva Sectiei pentru judecatori, am reprosat in nenumarate randuri Inspectiei Judiciare – si public, si in discutii private –, in ceea ce priveste libertatea de exprimare a colegilor nostri, ca au fost exercitate actiuni disciplinare impotriva celor care s-au pozitionat impotriva legilor justitiei din ultimii trei ani, in timp ce altii, care au sustinut aceste legi (indiferent de ce au afirmat in spatiul public – nu doar despre politicieni, ci in special despre colegii lor), au fost supusi unor cercetari disciplinare sau chiar impotriva lor au fost exercitate actiuni disciplinare. Si daca tot vorbim despre astfel de colegi si despre raporturile cu SIIJ si despre vulnerabilitati, reamintesc ca pe rolul Sectiei de judecatori se afla astazi, a treia oara, apararea independentei unei colege de la Oradea (n.r. Georgeta Ciungan, de la Tribunalul Bihor), la solicitarea a trei membri CSM – respectiv eu, Bogdan Mateescu si Mihai Balan –, tocmai pentru ca aceasta colega judecator a sesizat Curtea de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste constitutionalitatea unui organism cum este SIIJ pentru a cerceta, in mod special, doar judecatori si procurori.

Asadar, apropo de baza factuala a unor astfel de afirmatii nu doar din raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite, ci din orice raport international, cred ca am dovedit in mod suficient – indiferent de sursa lor – ca sunt adevarate.

In ceea ce priveste raspunsul de anul trecut: eu consider ca sub nicio forma nu este cazul sa-l reiteram. Oricum: ar fi inutil (cum a zis Bogdan, pentru ca raportul este deja publicat), pentru ca, pe de o parte, dovada clara a continutului raportului este ca nu au prezentat incredere acele observatii de anul trecut (perceptia fiind neschimbata); si in al doilea rand, pentru ca vorbim de relatii internationale (...), eu cred ca este nevoie sa fim extrem de atenti la limbaj atunci cand ne adresam unor organisme internationale sau unor organisme care reprezinta alte state. Pentru ca limbajul din acel raport – semnat de fostul presedinte (n.r. fosta sefa CSM Lia Savonea) – nu este adecvat unui astfel de context. Eu – asa ca si Bogdan – voi vota public 'NU' la aceste observatii. (...)

Victor Alistar: E important sa intelegem ca sunt utile pentru societate, pentru justitiabili, mecanisme de echilibru si control care sa faca parte din autoritatea judecatoreasca – asa cum fac parte Inspectia Judiciara si o structura specializata de parchet care ar urma sa verifice infractiunile savarsite de magistrati. Nu cred ca a ataca aceste institutii reprezinta forma fireasca si normala, la nivel de asteptare a societatii, pentru autoreglare in sistem. Trebuie sa existe niste parghii interne, astfel incat sa nu se ajunga la derapaje.

Cu privire la cele sustinute: nu toate documentele internationale au criticat aceste institutii. S-a dat exemplul Comisiei de la Venetia. Insist sa mergem si sa citim cu atentie textul, sa citim acolo unde Comisia vorbeste, nu acolo unde Comisia prezinta ce i s-a prezentat la misiunea ad-hoc. Si atunci vom constata ca pe aceasta chestiune lucrurile nu stau asa.

Cu privire la Inspectia Judiciara: s-a sustinut ca s-a dat un act normativ pe persoana fizica. Din nou solicit sa ne ducem si sa citim cu mare atentie textul si sa vedem ca se stabileste modalitatea in care se asigura interimatul intr-un vid de conducere intr-o institutie. Daca persoana respectiva se numea Ion Ionescu sau George Georgescu, actul normativ era la fel de valabil publicat. Nu veti gasi in niciun loc trecut vreun nume.

A, ca putem discuta ca optiunea legiuitorului a fost sa intervina direct (asigurand continuitate la un mandat obtinut prin concurs in fata Consiliului) sau ar fi putut sa fie aceea de a-i da Consiliului posibilitatea de a delega, este vorba de o optiune de reglementare. Dar din nou: trebuie sa citim cu mare atentie materialele. Cum, de pilda, trebuie sa fim foarte atenti ca – cel putin din cunostintele mele – CJUE nu verifica constitutionalitatea legilor de la noi.

Mihai Balan: Spunea colegul nostru, domnul Alistar, sa citim rapoartele (...) foarte atent, ca sa facem diferenta intre constatarile acelor organisme si informatiile care le-au fost puse la dispozitie. Eu cred ca fiecare raport cuprinde, pur si simplu, concluzia, parerea respectivei institutii asupra problemei pe care o analizeaza. Daca e sa aplicam acest principiu si raportului pe care il avem astazi in fata, vom constata ca Departamentul de Stat al Statelor Unite nu pune sub semnul intrebarii legitimitatea, de exemplu, a Inspectiei Judiciare. Nici nu poate fi vorba de asa ceva. Ci atrage atentia asupra unor vulnerabilitati pe care le-a constatat prin metodele pe care le au ei cand intocmesc un astfel de raport. Nu le cunosc, dar cred ca nu sunt simple zvonuri care ajung pe calea mass mediei si sunt imediat preluate si incluse intr-un astfel de raport. Astfel de rapoarte au o foarte mare importanta. Ele sunt folosite chiar si de sistemul judiciar atunci cand analizeaza, de exemplu, cererile de azil. (...)

Rapoartele intocmite de catre Departamentul de Stat al SUA, alaturi de cateva alte institutii (cum ar fi Ministerul Afacerilor Externe din Marea Britanie) sunt foarte apreciate in acest sens, pentru ca surprind cu acuratete destul de mare (...) niste situatii din tarile pe care le au in vedere. Deci cred eu ca trebuie, intr-adevar, sa analizam aceste lucruri si trebuie, pana la urma, sa ne facem o introspectie. Este o coincidenta prea mare ca o multime de institutii internationale sa spuna cam aceleasi lucruri, in diverse forme, si totusi noi sa consideram ca sunt simple zvonuri sau dezinformari care ajung la fiecare dintre ele si care sunt preluate fara cea mai mica verificare.

Cred eu ca si la noi, la Consiliu, parerile care vin de la colegii nostri din tara – extrem de diferite – cu privire, de exemplu, la SIIJ sau la Inspectia Judiciara (pentru ca aici sunt doua puncte nevralgice; le stiti bine: de ani de zile avem dezbateri asupra lor), aceste informatii diferite noi nu le preluam pur si simplu ca atare si nu incepem sa construim diverse teorii pe ele, ci le analizam. Avem o baza factuala pe care putem sa construim sau ne poate da pana la urma o concluzie. Faptul ca noi avem pareri diferite nu inseamna ca vreunul dintre noi ar fi dezinformat sau doar ca cel care exprima parerea majoritara ar fi cel mai avizat. Asa ca aceste observatii eu nu mi le insusesc, pentru ca nu reflecta o pozitie nici macar unitara a sistemului judiciar. Cred ca ar trebui analizate, cred ca acolo unde sunt erori factuale (...) sa le sesizam, pentru ca ele trebuie indreptate. In schimb, modalitatea in care aceste organisme ajung la o concluzie reprezinta ceva mult mai mult decat simpla relatare a unei stari de fapt. Este, practic, concluzia la care ajungi dupa un rationament destul de complex. Si atunci acest lucru ar trebui sa ne dea si noua de gandit – macar sa vedem daca parerea altora pe aceleasi subiecte pe care noi ne contrazicem de foarte multa vreme are ceva sambure de adevar in ea sau nu”.


* Gasiti aici inregistrarea video a discutiei, intre momentele 68:00 si 101:00

* Gasiti aici raportul Departamentului de Stat (in limba engleza)

Comentarii

# George date 14 June 2020 10:32 -12

Domnilor, daca pana acum , ceva timp in urma, apreciam , infiintarea SIIJ , acum am convingerea ca SIIJ nu este altceva decat un SRL , ce are menirea de albire a ,, magistratilor ce au comis abuzuri Am ajuns sa i regrete portocala, O nea , Luluta . Eu mai cred ca toti magistrati prinsi in malaxorul Elitei de la Ploiesti , isi meritau soarta . Pana la acest moment nimeni nu poate afirma ca, portocala, onea , au facut o pt bani sau functii . Atunci mai era cineva care sa i sperie pe magistratii fericiti ca a aparut siij si acum DNA scute creioane, acum e de ei. Sa spuna acum acineva ca nu este asa, dar sa si aegumenteze. Va multumesc

# Misu date 14 June 2020 12:33 +9

Sunteți printre putinii care v-ați păstrat direcția corectă ! Felicitări luju.ro. Felicitări d-lui Savaliuc . Am tras concluzia că părerile dv. nu mai sunt agreate la A3. Nicio paguba, căci au ajuns de multe ori penibili. Din acest site mai aflam ce e prin justiție.

# escu date 14 June 2020 12:42 +17

Pupâncurismul și suptul la mare licurici încă este la mare cinste în rândul unor personalități juridice, politice, financiare etc. de pe plaiurile mioritice. Când vor veni în funcții publice personalități care să manifeste mândrie națională, să acționeze în folosul poporului român, fără a fi mani******ți de păpușarii de pe alte meleaguri, fie ei și din țara (hă, hă, hă) democrației mondiale. Democrație care se vede acum cum este aplicată cu forța armată. Dacă este ceva care îmi dă satisfacție azi este de cum se respectă democrația în SUA. Ce ar fi dacă România, prin președinte, ambasador și guvernul meu ar urechea pe Trump de modul cum se reacționează la manifestările de stradă. Sau dacă alte state au reacții, așa cum ne chemau pe noi la raport ambasadorii și alți neaveniți pe aici când forțele de ordine interveneau când manifestările de stradă o luau razna, manifestări care erau și ilegale, fiind neautorizate.

# Ionel Ionelule date 14 June 2020 15:07 +4

Deh...capul plecat sabia nu-l taie,dar sigur il calca vaca in picioare. O fi in ADN-ul nostru,umili si slugarnici fata de stapani,cu pâra la Inalta Poarta,razboinici intre noi(istoria se repeta). Cateva motive suficiente sa raminem la stadiul de colonie cu drepturi depline de slugi in marile familii NA-TI-O si µUE.

# golan date 15 June 2020 01:46 +1

Cu atat mai motivata e respingerea de catre CSM a Raportului baietilor de forta ai Dep.de Stat american,cu cat tocmai in SUA oamenii s-au saturat de justitia la comanda,reclamand faptul ca ''daca nu e justitie,nu e nici pace'',in cadrul marilor proteste actuale.In alta ordine de idei,faptul ca CSM acum nu mai e de acord cu desfiintarea SIIJ-cu toata conducerea tip ''plagiatoarea 4,5 procente,tot e un mic pas inspre imbunatire a climatului magistratilor,ca nu vor mai simti a aceeasi ''frica in oase'' ca atunci cand procurorii ce ii cercetau erau tot aia ce erau implicati in dosarele ce nu se rezolvau cf.ordinelor lor.

# santinela date 15 June 2020 07:30 +8

Pai cine se putea opune,bineinteles aceiasi trei.Nulitatile CSM-ului !Auzi-Raportul de tara al americanilor privind Romania-. Mai bine va vedeti de tara voastra , bai "partenerilor", fiindca sinteti varza acum si lasati-ne dracului sa ne vedem de treaba noastra. A fost retras un idiot de ambasador si l-ati trimis pe tat-su !

# popescu date 15 June 2020 08:00 +1

Eu doar sunt curios daca ministerul afacerilor externe publica periodic RAPORT :cry: DE TARA PRIVIND SUA?!?!?!? :-?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva