Asociatia Magistratilor din Romania a inaintat Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de interventie principala si o cerere de interventie accesorie in favoarea judecatorilor Risantea Gagescu si Damian Dolache de la Curtea de Apel Bucuresti in cauza aflata pe masa Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara din CSM, avand ca obiect actiunea disciplinara indreptata impotriva celor doi magistrati pentru decizia de a o achita definitiv pe Mariana Rarinca, pensionara acuzata de sefa ICCJ, Livia Stanciu, de santaj. Actiunea Asociatiei conduse de judecatoarea Gabriela Baltag (foto) este motivata de necesitatea apararii principiilor pe care se sprijina activitatea AMR si a apararilor convergente ale judecatorilor CAB Risantea Gagescu si Damian Dolache, in conditiile in care, in aceasta cauza, sustine AMR, Inspectia Judiciara si-a depasit cu mult competentele, "transformandu-se intr-o adevarata instanta de control, or si mai rau intr-o suprainstanta nationala".

AMR: "Independenta si impartialitatea judecatorilor nu pot fi inlaturate prin limitari de genul inovatiilor formulate de Inspectia Judiciara"

In cererea de interventie de la CSM, Asociatia Magistratilor din Romania avertizeaza ca daca membrii Consiliului isi vor insusi concluziile Inspectiei Judiciare, "in maniera existenta in acest caz, putem afirma fara nicio indoiala ca dreptatea are putine sanse sa mai triumfe vreodata in Romania".

Prin demersul sau, AMR urmareste apararea drepturilor si interesele magistratilor, in raport cu celelalte subiecte de drept, pe plan intern si international, evidentiind ca, in aceasta cauza Asociatia “solicita respectarea uneia dintre cele mai importante principii care da valoare statului de drept, anume independenta judecatorilor”.

In cuprinsul cererii de interventie, Asociatia Magistratilor din Romania il acuza pe inspectorul judiciar care a lucrat dosarul care ii priveste pe judecatorii CAB Risantea Gagescu si Damian Dolache ca cercetarea prealabila este "asemanatoare unui adevarat rechizitoriu”.

AMR dezvaluie ca in cuprinsul lucrarii, inspectorul isi sustine actiunea disciplinara prin argumentul unei asa zise imposibilitati absolute a examinarii probelor si a modului in care s-au efectuat actele de urmarire penala, dupa pronuntarea incheierii definitive de catre judecatorul de camera preliminara. In acest sens, este acreditata ideea de catre inspectorul judiciar ca judecatorii Gagescu si Dolache nu aveau cum sa pronunte solutia de achitare intrucat nu mai aveau la indemana solutia examinarii probelor ori a actelor de urmarire penala, iar, potrivit AMR, din deductia logica a interpretarii convingerilor inspectorului judiciar, “cele retinute de organul de urmarire penala trebuie percepute ca avand o valoare absoluta”.

Din acest motiv, AMR apreciaza ca judecatorii Gagescu si Dolache nu pot fi sanctionati disciplinar pentru “acuzatii din cele mai ridicole”, atat timp cat este evident ca solutia adoptata de acestia in cazul “Rarinca” a reprezentat “o dovada a unei justitii nesupusa niciunei influente, a adevarului, libertatii si a respectarii drepturilor omului”.

In acest sens, AMR transmite CSM ca a accepta ca cei doi judecatori sunt pasibili de o sanctiune disciplinara reprezinta “un atentat la vocatia fiecarui judecator din aceasta tara de a se supune legii si constiintei sale”, dar si “o violare evidenta a independentei lui”.

Trebuie precizat ca cererea de interventie pe care Lumeajustitiei.ro o prezinta in exclusivitate nu a fost analizata de CSM in data de 16 decembrie 2015, cand CSM a pus in discutie aceasta actiune a Inspectiei Judiciare, in conditiile in care Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a amanat pentru data de 20 ianuarie 2016 discutarea si pronuntarea asupra dosarului nr. 38/J/2015, al Inspectiei Judiciare, care ii vizeaza pe judecatorii CAB Risantea Gagescu si Damian Dolache, anchetati pentru incalcarea art. 99 lit. t) raportat la art. 99 indice 1 alin. 2 si art. 99 lit. s) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata si modificata.

Trebuie totodata precizat ca in data de 16 decembrie 2015, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a CSM a decis incuviintarea cererii de abtinere formulata de judecatorul CSM Norel Popescu de la solutionarea acestei cauze. In acelasi timp, CSM a decis sa respinga cererea de recuzare formulata de judecatoarea Risantea Gagescu impotriva judecatorului CSM Cristi Vasilica Danilet, ca neintemeiata, desi acesta a avut o pozitie categorica si cunoscuta in spatiul public fata de cazul "Rarinca".

Amintim ca, prezent intr-o emisiune la TVR, Danilet a sustinut ca atunci cand o persoana este achitata nu intoteauna este nevinovata.

Iata sustinerea lui Danilet de la acel moment: "Instanta a stabilit in mod definitiv ca persoana care a fost chemata in judecata, trimisa in judecata de catre procurori a comis o fapta, repet a comis o fapta, insa nu este vinovata de aceasta fapta pentru a fi trasa la raspundere pentru infractiunea de santaj. In viziunea judecatorilor din completul de apel, fapta respectiva nu constituie infractiunea de santaj, dar s-a comis ceva, pentru ca acesta a fost de fapt si motivul arestarii respectivei persoane. Au fost judecatori care au procedat la arestarea ei, la mentinerea in arest pe timp de 6 luni. Dar repet, avem o verificare disciplinara in derulare, vom descoperi, vom investiga”. (...)

“Moderator: Atunci cand o persoana este achitata nu este nevinovata?

Nu intotdeauna. Atunci cand o persoana este achitata, poate sa fie achitata pentru ca nu s-a savarsit fapta si atunci este o fapta imaginara, sau pentru ca a savarsit fapta dar era de exemplu in stare de legitima aparare sau pentru ca nu raspunde penal, de exemplu era intr-o stare de iresponsabilitate sau de minoritate".

Prezentam in continuare pasaje din cererea de interventie a AMR:

“Promovarea acestei actiuni disciplinare are ca fundament, pe de o parte, modalitatea in care judecatorii si-au argumentat solutia, respectiv decizia adoptata, iar pe de alta parte, este intemeiata pe argumente privind o asa-zisa imposibilitate absoluta a examinarii probelor, a modalitatii in care s-au efectuat actele de urmarire penala, dupa pronuntarea incheierii definitive de catre judecatorul de camera preliminara, moment ce reprezinta inceperea judecatii cauzei. O astfel de motivare este mai mult decat periculoasa, prin intermediul acesteia fiind acreditata ideea (nesustinuta decat partial de o jurisprudenta care nu este inca bine conturata) ca incheierea data in camera preliminara are o valoare mai mare chiar decat un RIL sau mai nou, decat o HP.

Enuntand cateva dispozitii legale, pe care le interpreteaza dupa propria credinta, inspectorul judiciar acrediteaza ideea ca toate aspectele examinate in camera preliminara „scapa”, in baza legii, efectuarii unui verificari efective, ulterioare, de catre instanta de control judiciar. Prin urmare, se poate deduce din logica, de altfel inedita, a inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea prealabila ca, orice depasire a momentului camerei preliminare nu mai poate conduce un judecator decat la pronuntarea unei solutii de condamnare, intrucat acesta nu ar mai avea la indemana solutia examinarii probelor, or a actelor de urmarire penala, sens in care, cele retinute de organul de urmarire penala trebuie percepute ca avand o valoare absoluta.

Omite inspectorul judiciar sa aminteasca alte prevederi legale, clare, ce permit judecatorului investit cu solutionarea unei cauze penale examinarea acesteia sub toate aspectele, cu atat mai mult a unei instante de control judiciar care trebuie sa verifice legalitatea hotararii pronuntate anterior (cu respectarea principiilor deja consacrate – ex. „non reformatio in pejus”).

Art. 342 Cod procedura penala, retine in ceea ce priveste obiectul procedurii in camera preliminara ca: „Obiectul procedurii camerei preliminare il constituie verificarea, dupa trimiterea in judecata, a competentei si a legalitatii sesizarii instantei, precum si verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala.” Acest aspect nu poate sa conduca la concluzia ca, dupa inceperea judecatii cauzei, nu mai pot fi puse in discutie probele ori anumite acte de urmarire penala, cu atat mai mult ca procesul penal este guvernat, printre altele, de principiul nemijlocirii care presupune o readministrare, reanalizare, o percepere directa, de catre instanta a valorii, a substantei acestora.

De asemenea, printr-o interpretare mai mult decat gresita, inspectorul judiciar traseaza atunci cand examineaza incidenta art. 6 din Conventie, limitele in care poate fi realizat acest fapt, de catre instanta de control judiciar (pag. 50 alin. 3 in Rezolutia din 29.10.2015), vorbind despre anumite „impiedicari” care nu pot fi primite, cu atat mai mult ca majoritatea solutiilor de neconstitutionalitate pronuntate de instanta de contencios constitutional, deloc neglijabile, au avut in vedere aspectele ce au vizat procedura de camera preliminara, sanctionata dur pentru ingradirea dreptului partilor la un process echitabil. (…)

Deosebit de importante sunt, raportat si la calitatea judecatorilor cercetati disciplinar, anume judecatori investiti cu solutionarea unei cauze penale in apel, prevederile art. 417 alin. 1 si 2 Cod procedura penala referitor la efectul devolutiv al apelului si limitele sale, anume: „(1) Instanta judeca apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se refera declaratia de apel si numai in raport cu calitatea pe care apelantul o are in proces.

(2) In cadrul limitelor prevazute la alin. (1), instanta este obligata ca, in afara de temeiurile invocate si cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept”.

Prin urmare, instanta de apel are chiar obligatia ca, pe langa temeiurile si cererile formulate de titularul/titularii caii de atac, sa examineze cauza sub toate aspectele. (…)

Faptul ca in procedura de camera preliminara nu s-au invocat exceptii si nu s-au formulat cereri privind legalitatea administrarii probelor si a actelor de urmarire penala, nu este in masura sa impiedice si sa limiteze in niciun mod instanta de apel, in a a analiza, in detaliu si nemijlocit probele, care, in cele din urma ii formeaza convingerea ca persoana acuzata se face vinovata de savarsirea infractiunii (art. 103 alin. 2 si art. 417 alin. 2 Cod procedura penala).

Fara a lua exemplul gresit al Inspectiei Judiciare, care si-a depasit cu mult competentele, in cauza de fata, transformandu-se intr-o adevarata instanta de control, or si mai rau intr-o suprainstanta nationala, suntem indreptatiti sa ne intrebam unde a identificat si prin ce mecanisme depasirea de catre judecatorii cauzei a continutului „legal al unei hotarari judecatoresti”, realizata „contrar scopului infaptuirii justitiei”, atunci cand acestia au motivat solutia de achitare pronuntata, utilizand, deloc de nepermis, expresii de genul „dovada ca procurorii de caz au invocat in mod abuziv…” sau ca „au fost invocate in mod abuziv fapte imaginare”, etc.?!

Argumentele utilizate de judecatori, in sustinerea deciziei de achitare nu pot fi retinute ca fiind doar simple „judecati de valoare”, fara un corespondent obiectiv, cum de neimaginat sustine inspectorul judiciar, vizibil aparator al activitatii desfasurata in faza urmaririi penale, aproape revoltat de indrazneala judecatorilor de a utiliza termenul „abuziv” in motivarea unei solutii de achitare.

Domnule Presedinte, cei doi judecatori nationali nu au facut decat sa respecte valorile, principiile promovate art. 6 din CEDO, in sensul ca, au procedat la o examinare echitabila, corecta a cauzei, dar mai ales proportionala, examinare ce a oferit tuturor partilor implicate in litigiul garantiile legii, la cele mai inalte standarde. Independenta si impartialitatea judecatorilor, cerinte structurale ale unui stat de drept, nu pot fi inlaturate prin limitari de genul inovatiilor formulate de Inspectia Judiciara, care s-a comportat, la randul ei, ca o instanta in casatie.

Dimpotriva, in ochii fiecarui cetatean, dar mai ales a unui observator rezonabil, solutia adoptata de judecatori a reprezentat o dovada a unei justitii nesupusa niciunei influente, a adevarului, libertatii si a respectarii drepturilor omului. A accepta ca prin decizia pronuntata judecatorii sunt pasibili de o sanctiune disciplinara, intemeiata pe acuzatii dintre cele mai ridicole, acest fapt reprezinta, in realitate, un atentat la vocatia fiecarui judecator din aceasta tara de a se „supune legii si constiintei sale”, o violare evidenta a independentei lui, reprezinta inceputul unui declin juridic a tuturor principiilor si libertatilor dobandite/castigate in imprejurari deloc simple, cu efecte dintre cele mai nedorite, care pot depasi chiar dimensiunile unui act de justitie specific unei perioade totalitare. Daca primiti concluziile Inspectiei Judiciare, in maniera existenta in acest caz, putem afirma fara nicio indoiala ca dreptatea are putine sanse sa mai triumfe vreodata in Romania! Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) va solicita din aceste considerente respingerea ca neintemeiata a actiunii disciplinare exercitata impotriva judecatorilor Risantea Gagescu si Damian Dolache de la Curtea de apel Bucuresti”.

*Cititi aici integral cererea de interventie a Asociatiei Magistratilor din Romania