Inalta Curte a motivat sentinta de condamnare a generalului (r) Eugen Badalan, in afacerea cu Tofan Steel: “Neregulile sunt imputabile nu doar inculpatilor, ci chiar ministrului Apararii Nationale, care a avizat operatiunea”. DNA nu l-a inculpat insa si pe ministru!

Completul format din judecatorii supremi Ionut Matei (presedinte) Ioana Bogdan si Cristina Rotaru, care a decis, in 7 decembrie 2011, condamnarea la 4 ani de inchisoare cu suspendare a generalului Eugen Badalan (foto) Mihail Popescu, Neculae Otelea, Mandea Toader, Calcan Eugen si Linca Simion, a aratat ca inculpatii si-au indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu, ca nu au intentionat sa prejudicieze bugetul apararii, insa ca au prevazut posibilitatea prejudicierii acestuia, dar nu au luat nicio masura pentru a impiedica producerea prejudiciului. Badalan, impreuna cu alti 5 inculpati au fost trimisi in judecata in 2007, fiind acuzati de DNA ca au incheiat un contract nelegal si prejudiciant intre Statul Major al Fortelor Terestre si Tofan Group, prin compania SC Tofan Steel SRL. Contractul prevedea predarea de tehnica militara scoasa din functiune la schimb cu anvelope, in valoare totala de 318.592 de dolari. Procurorii au descoperit insa ca nu a fost predata doar tehnica scoasa din uz, ci si echipamente care erau inca folosite, la preturi de nimic. Decizia ICCJ nu este definitiva, recursul urmand sa fie judecat de completul de 5 judecatori.

ICCJ a constatat ca SMFT nu a negociat contractul cu Tofan, acceptand preturile impuse de companie, in detrimentul bugetului Statului Major al Fortelor Terestre

Potrivit sentintei numarul 1657, pronuntata in dosarul 11270.1/1/2007, ICCJ a constatat ca “inculpatii si-au indeplinit in mod defectuos atributiile ce le reveneau, potrivit functiilor detinute in cadrul Statului Major al Fortelor Terestre, in legatura cu negocierea, incheierea si derularea Contractului de schimb nr. L3535 din 1.06.2000 si prin aceasta au cauzat o paguba Ministerului Apararii Nationale, ei au actionat cu intentie indirecta, fara a urmari prejudicierea patrimoniului armatei, prevazand insa acest rezultat si acceptand posibilitatea producerii lui”. Desi Curtea nu a negat apararea inculpatilor in sensul oportunitatii incheierii acestui contract, totusi, ICCJ a aratat ca “la mai putin de o luna de la incheierea acestuia (n.n. - a contractului cu societatea Tofan), la 29.06.2000 a fost emisa Ordonanta de Urgenta nr.95/2000 privind stingerea unor obligatii ale agentilor economici care furnizeaza produse si presteaza servicii pentru institutiile publice din sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, act normativ in care Tofan Bucuresti figura cu datorii totale la bugetul de stat de 502.925.000.000 ROL. In contul acestei datorii, Ministerul Apararii Nationale putea achizitiona produse de la Tofan in limita sumei de 92.300.000.000 ROL, care era de 10 ori mai mare decat cea mentionata ca si valoare de schimb in baza de calcul a Raportului L1143. Este adevarat ca acest act normativ a fost aprobat dupa incheierea contractului de schimb, insa tot atat de real este faptul ca aceasta OUG a fost contrasemnata de ministrul Apararii Nationale, acelasi care la data de 06.04.2000 a aprobat raportul L1143 si implicit, schimbul cu Tofan Group”.

Tofan Steel a incheiat contractul cu SMFT in ciuda faptului ca nu avea autorizatiile necesare

Curtea a aratat de asemenea ca, in raportul intocmit de inculpatul Popescu Mihail si predat ministrului apararii, raport in baza caruia s-a semnat contractul cu Tofan, aceasta companie figura ca “unic distribuitor de anvelope din Romania”, afirmatie falsa, intrucat, din probele stranse ulterior de procurori s-a demonstrat ca Tofan a asigurat din productie proprie doar 39% din produsele de cauciuc, restul fiind asigurate de alte companii. Totodata, Curtea a mentionat, in motivare, ca, la momentul incheierii contractului, Tofan Steel nu avea autorizatie sa desfasoare activitati de colectare, prelucrare manuala si de livrare a deseurilor metalice, aceasta fiind obtinuta de abia la doua luni dupa incheierea contractului cu MApN. “Toate aceste nereguli, desi nu sunt prin ele insele cauzatoare de prejudiciu, demonstreaza superficialitatea cu care a fost tratata problema contractului de schimb, inca din fazele prealabile, ale avizarii si negocierii sale, aspectele prezentate fiind imputabile nu doar inculpatilor implicati in aceste faze (Popescu, Mandea, Calcan, Linca), ci chiar ministrului Apararii Nationale, care a avizat operatiunea, fara o documentatie temeinica, inclusiv in privinta partenerului contractual (fiind pe de alta parte de presupus ca la nivelul acestei institutii se cunostea despre intentia de adoptare a unui act normativ ce viza compensarea datoriilor la buget ale Tofan Grup, prin livrarea de bunuri armatei). Aceasta superficialitate a continuat sa se manifeste si in privinta unor aspecte mult mai importante, cu implicatii directe asupra patrimoniului MApN; stabilirea valorii contractului, mai exact a tehnicii predate, respectiv a anvelopelor primite in schimb”.

In raport de constatarea judecatorilor supremi referitoare la culpa ministrului Apararii de la acea data, se ridica intrebarea legitima de ce DNA nu l-a trimis si pe acesta in judecata la pachet cu ceilalti inculpati?

Inalta Curte a constatat, totodata, ca nu a existat “o negociere intre reprezentantii SMFT si cei ai Tofan Steel, cu efecte directe in ce priveste prejudicierea patrimoniului armatei. In concluzie, din actele dosarului rezulta ca la data de 25.05.2000 nu a existat vreo negociere intre SMFT si Tofan Steel, reprezentantii armatei (inculpatii Calcan, Mandea si Linca) acceptand preturile fixate de Tofan, atat cu privire la deseuri, cat si cu privire la anvelope, in ambele cazuri acestea fiind diferite de cele mentionate in baza de calcul ce a constituit justificarea economica a schimbului, anexa la raportul L1143, intr-un sens defavorabil intereselor patrimoniale ale armatei. In mod corespunzator, acestor inculpati le este imputabila si neobservarea neregulilor legate de partenerul de negocieri, inclusiv lipsa autorizatiilor cerute de lege pentru activitatile pe care acesta urma sa le deruleze”.

* Cititi aici sentinta pronuntata de ICCJ