9 April 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

NICUȘOR A DEVENIT PERSONA NON-GRATA – Adepții #rezist-USR s-au năpustit asupra președintelui Nicușor Dan, după ce acesta le-a dat cu flit și a numit în funcții șefii marilor parchete propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu: „Labilul ăsta de Nicușor Dan... nu pare ca știe ce face... Lăsați orice speranță de la acest om... Cam cât de idioți suntem”

Scris de: George TĂRÂȚĂ | pdf | print

9 April 2026 12:10
Vizualizari: 907

S-a produs marea schismă între adepții #rezist-USR și președintele Nicușor Dan. S-a întâmplat după ce Nicușor Dan a semnat decretele de numire în funcții de conducere în marile parchete pentru șapte dintre cei opt procurori propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu.


 

Președintele României a ieșit miercuri seară, 8 aprilie 2026, într-o conferință de presă pentru a anunța că a decis următoarele numiri:

-Cristina Chiriac în funcția de Procuror General;

-Marius Voineag în funcția de adjunct PICCJ;

-Viorel Cerbu în funcția de procuror-șef DNA;

-Marinela Mincă în funcția de procuror-șef adjunct DNA;

-Marius-Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA;

-Codrin-Horațiu Miron în funcția de procuror-șef al DIICOT;

-Alex Florența în funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT.

Singurul respins de președinte a fost procurorul Gill-Julien Grigore-Iacobici de la Parchetul Curții de Apel Constanța ca adjunct DIICOT.

Imediat după conferința de presă în care a anunțat semnarea decretelor pentru șefii PICCJ, DNA și DIICOT, adepții grupării #rezist-USR s-au năpustit asupra lui Nicușor Dan. Probabil numirea conducătorilor marilor parchete – contestați de taberele #rezist-USR – a fost momentul în care gruparea #rezist a conștientizat că s-a înșelat când a crezut că îl va putea manipula și controla pe Nicușor Dan după instalarea acestuia în funcția de președinte.


Iată doar câteva dintre jelaniile #rezist-USR, ele fiind cu sutele pe Facebook:


Procurorul Claudiu Sandu din CSM

DEZAMĂGIREA

M-am uitat la conferința președintelui României.

Departe de mine de a critica manifestarea de voința a alesului poporului.

Altceva m-a socat.

A spus ca a fost o procedura libera si procurorii au refuzat sa se înscrie.

Eu i-am spus, cand am fost invitat pe Cotroceni pentru consultări, ca procurorii știu ca decizia este politica si, daca dorește o competiție reală, ar trebui sa transmită un mesaj care sa dea încredere participanților ca au o șansă.

Nu a venit un asemenea mesaj.

Acum spune ca procurorii au refuzat sa se înscrie la o competiție liberă.

Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție?

A spus președintele ca exista multe informații in spațiul public dar nu există probe

Hmmm.

Oare ce înțelege prin probe?

Oare faptul ca unii magistrati si-au riscat cariera si chiar viata pentru a devoala modul de schimbare a completelor in cauzele cu miză nu este o proba?

Sau este necesar ca inculpatul sa recunoască fapta săvârșită; altfel nu sunt probe.

Faptul ca au fost distruse carierele si viețile unor oameni onesti si curajoși cum este Camelia Bogdan, Cristi Danilet si mulți alții, unii castigandu-si dreptatea doar in fata instantelor europene, nu este o proba suficientă?

Am încercat, in calitate de membru CSM sa îmi fac treaba cu toată responsabilitatea si cu toată priceperea pe care aproape 25 de ani de cariera mi le dau.

Toti cei 5 am facut maximul pentru a evalua candidații.

Dar se pare ca este degeaba.

Decizia este exclusiv politică.

Pentru cei care mai credeați ca România este un stat de drept, astazi aveți o proba contrara.

In realitate exista o singura putere.

Puterea politica.

Care nu lucrează in nici un caz pentru cetățeanul cinstit.

Puterea politica este imuna. Își asigura imunitate si clamează ca își asuma deciziile.

In realitate câți politicieni ați văzut sa plătească in ultimii ani pentru deciziile luate?

Dar câți magistrati ați văzut plătind pentru curajul de a ancheta persoane protejate politic? Sau de a condamna asemenea persoane?

Politicienii au scos magistrații tapi ispasitori pentru nenorocirile din țară.

Acum râd si se relaxează la umbra imunității.

Trebuie sa acceptam realitatea. Mergem înainte”.

 


Fostul ministru USR al Justiției, deputatul Stelian Ion:

Numirile făcute astăzi de președintele Nicușor Dan la conducerea parchetelor reprezintă o mare greșeală.

Nu îl va costa doar pe dumnealui acest gest; din păcate, ne va afecta pe toți.

Nu îmi pot ascunde dezamăgirea. Am sperat până în ultima clipă că nu am înțeles corect mesajele transmise în mod repetat de președinte. Am crezut că există un plan solid, la care nu avem acces și care urma să prindă contur. Din păcate, semnalele erau clare: starea de fapt din justiție nu se va schimba substanțial nici în următorii ani.

Sigur, președintele a avut la dispoziție numeroase informații despre candidați și despre sistemul judiciar. Problema este: cine i le-a furnizat? Dacă aceste informații provin, cu precădere, de la oameni care au contribuit la capturarea justiției, atunci valoarea lor este discutabilă. Pe de altă parte, contează și modul în care sunt puse cap la cap aceste informații. Dreptul, deși este considerat „matematica științelor sociale”, nu este, totuși, matematică.

Să ignori cu atâta ușurință avizele negative ale Secției pentru procurori din CSM nu este de bun augur. Astfel de avize au mai fost ignorate și în trecut, iar rezultatele nu au fost bune. Nu susțin că ar trebui să aibă valoare absolută, dar în acest caz erau întemeiate, iar numărul lor nu a fost deloc neglijabil. De asemenea, lipsa avizelor pentru Marius Voineag și Alex Florența echivalează, în fapt, cu avize negative. Practic, președintele a avut mai multă încredere în pesedistul Radu Marinescu, apropiat al Olguței Vasilescu, decât în procurorii din CSM. Fac precizarea că, de-a lungul anilor, Secția pentru procurori din CSM a fost, în multe rânduri, mai principială și mai corectă decât Secția pentru judecători.

Să îi numești la conducerea Parchetului General și a DIICOT, chiar și în funcții de adjuncți, pe cei care au frânat lupta anticorupție și anchetele importante — pe cei care au practicat un non-combat vizibil „de la mare distanță” în parchetele pe care le-au condus — reprezintă o palmă dată propriului electorat. Mă număr și eu printre susținătorii care percep acest gest ca pe o lovitură puternică. Nu, criticile repetate formulate de Nicușor Dan la adresa celor doi nu au vizat doar lipsa unor poziționări publice privind SIIJ-ul conceput de Predoiu. Ele au fost, la momentul respectiv, pe bună dreptate, critici privind „managementul defectuos”, ceea ce înseamnă mult mai mult.

Este foarte deranjant și îngrijorător faptul că președintele pare să îi subestimeze pe cei care au legătură directă cu acest domeniu și care au văzut cu ochii lor cum a fost capturată justiția.

Doamna Chiriac s-a prezentat dezastruos la interviuri. Informațiile primite de mine de la persoane din sistem, pe care le consider foarte relevante, m-au convins că nu este o propunere potrivită pentru conducerea Parchetului General. În plus, Voineag o va domina — este mai abil, are o experiență diferită și o anvergură mai mare. În continuare consider că nu a procedat corect în dosarul privind violul săvârșit de episcopul de Huși. De asemenea, consider că apropierea sa de SRI Iași este prea mare.

Nu a rezultat din explicațiile președintelui de ce, totuși, i-a numit adjuncți la PICCJ și DIICOT pe Voineag și Florența, mai ales în contextul în care i-a criticat în mod repetat. Argumentul că, din poziția de adjunct, nu pot conduce efectiv instituțiile și nu pot face suficient rău nu este convingător. Problema nu este doar să nu facă rău, ci să facă bine. Or, există numeroase indicii că acești oameni au practicat non-combatul. Au tras frâna de mână și nu au făcut ceea ce trebuia.

Corectă respingerea candidaturii lui Grigore Julien Iacobici, dar și numirea procurorului-șef DIICOT. În cazul acestuia din urmă, semnalele indică faptul că este profesionist, un om serios, cu o prestație bună la interviuri. Nu există critici concrete care să i se poată aduce, în afară de faptul că este propus de un pesedist — iar acest lucru, singur, nu este suficient. Personal, mi-a plăcut mai mult prezentarea doamnei procuror Ioana Albani și cred că ar fi fost o opțiune mai potrivită pentru această funcție, dar nu pot formula argumente solide împotriva domnului Codrin-Horațiu Miron.

Una peste alta, începând de astăzi nu mă mai pot considera, așa cum am făcut-o timp de peste 10 ani, un susținător al președintelui Nicușor Dan. Semnarea acestor decrete mă distanțează de omul politic Nicușor Dan. Nu pot și nu vreau să îmi disimulez dezamăgirea. Sigur, e o picătură într-un ocean, irelevantă electoral, dar și oceanele sunt făcute din picături.

Sunt convins că a făcut o mare greșeală. Sunt convins că unele personaje toxice, dar foarte abile, au, din păcate, prea multă influență asupra președintelui. Rămâne doar susținerea politică la nivel de partid — mult mai rece și mai puțin consistentă. Și speranța, poate naivă, că timpul îi va da dreptate lui Nicușor Dan, iar eu voi mai învăța încă o lecție.

Vom vedea…”.

 


 

 

Raluca Prună, fosta ministresă a Justiției

Am votat cu Nicușor Dan. Am îndemnat public și nepublic pe mulți sa îl voteze. Regret. Trebuia sa îmi anulez votul. Pe justiție, Președintele nu pare ca știe ce face. La asta ma refer, ca la asta ma pricep. Restul o fi perfect și nu pricep eu.

Noapte buna!

 

 

Cristina Guseth, directoarea Freedom House

Dacǎ mai exista o cât de micǎ aşteptare de la preşedintele Dan dupǎ ce a ieşit sǎ vorbeascǎ cu cei de la mitingul Declic, de azi, 8 aprilie s-a lǎmurit toatǎ lumea: lăsați orice speranță de la acest om. Nu am avut puterea şi rǎbdarea sǎ mǎ uit la conferința de presǎ. De fapt, poate zice orice, chiar nu mai conteazǎ”.

 

 

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu

Cam cât de idioți suntem

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Nu mai am putere să fac analiza critică a șirului înfiorător de prostiri în față și coimăneli care au urmat. Ca susținător în alegeri și votant al dlui Dan, n-o să-l întreb caragialește: „Amice, ești idiot?”, că acum e președinte, dar pot să-l întreb, ca pe un matematician: cam cât ați calculat că suntem de idioți cei care v-am votat?”.

 


Angi Șerban, protestatară #rezist

A îngropat Justiția definitv labilul ăsta de Nicușor Dan.

Gata, s-a terminat. Așa se luptă el cu corupția, punând-o Procuror General pe nenorocita aia incompetentă care ascundea probele din dosarele popilor pdf-ili.

Voineag care a nenorocit DNA, Florența.

Și noi ne-am luat amenințări cu moartea pt. terminatul ăsta.

De-aia era el nervos pe noi la Cotroceni. Că avea de livrat.

Să-ți iei la revedere de la mandatul 2, trădătorule. Ai ales tabăra infractorilor, nenorocitule.

Aia cu CNA și Realitatea a fost diversiune.

Să vă faceți bagajele și hai să ne cărăm din jegul ăsta de țară! Nu are rost. Să rămână ei cu ei”.

 


Corupția ucide

A îngropat definitiv Justiția Nicușor Dan”.

 


Declic

Președintele Nicușor Dan a acceptat propunerile toxice pentru șefia marilor parchete: Cristina Chiriac la șefia Parchetului General, Viorel Cerbu la șefia DNA, Marius Voineag adjunct la Parchetul General, Alex Florența adjunct la DIICOT.

Lasă-i un comentariu președintelui @Nicuşor Dan cu părerea ta în legătură cu numirile pe care le-a făcut. https://www.facebook.com/NicusorDan.ro”.

 

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 8.04.2026 – Procesomanul Nicușor e analfabet juridic (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva