Judecatorii Mihail Udroiu (foto 1), Hermina Iancu (foto 2) si Elena Barbu (foto 3) de la Inalta Curte de Casatie si Justitie traseaza linia de urmat, dupa ce niste solutii "ratacite" pronuntate de o mana de magistrati de la instanta suprema au creat valva in sistem si au generat panica in randul practicienilor Dreptului, in sensul ca Inalta Curte nu ar mai tine cont de prescriptie in dosarele penale si ar aplica CJUE in detrimentul Deciziilor CCR 297/2018 si 358/2022, a hotararii prealabile 67/2022, a Constitutiei Romaniei si in final a legii. Sa stea linistiti pentru ca Udroiu, Iancu si Barbu demonstreaza prin cea mai recenta solutie ca judecatorii adevarati de la ICCJ nu fac rabat de la respectarea drepturilor inculpatilor si mai presus de orice infaptuiesc justitia conform normelor nationale.

Solutia pe care o prezentam azi este pronuntata in aceeasi perioada in care tot Inalta Curte a dat doua decizii contra naturii in sensul aplicarii CJUE. Vorbim despre Decizia nr. 35/A data in 7 februarie 2024, in dosarul nr. 661/42/2020, din care Lumea Justitiei prezinta pasaje relevante.

Nu poti sa dai prescriptie cand omul e de achitat

Hotararea judecatorilor Mihail Udroiu, Hermina Iancu si Elena Barbu nu face decat clarifice inca o data lucrurile in problema prescriptiei si sa responsabilizeze judecatorii, iar din cuprinsul deciziei se pot desprinde cu usurinta desprinde doua concluzii:

1. Judecatorii au obligatia de a-si motiva solutiile pe fondul acuzatiilor, chiar si atunci cand faptele sunt prescrise.

2. Judecatorii au obligatia de a dispune achitarea daca nu exista probe din care sa rezulte comiterea faptei, chiar daca inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal pe motiv de prescriptie.

Aceasta reprezinta abordarea corecta a oricarui magistrat de buna credinta care stie sa faca diferenta intre achitare si prescrierea faptelor in dosarele penale ce ii vin spre solutionare, si care intelege ca, inclusiv in situatiile cu fapte prescrise cercetarea judecatoreasca trebuie sa aiba loc cu meticulozitate, desi urmeaza sa pronunte o solutie de constatare a prescrierii faptelor ori de achitare.

Tocmai de aceea, Udroiu, Iancu si Barbu pun in vedere instantei de fond care a solutionat dosarul nr. 661/42/2020 (in speta Curtea de Apel Ploiesti) sa rejudece a cauza, instantei de fond ramanandu-i doar doua variante: achitare sau prescriptie, dar dupa efectuarea cercetarii judecatoresti.

Caci, asa cum veti vedea, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare atunci cand din parcurgerea solutiei pronuntate la fond se constata ca solutia, fie ea si de prescriere a faptelor, este data fara efectuarea cercetarii judecatoresti. Cerecetare care ar putea sa probeze inexistenta faptelor si pronuntarea unei solutii de achitare, fara a mai fi mentinut un prejudiciu inexistent in paguba unei institutii care nu s-a declarat prejudiciata.

Concret, daca in dosarul nr. 661/42/2020 ICCJ a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei si nu s-a pronuntat in sensul constatarii prescriptiei este pentru ca judecatorii Udroiu, Iancu si Barbu au constatat ca solutia de la fond a fost data cu nemotivarea hotararii. Or, rationamentul pe care Inalta Curte l-a avut trimitand cauza spre rejudecare a fost extrem de simplu si firesc: Inalta Curte nu poate pronunta o decizie in lipsa motivarii efective a solutiei de catre prima instanta. Instanta care la randul sau nu poate pronunta o solutie, fie ea si de constatare a interventiei prescriptiei, fara efectuarea cercetarii judecatoresti pe fond, si fara o motivare concreta a solutiei de achitare sau de prescriptie.

Practic, daca ar fi sa concluzionam, prin decizia din 7 februarie 2024 din dosarul nr. 661/42/2020 asupra caruia nu vom intra pe fond, Inalta Curte transmite mesajul, poate cel mai important, ca instanta suprema isi mentine si consolideaza practica constanta privind prescriptia, cu respectarea deciziilor CCR si ICCJ pe aceasta tema, atragand in acelasi timp atentia ca inclusiv cauzele ale caror solutii pe prescriptie sunt favorabile persoanelor trimise in judecata necesita o cercetare judecatoareasca in amanunt.

Nu in ultimul rand, prin recenta solutie ICCJ mai vine cu un mesaj categoric: anume ca daca un dosar nu contine suficiente probe pentru demonstrarea vinovatiei, solutia fireasca este achitarea, si nu prescriptia, judecatorii aratand ca nu este suficienta o solutie pe prescriptie in dosarele in care nu sunt probe, iar cea mai fireasca solutie, chiar si in situatia constatarii existentei prescriptiei este achitarea.

Redam in continuare pasaje din Decizia nr. 35/A din dosarul nr. 661/42/2020 pronuntata de judecatorii Mihail Udroiu, Hermina Iancu si Elena Barbu:

“Inalta Curte constata ca prima instanta ar fi trebuit sa analizeze din perspectiva apararilor formulate de inculpat activitatea infractionala care face obiectul actiunii penale, chiar in contextul invocarii prescriptiei raspunderii penale, avand in vedere relevanta stabilirii elementelor de tipicitate ale infractiunii de abuz in serviciu, in special a laturii obiective si a datei savarsirii infractiunii, pentru stabilirea termenului de prescriptie a raspunderii penale si a datei de la care curge aceasta. Pentru determinarea exacta a termenului de prescriptie a raspunderii penale, instanta penala trebuie sa dea faptei savarsite justa calificare, tinand seama de toate imprejurarile concrete de care depinde incadrarea acelei fapte.

Prescriptia inlatura raspunderea penala si stinge dreptul de a urmari penal pe infractor, iar daca a fost urmarit stinge dreptul de a aplica o pedeapsa, insa efectele prescriptiei nu se rasfrang asupra existentei si caracterului penal al faptei, ceea ce inseamna ca fapta savarsita nu este considerata inexistenta sau ca si-ar fi pierdut caracterul de fapta penala.

Or, prima instanta s-a limitat sa constate ca inculpatii Apostol Constantin Viorel si Niculae Daniela Georgeta nu doresc sa dea declaratii pe fondul cauzei, ci doar cu privire la incetarea procesului penal si nu solicita continuarea judecatii, apreciind ca nu se mai impune administrarea de probatorii in cauza. In cuprinsul sentintei, prima instanta a expus starea de fapt retinuta in rechizitoriu si incadrarea juridica data faptelor prin actul de sesizare, insa nu a motivat solutia cu privire la latura penala, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei si a celor care au fost inlaturate si nici motivarea cu privire la latura civila a cauzei, precum si analiza oricaror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data in cauza, potrivit dispozitiilor art. 403 alin. 1 lit. c Cod procedura penala.

(...)
Prin urmare, in conditiile in care prima instanta a dispus incetarea procesului penal pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu si a luat act ca persoana vatamata UAT Filipestii de Padure nu s-a constituit parte civila in cauza, ar fi trebuit sa analizeze daca se poate pronunta cu privire la restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii sau privire la luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale. Totodata, prima instanta ar fi trebuit sa analizeze daca inscrisul trimis de reprezentantul UAT Filipestii de Padure prin adresa nr. .... (hotararea Consiliului Local nr. ...) indeplineste conditiile legale pentru a reprezenta manifestarea de vointa a consiliului local cu privire la constituirea de parte civila in prezenta cauza.

Mai mult decat atat, prima instanta nici nu a descris fapta penala pentru care a dispus incetarea procesului penal, rezumandu-se doar la indicarea infractiunii si a incadrarii juridice.

Or, in cauza, in rechizitoriu s-a descris o ampla stare de fapt, derulata pe o perioada mare de timp (2006-2007), ce cuprinde multiple actiuni ale inculpatilor care ar constitui acte materiale ale infractiunilor continuate de abuz in serviciu retinute in sarcina lor.

(...)
In raport de obiectul actiunii penale cu solutionarea careia a fost sesizata, instanta de fond avea obligatia sa analizeze latura obiectiva a infractiunii de abuz in serviciu retinuta prin rechizitoriu in sarcina fiecarui inculpat, sa stabileasca clar fiecare element material si act material retinut in tipologia continuata a infractiunii, precum si urmarile produse. Aceasta concluzie se impune cu tarie in lumina dispozitiilor din Codul penal care reglementeaza institutia prescriptiei raspunderii penale si a dispozitiilor din Codul de procedura penala care reglementeaza rezolvarea actiunii civile in procesul penal, conform carora prescriptia raspunderii penale stinge numai dreptul de a stabili o pedeapsa si nu se rasfrange asupra existentei si caracterului penal al infractiunii, cum nu se rasfrange nici asupra obligatiei de a solutiona actiunea civila sau, in lipsa constituirii de parte civila, de a se pronunta cu privire la desfiintarea totala sau partiala a unui inscris sau la restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii.

Totodata, se retine ca, de principiu, in cazul incetarii procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale, conform dispozitiilor art. 396 alin. 1 si 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedura penala, se poate dispune masura de siguranta a confiscarii speciale prevazuta de art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, privind bunurile dobandite prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia. Potrivit dispozitiilor art. 107 Cod penal, masurile de siguranta au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala, se iau fata de persoana care a comis o fapta prevazuta de legea penala, nejustificata, putand fi luate si in situatia in care faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa.

(...)
Desi aparent solutia de incetare a procesului penal le este favorabila inculpatilor, este evident ca o solutie de achitare ar fi mai favorabila astfel incat solutia instantei de fond care s-a limitat la a retine doar ca raspunderea penala a inculpatilor este prescrisa, in raport cu data savarsirii infractiunii, neadministrand un probatoriu pentru a stabili starea de fapt, este una nelegala in raport de dispozitiile art. 396 alin. (5) si (6) din Codul de procedura penala.

Totodata, asa cum s-a aratat anterior, in considerentele prezentei decizii, solutia instantei de fond este nelegala, intrucat prin sentinta pronuntata nu a fost solutionata actiunea civila, in contextul constatarii neconstituirii de parte civila si al omisiunii instantei de a se pronunta cu privire inscrisurile folosite de inculpatul Apostol Constantin Viorel si cu privire la hotararile consiliului local, mentionate in descrierea laturii obiective a infractiunii de abuz in serviciu ori cu privire la restabilirea situatiei anterioare.

Inalta Curte constata ca, in raport de trasaturile esentiale ale infractiunii, prevazute de art. 15 Cod penal, pronuntarea unei solutii cu privire la actiunea penala, intemeiata pe cazul de incetare al acesteia prevazut de art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedura penala-prescriptia raspunderii penale si a unei solutii cu privire la actiunea civila, intemeiata pe dispozitiile art. 25 alin. 1 si 3 Cod procedura penala (daca persoana vatamata nu se constituie parte civila), in sensul desfiintarii unor inscrisuri sau al restabilirii situatiei anterioare savarsirii infractiunii, nu intra in contradictie cu principiul prezumtiei de nevinovatie, prevazut de art. 23 alin. 11 din Constitutia Romaniei si de art. 4 din Codul de procedura penala, de art. 6 paragr. 2 din CEDO si de art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Cu atat mai mult, in contextul administrarii probatoriului si al constatarii inexistentei prejudiciului, de exemplu, pronuntarea unei solutii cu privire la inscrisurile si hotararile consiliului local la care se face referire in rechizitoriu si in raport de care s-a retinut producerea unui prejudiciu in patrimoniul Unitatii Administrativ Teritoriale Filipestii de Padure, nu poate fi decat in favoarea inculpatilor.

Fata de toate aceste considerente, Inalta Curte constata ca motivele de apel formulate de Ministerul Public cu privire la incalcarea dispozitiilor art. 25 alin. 3 Cod procedura penala raportat la art. 404 alin. 4 lit. d si g Cod procedura penala (omisiunea de a se pronunta cu privire la masura de siguranta a confiscarii speciale sau la restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii) si cu privire la dispozitiile art. 393 si 403 Cod procedura penala (nemotivarea solutionarii laturii penale si a laturii civile a cauzei prin indicarea temeiurilor de drept si prin analizarea oricaror elemente de fapt pe care se sprijina solutia) sunt intemeiate.

Fata de cele mentionate, Inalta Curte de Casatie constata ca instanta de fond in mod nelegal a pronuntat o solutie de incetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale, fara sa administreze mai intai un probatoriu in baza caruia sa constate existenta sau inexistenta infractiunilor deduse judecatii, cu posibilitatea de a dispune achitarea inculpatilor (nu a stabilit situatia de fapt si nu a adus argumente de legalitate referitoare la existenta sau inexistenta prejudiciului) ce prevaleaza in analiza, in raport, cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelasi cod, astfel incat va desfiinta sentinta apelata si va trimite cauza spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecarii cauzei, instanta de fond va solutiona actiunea penala si va rezolva actiunea civila cu respectarea dispozitiilor art. 25 alin. 3 Cod procedura penala si a considerentelor din prezenta decizie. De asemenea, curtea de apel va analiza si celelalte critici formulate in apel de Ministerul Public, avand in vedere caracterul subsecvent al examinarii acestora de catre instanta de apel, in contextul stabilirii caracterului nelegal al hotararii atacate din perspectiva nemotivarii solutiei si a omisiunii de a se pronunta asupra tuturor aspectelor in legatura cu actiunea penala si asupra actiunii civile.

Prin urmare, fata de aceste considerente, Inalta Curte, va dispune desfiintarea sentintei penale apelate si trimiterea cauzei in vederea rejudecarii la aceeasi instanta, conform prevederilor art. 421 pct. 2 lit. b din Codul de procedura penala, intrucat, in cauza de fata instanta de fond nu a administrat niciun probatoriu pentru a constata existenta sau inexistenta faptei, dispunand o solutie nemotivata de incetare a procesului penal si nu a solutionat actiunea civila (nu a analizat daca inscrisul prin care consiliul local al comunei Filipestii de Padure a hotarat in anul 2017 ca nu se constituie parte civila intr-un alt dosar aflat atunci pe rolul parchetului indeplineste conditiile unei manifestari de vointa valabile in prezenta cauza; nu a facut aplicarea dispozitiilor art. 25 alin. 1 si 3 Cod procedura penala; nu a analizat aplicabilitatea dispozitiilor referitoare la masura de siguranta a confiscarii speciale). Or, prin examinarea acestora direct in apel urmata de pronuntarea unei hotarari definitive, inclusiv asupra masurii de siguranta, s-ar incalca dispozitiile art. 2 paragraful 1 din protocolul 7 al Conventiei referitoare la dreptul privind dublul grad de jurisdictie in materie penala.

In consecinta, atata vreme cat, prin hotararea pronuntata, prima instanta nu a solutionat fondul cauzei, prin ivirea acestor omisiuni evidente din perspectiva incalcarii dispozitiilor art. 396 si 404 alin. 4 lit. d sau g din Codul de procedura penala, instanta de apel nu poate suplini atributiile instantei de fond printr-o hotarare definitiva ce ar urma sa nu fi supusa, ulterior, controlului judiciar.

Pentru toate aceste considerente, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul art. 421 pct. 2 lit. b din Codul de procedura penala, va admite apelul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie-Serviciul Teritorial Ploiesti impotriva sentintei penale nr. 75 din data de 05.07.2023, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, privind pe intimatii inculpati Apostol Constantin Viorel si Niculae Daniela Georgeta, va desfiinta in totalitate sentinta apelata si va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiesti- Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie".