26 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DOSARUL SERPARIA LA INALTA CURTE – Incidente revoltatoare in cadrul dosarului disciplinar al celor trei procurori DNA Marius Bulancea, Jean Uncheselu si Paul Silviu Dumitriu. Inspectorii Judiciari au fost avertizati sa nu o supere pe Kovesi: "Ba, da voi sunteti nebune, vorbeste si tu cu Adriana... A repetat sa aiba mare grija cu cercetarea, ca procurorul sef DNA este foarte razbunator... si procurorul Codrut Olaru i-a spus ca situatia e foarte grea". Inalta Curte incepe recursul

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

9 September 2018 12:35
Vizualizari: 12488

Lumea Justitiei publica in exclusivitate dovada ticalosiei Sectiei pentru procurori a CSM care, pe vremea cand era condusa "magistral" de procurorul Cristian Ban, a decis, fara rusine si cu nerespectarea unei Decizii CCR, sa respinga actiunea disciplinara a Inspectiei Judiciare impotriva trupei de soc a DNA formata din procurorii Marius Bulancea, Jean Uncheselu si Paul Silviu Dumitriu. Este vorba despre dosarul in care cei trei procurori care au stat numai de-a dreapta Laurei Codruta Kovesi (foto 1 dreapta) s-au apucat sa ancheteze, la indemnul acesteia (Click aici pentru a citi) oportunitatea emiterii de catre Guvern a OUG 13/2017, desi nu aveau dreptul, lucru stabilit de Curtea Constitutionala prin Decizia 68/2017.


Procurorii din CSM au inventat chichite pentru a-i scapa pe procurorii lui Kovesi

Asa cum ne amintim, in 18 decembrie 2017, Sectia pentru procurori in materie disciplinara dispunea spalarea si apretarea lui Bulancea (foto 2 stanga), Uncheselu (foto 2 centru) si Dumitriu (foto 2 dreapta), respingand actiunea pe art. 99 lit. (t) "exercitarea functiei cu rea-credinta" din Legea 303/2004 dar si probele propuse de Inspectia Judiciara prin constatarea nulitatii actiunii disciplinare. Inca de atunci ne-am intrebat care sa fi fost temeiul pentru care Sectia pentru procurori a luat revoltatoarea decizie, in conditiile in care faptele erau evidente. Ei bine, dupa cum veti vedea, procurorii din CSM au inventat o chichita pentru a sustine ca actiunea disciplinara este nula si pentru a-i scoate astfel basma curata pe cei trei procurori.

Mai exact, pentru a constata nulitatea actiunii disciplinare fata de Bulancea, Uncheselu si Dumitriu, Sectia pentru procurori a invocat faptul ca cercetarea disciplinara s-a efectuat de echipa formata din inspectorii judiciari Mihaela Focica (foto 1 centru) si Adriana Pampu-Romanescu, in timp ce exercitarea actiunii disciplinare s-a realizat doar de Adriana Pampu-Romanescu, lucru care, sustine Sectia in Hotararea nr. 14P/18 decembrie 2017, "nu respecta dispozitiile Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrarilor de catre Inspectia Judiciara" (facsimil 1).


La aceasta concluzie aberanta au ajuns in ciuda faptului ca procedura era legal indeplinita, lucrarea fiind avizata de inspectorul sef al Inspectiei Judiciare judecatorul Lucian Netejoru, dar mai ales, ignorand motivele pentru care inspectorul judiciar Mihaela Focica a fost exclus din dosarul disciplinar. Respectiv acela ca mai multi inspectori au suprins-o pe Focica discutand cu unul dintre procurorii pe care ii cerceta, respectiv Paul Silviu Dumitriu, mai mult decat ar fi fost permis, dar si ca s-a intalnit cu Laura Codruta Kovesi pentru a discuta despre aceasta cauza.

Mihaela Focica a recunoscut plangand presiunile Laurei Codruta Kovesi

Peste toate, in aceeasi perioada Lumea Justitiei a publicat, asa cum ne aducem aminte, inregistrarea audio cu discutia dintre inspectorul sef adjunct al IJ, procurorul Gheorghe Stan, si inspectoarea Mihaela Focica, discutie in care aceasta din urma recunostea ca a fost chemat de Laura Codruta Kovesi in birou pentru a-i transmite cum trebuie sa arate rezultatele verificarilor fata de cei trei procurori (Click aici pentru a citi).

Toate aceste elemente l-au determinat pe inspectorului sef Lucian Netejoru sa dispuna excluderea din dosar a Mihaelei Focica, fiind evident afectata impartialitatea acesteia, si deci afectat rezultatul lucrarii privindu-i pe procurorii DNA Bulancea, Uncheselu si Dumitriu:

"Prin rezolutia emisa la data de 01.09.2017, inspectorul sef al Inspectiei Judiciare a dispus excluderea doamnei inspector judiciar Mihaela Focica din componenta echipei de inspectori judiciari desemnata pentru solutionarea lucrarii formand obiectul dosarului nr. 1704/IJ/319/DIP/2017, retinandu-se existenta unei situatii de natura sa creeze oricarei persoane dubii rezonabile privind mentinerea impartialitatii cercetarii disciplinare, in aplicarea dispozitiilor art. 27 alin. 2 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrarilor de inspectie de catre Inspectia Judiciara. (...) Din aceasta perspectiva, competenta Sectiei pentru procurori in materie disciplinara a CSM nu include si verificarea legalitatii ori temeiniciei rezolutiei nr.1704/IJ/319/DIP/2017 emise de inspectorul sef al Inspectiei Judiciare in data de 1.09.2017.

Avandu-se in vedere caracterul administrativ al procedurii, un astfel de act ce are ca obiect stabilirea modului de repartizare a unei lucrari in cadrul Inspectiei Judiciare, poate fi cenzurat pe cale contenciosului administrativ, nefiind aplicabile dispozitiile art. 174, 176 Cod procedura civila in lipsa unui act procesual civil. Daca s-ar admite contrariul, s-ar ajunge in ipoteza in care Sectia pentru procurori in materie disciplinara a CSM ar putea, de exemplu, sa cenzureze o solutie de conexare a unor lucrari ori chiar modul de repartizare a lucrarilor in cadrul Inspectiei Judiciare".

Procurorii din CSM nu au tinut insa cont de aceste lucruri, interpretandu-le intr-o alta nota, si au decis sa constate nula actiunea, doar pentru ca nu era semnata si de inspectorul Mihaela Focica, despre care, asa cum vom vedea, a avut motive sa se teama serios, printre cei care putem spune ca au avertizat-o (cu siguranta prieteneste, dat fiind ca au lucrat mult timp impreuna) cu privire la posibilele efecte fiind si procurorul CSM Codrut Olaru (foto 1 stanga) care, de altfel, a fost recuzat in CSM de Inspectia Judiciara fara succes.

Procurorul Codrut Olaru: "Ba, da voi sunteti nebune, vorbeste si tu cu Adriana"

Lumea Justitiei a intrat in posesia unor documente care arata ca cercetarea disciplinara in dosarul celor trei procurori DNA a fost una extrem de anevoioasa, cu incidente revoltatoare care vin sa demonstreze ca cercetarile disciplinare care aveau legatura cu fosta sefa DNA induceau o stare de temere in randul inspectorilor judiciari.

Conform unor documente din dosarul aflat in recurs la Inalta Curte, in timpul cercetarilor, vicepresedintele CSM Codrut Olaru le-a avertizat pe inspectoarele judiciare despre razbunarea lui Kovesi, purtand cel putin doua discutii cu inspectoarea judiciara Mihaela Focica pe acest subiect. Acest lucru reiese din recursul impotriva Hotararii nr. 14P/2017 a Sectiei pentru procurori in materie disciplinara a CSM formulat de Inspectia Judiciara in dosarul nr. 349/1/2018 de la Inalta Curte, unde sunt redate mai multe discutii si afirmatii ale celor implicati in cauza (facsimil 2):

"In acelasi context, inspector Mihaela Focica a mentionat fata de inspectorul Adriana Pampu-Romanescu si purtarea unor discutii cu procurorul Codrut Olau referitoare la activitatea desfasurata de cei doi inspectori judiciari desemnati in lucrarea nr. 319/DIP/2017. (...)

In cursul inregistrarii audio, inspectorul Mihaela Focica face trimitere la discutii pe care le-ar fi avut cu procurorul Codrut Olaru referitor la solutionarea lucrarii nr. 319/DIP/2017, aceasta relatand si ca procurorul Codrut Olaru i-a spus, in referire la fondul celor cercetate in aceasta lucrare, in raport de ceea ce se mentiona a fi opinia inspectorului sef adjunct si urmatoarele: 'Ba, da voi sunteti nebune, vorbeste si tu cu Adriana'. In acelasi timp, inspector Mihaela Focica face referire la discutii telefonice purtate de catre procurorul Codrut Olaru in ceea ce priveste solutionarea lucrarii nr. 319/DIP/2017.

Datorita acestor motive, s-a apreciat prin cererea de recuzare formulata de catre Inspectia Judiciara faptul ca domnul Codrut Olaru, membru al Sectiei pentru procurori, nu mai poate participa la judecarea actiunii disciplinare ce formeaza obiectul dosarului nr. 11/P/2017 inregistrat la Sectia pentru procurori in materie disciplinara a CSM, avand ca obiect actiunea disciplinara in lucrarea nr. 319/P/2017 a Inspectiei Judiciare, existand elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea sa. (...)

Prin incheierea data in dosarul nr. 11/P/2017, la data de 25.10.2017, in sedinta camerei de consiliu, de catre Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsa cererea de recuzare formulata de reclamanta Inspectia Judiciara impotriva domnului procuror Olaru Codrut, membru al Sectiei pentru procurori in materie disciplinara, ca neintemeiata. (...)

La data de 25.10.2017, ulterior respingerii cererii de recuzare a domnului procuror Codrut Olaru, paratii procurori au invocat exceptia nulitatii rezolutiei prin care s-a dispus in cauza exercitarea actiunii disciplinare, argumentele fiind expuse ca tinand de compunerea echipei de inspectie care a exercitat actiunea disciplinara, avand in vedere ca intreaga cercetare disciplinara a fost efectuata de catre doi inspectori investiti cu solutionarea cauzei, dar actiunea a fost exercitata de unul singur dintre acestia, cel de-al doilea fiind exclus dupa finalizarea cercetarii disciplinare, rezultand cu claritate ca singurul motiv pentru care a fost exclus l-a constituit faptul ca avea o alta opinie cu privire la solutia ce urma a fi dispusa in cauza".


Scena din parc

Extrem de relevanta pentru justificarea motivului excluderii din echipa de control a inspectorului Mihaela Focica este si relatarea care se regaseste in recursul Inspectiei Judiciare, relatare care o prezinta pe aceasta extrem de tensionata din cauza unei intalniri pe care a avut-o cu Laura Codruta Kovesi. Este vorba intalnirea pe care inspectorul Mihaela Focica a recunoscut ca a avut-o cu fosta sefa DNA Laura Codruta Kovesi, in cadrul careia aceasta din urma ar fi fost preocupata si interesata de soarta procurorilor din subordine, mai cu seama a procurorului Marius Bulancea. Conform propriilor marturisiri ale inspectorului Mihaela Focica, aceasta a fost chemata de Laura Kovesi la DNA pentru discutii privitoare la lucrarea pe care o efectua impreuna cu inspectoarea Adrian Pampu-Romanescu. Comportamentul pe care Focica l-a avut imediat dupa intalnire cu Kovesi a fost observat chiar si de Adriana Pampu-Romanescu, inspector caruia i-a solicitat sa se intalneasca imediat dupa ce vizita la sediul DNA:

"In perioada urmatoare, 6-8.06.2017, intr-o dupa amiaza, in jurul orelor 17.30-18.00, inspector Adriana Pampu-Romanescu a fost contactata telefonic de catre inspector Mihaela Focica care i-a solcitat a se vedea urgent. Desi s-a precizat ca se vor putea purta discutii a doua zi dimineata, la insistentele inspectorului Mihaela Focica, inspector Adriana Pampu-Romanescu a acceptat desfasurarea unei intalniri in aceeasi zi, in jurul orelor 20.30. inspector Mihaela Focica a venit singura la intalnirea cu inspector Adriana Pampu-Romanescu, in zona Parcului Cismigiu. Conform celor percepute direct de cel din urma inspector, inspectorul Mihaela Focica era speriata, foarte agitata, se uita continuu in jur si vorbea intr-un ritm foarte alert, spunand ca procurorul sef al DNA, Codruta Kovesi, e foarte suparata pentru ca au dispus inceperea cercetarii disciplinare in lucrarea pe care o aveau in echipa, in special fata de procurorul Marius Bulancea.

In acest context, inspector Mihaela Focica i-a relatat colegei sale ca avusese o intalnire cu procurorul Codrut Olaru, membru al CSM, ca acesta ii spusese despre supararea procurorului sef DNA si o avertizase sa aiba mare grija ce face in continuare in lucrare. In cadrul discutiilor purtate cca. 20 de minute cu inspector Mihaela Focica, aceasta a repetat ca este necesar sa aiba mare grija cu cercetarea, ca procurorul sef DNA este foarte razbunator, mentionand ca si procurorul Codrut Olaru i-a spus ca situatia e foarte grea".


Inalta Curte judeca recursul pe 10 septembrie 2018

Urmare a acestor evenimente, Inspectia Judiciara a decis sa atace cu recurs Hotararea nr. 14P/18 decembrie 2017 la Completul de 5 de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, fiind format dosarul nr. 349/1/2018 care are ca obiect "abatere disciplinara magistrati", urmand sa fie judecat de Completul de 5 Judecatori C1 – Civil condus de vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie judecator Bogasiu Gabriela Elena, cu membri titulari judecatorii Cristescu Simona Lala, Pietreanu Simona Gina, Isaila Marioara si Grigoras Nina.

De alfel, in data de 10 septembrie 2018 urmeaza sa aiba loc un nou termen in dosar, data la care este foarte posibil sa fie luata si o hotarare in acest sens.

Documentele care arata evolutia evenimentelor in cazul dosarului disciplinar al Inspectiei Judiciare cu privire la procurorii Bulancea, Uncheselu si Dumitriu sunt graitoare si vin sa demonstreze tensiunea creata in jurul inspectorilor care au solutionat acest dosar. Toate aspectele relatate mai sus au fost insa ignorate de Sectia pentru procurori in materie disciplinara, care a retinut in Hotararea nr. 14P/2017 doar ce le-a convenit pentru a-si justifica solutia de respingere a actiunii IJ. Asteptam in prezent cu interes solutia Inaltei Curti.

Comentarii

# Codrut Olaru date 9 September 2018 13:09 -3

Nu contează ce zice inspecția judiciară. Chiar dacă am fost intr-o stare de vădită incompatibilitate nu conreaza. Si sunt sigur că nu va conta nici pt instanța. Iar daca înalta curte va hotărî altceva voi verifica modul de repartizare a dosarelor. Deja am antrenament sa imixtionez nepermis in activitatea judecătorilor

# un mizantrop date 9 September 2018 17:02 +8

Puschea pe limba! Nu glumi cu chestiile astea, ca romanului i s-a afectat iremediabil gena umorului si s-ar putea sa-ti cauzeze (vezi minusurile alea suparate!)! Fii sigur ca asa merg lucrurile, dar, e timpul sa se dea militaria jos din pod (daca te gandesti la dictatura sereista, deci militara, dovedita la CSAT, cred ca s-ar aplica sensul invers, ca ne-am cam saturat de militarie proasta, am cam vrea si noi un strop de civilie boema, de civilitate in care sa ne crestem copiii, ca la cati gradati ne hotarasc viitorul, incep sa inteleg de ce au suspendat stagiul militar, n-au nevoie de concurenta, mai bine niste "nesiguri", "neinstruiti" care saliveaza la haina militara, decat niste instruiti care stiu pe pielea lor ce e armata...Chiar as vrea sa aflu cati din aia cu armata facuta sunt in liota aia de zombi care seruiesc creierul de net (in afara de Godina, Coarna si tot neamul de de slugoi flamanzi)...

# Edelweiss - Obersturmführer des Heeres d.R. date 9 September 2018 18:14 +1

Niciunul, bre mizantrope! Ăia cu cătănia făcută la mica meserie stau pe marginea unde au fost împinși de ariviștii pitecantropi și sfertodocții veleitari și așteaptă. :zzz Așteaptă să vadă sosind ... omuleții verzi ai Czarului Putin I ce Groaznik! Abia pe urmă să vezi ce dixtracție o să fie cu răcanii ăștia fără nici un minuleț de armată dar cu o grămadă de stele și bolovani pe umăr. VAE VICTIS! :P

# Hhhalogen date 9 September 2018 22:26 +1

Codrut Olaru ,sa-ti fie rusine ca postezi sub nume fals , cu o proasta vocabula romaneasca,esti ieftina in mojicia ta alogenica...cat va mai rabda pamantul tradatorilor,inchipuitilor< :-x ...

# Judecator iccj date 9 September 2018 21:33 +4

Realitatea cruda este cea descrisă de inspecție in motivele de recurs. Olaru era evident incompatibil. Nu doar pt ca o rugase pe Focica sa vorbeasca pe subiect cu directoarea de la direcția pt procurori a ij dar si pt modul în care a plâns Olaru ca această pseudo inspectoare Focica sa ajunga in inspectie de la Diicot. Penibili acești procurori

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.04.2024 – Sute de posturi de procurori, scoase la concurs

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva