5 October 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

JUDECATORII CU # IN SUFLET VOR SA TINA AVOCATII ACASA – Asociatia judecatorului Dragos Calin naste idei trasnite pe fondul COVID-19 si propune modificarea CPP cu „restrangerea fazei orale” in cauzele din instante. ADSA atentioneaza: „Sediile instantelor nu pot fi considerate focare de raspandire a virusului... Se incalca liberul acces la justitie si exercitarea dreptului la aparare”. UNBR subliniaza ca procesele prin videoconferinta nu trebuie sa fie obligatorii

Scris de: E.D. | pdf | print

7 August 2020 18:30
Vizualizari: 5719

De sase luni de cand domneste in Romania, COVID-ul a schimbat fata justitiei. Si totul „gratie” masurilor impuse de Guvernul Orban. Dupa ce judecatorii, avocatii, procurorii si partile abia s-au obisnuit cu sistemul de plexiglas din salile de judecata, de pledarile cu masca la gura si cu toate masurile de siguranta impuse pentru a impiedica raspandirea virusului SARS-CoV-2, se pregatesc noi modificari. Cel putin daca ar fi sa ne luam dupa ce propun reprezentantii Asociatiei Forumul Judecatorilor din Romania (FJR) conduse de judecatorii Dragos Calin (foto centru) si Lucia Zaharia, care doresc modificarea Codului de procedura penala, prin „restrangerea fazei orale in cauzele aflate pe rolul instantelor judecatoresti, dar si prin digitalizarea justitiei in Romania”.

Aceste propuneri au fost formulate de Asociatia lui Calin sub pretextul ca „sediile instantelor au devenit deja focare de raspandirea a virusului”.


 

Fata de solicitarile formulate de FJR, Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor din Romania (ADSA), prin vicepresedintele Silvana Racoviceanu (foto stanga) a reactionat extrem de dur acuzand intr-un comunicat remis Lumea Justitiei ca masura „digitalizarii” astfel cum este propusa de Forum are „scopul de a restrange aleatoriu posibilitatea de exercitare si aparare a intereselor, drepturilor si libertatilor cetateanului”. In acest sens, a subliniat avocata Silvana Racoviceanu in punctul de vedere pe care il publicam in continuare, o astfel de masura precum digitalizarea nu poate fi adoptata fara o dezbatere reala, cu atat mai mult cu cat vine cu restrangerea aleatorie a aplicarii unor principii de drept, precum oralitatea, publicitatea, administrarea nemijlocita a probelor, atrangand totodata incalcarea unor drepturi fundamentale prevazute in Constitutie, precum liberul acces la justitie si exercitarea dreptului la aparare.


Totodata, dupa reactia extrem de categorica a ADSA, a venit si pozitia Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR), conduse de avocatul Traian Briciu (foto dreapta). Potrivit pozitiei exprimate de Comisia Permanenta a UNBR, propunerea formulate de Forumul Judecatorilor din Romania de modificare a Codului de procedura penala, in sensul restrangerii fazei orale, prin digitalizarea justitiei, „ar fi de natura sa afecteze arhitectura procesului sub aspectul profund al drepturilor fundamentale, in special dreptul la aparare”.

In acest sens, UNBR a aratat ca schimbarile radicale facute in lipsa unor verificari din punct de vedere al sustanabilitatii „sunt in general sortite esecului si pot compromite evolutia durabila a dreptului”.



Iata pozitia ADSA:


Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor din Romania a luat act cu ingrijorare, fata de pozitia publica manifestata de Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania prin care se solicita din nou Parlamentului Romaniei, Guvernului Romaniei si Ministerului Justitiei luarea urgenta a unor masuri legislative in scopul prevenirii raspandirii infectiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, inclusiv prin restrangerea fazei orale in cauzele aflate pe rolul instantelor judecatoresti”.


In acest sens, atragem atentia distinsilor colegi magistrati, faptul ca sediile instanţelor de judecata NU pot fi considerate focare de raspandire a virusului SARS-CoV-2, mai mult decat orice alta institutie publica, la care cetatenii au dreptul la un acces direct, in scopul protejarii intereselor acestora.

Atragem atentia asupra faptului ca digitalizarea sistemului de justitie nu poate avea loc in lipsa unei dezbateri reale in cadrul societatii civile, iar prin restrangerea aleatorie a aplicarii unor principii de drept, precum ORALITATEA, PUBLICITATEA, ADMINISTRAREA NEMIJLOCITA A PROBELOR, se incalca liberul acces la justitie si exercitarea dreptului la aparare, drept fundamental, prevazut de Constitutia Romaniei.


Nu in ultimul rand, digitalizarea are scopul exclusiv de a facilita procedurile de comunicare si transmitere a informatiilor ce fac parte dintr-o procedura judiciara si NU scopul de a restrange aleatoriu posibilitatea de exercitare si aparare a intereselor, drepturilor si libertatilor cetateanului.

Sistemul de justitie, componenta esentiala a unui stat de drept se adreseaza tuturor cetatenilor, deopotriva, indiferent de mijloacele materiale pe care le detin, in apararea intereselor, drepturilor si libertatilor acestora.


Apreciem faptul ca, urmare a bunelor relatii de comunicare si colaborare de pana acum, intre Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, intre barouri si instante, la nivel local, masurile adoptate la nivel general, dupa incetarea starii de urgenta au respectat, atat cat a fost posibil, in limita bugetelor, a spatiilor, respectiv a dotarilor logistice, minime masuri de siguranta, cu anumite exceptii ce au condus la adaptare, pe parcurs.


Consideram pripita adoptarea in urgenta a unor masuri legislative de importanta majora, intr-un domeniu fundamental al Statului de drept, cum este Justitia, sens in care, reamintim colegilor nostri magistrati, faptul ca in aplicarea legii, respectarea principiilor de drept constituie fundamentul ce sta la baza profesiei de judecator.

VICEPRESEDINTE

Av. Silvana Racoviceanu"



Iata Pozitia UNBR fata de proiectele de modificare a codurilor de procedura penala si civila, propuse de Asociatia Forumul Judecatorilor:


"Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR) a luat act de Propunerea de modificare si completare a Codului de procedura penala, promovata de Asociatia Forumul Judecatorilor, prin care se urmareste, in principal, stabilirea unor reguli privind judecata prin videoconferinta, precum si restrangerea fazei orale in anumite pricini judiciare.

Invocand ”lipsa unui plan serios de reluare graduala a activitatii instantelor judecatoresti, la incetarea starii de urgenta, de natura a permite si a asigura distantarea fizica intre participantii la actul de justitie si protejarea sanatatii publice”, Asociatia Forumul Judecatorilor propune masuri de digitalizare a procedurilor. Potrivit expunerii de motive, Codul de procedura penala nu ar oferi soluţii adecvate pentru rezolvarea cauzelor intr-un termen rezonabil, in contextul blocajelor provocate de pandemia Covid 19. De asemenea, in Mai 2020, aceeasi asociatie a propus si un proiect de modificare a Codului de procedura civila, care prevede masuri similare de digitalizare a procedurilor civile.


Inca de la inceput, trebuie precizat ca UNBR nu se opune digitalizarii sistemului judiciar. Dimpotriva, UNBR a sustinut si a promovat consultarea dosarului electronic, comunicarea electronica a actelor de procedura si alte solutii de natura sa eficientizeze comunicarea digitala, astfel incat sa se reduca aglomerarea fizica in cladirile instantelor de judecata.

In acelasi scop, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, UNBR a propus un set de masuri de imbunatatire a comunicarii electronice, evidentiind problemele semnalate de avocati in procesul de implementare a digitalizarii sistemului judiciar.


Printre acestea, mentionam:

-Pentru corespondenta electronica transmisa instantei, ar trebui setat un raspuns automat de confirmare a primirii corespondentei electronice;

-Obtinerea certificatelor de grefa (alte inscrisuri) prin posta electronica cu semnatura electronica (la fel ca la ONRC);

-Toate documentele din dosare sa fie scanate pentru a putea fi vizualizate pe aplicatia infodosar;

-Scanarea tuturor dosarelor, inclusiv cele in materia minori si familie, si transmiterea parolei de acces; scanarea documentelor din dosarele de urmarire penala.


In aceeasi adresa catre Consiliul Superior al Magistraturii, UNBR a evocat si posibilitatea adoptarii unor masuri pentru desfasurarea in sistem on-line a sedintelor de judecata, eventual comunicarea prin citatie a solicitarii de a opta pentru videoconferinta.


Cu toate acestea, UNBR considera ca participarea la proces prin videoconferinta ar putea fi o optiune a partilor in anumite categorii de litigii, insa nu o obligatie impusa de lege.


Generalizarea, permanentizarea si obligativitatea sistemului de videoconferinta şi cu atat mai mult restrangerea fazei orale in anumite pricini judiciare ar fi de natura sa afecteze arhitectura procesului sub aspectul profund al drepturilor fundamentale, in special dreptul la aparare.

UNBR aminteste ca in pofida faptului ca avocatii reprezinta o categorie profesionala direct expusa riscurilor sanitare specifice acestei perioade, este esential ca principiile pe care se sprijina increderea in actul judiciar sa nu fie ajustate sau modelate sub imperiul unei temeri imediate si nici in absenta unei dezbateri cu toate profesiile implicate in actul de justitie.

Schimbarile radicale, fie ele si novatoare, intervenite in absenta verificãrii in prealabil a sustenabilitãţii reale in interiorul mediului judiciar in care intervin, sunt in general sortite esecului si pot compromite evolutia durabila a dreptului.

In acest context, UNBR isi arata disponibilitatea de a dialoga, la nivel institutional, in legatura cu orice demers ce priveste procedurile judiciare, activitatea avocatilor si drepturile justitiabililor.


Comisia Permanenta a UNBR"

Comentarii

# basicuta date 7 August 2020 19:22 +8

ce-i mai incurcă avocatii astia dle...eu propun pt Asociatia Forumul Banditilor, să cereti să judecati fără avocati...si-asa sunt degeaba in dosare, că banditii tot ca ei fac...

# DODI date 7 August 2020 20:04 +6

Somnul rațiunii naște monștrii. Chiar dacă aparent ei sunt cunoscuți ca magistrați și de unii, mai puțini, ca acoperiții ai serviciilor. În atari condiții „Sediile instantelor nu pot fi considerate focare de raspandire a” prostiei? Întrebăm și noi nu dăm cu parul ascuns într-o mănușă de mătase cum fac de regulă mai toți acoperiții.

# mitica date 8 August 2020 15:28 +1

Ce paradeli si nenorociri urmareste acest Dragos Calin? Asta trebuie verificat temeinic,fara mila!

# Ha date 15 August 2020 22:23 +1

Au ramas spagarii fara malai?mergeti la briciu ca are de infe sa va dea. Numai cati fraieri au cotizat la examenele trucate inmiltit cu 1000 de lei so vedeti ce iese.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 4.10.2024 – Prelungiri in functii de conducere la DIICOT si PICCJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva