Indaco.ro

Trimiteţi link-ul unui prieten prin e-mail

Nume prieten
Email prieten
Numele dvs.

ISTORICA REVIZUIRE – Judecatorul Vasile Goja de la Curtea de Apel Cluj poate pronunta o decizie in premiera pentru Romania, anuland condamnarile dispuse intr-un dosar DNA in care SRI a realizat si interceptarile, si redarile. Avocatii Ioan si Daniela Sava solicita revizuirea sentintei de condamnare invocand jurisprudenta creata de Curtea Militara de Apel, care a decis ca redarea interceptarilor de catre SRI reprezinta o ingerinta in activitatea de urmarire penala (Documente)

Marţi, 18 decembrie 2018 16:56 | Scris de George TARATA | pdf | print | email

Judecatorul Vasile Goja de la Curtea de Apel Cluj poate pronunta o decizie istorica. Si anume anularea unei sentinte date intr-un dosar facut de DNA impreuna cu SRI, dosar in care ofiterii Serviciului Roman de Informatii au interferat in activitatea de urmarire penala. Cazul se refera la avocatii Ioan Sava si Daniela Sava (foto), din Baroul Oradea, care au fost supusi unei hartuiri judiciare de ani de zile si executati de DNA Oradea, in perioada in care aceasta structura era condusa de fostul lor stagiar, procurorul Ciprian Man, cunoscut publicului drept “manelistul DNA”. Cei doi au fost condamnati intr-un dosar de pretinse infractiuni de trafic de influenta si fals de Curtea de Apel Cluj la 3 ani inchisoare cu suspendare, respectiv 10 luni inchisoare cu suspendare, pentru ca in final ICCJ sa comunte pedeapsa lui Ioan Sava din suspendare in executare.


Sotii Sava au cerut revizuirea sentintei de condamnare, actiunea judecandu-se la Curtea de Apel Cluj, iar pronuntarea fiind asteptata sa se dea joi, 20 decembrie 2018. Solutia poate reprezenta o premiera pentru Romania, iar judecatorul Vasile Goja poate fi primul magistrat care decide revizuirea unei sentinte pe motiv de colaborare pe langa lege dintre DNA si SRI. Cazul este cu atat mai interesant cu cat sotii Ioan si Daniela Sava, reprezentati in instanta de maestrul Alexandru Lele, si-au formulat actiunea pe baza jurisprudentei deja existente in Romania.

Mai exact, este vorba despre Decizia 35 din 12 iulie 2018, din dosarul 1/81/2018, prin care judecatorii Constantin Udrea si Radu Stancu de la Curtea Militara de Apel au stabilit ca Protocolul PICCJ-SRI este nelegal, el fiind introdus in mod obscur in procedura penala, iar probele obtinute de echipele mixte sunt nule (click aici pentru a citi). In aceeasi decizie, cei doi judecatori militari au stabilit un alt aspect extrem de important, si cat se poate de corect. Faptul ca realizarea de catre SRI atat a interceptarilor si inregistrarilor, cat si a notelor de redare reprezinta o ingerinta a Serviciului Roman de Informatii in activitatea de urmarire penala. Culmea, decizia Curtii Militare de Apel privea un dosar in care interceptarile au fost facute si redate chiar de directia SRI din Oradea, adica structura care a lucrat si in cazul sotilor Sava.

Iata ce au retinut judecatorii militari Constantin Udrea si Radu Stancu:

“Prin referatul Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Cluj din 18 februarie 2015 se dispune ca 'Interceptarile si inregistrarile pe banda magnetica sau orice alt suport a convorbirilor telefonice si a inregistrarilor video sau audio, precum si redarea acestora vor fi efectuate de catre Serviciul Roman de Informatii – Directia judeteana Bihor si Serviciul de Operatiuni Speciale Oradea', astfel incat in activitatea de urmarire penala s-au interferat si lucratori ai Serviciului Roman de Informatii. Precizarea ulterioara a procurorului militar conform careia n-au fost implicati lucratori ai Serviciului Roman de Informatii – nu poate fi primita, fiind inexacta.

Atributul conferit lucratorilor Serviciului Roman de Informatii, constituiti in echipe mixte cu procurorii prin art.3 lit.g) din Protocol – este atasat celui al procurorului, aspect care confera acestora calitatea de subiecti procesuali oficiali (organe judiciare), in sensul definit de art.130 C.pr.pen. .

Curtea apreciaza ca reglementarea in acest domeniu nu poate fi realizata decat printr-un act normative cu putere de lege

Consecinta fireasca dedusa din competentele conferite lucratorilor Serviciului Roman de Informatii prin art.3 lit.g) din Protocol – este aceea a nulitatii absolute a probelor obtinute (informatiile rezultate din exploatarea mijloacelor speciale de supraveghere si cercetare); aceste probe au fost furnizate de un organ fara atributii judiciare, cu identitatea secreta (legea speciala protejeaza identitatea cadrelor Serviciului Romand de Informatii).

Prin urmare, nu numai ca a fost nesocotit principiul loialitatii probelor – prin activitatea comuna a echipelor mixte (procurori si lucratori ai Serviciului Roman de Informatii), urmand o procedura secreta, ci se constata ca sunt incidente disp. art.281 alin.1 lit.a) C.pr.pen., in intelesul statuat prin Decizia Curtii Constitutionale nr.302 din 04.05.2017 (Monitorul Oficial nr. 566 din 17.07.2017) potrivit carora determina intodeauna nulitatea absoluta incalcarea dispozitiilor privind competenta dupa materie si calitatea persoanei a organului de urmarire penala.

O proba nu poate fi obtinuta nelegal decat daca mijloacele de proba si/sau procedeul probatoriu prin care este obtinuta sunt/este nelegale/nelegal, aceasta presupunand nelegalitatea dispunerii autorizarii sau administrarii probei.

Actele indeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt lovite de nulitate atunci cand exista o legatura direct intre acestea si actul declarat nul (art.280 alin.2 C.pr.pen.).

Constatarea nulitatii, indiferent daca aceasta este absoluta sau relativa, determina lipsirea de efecte juridice a actului afectat din momentul efectuarii acestuia, iar nu din momentul constatarii nulitatii.

In consecinta, sunt nule absolut probele obtinute de echipele mixte organizate conf. art.3 lit.g) din Protocol, dupa distinctiile aratate in art. 102 alin.3 C.pr.pen. 'Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrata determina excluderea probei.'

Totodata, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr.22/18.01.2018 (Monitorul Oficial nr. 188 din 26.02 .201 8), vor fi eliminate fizic din continutul dosarului probele astfel obtinute, pentru garantarea efectiva a prezumtiei de nevinovatie a inculpatului si a dreptului la un proces echitabil a acestuia”.

Dovezile care atrag revizuirea

Revenind la avocatii Ioan si Daniela Sava, situatia acestora este identica cu cea din dosarul in care Curtea Militara de Apel a stabilit ca efectuarea de catre SRI a inregistrarilor si redarilor reprezinta o imixtiune a acestui serviciu in actul de urmarire penala. Dovada o reprezinta adresele facute la SRI de catre procurorii Florin Tulus si Radu Mihaita Cazacu de la DNA Central, structura care a inceput dosarul sotilor Sava si pe care ulterior l-au trimis la DNA Oradea.

Astfel, prin adresa din 2 februarie 2012, procurorii Tulus si Cazacu au transmis catre SRI ordonanta de interceptare a sotilor Sava in vederea punerii in executare. Conform adresei, beneficiar secundar al autorizatiei a fost desemnata Directia Judeteana de Informatii Bihor – UM 0561, care, atentie, urma sa procedeze la redarea convorbirilor si comunicarilor interceptate. Si nu doar atat, SRI urma sa semnaleze aspectele de interes operativ in cauza, o alta ingerinta evidenta in actul de urmarire penala, in conditiile in care procurorul este singurul care stabileste aspectele de interes operativ.

Iata adresa procurorilor Doru Tulus si Radu Mihaita Cazacu transmisa SRI in data de 2 februarie 2012:


O alta adresa similara a fost transmisa catre SRI de aceiasi doi procurori in 24 februarie 2012. Si cu aceasta ocazie a fost desmnat drept beneficiar secundar Directia Judeteana de Informatii Bihor – UM 0561, care urma sa redea convorbirile si comunicarile interceptate, dar si sa semnaleze aspectele de interes operativ in cauza. In plus, SRI trebuia sa asigure si suportul tehnic in vederea relizarii inregistrarilor ambientale.

Iata adresa procurorilor Doru Tulus si Radu Mihaita Cazacu transmisa SRI in data de 24 februarie 2012:

ICCJ: asigurarea suportului tehnic de catre SRI, imixtiune in actul de urmarire penala

Implicarea SRI in realizarea interceptarilor si redarea lor, precum si in asigurarea suportului tehnic trebuie privita si in legatura cu o alta hotarare a unei instante, extrem de importanta pentru intelegerea modului in care DNA si SRI au lucrat pe langa lege. Si nu este vorba despre orice instanta, ci chiar de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin incheierea 31/C din 27 septembrie 2018, judecatoarele ICCJ Luciana Mera si Lucia Tatiana Rog au statuat ca implicarea SRI in punerea in executare a masurilor de supraveghere, inclusiv prin asigurarea suportului tehnic, intr-un dosar care nu privea fapte de siguranta nationala reprezinta o implicare evidenta a Serviciului Roman de Informatii in actul de urmarire penala, mai precis in etapa obtinerii probelor: Legalitatea punerii in executare de catre SRI a mandatelor de interceptare are legatura cu procedeul probatoriu si cu calitatea probelor astfel obtinute, ceea ce constitutie chiar activitatea vizata de Curtea Constitutionala prin decizia nr. 51/2016”, au stabilit cele doua judecatoare. De asemenea, judecatorele Luciana Mera si Lucia Tatiana Rog au hotarat ca punerea in executare a masurilor de supraveghere de catre SRI atrage nulitatea absoluta a interceptarilor si inregistrarilor, astfel incat procesele verbale de redare vor fi eliminate din dosar, asa cum vor fi excluse orice referi la acestea, precum si suportii cu interceptarile si inregistrarile realizate (click aici pentru a citi).

De altfel, in cazul Sava, notele de redare a interceptarilor facute de SRI au fost copiate in integralitate, pana la virgula, de catre procurorii DNA si aruncate in procesele verbale de redare a interceptarilor, care ulterior au fost chipurile avizate de procurorul DNA pentru autenticitate.

Lucrurile sunt asadar cat se poate de clare. Interceptarile din dosarul sotilor Sava au fost facute si redate de SRI, ceea ce reprezinta conform jurisprudentei o ingerinta a serviciului in activitatea de urmarire penala, iar acelasi SRI a pus la dispozitie suportul tehnic pentru asigurarea inregistrarilor ambientale, aspect care de asemenea, conform jurisprudentei, reprezinta o implicare a serviciului in actul de urmarire penala. Ramane de vazut ce hotarare va lua judecatorul Vasile Goja de la Curtea de Apel Cluj, care poate produce o decizie istorica pentru Romania, care sa repare una dintre nenorocirile comise pe langa lege de “Binomul SRI-DNA”.

*Cititi aici decizia judecatorilor Constantin Udrea si Radu Stancu de la Curtea Militara de Apel Bucuresti, care au stabilit ca realizarea interceptarilor si redarilor de catre SRI reprezinta o ingerinta in activitatea de urmarire penala

*Cititi aici incheierea judecatoarelor ICCJ Luciana Mera si Lucia Tatiana Rog, care au decis ca asigurarea de catre SRI a suportului tehnic intr-un dosar care nu era de siguranta nationla reprezinta o implicare in actul de urmarire penala

Accesari:7788

Comentarii

# Stocher date 18 decembrie 2018 17:23 +2

Mai sunt si foarte prosti: "ün suport magnetic de tip DVD marca Verbatim..." astia au mediile lor speciale...

# DODI date 18 decembrie 2018 20:53 +3

Dacă tot e de anulat sentințe definitive eu propun să se anuleze și NUP-urile date pe cele 50 de dosare ale nesimțitului de ciolanis. Să vedem atunci cum mai vorbește netrebnicul de penali și infractori.

# Adina date 18 decembrie 2018 17:50 +2

Este clar ca probele obtinute "cu sprijinul de specialitate al SRI" sunt nule si trebuie scoase din dosarele penale dar cine sa le scoata? Procurorii?Nu vor face asa ceva.In mod normal ar trebui ca domnii procurori care au in lucru astfel de dosare si anume cu probe culese de SRI,sa claseze cauzele respective.Nu stiu sa-i oblige nicio lege in acest sens asa ca domniile lor vor tacea chitic neluand act,asa cum le cere codul deontologic si profesional ,de probe atat in favoarea cat si defavoarea inculpatului.

Adauga comentariu

Nume*
Email*
Website
:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

    • VERDICTUL ZILEI - O va exclude din magistratura Sectia pentru judecatori a CSM pe sefa ICCJ Cristina Tarcea?

    • VOTEAZA

Vorbe de fumoar – 23.01.2019 – Luluta s-a imbolnavit de Sindromul Carmen Iohannis

+ DETALII

ALTE VORBE DE FUMOAR

FACEBOOK

ULTIMELE COMENTARII

CELE MAI CITITE

LUMEA JUSTITIEI

ARHIVA

NEWSLETTER