Recent, un prieten, un curajos și de succes om de afaceri din Satu Mare, căruia îi mulțumesc pe această cale!, mi-a trimis un material interesant și foarte adevărat în conținut, scris de un cunoscător al realităților românești și a istoriei sale relativ recente. Duritatea și adevărul greu de contestat al acestui material

(https://m.activenews.ro/opinii/Cum-vad-romanii-din-America-Fenomenul-Calin-Georgescu-si-anularea-alegerilor-Romania-in-gura-sarpelui-Boa-o-tara-cimitir-194206) mi-au inspirat următoarele gânduri:

Nu este om pe acest pământ, desigur dacă este de bună credință și cu nițică minte și cultură, care poate nega cu succes adevărul celor scrise de autorul radiografiei de mai sus. Pentru un observator cât de cât ager (în sensul că nu trăiește cu capul în nori și, repet, are un dram de inteligență șlefuită prin școli) imaginea României de azi, așa cum este descrisă de acest om, Nicholas Dima, demn de tot respectul, nu este nici supriză, nici vreo exagerare ori vreun delir psihotic. Ea este chiar portretul unei Românii grevate de un nou derapaj istoric după schimbarea de regim politic intervenită în decembrie 1989, adică în urmă cu 35 de ani. Neo-ciocoii României, urgent „căliți” în neo-democrația românească post-decembrie 1989, au uzurpat Țara și au anulat poporul român. Nu le spun nici securiști, nici neo-comuniști, nici foști comuniști sau foști activiști, nici cripto-comunisti sau pseudo-democrați. Le spun, simplu, „ciocoi”, adică acea clică economico-politico-financiară scăpătată, cățărată pe și instalată în scaunele puterii statale românești, în mod conjunctural, fără niciun fel de merite (cu excepția unui veros oportunism), care a ruinat România și a ucis poporul român, prin vasalizarea lor „elitei” globaliste, în fapt o gașcă internațională de criminali, străină de regulile oricărei democrații elementare, purtătoarea și promotoarea unui set de reguli proprii, bazat pe dominația exclusivă a banului dobândit prin toate formele hoției, inclusiv prin tâlhărie, adică furtul comis cu sau prin violență. Această „elită” a ras România și a paralizat poporul român prin clasica metodă a divizării fizice și ideologice. Urmează, așa cum spune Dima, divizarea fizică a însăși României! Numai o minune ar putea împiedica acest proces, după părerea mea, implacabil și România să rămână întreagă. O astfel de minune s-ar putea întâmpla în ipoteza în care justiția (da, mult hulita justiție!) ar admite cererea de chemare în judecată formulată de președintele descalificat al României, Călin Georgescu, pentru anularea efectelor Hotărârii nr. 32 din 6 decembrie 2024 a ccr (am scris „ccr”, adică cu litere mici, din motive lesne de înțeles) de anulare a rundei întâi a sufragiului electoral pentru alegerea președintelui României și de suspendare a rundei a doua (zic „suspendare”, pentru că nu avea ce anula, sufragiul fiind în orele incipiente de desfășurare!). Deci, a acelei hotărâri prin care nouă persoane fizice au șters din pix voința a nouă milioane de electori români și, tot din pix!!!, au prelungit mandatul execrabilului președinte în exercițiu al României, în disprețul dezgustului față de acesta al acelorași electori români și, probabil, a unei bune părți dintre cei care au preferat, din varii motive, inclusiv de pasivă rebeliune, de comoditate sau de lehamite, să nu voteze. Efectul cel mai dureros a fost și mai crâncena divizare a societății în grupuri-grupulețe și antagonizarea lor ( este și opinia exprimată de The Financial Times: https://www.ft.com/content/74f6623b-8ed1-4b6e-a037-1516ae84283e).

O astfel de minune, pe care eu aș numi-o, în cazul în care s-ar produce, „istorică”, este singura salvare de la implacabila și definitiva dezintegrare a României. Legat de această încă ipotetică minune, nu vreau să anticipez, limitându-mă a crede în ea, măcar pentru un singur considerent, anume că ar fi un act de putere legitim, întemeiat tocmai pe ilegitimitatea și ticăloșia Hotărârii nr. 32/2024 a ccr. O monstruozitate politico-juridică, de felul celei date de acest ccr, mic în moralitate dar uriaș în abuz, nu poate fi înlăturată decât de justiția propriu-zisă, adică de niște judecători de scaun responsabili și curajoși. Nu fac apologia justiției care, din păcate, în cei 35 de ani de la revolta poporului român, a făcut suficiente compromisuri cu puterea politică și a beneficiat de ofertele generoase ale acesteia, concretizate printr-un lanț de privilegii, arareori meritat sau, altfel spus, meritat de foarte puțini magistrați, mai precis de aceia care nu au uitat scopul justiției, acela al livrării dreptății printr-un act de justiție de calitate, băgat sub preș de majoritate, inclusiv de utrabirocraticul Consiliu Superior al Magistraturii, un fel de sindicat ad-hoc sau de pluton de execuție al magistraților, funcție de interesele de moment. Însă, cum toate cele în viață, la un moment dat ajung la scadență, acum este momentul pentru spovedire și iertarea păcatelor ei, tocmai prin săvârșirea minunii istorice. Da, justiția, prin pronunțarea eventualei sentințe de ineficacitate a hotărârii ccr, evident situată în afara Constituției României și a legilor subsecvente, se poate mântui pe ea însăși și, în același timp, poate reda demnitatea poporului român și poate revigora națiunea română. Nu știu câți realizează importanța soluției pe care justiția urmează să o ia în 30 decembrie 2024, după cum nu știu ce cutremur va produce în societatea românească și în puterea statală românească acest act judiciar de posibilă revendicare și impunere a dreptății. Însă, ceea ce știu cu certitudine este că ar fi un act de putere independent și suveran, de imperios-necesară asanare juridică și morală a albiei politicii românești, umplute de ccr cu rebut politico-juridic pestilențial mirositor și abuz statal acid coroziv. Ar semnifica, fără nicio urmă de îndoială, voința de a se pune capăt robiei Țării și a neamului, a lepădării de cătușele globalismului ticălos care sugrumă România de zeci de ani, de rupere a lanțurilor sclaviei românilor în propria lor țară, de reînnoire astrală a societății românești, de renaștere a speranței și de re-încoronare a poporului român cu coroana legitimă a suveranității sale. Este acel moment „acum ori niciodată”, acel moment piatră de încercare a istoriei care, dacă se va trece cu bine peste ea, se poate transforma în temelia noii istorii a României și a noii democrații românești. Este posibil ca decizia justiției românești să însemne și zorile noii democrații mondiale și echivalentul apus al globalismului totalitar (pentru detalii a se vedea un material interesant apărut în The Financial Times și preluată de Biziday - Analiză FT. Filozofia lui Donald Trump, “America First”, va transforma lumea, în 2025. Dintr-un susținător al ordinii mondiale actuale, SUA sunt pe punctul să devină principalul perturbator, alături de Rusia și China. Cinci scenarii posibile).

Pe decizia justiției românești poate să scrie LIBERTATE ȘI NEATÂRNARE ori poate să scrie ROBIE PE VECIE. Justiția românească poate rupe șarpele care sufocă România de atâția și atâția ani, care a sugrumat atâtea vieți și a retezat atâtea destine, care a transformat România într-un uriaș cimitir al valorilor ucise de mega strânsoarea târâtoarei. Așa cum retardul de caracter al unor judecători constituționali a dat cu un secol înapoi ceasul istoriei românești, tot așa integritatea și verticalitatea profesională a unor judecători de scaun pot propulsa România în rândul întâi al istoriei care se scrie sub ochii noștri. Este marele moment al justiției române! Acum, într-adevăr, putem pretinde FIAT JUSTITIA PEREAT MUNDUS!!