8 December 2023

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SABOTAJUL LUI DOREL – Judecatorii George Dorel Matei, Constantin Ciuculescu si Luchian Constantin Constantinescu de la Curtea Militara de Apel au rechizitoriu disciplinar: “Refuz explicit de participare la adunarile generale ale judecatorilor, cu scopul de a impiedica activitatea instantei”. Constantin Ciuculescu si Luchian Constantinescu sunt acuzati ca l-au jignit pe seful instantei: “V-ati comportat, plastic vorbind, ca un vataf pe mosie”

Scris de: George TARATA | pdf | print

13 November 2023 14:37
Vizualizari: 4298

Judecatorul George Dorel Matei (foto) de la Curtea Militara de Apel Bucuresti, celebru pentru modul in care dezvaluia cat de usor se poate arunca un om la inchisoare, a fost trimis in judecata. Nu intr-un dosar penal, ci intr-un dosar disciplinar.


 

George Matei este acuzat de Inspectia Judiciara de comiterea abaterii disciplinare prevazuta de art. 271 lit. l) din Legea 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor: “nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente”. Pentru comiterea aceleasi abateri disciplinare alaturi de Dorel Matei au fost trimisi in judecata disciplinara si judecatorii Constantin Ciuculescu si Luchian Constantin Constantinescu de la Curtea Militara de Apel. Inspectia Judiciara sustine ca cei trei ar fi refuzat sa participe la adunarile generale ale judecatorilor, scopul fiind impiedicarea desfasurarii activitatii instantei.

De asemenea, judecatorii Constantin Ciuculescu si Luchian Constantin Constantinescu de la Curtea Militara de Apel vor fi judecati de Sectia pentru judecatori a CSM in materie disciplinara, in acelasi dosar, si pentru comiterea a unei a doua abateri disciplinare. Ne referim la “atitudinile nedemne in timpul serviciului fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii” (art. 271 lit. b) din Legea 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor). Judecatorii Ciuculescu si Constantinescu sunt acuzati ca l-ar fi jignit pe presedintele Curtii Militare de Apel Bucuresti, judecatorul Petre Valentin Badita, folosind urmatoarele expresii:

-”Va comportati in concordanta cu liniile directoare care v-au caracterizat intreaga cariera de judecator militar: amenintari, manevre de culise, serviciu contra serviciu”;

-„V-ati comportat, plastic vorbind, ca un vataf pe mosie si, precum in regimurile dictatoriale, doriti sa va lasati anumiti mostenitori”;

-”Asa cum v-ati laudat”;

-”Nu inainte sa solicitati – ce rusine!, - sa fiti delegat in aceeasi functie din care tocmai ati demisionat”;

-”Implinindu-se pohta ce-ati pohtit”.


Prezentam comunicatul Inspectiei Judiciare:


“Actiune disciplinara – CIUCULESCU CONSTANTIN, CONSTANTINESCU CONSTANTIN LUCHIAN pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. l) si lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor si MATEI DOREL GEORGE din cadrul Curtii Militare de Apel Bucuresti pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Faptele judecatorilor militari Ciuculescu Constantin, Constantinescu Constantin Luchian si Matei Dorel George din cadrul Curtii Militare de Apel Bucuresti, constand in nesocotirea obligatiilor cu caracter administrativ care le reveneau potrivit art. 12 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioara a instantelor judecatoresti, manifestate printr-un refuz explicit de participare la adunarile generale ale judecatorilor, cu scopul de a impiedica activitatea instantei, intrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

De asemenea, faptele judecatorilor militari Ciuculescu Constantin si Constantinescu Constantin Luchian, concretizate in utilizarea si respectiv asumarea unor expresii si cuvinte malitioase, ironice si jignitoare fata de presedintele Curtii Militare de Apel, cum ar fi: 'va comportati in concordanta cu liniile directoare care v-au caracterizat intreaga cariera de judecator militar: amenintari, manevre de culise, serviciu contra serviciu', 'v-ati comportat, plastic vorbind, ca un vataf pe mosie si, precum in regimurile dictatoriale, doriti sa va lasati anumiti mostenitori', 'asa cum v-ati laudat', 'nu inainte sa solicitati – ce rusine!, - sa fiti delegat in aceeasi functie din care tocmai ati demisionat', 'implinindu-se pohta ce-ati pohtit' etc., intrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor”.

Comentarii

# Cetateanul date 13 November 2023 16:47 +4

Întreb din nou, retoric desigur întrucât altfel degrabă vitejii cotețiști îs cu capul prin năsipuri, ce se mai întâmplă cu plagiatul doreiului? Sau acu e voie dacă premierele o fost pe plagiat? Cum drac bă să nu pricepi că dacă arunci o lingură de rahat într-un butoi de apă "ca cristalu" nu mai bea nimeni de acolo? Altfel... vrem respect. A ha...a ha ha...a ha ha ha

# Cetateanul date 13 November 2023 19:00 +5

Și pentru că "floricica albastră" nu mai are voie să comenteze online din cauză de degeiia dar dă vot pe minus vin cu o întrebare suplimentară... Alooo... domnii de la PG... dosar penal pe plagiat se face doar la premier? Sau nu e voie (a se ceti, nu o fost ordin) pentru ăi declarați inapt serviciu militar dar mare colonei în veață? PS De ce drac bă ne credeți proști pe toți!?

# Justițiarul date 13 November 2023 21:51 +5

Să se autosesizeze din oficiu pentru faptele preşedintelui Curții Militare de Apel nu le-a trecut prin minte celor de la I.J.?

# uncle scam date 14 November 2023 08:18 +6

Dorel face parte din plutonul de jokeri ai jostitiei romane care traiesc din pomana bugetara si se hranesc cu zilele fripte ale justitiabililor. Asta-i partea frumoasa a asa zisei democratii originale de la noi, dai un ban la buget, sub forma de taxa, dar nu stii niciodata la ce psihopat (angajat la stat pe criterii necunoscute mai putin competenta) ajunge in buzunar. Probabil angajarile la stat se fac la 'alba\neagra' altfel nu se explica numarul mare de vedete\vedeți care raman pe posturi no matter what.

# Sandu date 14 November 2023 11:41 +4

Daca Luchian asa a zis, inseamna ca asa e....

# Floare Albastra date 18 November 2023 16:26 +2

Nu degeaba m-am indragostit eu de Matei. E un adevarat Barbat in tot ce face. Asa era si prin 2010, cand l-am cunoscut. M-a uluit felul in care gandea si actiona. Respect si multa dragoste din partea mea. M.

# Flare Albastra date 18 November 2023 16:47 0

O, dar se pare ca produci mult rahat de aruncat, nu numai o lingura, Cetatene!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 7.12.2023 – Se anunta proteste spontane in instante

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva