Curtea Constituțională a României a publicat joi, 26 februarie 2026, motivarea Deciziei nr. 153/2026, prin care a dat liber la tăierea pensiilor pentru judecători și procurori, precum și la creșterea vârstei de pensionare a magistraților, prin respingerea obiecției de neconstituționalitate ridicate de către Înalta Curte de Casație și Justiție. 

În esență, CCR se spală pe mâini, pretinzând că este vorba despre libertatea Guvernului de a legifera – inclusiv prin angajarea răspunderii.

Minciuna lui Ilie Sărăcie e literă de Evanghelie pentru CCR

Însă cele mai scandaloase pasaje din decizie sunt două. În primul rând, Curtea preia drept adevăr minciuna regimului Bolojan privind riscul ca România să piardă bani din PNRR dacă nu rezolvă problema pensiilor magistraților. (În realitate, problema a fost rezolvată încă de la 1 ianuarie 2024, prin Legea nr. 282/2023, după cum Lumea Justiției a arătat în repetate rânduri.)

În al doilea rând, instanţa de contencios constituțional răstălmăcește argumentul de neconstituționalitate privind crearea unei stări de discriminare între magistrați și alte categorii profesionale. Concret, CCR ignoră faptul că ICCJ a invocat art. 16 alin. 1 din Constituție („Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”), Curtea pretinzând nici mai mult, nici mai puțin decât că „examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege cu o altă lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției”.

CCR, arogantă cu ICCJ

În fine, nu putem să nu remarcăm tonul sfidător cu care Curtea Constituțională pretinde de la Înalta Curte să nu se amestece în libertatea Guvernului de a legifera: „Curtea nu poate controla calculele de natură financiară prezentate de Guvern în expunerea de motive a legii sau în punctul de vedere formulat și nici nu are competența de a verifica oportunitatea diverselor politici publice promovate, cum nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu își poate aroga această prerogativă”.

Practic, prin acest pasaj, CCR dovedește că s-a transformat într-un agent guvernamental.

Deliorga și Giani spală rușinea majoritarilor

Pe de altă parte, în opinia separată, judecătorii constituționali Cristian Deliorga și Gheorghe „Giani” Stan avertizează că proiectul de lege elimină, pur și simplu, pensia de serviciu (transformând-o într-un drept pur teoretic), nu conține nicio evaluare de impact bugetar și creează discriminare între magistrați și alte categorii profesionale, precum și între judecători aflați în situații comparabile.

Redăm principalul fragment din opinia majoritară:

„(3.1.) Critici de neconstituționalitate extrinsecă

137. În raport cu criticile de neconstituționalitate privind încălcarea art.114 din Constituție cu referire la condițiile în care Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că angajarea răspunderii Guvernului pe un proiect de lege trebuie să fie realizată ținându-se seama, printre altele, de existența unei urgențe în adoptarea măsurilor preconizate, de necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate și de aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.51 din 20 ianuarie 2011). Recurgerea la procedura angajării răspunderii Guvernului nu poate fi realizată oricum și în orice condiții, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepție. Decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea nu poate fi animată exclusiv de elemente de oportunitate, ci de urgența reglementării domeniului vizat. Or, urgența reglementării se află în legătură directă cu evitarea/prevenirea unei situații iminente sau cel puțin actuale de pericol, fiind indisolubil legată de existența unei situații de fapt ce nu poate fi depășită prin apelarea la procedurile legislative obișnuite. Este adevărat că procedura angajării răspunderii Guvernului nu necesită existența unei situații extraordinare pe care să o rezolve, pentru că, în acest caz, se utilizează un alt instrument legislativ, și anume ordonanța de urgență, însă ea trebuie să se subsumeze unei situații care, fără a fi extraordinară, implică o rezolvare ce nu poate fi amânată. O asemenea abordare se impune pentru că angajarea răspunderii Guvernului presupune ocolirea dezbaterii parlamentare, cu alte cuvinte, limitarea rolului acestuia de unică autoritate legiuitoare a țării. De altfel, legiuitorul constituant, reglementând procedura prevăzută de art.114 din Constituție, a acceptat o asemenea limitare, fără însă a o echivala cu o procedură de legiferare obișnuită. Prin urmare, o asemenea procedură poate fi folosită în mod temperat și moderat și doar în condițiile unei nevoi stringente de reglementare, fără ca aceasta să presupună și o situație extraordinară (Decizia nr.28 din 29 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.165 din 28 februarie 2020, paragraful 72).

138. În expunerea de motive a legii (pct.2.2. – Descrierea situației actuale) se arată că adoptarea legii criticate a avut în vedere, pe de o parte, faptul că Comisia Europeană a emis Decizia 3.490 din 28 mai 2025 prin care a stabilit suspendarea plății unei sume de 869 de milioane de euro din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar, pe de altă parte, în mod independent de necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate prin PNRR, România se află la momentul actual într-o situație economică dificilă, confirmată și de Comisia Europeană. În acest din urmă sens, se arată că deficitul bugetului general consolidat a înregistrat în anul 2024 cea mai amplă creștere produsă în ultimii 30 de ani, atingând un nivel de 9,3% din produsul intern brut, iar datoria publică exprimată ca procent din produsul intern brut a atins 54,8% în 2024. Cauza exclusivă a accentuării dezechilibrului bugetar menționat este reprezentată de majorarea abruptă a cheltuielilor bugetare exprimate ca procent din produsul intern brut (creștere de la 40,6 la 43,5%), fapt generat inclusiv de cheltuielile privind pensiile și salariile. Necesitatea finanțării acestui dezechilibru bugetar a dus la o creștere semnificativă a cheltuielilor statului român cu dobânzile aferente datoriei publice, acestea ajungând doar pentru anul 2024 la o valoare absolută de peste 8 miliarde de euro.

139. Astfel, în lipsa unor măsuri urgente, nivelul crescut al cheltuielilor publice va genera o continuă creștere a datoriei guvernamentale și a costurilor aferente acesteia, precum dobânzile. O evoluție în acest sens va face inevitabilă depășirea pragului impus de actele de drept primar cu privire la datoria publică, respectiv limitarea acesteia la 60% din produsul intern brut, în condițiile în care normele privind limitarea deficitului bugetar la 3% au fost deja încălcate.

140. Având în vedere acest context ce implică deopotrivă obligațiile asumate prin cadrul normativ pentru implementarea PNRR, riscul pierderii sumei de 869 de milioane de euro, precum și situația economică dificilă manifestată prin existența unui deficit bugetar crescut și a unei datorii publice semnificative, Guvernul și Parlamentul României, în baza cooperării loiale dintre acestea, au obligația de a lua cu maximă celeritate măsuri de limitare a cheltuielilor publice, ce vor fi transpuse într-o serie de acte normative succesive. Din această serie face parte și legea criticată, aceasta fiind destinată reducerii în viitor a unor cheltuieli privind pensiile, parte a unei serii limitate de reduceri a cheltuielilor. Importanța crescută a domeniului justiției și, în mod particular, a pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu, precum și caracterul urgent al intervenției propuse, dat fiind termenul-limită stabilit prin PNRR, și necesitatea reducerii cheltuielilor publice justifică apelarea la mecanismul constituțional prevăzut de dispozițiile art.114 din Legea fundamentală, respectiv angajarea răspunderii Guvernului.

141. Aspectele învederate în expunerea de motive întrunesc elementele necesare calificării lor ca fiind o situație urgentă care impune adoptarea măsurilor conținute în legea criticată. Decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea reprezintă o măsură luată in extremis, având în vedere deficitul bugetului general consolidat. Reglementările adoptate reprezintă un răspuns energic și necesar la situația financiar-bugetară a statului. Rezultă, de asemenea, că se impunea adoptarea unor asemenea măsuri cu maximă celeritate în condițiile în care apelarea la procedura generală de legiferare ar fi însemnat o prelungire în timp a crizei financiar-bugetare a statului și adâncirea deficitului public (ad similis, a se vedea Decizia nr.357 din 22 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.698 din 25 iulie 2025, paragraful 130).

142. Cu privire la necesitatea legiferării prin angajarea răspunderii Guvernului, și anume cu maximă celeritate, se poate observa că, ținând seama de art.115 alin.(6) din Constituție, se reține faptul că o reformă a pensiilor de serviciu nu poate fi realizată imediat prin ordonanță de urgență a Guvernului. În acest sens, prin Decizia nr.650 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1262 din 28 decembrie 2022, paragraful 51, Curtea a reținut că „diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile afectează dreptul la pensie privit lato sensu. [...] Or, afectarea dreptului fundamental la pensie se poate realiza prin cel puțin două modalități: încetarea sau suspendarea plății pensiei și diminuarea cuantumului său. În măsura în care Guvernul apelează prin intermediul ordonanței de urgență la unul dintre aceste două elemente afectatoare ale dreptului, respectiva măsură afectează dreptul la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituție, fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituție”. În aceste condiții, o reașezare a modului de calcul al pensiilor de serviciu din sistemul justiției, care conduce și la o diminuare a cuantumului acestora, nu se poate realiza printr-un act de delegare legislativă, ci numai prin lege, sens în care, ținând seama și de urgența măsurilor care se impun, Guvernul are deschisă calea utilizării angajării răspunderii sale, ca procedură rapidă de legiferare. Prin urmare, apelarea la această procedură, în condițiile date, apare ca fiind necesară (ad similis, a se vedea Decizia nr.357 din 22 iulie 2025, precitată, paragrafele 131 și 132).

143. În ceea ce privește domeniul vizat și aplicarea imediată a legii adoptate, Curtea constată că, pe de o parte, pensiile de serviciu din domeniul justiției sunt indisolubil legate de autoritatea judecătorească, expres reglementată prin Constituție, și că domeniul de reglementare al legii analizate este unul omogen sub aspectul relațiilor sociale normate. Pe de altă parte, Curtea constată că legea prevede intrarea sa în vigoare la 1 ianuarie 2026, respectiv într-un interval de timp scurt față de data adoptării sale.

144. Curtea Constituțională nu are competența de a examina oportunitatea inițierii unui demers legislativ și nici de a cuantifica impactul bugetar pe care le au măsurile legislative promovate sau care ar trebui promovate. De asemenea, Curtea Constituțională nu are nici competența de a stabili măsurile legislative ce trebuie promovate. Ca atare, Curtea nu poate controla calculele de natură financiară prezentate de Guvern în expunerea de motive a legii sau în punctul de vedere formulat și nici nu are competența de a verifica oportunitatea diverselor politici publice promovate, cum nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu își poate aroga această prerogativă. Totodată, Curtea nu are competența de a urmări realizarea programului Guvernului în privința reformei pensiilor de serviciu ale personalului din diverse domenii de activitate și nu poate condiționa reforma realizată cu privire la pensiile de serviciu din domeniul justiției de reforma pensiilor de serviciu ale altor categorii de personal. Este decizia exclusivă a Guvernului/Parlamentului, după caz, să stabilească oportunitatea și momentul în care aceste reforme vor fi realizate, indiferent de data de la care ele își vor produce efectele. Așadar, Curtea nu se poate pronunța cu privire la aspectele referitoare la oportunitatea măsurilor necesare a fi luate în urma emiterii Deciziei Comisiei Europene nr.3.490 din 28 mai 2025. În sensul celor de mai sus și cu privire la aspecte similare, Curtea s-a pronunțat și prin Decizia nr.479 din 20 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1036 din 10 noiembrie 2025.

145. Prin urmare, Curtea constată că legea criticată nu încalcă prevederile art.114 din Constituție.

(3.2.) Critici de neconstituționalitate intrinsecă

(3.2.1.) Aspecte preliminare

146. Curtea observă că remunerația personalului din sistemul justiției este supusă contribuției de asigurări sociale, iar sumele de bani plătite cu acest titlu pro parte se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat (așa-numitul Pilon I de pensii) și pro parte devin contribuții la un fond de pensii administrat privat (așa-numitul Pilon II de pensii – Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.482 din 18 iulie 2007). Cu alte cuvinte, personalul din sistemul justiției beneficiază, ca orice angajat, de o pensie publică de natură contributivă, determinată conform regulilor stabilite de Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1089 din 4 decembrie 2023, și de o pensie administrată privat, reprezentând suma plătită periodic participantului sau beneficiarului la fondul de pensii antereferit, în mod suplimentar și distinct de cea furnizată de sistemul general de pensii publice. Totodată, personalul din sistemul justiției poate contribui, la fel ca orice angajat, la sistemul de pensii facultative (Pilonul III – Legea nr.204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.470 din 31 mai 2006), iar aceste contribuții se rețin și se virează de către angajator, odată cu contribuțiile de asigurări sociale obligatorii, sau de către participant, lunar, în contul fondului de pensii specificat în actul individual de aderare.

147. Prin urmare, Curtea reține că, în virtutea art.47 alin.(2) din Constituție, statul a reglementat un sistem complex de asigurare socială, care îmbină o componentă publică și una privată. Este un sistem bazat esențialmente pe ideea de asigurare, care presupune ca, în urma contribuțiilor plătite în cursul vieții active, statul sau fondurile de pensii, după caz, să asigure persoanei astfel asigurate plata unei pensii după momentul pensionării sale. Rezultă că temeiul pensiei publice contributive și al celei private obligatorii/facultative îl constituie exclusiv art.47 alin.(2) din Constituție.

148. În prezent, pensia de serviciu din sistemul justiției cuprinde două elemente: contributiv și, respectiv, necontributiv. Suplimentul acordat de stat, în completarea elementului contributiv al pensiei de serviciu, nu are ca temei constituțional art.47 alin.(2) Constituție, ci art.124 alin.(3) din Constituție. Curtea a subliniat, prin Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 143, că „în stabilirea cuantumului pensiei de serviciu a magistraților [...] legiuitorul este ținut să respecte principiul independenței justiției”. Legea criticată modifică acest sistem și stabilește un alt regim juridic al pensiei de serviciu, care va avea în vedere un temei constituțional bazat exclusiv pe art.124 alin.(3) din Legea fundamentală, și nu pe un construct hibrid bazat pe art.47 alin.(2) și pe art.124 alin.(3) din Constituție. Ca atare, pensia de serviciu nu este eliminată pentru nicio categorie de personal din sistemul justiției. Noua viziune legislativă se corelează cu dispozițiile art.211 alin.(6) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1102 din 16 noiembrie 2022, care prevede că „personalul care are dreptul la pensia de serviciu stabilită potrivit prezentei legi [s.n. Legea nr.303/2022], la pensie de serviciu stabilită potrivit altor acte normative sau la pensie în sistemul public de pensii are obligația de a opta pentru una din aceste pensii”.

149. Prin urmare, personalul din sistemul justiției, la împlinirea vârstei standard de pensionare, poate opta între pensia din sistemul public general și cea de serviciu, de asemenea, publică. În plus, indiferent de opțiune, această pensie poate fi cumulată cu pensia rezultată din Pilonii II și III (obligatorie/facultativă).

(3.2.2.) Critica de neconstituționalitate raportată la art.1 alin.(5) din Constituție cu privire la calitatea legii

150. Curtea reține că sintagma „vechime totală în muncă” din cuprinsul art.I pct.1 [cu referire la art.211 alin.(1)], pct.2 [cu referire la art.211 alin.(3)] și pct.4 [cu referire la art.211 alin.(4)], al art.III pct.1 [cu referire la art.685 alin.(1)] și pct.2 [cu referire la art.685 alin.(2)], al art.IV [cu referire la art.29 alin.(2) din Legea nr.361/2023] și al art.V alin.(5) lit.h)–p) și alin.(7) din lege nu este imprecisă. Din conținutul său rezultă că este compusă din vechimea în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent și personal asimilat magistraților și din vechimea în muncă definită ca atare în art.16 alin.(5) din Codul muncii sau recunoscută în alte acte normative ce reglementează diverse statute profesionale (exemplificativ, Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.440 din 24 mai 2018, sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.555 din 5 iulie 2019). Stabilind că, în conținutul acestei vechimi totale în muncă, vechimea în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent și personal asimilat magistraților trebuie, în mod obligatoriu, să aibă o anumită pondere [imperativ, de minimum 25 de ani, cu modulațiile prevăzute de art.V alin.(3)], legea reglementează, în mod expres, faptul că, suplimentar acestei vechimi minime în funcție, trebuie realizată fie o vechime adițională în funcție de încă 10 ani, fie o vechime adițională în muncă în sensul Codului muncii sau al altor acte normative ce reglementează diverse statute profesionale, fie o combinație între aceste vechimi adiționale. Vechimea în muncă nu se confundă cu stagiul de cotizare reglementat de Legea nr.360/2023. Prin urmare, sintagma criticată este clară, precisă și previzibilă și nu încalcă art.1 alin.(5) din Constituție.

151. Cu privire la sintagma „data pensionării” din cuprinsul art.V alin.(3) din lege, Curtea constată că aceasta se referă la data eliberării din funcție prin pensionare. Cu alte cuvinte, deciziile de pensionare emise și nepuse în plată vor trebui actualizate anterior eliberării din funcție prin pensionare în măsura în care punerea în plată se realizează într-un an ulterior celui în care a fost emisă decizia de pensionare. Prin urmare, sintagma criticată nu încalcă art.1 alin.(5) din Constituție.

(3.2.3.) Critica de neconstituționalitate raportată la art.1 alin.(5) și art.124 alin.(3) din Constituție sub aspectul nesocotirii principiului securității raporturilor juridice și a principiului independenței justiției cu privire la etapizarea creșterii vârstei de pensionare și a eliminării perioadelor asimilate în determinarea vechimii în funcție

152. Dispozițiile art.V alin.(3) din lege cuprind măsuri tranzitorii care se întind pe un interval temporal de 16 ani și au ca finalitate eliminarea treptată a vechimilor asimilate. O astfel de soluție legislativă nu încalcă Decizia Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023, paragraful 126, potrivit căruia „norma tranzitorie trebuie să coreleze criteriul vârstei cu cel al vechimii efective în funcție, vârsta neputând fi un criteriu de sine stătător decât la momentul atingerii vârstei standard de pensionare preconizate (60 de ani). De aceea, creșterea etapizată a vârstei de pensionare trebuie să pornească de la 47 de ani și să avanseze treptat până la vârsta standard de pensionare stabilită de legiuitor, iar această creștere trebuie să se raporteze invers proporțional la vechimea efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție) a persoanelor prevăzute la art.I pct.1 din lege la data intrării în vigoare a acesteia, acordarea dreptului la pensie de serviciu realizându-se, însă, după împlinirea celor 25 de ani de vechime efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție). De asemenea, se poate reglementa o perioadă de grație care să permită tranziția rațională spre un nou criteriu de dobândire a dreptului la pensie de serviciu (vârsta)”. Astfel, textul criticat dă expresie considerentelor reținute referitoare la necesitatea realizării acestei măsuri într-un interval temporal rezonabil.

153. Cu privire la criticile referitoare la creșterea etapizată a vârstei de pensionare, Curtea observă că art.V alin.(5) din legea criticată este în sensul Deciziei Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023, paragraful 126, stabilind pentru o vechime în funcție care se apropie de 25 de ani o vârstă de pensionare mai apropiată de cea aplicabilă la momentul intrării în vigoare a legii, iar pentru vechimi în funcție mai mici, o vârstă de pensionare mai mare. Ca atare, legea stabilește un mecanism tranzitoriu până la atingerea vârstei standard de pensionare din sistemul general de pensionare în sistemul justiției, mecanism care valorifică un raport invers proporțional între nivelul vechimii în funcție și cel al vârstei de pensionare, ceea ce este exact în sensul Deciziei nr.467 din 2 august 2023. Nu în ultimul rând, tot în sensul deciziei antereferite, vechimea asimilată pentru accesul în funcție este inclusă, în mod tranzitoriu, în vechimea efectivă în funcție, ponderea ei reducându-se progresiv pe măsura creșterii etapizate a vârstei de pensionare, fiind eliminată odată cu atingerea vârstei preconizate de pensionare.

154. Prin urmare, art.V alin.(3) și (5) din lege nu încalcă art.1 alin.(5) și art.124 alin.(3) din Constituție.

(3.2.4.) Critica de neconstituționalitate raportată la art.16 alin.(1), art.47 alin.(2) și art.124 alin.(3) din Constituție privind principiul egalității, dreptul la pensie și principiul independenței justiției cu privire la compararea situației pensiilor de serviciu din sistemul justiției cu alte categorii de pensii de serviciu

155. Cu privire la critica de neconstituționalitate care vizează discriminarea personalului din justiție în raport cu alte categorii de personal beneficiare de pensii de serviciu în sensul în care în privința acestora din urmă nu au fost operate modificări legislative similare, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege cu o altă lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.625 din 26 august 2014, paragraful 23, Decizia nr.262 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.427 din 16 iunie 2015, paragrafele 15 și 16, Decizia nr.527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.814 din 15 octombrie 2017, paragraful 18, Decizia nr.55 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.488 din 13 iunie 2018, paragrafele 35 și 36, Decizia nr.709 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.210 din 16 martie 2020, paragraful 23, Decizia nr.47 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.471 din 29 mai 2023, paragraful 20, Decizia nr.113 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.534 din 15 iunie 2023, paragraful 30, sau Decizia nr.116 din 7 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.837 din 22 august 2024, paragraful 25). Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, ceea ce este de competența autorității legiuitoare (Decizia nr.284 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.834 din 24 august 2022, paragraful 21, Decizia nr.523 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.55 din 22 ianuarie 2014, Decizia nr.343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.669 din 31 octombrie 2013, Decizia nr.466 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.116 din 10 februarie 2025, paragraful 25, sau Decizia nr.64 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.666 din 20 iulie 2023, paragraful 28).

156. Referitor la reglementarea condițiilor de acordare a pensiei, Curtea Constituțională a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările care se produc în resursele economico-financiare. Așadar, este la aprecierea legiuitorului să prevadă condițiile și criteriile necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie sau alta, cu condiția de a nu încălca exigențele constituționale ce rezultă din prevederile constituționale aplicabile (Decizia nr.356 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1015 din 3 noiembrie 2004, Decizia nr.1.140 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.31 din 15 ianuarie 2008, Decizia nr.506 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.368 din 1 iunie 2009, Decizia nr.43 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.268 din 18 martie 2022, paragraful 31, Decizia nr.249 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.706 din 1 august 2023, paragraful 24, Decizia nr.445 din 13 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1126 din 13 decembrie 2023).

157. Prin urmare, dispozițiile art.I pct.1, 2 și 4, ale art.III pct.1 și 2 și ale art.IV din lege, sub aspectul criticilor formulate, nu încalcă art.16 alin.(1), art.47 alin.(2) și art.124 alin.(3) din Constituție.

(3.2.5.) Critica de neconstituționalitate raportată la art.124 alin.(3), art.147 alin.(4) și art.148 alin.(2) și (4) din Constituție privind independența justiției, obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene cu privire la diminuarea cuantumului pensiei de serviciu

158. Cu privire la cuantumul pensiei de serviciu, prin Decizia nr.467 din 2 august 2023, paragraful 118, Curtea a reținut că baza de calcul al pensiei de serviciu trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu pentru a reflecta un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării. Atunci când Curtea a stabilit că valoarea pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat” și a făcut referire la actele internaționale cu privire la stabilirea acestui moment cât mai aproape de cel al ultimei remunerații (Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 123), nu a avut în vedere o diluare a bazei de calcul; din contră, indiferent de modul său de stabilire – respectiv de mijlocul utilizat –, aceasta trebuie să reflecte în final un cuantum care să susțină obiectivul primordial fixat de Curte cu privire la cuantumul pensiei de serviciu rezultate. Totodată, Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020 statuează în sensul că cuantumul pensiei rezultat să fie cât mai apropiat de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat (a se vedea paragrafele 122, 123, 143, 144, 145 și 153 ale deciziei menționate).

159. CJUE a statuat că „faptul că judecătorii în activitate au garanția că vor primi, după pensionare, o pensie suficient de ridicată este de natură să îi protejeze împotriva riscului de corupție în perioada lor de activitate” (Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunțată în cauza C-762/23, RL și alții, paragraful 37). În acest context, CJUE menționează, în această privință, „punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniștri din anul 2010, potrivit căruia «[t]rebuie să existe garanții pentru […] plata unei pensii pentru limită de vârstă care ar trebui să fie [raportată] în mod rezonabil la nivelul de remunerarea judecătorilor în exercițiu». De asemenea, din articolul 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor [...] reiese că acest statut trebuie să garanteze judecătorului sau judecătoarei «care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat‑o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională»” (paragraful 38 al hotărârii).

160. În coordonatele jurisprudenței expuse, Curtea reține că statutul magistraților trebuie să le garanteze acestora, la data la care au împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției și după ce au exercitat profesia de magistrat o anumită perioadă, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea judiciară desfășurată.

161. Curtea constată că baza de calcul stabilită prin legea criticată este venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu determinat ca medie a indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor din ultimele 60 de luni anterioare pensionării, cu aplicarea unor valori procentuale necesare pentru menținerea unei valori rezonabile a pensiei de serviciu în raport cu valoarea medie a pensiei din sistemul general de pensii publice. Astfel, formula de calcul valorifică mai multe elemente de dimensionare a cuantumului pensiei de serviciu, considerat ca rată de înlocuire a veniturilor obținute în timpul activității profesionale. Cu privire la caracterul satisfăcător sau nu al cuantumului astfel obținut, Curtea reține că nu are competența de a stabili nici valoarea nominală de referință a nivelului pensiei de serviciu și nici valoarea procentuală ce se aplică asupra bazei de calcul pentru ca pensia de serviciu astfel calculată să reflecte un nivel cât mai apropiat de/comparabil cu venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării.

162. Curtea observă că există un raport adecvat între cuantumul pensiei medii din sistemul public de pensii și cel al pensiei de serviciu a personalului din sistemul justiției, stabilite potrivit legii criticate, ceea ce indică o congruență axiologică între soluția legislativă criticată și cerințele impuse de CJUE în jurisprudența sa. Prin urmare, dispozițiile art.I pct.1, 2 și 4, ale art.III pct.1 și 2 și ale art.IV din lege, sub aspectul criticilor formulate, nu încalcă art.124 alin.(3), art.147 alin.(4) și art.148 alin.(2) și (4) din Constituție.

(3.2.6.) Critica de neconstituționalitate raportată la art.1 alin.(3) și (5), art.16, art.124 alin.(3) și art.147 alin.(4) din Constituție privind statul de drept, principiul legalității, principiul egalității în drepturi, principiul independenței justiției și obligativitatea deciziilor Curții Constituționale cu referire la eliminarea de facto a pensiilor de serviciu pentru generațiile viitoare

163. Pe lângă considerente anterior reținute, Curtea constată că generațiile viitoare vor putea opta între pensia de serviciu stabilită de legea criticată și pensia contributivă din sistemul general de pensii publice în acord cu art.211 alin.(6) din Legea nr.303/2022. Ca atare, astfel cum Curtea deja a stabilit, pensia de serviciu nu este eliminată pentru nicio categorie de personal din sistemul justiției.

(3.2.7.) Critica de neconstituționalitate raportată la art.15 alin.(2) și art.44 din Constituție privind principiul retroactivității legii și dreptul de proprietate privată cu referire la eliminarea bonificației de 1% adăugate cotei de 80% pentru determinarea pensiei de serviciu

164. Cu privire la eliminarea bonificației privind creșterea cu 1% a cotei de 80% care se aplica asupra bazei de calcul al pensiei de serviciu pentru fiecare an care depășește vechimea standard de 25 de ani, Curtea constată că, prin Decizia nr.467 din 2 august 2023, paragrafele 154–156, nu a stabilit că aceasta este un beneficiu intrinsec legat de garantarea independenței sistemului judiciar și că ar fi un element sine qua non al pensiei de serviciu, astfel că această bonificație este rezultatul unei opțiuni legislative. Legea recunoaște această bonificație în privința persoanelor care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condițiile de pensionare anterior datei prevăzute de lege pentru fiecare an cu care au depășit vechimea de 25 de ani, însă de la data prevăzută de lege această bonificație încetează, rămânând câștigate pentru aceste persoane numai creșterile realizate până la data de referință anterior menționată. Pentru restul persoanelor, care nu îndeplinesc condițiile de pensionare până la data prevăzută de lege, bonificația nu se acordă, fiind eliminată. Prin urmare, soluția legislativă menționată nu încalcă art.15 alin.(2) din Constituție.

165. Legiuitorul are competența de a dimensiona sau elimina pentru viitor astfel de elemente ale sistemului de determinare a cuantumului pensiei de serviciu din rațiuni ce țin de politicile publice promovate în domeniul pensiilor. Beneficiul unui asemenea element al dreptului de pensie subzistă atât timp cât reglementarea legală care o prevede este în vigoare. Abrogarea acesteia conduce la eliminarea pentru viitor a acestui element din sistemul de determinare a cuantumului pensiei de serviciu, numai sumele de bani exigibile la momentul abrogării normei intrând în sfera de protecție a dreptului de proprietate privată.

166. În considerarea unor schimbări intervenite în posibilitățile de acordare și dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, legiuitorul poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor (Decizia nr.53 din 25 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.705 din 29 iulie 2025, paragraful 37).

167. Curtea Constituțională a statuat că „nici Constituția și nici vreun instrument juridic internațional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabilește prin legislația națională. În aceste condiții, legiuitorul poate să prevadă și o limită minimă a cuantumului pensiei, precum și plafonul maxim al acesteia. Dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înțeles în sensul că îndreptățește o persoană la o pensie într-un anumit cuantum. De asemenea, cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil”. În aceste condiții, a conchis Curtea, nu se încalcă dispozițiile art.44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată. (Decizia nr.723 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.349 din 15 mai 2024, paragraful 114).

168. Curtea de la Strasbourg a arătat că statele dispun de o marjă largă de apreciere în reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Frimu și alții împotriva României, paragraful 41, precum și Decizia Curții Constituționale nr.302 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 4 septembrie 2023, paragraful 30).

169. Prin urmare, Curtea constată că art.V alin.(4) din lege nu încalcă art.15 alin.(2) și art.44 din Constituție.

(3.2.8.) Critica de neconstituționalitate raportată la art.1 alin.(3) și (5), art.16, art.124 alin.(3), art.147 alin.(4) și art.148 alin.(2) din Constituție privind statul de drept, principiul legalității, principiul egalității în drepturi, principiul independenței justiției, obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene cu referire la obligativitatea deciziilor Curții Constituționale în privința actualizării pensiei de serviciu în funcție de indicele de inflație

170. Cu privire la actualizarea pensiilor de serviciu, prin Decizia nr.467 din 2 august 2023, paragraful 157, Curtea a statuat că „din perspectiva securității juridice în cadrul sistemului judiciar, [înlocuirea actualizării pensiei de serviciu în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, cu actualizarea sa în funcție de indicele de inflație – s.n.] aduce în discuție o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiției. Aceste persoane pierd un element al statutului lor consolidat la data intrării în profesie. Prin urmare, legiuitorul trebuie să facă diferența între persoanele deja aflate în structura sistemului judiciar și cele care încă nu au accesat acest sistem la data intrării în vigoare a legii. Dacă în primul caz o reglementare precum cea analizată nu poate fi acceptată, în cel de-al doilea caz legiuitorul are o marjă de apreciere tocmai pentru că persoana va fi capabilă să previzioneze parcursul său profesional, precum și drepturile care decurg din acesta, încă de la momentul intrării în profesie. Prin urmare, [soluția legislativă criticată – s.n.] încalcă art.1 alin.(5) din Constituție, în componenta sa de securitate juridică și calitate a legii, prin raportare la art.124 alin.(3) din Constituție în privința celor care fac parte din sistemul justiției, la data intrării în vigoare a legii”.

171. În acest sens, Curtea observă că art.213 alin.(2) din Legea nr.303/2022 stabilește că „Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează, din oficiu, în fiecare an cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică”, în timp ce art.V din Legea nr.282/2023 prevede: „Prin derogare de la prevederile art.213 alin.(2) din Legea nr.303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condițiile de pensionare până la data de 1 ianuarie 2024, precum și pentru persoanele în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea, asupra cuantumului pensiei, a procentului de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Cuantumul net al pensiei de serviciu actualizate nu poate depăși 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, cu excepția pensiilor de serviciu ale persoanelor prevăzute la art.III alin.(2) și (3). Data actualizării, procentul de majorare a indemnizației de încadrare brute lunare și, după caz, venitul net la data actualizării al unui judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, se comunică Casei Naționale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicați”. Art.III alin.(2) și (3) din Legea nr.282/2023 prevede: „(2) Persoanele prevăzute la art.211 alin.(1) din Legea nr.303/2022, cărora le-au fost emise decizii de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit prin aceste decizii potrivit reglementărilor anterioare intrării în vigoare a prezentei legi. (3) Dispozițiile alin.(2) se aplică în mod corespunzător și persoanelor care au decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a prezentei legi în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de data intrării în vigoare a acesteia, precum și celor care îndeplinesc condițiile de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

172. Curtea reține că eliminarea unei forme speciale de actualizare a pensiei de serviciu ce are drept consecință revenirea la regula generală, care constă în actualizarea acesteia cu rata medie anuală a inflației, nu contravine securității juridice. Astfel, în privința persoanelor care au accesat sistemul justiției anterior Legii nr.282/2023 și care nu îndeplinesc condițiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii menționate, legiuitorul poate adapta mecanismul de actualizare a pensiei de serviciu și, de asemenea, are posibilitatea de opta, în viitor, în funcție de politica sa economică, pentru reglementarea unei alte forme de actualizare. Prin urmare, în lipsa unei reglementări constituționale exprese care să stabilească o anumită modalitate de actualizare a pensiilor, în general, și a celor de serviciu, în special, legiuitorul are o marjă de apreciere în alegerea modalității de actualizare a pensiei de serviciu, în funcție de resursele bugetare de care statul dispune.

173. Cu privire la invocarea Deciziei nr.126 din 11 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.666 din 16 ianuarie 2025, Curtea reține că prin această decizie instanța constituțională a lăsat la latitudinea legiuitorului posibilitatea reconfigurării modalității de actualizare a pensiei de serviciu, cu condiția ca aceasta să nu ducă la coexistența mai multor modalități de actualizare în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale. Ca atare, din perspectiva acestei decizii, problema ridicată de autoarea obiecției de neconstituționalitate vizează extinderea excepțiilor menținute prin legea criticată și la situația personalului în funcție la data intrării în vigoare a legii criticate și care la data menționată nu îndeplinește condițiile de pensionare. Or, o asemenea chestiune pune în discuție, astfel cum s-a arătat la paragraful anterior, o opțiune legislativă, cu alte cuvinte un act de legiferare, ce ține de competența exclusivă a legiuitorului. Conform art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Ca atare, Curtea nu se poate substitui Parlamentului pentru a completa reglementarea criticată în sensul menționat de autoarea obiecției.

174. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 19 iunie 2012, pronunțată în cauza Khoniakina împotriva Georgiei, paragraful 79, examinând problema eliminării actualizării pensiei de serviciu a judecătorilor cu indemnizația celor aflați în funcție, a statuat că, având în vedere marja largă de apreciere a statului pârât în ceea ce privește echilibrarea drepturilor aflate în joc în legătură cu politicile economice în contextul unor procese tranzitorii complexe și respectarea intereselor publice generale, a concluzionat că întreruperea cerinței de ajustare în ceea ce privește prestația specială de pensie nu a fost disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit. Ca atare, art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu a fost încălcat.

175. Prin urmare, art.V alin.(6) din lege nu încalcă, sub aspectul analizat, art.1 alin.(3) și (5), art.16, art.124 alin.(3), art.147 alin.(4) și art.148 alin.(2) din Constituție”.

Prezentăm opinia separată a judecătorilor Deliorga și Stan:

„În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție trebuia admisă şi constatată neconstituționalitatea dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Pentru început, facem precizarea că ne menținem întru totul argumentele expuse în Opinia separată formulată la Decizia nr.479 din 20 octombrie 2025, publicata în M.Of. nr.1036 din 10 noiembrie

2025, și le completăm cu cele ce urmează:

1. În ceea ce privește cuantumul pensiei de serviciu nete de care ar putea beneficia un magistrat potrivit Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, subliniem că acesta ar putea reprezenta cel mult 70% din ultimul venit net. Or, un asemenea nivel al pensiei de serviciu se îndepărtează în mod vădit de standardele stabilite în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr.900/2020, Curtea a statuat că pensia de serviciu a magistraților constituie o componentă esențială a statutului acestora și o garanție a independenței justiției, fiind menită să asigure menținerea unui nivel al veniturilor cât mai apropiat de cel realizat în perioada de activitate. În același sens, prin Decizia nr.467/2023, Curtea a reafirmat că legiuitorul poate interveni

asupra modului de calcul al pensiilor de serviciu, însă fără a afecta substanța dreptului și fără a conduce la diminuări care să compromită rolul constituțional al acestei instituții sau să o transforme într-un beneficiu pur formal.

Raportat la aceste repere jurisprudențiale, plafonarea pensiei de serviciu la 70% din ultimul venit net conduce la o reducere semnificativă până la anihilare a raportului dintre ultimul venit și pensie, fiind de natură să golească de conținut garanțiile constituționale anterior menționate.

Mai mult, mecanismul instituit de lege conduce, în mod indirect, la lipsirea de efecte a pensiei de serviciu, întrucât, în numeroase situații, pensia contributivă din sistemul public va depăși cuantumul pensiei de serviciu astfel plafonate. Într-o asemenea ipoteză, beneficiul specific statutului magistratului devine iluzoriu, fiind absorbit de regulile sistemului general de pensii, contrar celor reținute de Curte în deciziile menționate, care subliniază necesitatea menținerii caracterului efectiv al pensiei de serviciu.

În acest sens, relevant este Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de un expert contabil judiciar la cererea unui număr semnificativ de magistrați, prin care s-a realizat o evaluare a impactului financiar care îl va determina aplicarea noii legi cu privire la cuantumul pensiei de serviciu a magistraților. Spre exemplificare, reținem cazul concret adus la cunoștință de către Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la plafonarea care s-ar reflecta în valoare orientativă la suma de 14.242 lei pentru judecătorii cu grad de curte de apel, respectiv procurorii cu grad de parchet de pe lângă curte de apel. Astfel, un judecător pensionat la vârsta de 65 de ani, cu grad profesional de curte de apel, având un punctaj total de 175,56 puncte, beneficiază în prezent de o pensie în sistemul public de 14.833 lei, calculată la o valoare a punctului de referință de 81 lei. Or, potrivit art.84 din Legea nr.360/2023, valoarea punctului de referință se majorează anual cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În aceste condiții, este inevitabil ca pensia contributivă din sistemul public să crească progresiv și să depășească, într-un interval scurt, pensia de serviciu plafonată conform legii criticate. De altfel, chiar majorarea deja anunțată de Guvern a valorii punctului de referință la 91 lei ar determina, în exemplul menționat, un cuantum al pensiei contributive de 15.976 lei, superior nivelului pensiei de serviciu corespunzătoare aceluiași grad profesional. În mod evident, majorările ulterioare ale valorii punctului de referință, operate potrivit formulei legale, vor accentua această diferență.

Diminuarea substanțială și nejustificată a venitului la momentul pensionării, până sub nivelul care ar rezulta din aplicarea principiului contributivității, iar pentru generațiile care vor intra în sistem după intrarea în vigoare a legii chiar sub această limită, constituie o intervenție legislativă de natură să afecteze statutul constituțional al magistratului și garanțiile independenței justiției.

Din perspectivă tehnico-juridică, pensia de serviciu a magistraților nu reprezintă un simplu beneficiu de asigurări sociale, ci o componentă a statutului profesional, menită să asigure continuitatea unui nivel adecvat al veniturilor și după încetarea funcției, în considerarea incompatibilităților, restricțiilor și exigențelor specifice profesiei. În măsura în care reglementarea conduce la stabilirea unui cuantum inferior celui rezultat din sistemul contributiv general sau la o reducere semnificativă a raportului dintre ultimul venit și pensie, aceasta afectează însăși rațiunea instituirii pensiei de serviciu.

Or, în măsura în care reglementarea analizată conduce la stabilirea unui cuantum al pensiei de serviciu inferior celui rezultat din sistemul contributiv general sau la o reducere semnificativă a raportului dintre ultimul venit și pensie, aceasta afectează însăși rațiunea instituirii acestui tip de pensie și îi golește de conținut funcția constituțională. O asemenea soluție normativă este susceptibilă să genereze o presiune indirectă asupra magistratului, prin afectarea previzibilității și stabilității statutului său profesional, inclusiv sub aspectul securității financiare post-carieră.

În consecință, o reglementare care determină, în mod sistematic, diminuarea nivelului pensiei de serviciu sub standardul justificat de statutul constituțional al magistratului nu poate fi calificată drept o simplă opțiune de politică legislativă în materia pensiilor, ci reprezintă o măsură care afectează substanța garanțiilor instituționale ale independenței justiției, contrar art.1 alin. (5) și art.124 alin. (3) din Constituție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale, inclusiv prin Deciziile nr.900/2020 și nr.467/2023.

Prin urmare, reglementarea supusă controlului de constituționalitate nu doar că reduce nejustificat nivelul pensiei de serviciu, dar creează premisele eliminării sale în plan efectiv, transformând-o într-un drept pur teoretic. O asemenea soluție legislativă este susceptibilă să contravină exigențelor constituționale referitoare la protecția statutului magistraților, la securitatea juridică și la respectarea jurisprudenței Curții Constituționale, astfel cum aceasta rezultă, între altele, din Deciziile nr.900/2020 și nr.467/2023.

În acest context, ne punem întrebarea care mai este rațiunea adoptării unei asemenea legi al cărei titlu vizează acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, atâta vreme cât pensia de serviciu este în fapt anulată, iar noua lege ignoră statutul constituțional al magistraților. Se ridică, astfel,

problema coerenței și finalității reglementării, respectiv dacă aceasta urmărește în mod real reformarea sistemului sau, dimpotrivă, conduce la golirea de conținut a unei instituții juridice consacrate atât legislativ, cât și constituțional.

Or, în măsura în care pensia de serviciu a magistraților reprezintă o garanție a independenței justiției și un corolar al statutului special al acestei categorii profesionale, orice intervenție legislativă care îi afectează substanța trebuie analizată nu doar prin prisma oportunității politice, ci mai ales din perspectiva conformității cu dispozițiile constituționale și cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale. De altfel, revirimentul jurisprudențial trebuie să aibă o temeinică fundamentare și nu se poate baza exclusiv pe elemente de oportunitate (politică) de reglementare. O reglementare care, sub aparența menținerii instituției, ajunge să o suprime în mod indirect, ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor securității juridice, previzibilității legii și protecției încrederii legitime.

În acest cadru, devine esențial a se evalua dacă soluția legislativă adoptată reflectă o veritabilă bună-credință a legiuitorului, în sensul art.1 alin. (5) din Constituție, sau dacă aceasta reprezintă o modalitate de eludare a exigențelor constituționale printr-o reformulare formală a instituției. Principiul loialității constituționale impune legiuitorului nu doar obligația de a nu contraveni în mod direct normelor fundamentale, ci și pe aceea de a nu le lipsi de efecte prin mecanisme indirecte, care păstrează denumirea unei instituții, dar îi înlătură conținutul esențial.

Prin urmare, analiza scopului acestei legi trebuie să vizeze atât proporționalitatea măsurilor adoptate, cât și compatibilitatea lor cu rolul constituțional al magistraturii, cu exigențele independenței justiției și cu standardele stabilite în jurisprudența constituțională. În absența unei justificări obiective și rezonabile, precum și a unui raport adecvat între scopul declarat și efectele produse, intervenția legislativă nu poate fi calificată decât ca fiind arbitrară și, implicit, contrară principiilor statului de drept.

2. În continuare, apreciem că renunțarea la mecanismul actual de actualizare a pensiilor de serviciu prin aplicarea procentului de majorare a indemnizațiilor de încadrare ale judecătorilor și procurorilor în activitate — atât pentru persoanele care au decizii de pensionare ori îndeplinesc condițiile de pensionare până la data intrării în vigoare a legii, cât și pentru cele aflate în funcție la aceeași dată — este contrară considerentelor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr.467/2023.

Astfel, analizând constituționalitatea unei soluții legislative similare, care înlocuia actualizarea pensiei de serviciu în raport cu veniturile magistraților în activitate cu o actualizare exclusiv în funcție de indicele de inflație, Curtea a constatat că o asemenea intervenție legislativă afectează securitatea juridică în cadrul sistemului judiciar. Curtea a reținut, în esență, că o astfel de reglementare „aduce în discuție o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiției”, întrucât acestea pierd un element al statutului profesional consolidat la momentul intrării în profesie. În acest context, Curtea a subliniat obligația legiuitorului de a distinge între persoanele deja aflate în sistemul judiciar la data intrării în vigoare a legii și cele care vor accede ulterior în profesie. Dacă, în privința primei categorii, o reglementare de natură să modifice mecanismul de actualizare a pensiei de serviciu nu poate fi acceptată, în privința celei de-a doua categorii legiuitorul dispune de o marjă de apreciere, întrucât persoanele vizate își pot prevedea parcursul profesional și drepturile aferente încă de la momentul intrării în profesie. Prin urmare, Curtea a concluzionat că dispozițiile analizate în acea cauză încalcă art.1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la securitatea juridică și calitatea legii, prin raportare la art.124 alin. (3) din Constituție privind independența justiției, în ceea ce privește persoanele care fac parte din sistemul judiciar la data intrării în vigoare a legii (paragraful 157).

Raportat la aceste considerente obligatorii, soluția legislativă analizată, care elimină actualizarea pensiei de serviciu în funcție de evoluția indemnizațiilor magistraților în activitate pentru persoanele deja integrate în sistem ori deja pensionate, afectează un element esențial al statutului acestora și generează o atingere directă adusă principiului securității juridice, în aceiași termeni constatați de Curtea Constituțională în Decizia nr.467/2023.

Deși legiuitorul dispune de o marjă de apreciere în configurarea sistemului de pensii, această marjă este substanțial restrânsă atunci când sunt afectate garanții constituționale esențiale, precum independența justiției și statutul magistraților. În materia pensiilor de serviciu, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că intervenția legislativă este admisibilă numai în măsura în care nu afectează substanța dreptului și nu golește de conținut garanțiile instituționale asociate acestuia.

În acest sens, orice reglementare referitoare la pensia de serviciu a magistraților trebuie să respecte limite stricte: nu poate transforma această pensie într-o prestație pur contributivă, lipsită de specificul său constituțional, și nici nu poate reduce cuantumul acesteia sub un prag rezonabil, raportat la nivelul responsabilităților, incompatibilităților și interdicțiilor care au caracterizat întreaga carieră a magistratului. O asemenea diminuare ar echivala cu negarea rolului pensiei de

serviciu ca element esențial al statutului profesional și ca instrument de protecție a independenței justiției.

Mai mult, pensia de serviciu trebuie analizată nu izolat, ca un beneficiu individual, ci ca parte a unui ansamblu de garanții instituționale care asigură funcționarea autorității judecătorești într-un stat de drept. Stabilitatea și previzibilitatea drepturilor aferente statutului magistratului, inclusiv sub aspectul protecției sociale post-carieră, contribuie la consolidarea independenței acestuia, eliminând eventuale vulnerabilități sau presiuni indirecte ce ar putea afecta exercitarea imparțială a atribuțiilor.

Secțiunea dedicată impactului financiar asupra bugetului general consolidat (Secțiunea a 4-a)

nu conține nicio evaluare efectivă a consecințelor bugetare ale măsurilor propuse. Tabelul aferent este lăsat integral necompletat, fără a fi indicate modificările preconizate ale veniturilor bugetare, ale cheltuielilor sau impactul financiar net estimat pentru perioada 2025–2029. De asemenea, lipsesc calculele detaliate care să fundamenteze soluțiile legislative, scenariile de evoluție bugetară și analiza cost–beneficiu a reformei. O asemenea omisiune relevă un deficit evident de fundamentare și transparență, făcând imposibilă evaluarea sustenabilității financiare, a necesității și a proporționalității

măsurilor adoptate, contrar exigențelor privind calitatea și previzibilitatea legii.

În consecință, deși rațiuni de politică bugetară pot justifica, în principiu, ajustări ale sistemului de pensii, acestea nu pot prevala asupra obligației constituționale a statului de a garanta independența autorității judecătorești. Argumentele de natură bugetară, legitime în sine, nu pot fundamenta măsuri care aduc atingere substanței garanțiilor statutului magistratului, întrucât independența justiției constituie una dintre valorile fundamentale ale ordinii constituționale și nu poate fi relativizată prin considerente financiare conjuncturale.

În același timp, deși proiectul de lege își justifică intervenția prin necesitatea corectării inechităților dintre „toți beneficiarii de pensii plătite din fonduri publice”, reglementarea are un caracter vădit subiectiv și selectiv. Astfel, proiectul nu aduce nicio modificare pensiilor de serviciu ale altor categorii profesionale reglementate prin acte normative distincte, precum personalul militar și asimilat (din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale), personalul diplomatic, membrii Curții de Conturi, funcționarii parlamentari, precum și alte categorii de beneficiari ai pensiilor speciale.

În absența unei justificări obiective și rezonabile pentru acest tratament diferențiat, intervenția legislativă apare ca fiind incoerentă în raport cu scopul declarat și susceptibilă să creeze noi dezechilibre, în loc să le corecteze. Mai mult, lipsa unei evaluări financiare globale, care să analizeze impactul asupra ansamblului pensiilor de serviciu finanțate din fonduri publice, confirmă caracterul parțial și insuficient fundamentat al reformei.

Prin urmare, aceste deficiențe sunt de natură să atragă încălcarea art.1 alin. (5) din Constituție, sub aspectul cerințelor de calitate, previzibilitate și fundamentare a legii, precum și a art.16 alin. (1) din Constituție, referitor la principiul egalității în drepturi, întrucât măsurile propuse instituie un tratament diferențiat între categorii aflate în situații comparabile, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.

Din perspectiva standardelor stabilite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului, reglementarea criticată este susceptibilă să afecteze garanțiile materiale ale independenței justiției și să introducă o ingerință disproporționată în drepturile patrimoniale ale magistraților.

În jurisprudența CJUE s-a statuat în mod constant că independența judecătorilor, ca element esențial al statului de drept și al protecției jurisdicționale efective prevăzute de art.19 alin. (1) TUE, presupune existența unor garanții statutare adecvate, inclusiv sub aspectul remunerației și al protecției sociale. Aceste garanții trebuie să fie suficiente pentru a elimina orice presiune externă susceptibilă să influențeze exercitarea atribuțiilor judiciare și să asigure stabilitatea statutului profesional al magistraților pe întreaga durată a carierei, inclusiv ulterior încetării funcției. Astfel, în virtutea criteriului nivelului

adecvat al remunerației/pensiei, jurisprudența CJUE a statuat că „[Nivelul remunerației judecătorilor

trebuie să fie suficient de ridicat, având în vedere contextul socioeconomic al statului membru în cauză, pentru a le conferi o independență economică certă, de natură să îi protejeze împotriva riscului ca eventuale intervenții sau presiuni exterioare să poată dăuna neutralității deciziilor lor” (C-762/23, punctul 35; Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C-49/18, EU:C:2019:106, punctele 70-

73). Acest criteriu „este valabil mutatis mutandis pentru judecătorii pensionați”, întrucât „faptul că judecătorii în activitate au garanția că vor primi, după pensionare, o pensie suficient de ridicată este de natură să îi protejeze împotriva riscului de corupție în perioada lor de activitate” (C-762/23, punctul 37), făcând trimitere la Carta europeană privind statutul judecătorilor care prevede că nivelul pensiei trebuie să fie „cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații” (punctul 38). De asemenea, criteriul justificării prin obiectiv de interes general – Măsura trebuie justificată de un obiectiv de interes general, precum „imperativul eliminării unui deficit public excesiv, în sensul articolului 126 alineatul (1) TFUE”

(C-762/23, punctul 26), iar rațiunile bugetare „trebuie să fie explicate în mod clar” (C-762/23, punctul

27). În măsura în care intervenția legislativă conduce la o diminuare semnificativă și nejustificată a pensiei de serviciu până la anihilarea ei ori la o lipsă de previzibilitate a regimului acesteia, legiuitorul român se îndepărtează de la reperele fixate de CJUE și creează riscul afectării garanțiilor materiale ale independenței justiției, incompatibil cu exigențele dreptului Uniunii.

Din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, pensia de serviciu intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1, constituind un „bun” în sensul autonom al Convenției, în măsura în care există o bază legală suficientă și o așteptare legitimă privind acordarea și menținerea acesteia. Curtea de la Strasbourg a statuat că statul poate interveni asupra prestațiilor sociale, însă o asemenea ingerință trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim de interes general și să păstreze un just echilibru între interesul public și protecția drepturilor individuale. Reducerile substanțiale, imprevizibile sau care afectează esența dreptului pot conduce la ruperea acestui echilibru și la constatarea unei ingerințe disproporționate.

În cauza de față, diminuarea nivelului pensiei de serviciu, eliminarea unor mecanisme de actualizare ori transformarea acesteia într-o prestație apropiată sau mai redusă de pensia contributivă generală sunt de natură să afecteze așteptările legitime ale magistraților și să creeze o sarcină individuală excesivă, în special pentru persoanele deja aflate în sistem. O asemenea intervenție este susceptibilă să ridice probleme atât sub aspectul protecției dreptului de proprietate, cât și al cerințelor de securitate juridică și previzibilitate a legii, recunoscute în mod constant în jurisprudența CEDO.

Analizată prin prisma dreptului european, legea criticată apare ca fiind de natură să afecteze standardele privind independența justiției și protecția bunurilor, întrucât introduce o ingerință cu caracter structural asupra statutului material al magistraților, fără a asigura un raport rezonabil de proporționalitate între obiectivul urmărit și impactul asupra drepturilor și garanțiilor acestora. Aceste considerente converg spre concluzia că actul normativ supus controlului este incompatibil atât cu exigențele constituționale interne, cât și cu obligațiile europene asumate de statul român.

De asemenea, principiul egalității de tratament impune ca regimurile tranzitorii instituite de legiuitor să nu producă diferențe arbitrare sau efecte vădit discriminatorii între diferitele categorii de destinatari ai normei. În materia statutului magistraților, această exigență are o importanță sporită, întrucât orice tratament juridic diferențiat care afectează garanțiile materiale ale funcției poate avea consecințe nu doar asupra drepturilor individuale, ci și asupra percepției publice privind independența autorității judecătorești.

Din perspectiva dreptului Uniunii Europene, Curtea de Justiție a subliniat că normele naționale

privind remunerația judecătorilor trebuie să fie concepute astfel încât să excludă orice risc de presiune externă și să nu genereze, în percepția justițiabililor, îndoieli legitime cu privire la independența acestora. Astfel, în cauza C-762/23 (punctul 23), Curtea a statuat că „normele naționale referitoare la remunerația judecătorilor nu trebuie să dea naștere în percepția justițiabililor unor îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în cauză”. Această cerință are caracter general și se aplică tuturor judecătorilor, indiferent de vechimea, momentul numirii sau regimul juridic tranzitoriu aplicabil.

Aceleași exigențe rezultă și din ordinea constituțională internă. Potrivit art.16 alin. (1) din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar art.124 alin. (3) consacră independența judecătorilor, care presupune existența unor garanții statutare uniforme, stabile și previzibile. În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că diferențele de tratament juridic sunt permise numai dacă se întemeiază pe criterii obiective și rezonabile și dacă există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, inclusiv în materia reglementărilor tranzitorii care privesc statutul profesional sau drepturile aferente acestuia.

În consecință, instituirea unor regimuri tranzitorii care conduc la diferențe semnificative de tratament între judecători aflați în situații comparabile — de exemplu, între cei deja în funcție și cei care se vor pensiona ulterior sau între generații diferite de magistrați — este de natură să afecteze coerența statutului profesional și să creeze aparența unor garanții inegale ale independenței. O asemenea soluție legislativă poate genera percepția că nivelul protecției materiale a independenței judecătorului depinde de factori temporali sau conjuncturali, ceea ce contravine atât art.16 alin. (1) și art.124 alin. (3) din Constituție, cât și exigențelor dreptului Uniunii Europene privind protecția jurisdicțională efectivă, consacrate de art.19 alin. (1) TUE.

Prin urmare, în lipsa unei justificări obiective și rezonabile pentru tratamentul diferențiat instituit, precum și a demonstrării caracterului său necesar și proporțional, dispozițiile criticate sunt susceptibile să încalce principiul egalității în drepturi, garanțiile constituționale ale independenței justiției și standardele europene aplicabile. În aceste condiții, se impune constatarea neconstituționalității soluției legislative analizate.

Pentru toate argumentele expuse, apreciem că intervențiile legislative care diminuează semnificativ până la anihilare pensia de serviciu a magistraților sau îi alterează natura juridică afectează nu doar drepturi individuale, ci însăși arhitectura constituțională a independenței justiției ca o componentă esențială a statului de drept”.