Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) privind deciziile CCR si ICCJ referitoare la prescriptie, pronuntata luni, 24 iulie 2023 (click aici pentru a citi), este imposibil de aplicat. Iar practica instantelor nationale va ramane neschimbata, urmand ca Deciziile CCR 297/2018 si 352/2022 privind prescriptia sa fie respectate in orice cauza pendinte, asa cum recomanda chiar CJUE.

Concluziile ii apartin avocatei Manuela Gornoviceanu (foto), de la casa de avocatura Tuca Zbarcea si Asociatii. Gornoviceanu a realizat o ampla analiza a deciziei CJUE pe pagina sa de Facebook, pe care Lumea Justitiei o prezinta mai jos in integralitate.

Iata analiza avocatei Manuela Gornoviceanu:

“Cateva cuvinte despre imposibilitatea aplicarii Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene (Marea Camera) din 24 iulie 2023

Cauza C-107/23 este azi in atentia sistemului judiciar national ca urmare a pronuntarii Hotararii din 24 iulie 2023 prin care instanta Uniunii Europene a stabilit ca dispozitiile dreptului Uniunii trebuie interpretate in sensul ca instantele nationale sunt obligate sa lase neaplicat un standard national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea in discutie, inclusiv in cadrul unor cai de atac indreptate impotriva unor hotarari definitive, a intreruperii termenului de prescriptie a raspunderii penale in astfel de procese prin acte de procedura intervenite inainte de o asemenea invalidare.

Inutil sa mai subliniem faptul ca prima parte a hotararii retine ca instantele unui stat membru nu sunt obligate sa lase neaplicate deciziile curtii constitutionale prin care este invalidata dispozitia legislativa nationala care reglementeaza cauzele de intrerupere a termenului de prescriptie in materie penala din cauza incalcarii principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, astfel cum este protejat in dreptul national, sub aspectul cerintelor acestuia referitoare la previzibilitatea si la precizia legii penale, chiar daca aceste decizii au drept consecinta incetarea, ca urmare a prescriptiei raspunderii penale, a unui numar considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infractiuni de frauda grava care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Pe scurt, CJUE a facut o distinctie intre cele doua principii, principiul legalitatii incriminarii si pedepsei si principiul aplicarii retroactive a legii mai blande, retinand, in esenta, ca daca primul obliga la respectarea deciziilor Curtii Constitutionale, al doilea trebuie ignorat in favoarea dreptului UE relevant, cu consecinta incalcarii Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 67/2022.

O analiza atenta a hotararii, impreuna cu analiza deciziilor nationale in discutie, conduce la concluzia ca practica nationala va ramane astfel cum s-a consolidat, intrucat aceasta nu se intemeiaza exclusiv si determinant pe principiul mitior lex, ci pe principiul legalitatii incriminarii si pedepsei, iar hotararea instantei europene este imposibil de aplicat.

Conform Curtii de Justitie a Uniunii Europene:

„119. Din explicatiile furnizate de instanta de trimitere reiese insa ca Decizia nr. 67/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s ar intemeia si pe principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), care decurge din Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale. Potrivit interpretarii date de instanta de trimitere Deciziei nr. 67/2022 a inaltei Curti de Casatie si Justitie, aceasta din urma ar fi constatat ca acest principiu ar permite ca efectele lipsei unor cauze de intrerupere a termenului de prescriptie a raspunderii penale in dreptul roman care decurge din aceste doua decizii ale Curtii Constitutionale sa retroactiveze la acte de procedura intervenite inainte de 25 iunie 2018, si anume data publicarii Deciziei nr. 297/2018 a acestei din urma instante.”

In realitate insa, Inalta Curte de Casatie si justitie si-a intemeiat decizia in egala masura pe principiul legalitatii:

„Principiul legalitatii incriminarii

(…)

In dreptul roman, potrivit jurisprudentei obligatorii a Curtii Constitutionale aratate anterior, prescriptia raspunderii penale este considerata o institutie de drept material si, intrucat produce efecte asupra regimului raspunderii penale, aceasta este supusa exigentelor care deriva din principiul legalitatii incriminarii. Concret, prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constitutionala a inclus in mod explicit in domeniul de aplicare al principiului legalitatii incriminarii si pedepsei normele care reglementeaza prescriptia raspunderii penale, aratand ca „legea penala, in ansamblul ei, este supusa atat exigentelor calitatii legii, impuse prin dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5), cat si celor ale principiului legalitatii incriminarii si a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constitutie care impun nu doar reglementarea clara, precisa si previzibila a faptelor care constituie infractiuni, ci si a conditiilor in care o persoana poate fi trasa la raspundere penala pentru savarsirea acestora. Or, din ansamblul reglementarilor ce au ca scop angajarea raspunderii penale face parte si institutia prescriptiei raspunderii penale al carei mecanism juridic este supus acelorasi cerinte ale principiului legalitatii si ale standardelor de calitate a legii, inclusiv sub aspectul, mai sus analizat, al mecanismelor juridice prin care suspectul sau inculpatul este informat cu privire la persistenta in timp a efectelor sociale ale faptelor de natura penala pe care le-a savarsit” (paragraful 26). Mai mult, cu referire la intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale, Curtea a retinut ca „prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate si, totodata, contrare principiului legalitatii incriminarii, intrucat sintagma „oricarui act de procedura” din cuprinsul acestora are in vedere si acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermitandu-i acestuia sa cunoasca aspectul intreruperii cursului prescriptiei si al inceperii unui nou termen de prescriptie a raspunderii sale penale” (paragraful 31).

(…)

Consecinta includerii in dreptul national a normelor in materia prescriptiei raspunderii penale in domeniul de aplicare a principiului legalitatii incriminarii rezida in obligatia autoritatilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezulta acestea din continutul art. 7 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale si art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, in special sub aspectul cerintei ca legea penala aplicabila sa fie previzibila, precisa si neretroactiva.”

O a doua observatie se impune in legatura cu premisa, eronata in opinia noastra, furnizata de instanta de trimitere in legatura cu efectele deciziilor CCR si care a condus Curtea de Justitie a Uniunii Europene la urmatoarele considerente:

122. Astfel, contrar standardului national de protectie referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instantei de trimitere, se limiteaza la neutralizarea efectului de intrerupere al actelor de procedura efectuate in perioada cuprinsa intre 25 iunie 2018, data publicarii Deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale, si 30 mai 2022, data intrarii in vigoare a OUG nr. 71/2002, standardul national de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel putin in anumite cazuri, neutralizarea efectului de intrerupere al unor acte de procedura efectuate chiar si inainte de 25 iunie 2018, dar dupa intrarea in vigoare a Codului penal la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioada mai mare de patru ani. (subl. ns.)

In alte cuvinte, instanta de trimitere „a stabilit” si, mai departe, a transmis Curtii, informatia ca efectele deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale se raporteaza exclusiv la actele de procedura emise ulterior publicarii acesteia.

Or, in ceea ce priveste efectele deciziilor instantei constitutionale, Curtea Constitutionala a retinut ca:

„(...) decizia de constatare a neconstitutionalitatii se va aplica in privinta raporturilor juridice ce urmeaza a se naste dupa publicarea sa in Monitorul Oficial - facta futura, insa, avand in vedere faptul ca exceptia de neconstitutionalitate este, de principiu, o chestiune prejudiciala, o problema juridica a carei rezolvare trebuie sa preceada solutionarea litigiului cu care este conexa (...) (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) si un mijloc de aparare care nu pune in discutie fondul pretentiei deduse judecatii (in acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), Curtea a retinut ca aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstitutionalitatii numai raporturilor juridice care urmeaza a se naste, deci unor situatii viitoare ipotetice, intrucat si-ar pierde caracterul esentialmente concret. Asadar, Curtea a stabilit ca aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizeaza atat situatiile juridice ce urmeaza a se naste - facta futura, cat si situatiile juridice pendinte si, in mod exceptional, acele situatii care au devenit facta praeterita.”

Asadar, Deciziei nr. 297/2018 ii sunt aplicabile regulile de opozabilitate erga omnes si caracterul obligatoriu de la publicarea in Monitorul Oficial in toate cauzele pendinte, asa cum acestea au fost interpretate prin jurisprudenta instantei constitutionale :

„58. In aceste conditii, Curtea a statuat ca o decizie de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate se aplica in cauzele aflate pe rolul instantelor judecatoresti la momentul publicarii acesteia - cauze pendinte, in care respectivele dispozitii sunt aplicabile - indiferent de invocarea exceptiei pana la publicarea deciziei de admitere, intrucat ceea ce are relevanta in privinta aplicarii deciziei Curtii este ca raportul juridic guvernat de dispozitiile legii constatate ca fiind neconstitutionale sa nu fie definitiv consolidat. in acest mod, efectele deciziei de admitere a instantei de contencios constitutional se produc erga omnes. in privinta cauzelor care nu se afla pe rolul instantelor judecatoresti la momentul publicarii deciziei de admitere a Curtii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a retinut ca partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, intrucat decizia de admitere a Curtii nu poate constitui temei legal pentru o actiune in justitie, in caz contrar consecinta fiind extinderea efectelor deciziei Curtii pentru trecut.”

Consolidarea definitiva a raportului juridic guvernat de norma declarata neconstitutionala are loc prin pronuntarea unei hotarari penale definitive, etapa in care judecatorii vor hotari in mod definitiv cu privire la implinirea sau nu a termenului de prescriptie a raspunderii penale.

Pana la momentul finalizarii procesului penal cauza in care se invoca incidenta unei decizii CCR este considerata a fi pendinte si nu constituie un caz de aplicare retroactiva a hotararii instantei de control constitutional sau a unei norme de drept procedural sau substantial penal.

In realitate, confirmarea neconstitutionalitatii unei dispozitii legale nu inseamna ca anterior pronuntarii Curtii Constitutionale norma a fost in acord cu Constitutia. O norma declarata neconstitutionala s-a bucurat, doar, anterior, de prezumtia de conformitate. Odata rasturnata aceasta prezumtie, norma nu mai poate fi valorificata in vreo modalitate, astfel ca nu se poate retine efectul intreruptiv de prescriptie al unui act de procedura emis anterior publicarii deciziei CCR, aceasta echivaland cu ultraactivarea normei neconstitutionale.

Prin urmare, interpretarea furnizata de instanta de trimitere nu este in acord cu regulile de drept aplicabile, nefiind real ca standardului national de protectie referitor la previzibilitatea legii penale se limiteaza la neutralizarea efectului de intrerupere al actelor de procedura efectuate in perioada cuprinsa intre 25 iunie 2018, data publicarii Deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale, si 30 mai 2022, data intrarii in vigoare a OUG nr. 71/2002.

Standardul national in discutie – cu referire la principiul legalitatii ce implica previzibilitatea legii penale – vizeaza orice prelungire a termenului de prescriptie a raspunderii penale in temeiul fostului art. 155 alin. (1) Cod penal in orice cauza pendinte.

Inalta Curte de Casatie si justitie a ales calea mitior lex pentru a asigura aplicarea principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor:

„Referitor la efectele deciziilor Curtii Constitutionale, intr-o jurisprudenta constanta s-a aratat ca acestea pot avea aptitudinea de a reconfigura continutul unei norme de incriminare ori chiar de a produce efecte echivalente cu o lege de dezincriminare, in ambele cazuri dispozitiile constatate ca neconstitutionale fiind eliminate din fondul activ al legislatiei. Or, prin eliminarea unei dispozitii sau a unei parti dintr-o dispozitie legala ca efect al deciziei de constatare a neconstitutionalitatii ei, lipsa reglementarii in materia respectiva sau norma partiala ramasa in vigoare poate intra in domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile.” (subl. ns.)

Hotararea CJUE pare a interzice acest lucru, in sensul ca respectand partea a doua a dispozitivului hotararii ar fi inevitabil incalcat principiul legalitatii, contrar primei parti a aceleiasi hotarari.

In concluzie, hotararea nu poate fi aplicata intrucat contine contradictii intrinseci derivate din valorificarea unor ipoteze gresite, dar si din continutul deciziei ICCJ nr. 67/2022 care nu se intemeiaza exclusiv pe principiul legii mai blande.

Practic, lasand deoparte art. 5 Cod penal, instantele nationale vor trebui sa respecte cele doua decizii ale Curtii Constitutionale in orice cauza pendinte, astfel cum, de altfel, recomanda si Curtea de justitie a Uniunii Europene, constatand, insa, ca de la intrarea in vigoare a noului Cod penal si pana la interventia legiuitorului prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 pentru modificarea articolului 155 alineatul (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022 nicio dispozitie legala nu a prevazut cauze de intrerupere a cursului prescriptiei”.