28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DUBIOASA CLASARE – Dosarul de inselaciune in care era vizat fostul sef al Vamii Constanta Cadir Sunai a fost inchis la doua luni dupa inculpare. Instrumentata excelent de procurorul Teodor Nita de la PCA Constanta, cauza a fost clasata dupa ce acesta a iesit din dosar pe o stare de incompatibilitate gasita, brusc, dupa un an de ancheta si fix inainte de trimiterea in judecata. Dosarul a fost omorat definitiv de seful PCA Constanta Gigi Stefan si seful CA Constanta Marius Epure (Documente)

Scris de: George TARATA | pdf | print

13 June 2021 13:16
Vizualizari: 10357

Munca procurorului Teodor Nita (foto) de la Parchetul Curtii de Apel Constanta a fost anulata in doar patru luni. S-a intamplat intr-un dosar instrumentat beton, in care Teodor Nita il inculpase pe fostul sef al Vamii Constanta Cadir Sunai, un personaj considerat ca ar fi unul dintre cei mai puternici si influenti oameni din Constanta. Practic, un dosar de inselaciune extrem de bine documentat de Teodor Nita a fost inchis dupa ce procurorul a fost nevoit sa iasa din cauza pe motiv de incompatibilitate. O incompatibilitate descoperita, culmea, la mai bine de un an de la declansarea urmaririi penale si la doua luni dupa ce fostul sef al Vamii Constanta fusese inculpat, aflandu-se la un pas de a fi trimis in judecata.


 

Cazul pe care Lumea Justitiei il prezinta in editia de astazi priveste operatiunea de preluare a unui hotel de catre familia fostului sef al Vamii Constanta Cadir Sunai. Totul a inceput in 2009, cand Cadir Sunai, prin intermediul sotiei si soacrei sale asa cum a stabilit procurorul Nita, s-a asociat cu omul de afaceri Mustafa Esan pentru a cumpara o cladire din Eforie Nord, pe care au transformat-o in hotel. In 2011, Mustafa Esen si-a vandut cota sa catre unchiul sau Ablachim Nutfi, acesta devenind noul partener al familiei lui Cadir Sunai.

Tot din 2011 insa lucrurile au inceput sa se complice. Urmariti cu mare atentie ce se intampla.

Astfel, Cadir Sunai arestat fiind intr-un dosar de coruptie in care ulterior a fost achitat, soacra acestuia, care aparea drept coproprietara a hotelului, si celalalt proprietar Ablachim Nutfi au semnat o procura prin care au imputernicit-o pe sotia lui Cadir Sunai, Cadir Mele Semra, sa administreze si sa vanda imobilul la pretul cel mai convenabil.

 

Negocieri pe sute de mii de euro, vanzare la pret de apartament

 

Odata eliberat din arest, intre Cadir Sunai si asociatul sau Ablachim Nutfi au inceput o serie de discutii, ajungandu-se la negocieri privind o posibila cumparare a hotelului de catre unul dintre cei doi. Conform procurorului Teodor Nita, au fost intocmite chiar mai multe drafturi, iar discutiile s-ar fi purtat in doua directii: in varianta in care Ablachim Nutfi ar fi dorit sa compere partea din hotel (cealalta jumatate din hotel) detinuta de familia lui Cadir Sunai pretul ar fi fost de 580.000 euro, dar in cazul in care familia lui Cadir Sunai ar fi dorit sa cumpere partea lui Ablachim Nutfi (deci tot jumatate din hotel) pretul ar fi fost de 290.000 euro.

Asadar, negocierile se purtau pe sute de mii de euro. Cu toate acestea, in 2013, in baza procurii de mai sus, sotia lui Cadir Sunai, Cadir Mele Semra, a vandut jumatate din hotel, partea detinuta de Ablachim Nutfi, cu – atentie! – 96.000 de euro. Pret de apartament. Fabulos, cumparatoarea a fost chiar soacra lui Cadir Sunai, adica mama imputernicitei Cadir Mele Semr, cea care detinea jumatate din hotel.

Practic: sotia lui Cadir Sunai i-a vandut mamei sale jumatatea din hotel detinuta de Ablachim Nutfi, astfel incat familia lui Cadir Sunai a devenit proprietara intregului hotel. Si vanzarea s-a facut pe 96.000 euro, desi, conform procurorului Teodor Nita, negocierile dintre Cadir Sunai si Ablachim Nutfi se purtau pe sute de mii de euro. Totul s-a intamplat desi procura data sotiei lui Cadir Sunai prevedea vanzarea nu doar a jumatate din imobil, ci a intregului imobil, si nu la un pret derizoriu, ci la un pret convenabil. Mai mult, conform certificatului de atestare fiscala din 2013 emis de administratia orasului Eforie, valoarea de impunere a imobilului era de peste 520.000 euro.

 

Revanzare cu peste 200.000 euro

 

Odata intrat in posesia familiei Cadir Sunai, hotelul a fost vandut cu 210.000 euro, cumparatorul fiind insa o firma detinuta de o persoana din cercul de apropiati ai lui Cadir Sunai. In plus, potrivit procurorului Teodor Nita, Cadir Sunai ar fi fost cel care i-a dat banii cumparatorului: “Acesta (n.r. - cumparatorul) precizeaza si ca suspectul Cadir Sunai a venit personal, cu banii cash, pe care i-a dat lui, iar acesta la randul lui, i-a prezentat in fata notarului pentru a fi inregistrati de camera, dupa care tot suspectuil i-a luat banii inapoi si apoi i-a cerut sa si predea societatea catre o prietena de-a sa. Nu poate fi omisa evidentierea unei alte chestiuni grave si anume ca, dupa ce a fost citat la parchet in data de 20.10.2017, martorul a fost cautat de Cadir Sunai, care i-a cerut sa minta atunci cand va veni la procuror si sa afirme in mod mincinos ca, chiar ar fi avut loc operatiunea de vanzare-cumparare, insa martorul nu a fost de acord si a declarant adevarul”.

 

Nita a constatat existenta inselaciunii

 

Aceasta este pe scurt povestea. Intreaga derulare a evenimentelor poate fi citita in documentele atasate la finalul articolului. Informatiile pe care vi le-am prezentat mai sus sunt cuprinse in ordonanta din 13 iulie 2018, din dosarul 320/P/2017, prin care procurorul Teodor Nita de la Parchetul Curtii de Apel Constanta a dispus punerea in miscare a actiunii penale, deci inculparea lui Cadir Sunai pentru inselaciune. De asemenea, prin aceeasi ordonanta, Teodor Nita a dispus inculparea urmatorilor:

-Cadir Melen Semra (sotia lui Cadir Sunai), pentru inselaciune;

-Feizula Feriean (soacra lui Cadir Sunai), pentru inselaciune si fals in declaratii in forma continuata;

-SC Lumo Shock SRL (cumparatoarea hotelului), pentru fals in declaratii in forma continuata;

-Gheorghe Bogdan Constantin (implicat intr-o tranzactie de vanzare), pentru fals in declaratii in forma continuata.

 

Iata ce a retinut procurorul Teodor Nita:

“Coroborand aceste declaratii si cu inscrisurile analizate, apreciez ca sunt elemente care sa justifice presupunerea rezonabila ca persoana vatamata Ablachim Nutfi a fost inselata (printr-o operatiune complexa, conceputa si realizata, prin acte succesive, asa cum am descris mai sus), de catre suspectul Cadir Sunai, sotia acestuia Cadir Melen Semra si mama/soacra Feizula Feriean – care a si declarat in fals chestiunile descrise anterior, in scopul obtinerii consecintei juridice a autentificarii unor acte de tranzactie imobiliara si evident al inselarii corelative a familiei Ablachim.

Practic, aceasta suspecta a realizat astfel un beneficiu ilicit - jumatate din imobil – in interesul ginerelui sau, chestiune ce a fost deja analizata si care se constituie insa intr-un prejudiciu adus persoanei vatamate”.

 

Brusc, dupa un an a iesit la iveala incompatibilitatea

 

Lucrurile erau deci clare. Cel putin in viziunea procurorului Nita. Urma in mod logic trimiterea in judecata, in conditiile in care Teodor Nita stabilise ca are deja probe certe privind comiterea presupuselor infractiuni. Cu toate acestea, la doua luni de la inculparea fostului sef al Vamilor Constanta Cadir Sunai in dosar a avut loc o rasturnare spectaculoasa de situatie.

Mai exact, la mai bine de un an de zile de la inceperea anchetei si la doua luni de la inculparea lui Cadir Sunai a fost descoperita o stare de incompatibilitate a lui Teodor Nita. Astfel, in 10 septembrie 2018, procurorul Nita a facut o cerere de abtinere pe motiv ca in 2008 a fost avocatul lui Mustafa Esan, adica a primului asociat al lui Cadir Sunai in afacerea cu hotelul din Eforie Nord, nepotul partii vatamate Ab lachim Nutfi. Evident, cererea de abtinere a fost admisa de seful Parchetului Curtii de Apel Constanta, Stefan Valentin.

Cererea de abtinere, cat si admiterea ei sunt cat se poate de corecte. Curios este insa cum s-a aflat despre aceasta incompatibilitate fix inainte de finalizarea dosarului. Cert este ca procurorul Nita nu si-a amintit de realtia sa ca avocat cu Mustafa Esan, intrucat daca ar fi facut-o s-ar fi abtinut cu mult timp inainte, nu dupa ce a muncit serios mai bine de un an in dosar. Ramane varianta ca informatia sa fi venit pe alte canale.

 

Rastunare de situatie: doi procurori si un judecator au omorat dosarul

 

Chiar si asa, ancheta fusese facuta, procurorul care a preluat dosarul avand practic totul pus pe tava. Surpriza insa: intreaga munca a procurorului Teodor Nita a fost anulata. Iar cea care a facut-o este colega sa, procuroarea Iuliana Mircea.

In 28 noiembrie 2018, deci la patru luni de la momentul inculparii, Iuliana Mircea a dispus clasarea dosarului in care fusese inculpat Cadir Sunai, confirmand practic legalitatea preluarii unui hotel evaluat la cateva sute de mii de euro cu doar 96.000 de euro, si fiind ignorate toate probele si marturiile obtinute de Teodor Nita. Solutia de clasare a fost dispusa in temeiul unor hotarari judecatoresti civile pronuntate de Tribunalul Constanta si Curtea de Apel Constanta, care, halucinant, au stabilit ca partile vatamate nu au suferit niciun prejudiciu, iar daca nu exista prejudiciu nu poate fi nici inselaciune.

Iata ce mentioneaza procuroarea Iuliana Mircea:

“Avand in vedere ca Decizia civila nr. 8C/30.01.2017 a Curtii de Apel Constanta este definitiva, confirmand considerentele si dispozitiile Sentintei civile nr. 1531/10.06.2016 a Tribunalului Constanta, urmeaza ca in prezenta cauza sa fie avute in vedere dispozitiile art. 28 alin. 2 din Codul de procedura penala, referitoare la autoritatea de lucru judecat a acesteia, interpretate per a contrario, in sensul ca hotatarea definitiva a instantei civile care a solutionat actiunea civila are autoritate de lucru judecat in fata organelor judiciare penale cu privire la existenta prejudiciului (nu si cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia)”.

La fel de halucinant este, in opinia noastra, ca procuroarea Iuliana Mircea, dupa ce distruge intreaga ancheta a colegului sau Teodor Nita, se jeleste ca s-a implinit termenul de prescriptie pentru inceperea urmaririi penale fata de partea vatamata, pe care de altfel o si trage de urechi un pic, in sensul ca a avut o atitudine de neinteles.

Evident, ordonanta procuroarei Iuliana Mircea a fost atacata de persoana vatamata Ablachim Nutfi la procurorul ierarhic superior, adica seful Parchetului Curtii de Apel Constanta Stefan Gigi Valentin. In 6 februarie 2019, prin ordonanta 2/II/2/2019, cu o motivare de nici macar o pagina, procurorul Stefan Gigi Valentin desavarseste munca subalternei sale Iuliana Mircea, si confirma ordonanta de clasare dispusa fata de Cadir Sunai si ceilalti inculpati.

Urmeaza apoi ingroparea definitiva a dosarului. Se produce la Curtea de Apel Constanta, de catre seful instantei, judecatorul Marius Cristian Epure. Astfel, prin incheierea 44/P/CP pronuntata in 19 martie 2019, in dosarul 88/36/2019, judecatorul Epure a respins plangerea formulata de partea vatamata Ablachim Nutfi impotriva ordonantei de clasare a procuroarei Iuliana Mircea, iar prin incheierea 45/P/2019 pronuntata in 19 martie 2019, in dosarul 146/3/2019, judecatorul Epure a respins plangerea impotriva ordonantei procurorului general al Parchetului Curtii de Apel Constanta Gigi Valentin Stefan, care a mentinut solutia de clasare dispusa de procuroarea Iuliana Mircea.  


Iata ordonanta prin care procurorul Teodor Nita de la Parchetul Curtii de Apel Constanta a dispus inculparea fostului sef al Vamii Constanta Cadir Sunai, a sotiei acestuia si a soacrei acestuia:

 



Iata ordonanta prin care procuroarea Iuliana Mircea a dispus clasarea dosarului in care Teodor Nita il inculpase pe fostul sef al Vamii Constanta Cadir Sunai:

 


 

Iata incheierile prin care seful Curtii de Apel Constanta, judecatorul Marius Epure, a pus cruce dosarului, respingand plangerile impotriva solutiilor de clasare:

 


 

Foto: Constantareala.ro

Comentarii

# MN date 13 June 2021 14:12 +43

tras la indigou cu cazul meu. la mine cand procurorul Puiu Zarafina din cadrul Sectiei Speciale can instrumenta cele doua dosare penale unu era cercetat Mihai Ban Luminita Palade si proc. Florina Lucan iar celalalt dosar cercetati erau presedintele judecatoriei Cornetu Gociu Marian, judecator Filipescu Anca Lavinia si grefier-sef Pavel Ionela, aceste doua dosare se apropiase de terminare si punerea sub acuzare si trimiterea lor in judecata, numai ca Mihai Ban a avut grija si a scoso la pensie fara voia dumneaiei. dupa scoaterea procuroarei dosarele le a luat proc. Nicolae Marin. in acest fel de doi ani nu mai cunosc nimic despre cele doua dosare penale in care am fost audiat de 5 ori de catre procuroare. asta fac mafioti de procurori, iar in cazul sefului vami Constanta lucrurile sunt clare/ tigari, spagi, spagi dupa care s-au inpartit spagile, pe la procurori, pe la NAF, pe la Garda, pe la Politic... cum dracu sa nu il claseze mafioti ei de unde mananca...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva