24 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

HOTIE PE CONSULTANTA – Maniera uluitoare prin care CSM vrea sa acopere frauda cu buletinul de vot inexistent care a stat la baza hotararii nevotate prin care au fost validate partial si nelegal alegerile CSM. La intrebarea "Care este baza legala?", CSM ne-a raspuns la misto: "Aceasta reprezinta o solicitare care se circumscrie activitatii de consultanta juridica, ce excede competentelor CSM" (Document)

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

11 September 2022 18:02
Vizualizari: 3811

Este incredibil nivelul la care s-a ajuns in Consiliul Superior al Magistraturii – garant al indepedentei Justitiei. Presedintele CSM, judecatorul Marian Buda (foto), caci prin semnatura si aprobarea sa ies documentele din Consiliu, incadreaza la "consultanta juridica, ce excede competentelor CSM" clarificarea situatiei existente in privinta Hotararii nr. 114/19 iulie 2022, prin care au fost aprobate partial alegerile pentru viitorul CSM, in lipsa vreunui vot. Vorbim despre o Hotarare a CSM care, astfel cum am dezvaluit (click aici pentru a citi) a aparut din neant, nu a fost discutata in Consiliu, nu a existat pe niciun buletin de vot si deci nu a fost votata de niciun membru, dar cu toate acestea este in continuare mentinuta si acceptata.


 

Hotararea nr. 114/2022 a iesit la lumina dupa sedinta Plenului CSM din 19 iulie 2022, in care s-au discutat contestatiile formulate de anumiti candidati si, de neunde, s-a dispus si validarea partiala a alegerilor pentru noul CSM, respectiv a candidatilor care s-au clasat pe primele pozitii in primul tur al alegerilor pentru Consiliu. Nefireasca hotarare contravine, credem noi, chiar dispozitiilor Legii 317/2004, Deciziei CCR nr. 374/2016, dar si Constitutiei Romaniei, caci nicaieri nu este prevazuta "validarea partiala a alegerilor" ci doar validarea completa a alegerilor de catre Senat, cu componenta completa a membrilor alesi ai Consiliului.


La scurt timp dupa ce Lumea Justitiei a dezvaluit modul in care a aparut Hotararea nr. 114/2022, am solicitat Consiliului Superior al Magistraturii sa ne precizeze cum a luat fiinta aceasta si in baza carui vot, de vreme ce, astfel cum dezvaluisem aceasta nu fusese votat in Plen. Raspunsul CSM este catastrofal pentru institutie si pentru presedintele care a avizat un astfel de raspuns, caci, spune CSM, orice clarificare legata de baza legala in baza careia a inserata mentiunea privitoare la "validarea partiala a alegerilor" si in baza carui buletin de vot a fost aprobata Hotararea nr. 114/2022 reprezinta "consultanta juridica, ce excede competentelor CSM".


IATA CE AM SOLICITAT:

In virtutea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, tinand cont de rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei Justitiei, precum si de nevoia de informare a opiniei publice, va solicitam sa ne comunicati care este pozitia Consiliului Superior al Magistraturii fata de articolul "CSM TREBUIE DESTRUCTURAT", publicat in editia din 7 august 2022 pe site-ul Lumea Justitiei (www.luju.ro).

Totodata, va solicitam sa raspundeti urmatoarelor:

-Cine a redactat minuta sedintei Plenului CSM din 19 iulie 2022?

-Cine a redactat Hotararea nr. 114/2022?

-A aprobat presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecator Marian Buda, inserarea in minuta mai sus indicata a paragrafului "Plenul a constatat legalitatea procedurilor de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la care nu au fost formulate contestatii si declararea ca alesi a acestora, precum si efectuarea demersurilor ulterioare prevazute de dispozitiile legale si regulamentare"?

-Care este baza legala in temeiul careia a fost inserata aceasta mentiune si ca urmare a carui buletin de vot a fost aceasta aprobata?


CSM recunoaste ca Buda semneaza toate actele emise de Plenul CSM


Avand aceste intrebari in fata, CSM a zabovit ceva pana a raspuns, reusind sa emita fraze care nu fac cinste institutiei.

Sustinem aceasta intrucat raspunsul oferit nu raspunde practic decat la o singura intrebare, si aceea nuantata, respectiv faptul ca presedintele CSM, in acest caz judecatorul Marian Buda, conform atributiilor "semneaza actele emise de Plenul CSM". De aici deducem ca judecatorul Marian Buda a aprobat inserarea in minuta sedintei Plenului a paragrafului privitor la validarea partiala a alegerilor si declararea candidatilor ca alesi.

Cat despre cine a redactat minuta, dar si Hotararea 114/2022, tacere, la fel ca in cazul invocarii bazei legale in temeiul careia a fost inserata in minuta o mentiune care nu a fost votata, si care ulterior a format obiectul Hotararii nr. 114/2022.

Sa tot "manageriezi" institutii in forma asta! Cainii latra, ursul merge...

Probabil nici acum Inspectia Judiciara nu se va sesiza si va dormi in papusoi...


IATA CE A RASPUNS CSM:


"Ca urmare a cererii dumneavoastra, inregistrata la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/17534/08.08.2022, va comunicam urmatoarele:

Atributiile departamentelor din cadrul Consiliului sunt prevazute in Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului nr. 1073/2018.

De asemenea, conform dispozitiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dar si a art. 10 alin. (8) lit. e) din Regulamentului de organizare si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, presedintele Consiliului 'semneaza actele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii'.

Ulterior sedintei din data de 19.07.2022, prin Hotararea nr. 116/12.08.2022, prin care s-a pus in executare Decizia nr. 1496/28.07.2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia I civila, Plenul CSM a adoptat, cu majoritate de voturi (13 voturi pentru), o solutie in sensul Hotararii nr. 114/19.07.2022.

In ceea ce priveste cererea de la ultimul punct, aceasta reprezinta o solicitare care se circumscrie activitatii de consultanta juridica, ce excede competentelor Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodata, va comunicam faptul ca Biroul de Informare Publica si Relatii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu are competente in exprimarea unor opinii sau puncte de vedere ce nu au fost adoptate in cadrul institutional, respectiv Plen, sectii sau comisii".

Comentarii

# Ticu Isari date 11 September 2022 19:11 +3

Elena, sunt cetățean american, canadian, grec, roman. Am fondat SOTI București, Tele’M Iași și Piatra Neamț. Sunt președinte fondator Rotary Internațional, premiul academic “Vasile Pogor”, “Pro Democrația”, ultimul “mohican” in lupta cu Poliomielita, etc. I-am ajutat pe americani, englezi și francezi, cum niciun cetățean al acestor tari nu a făcut-o. Dacă, mi-ar cere astăzi, din nou, ajutorul, le-as întoarce spatele. Pot spune, ca m-au tratat “sclav” și îmi este greata de prostia mea. Se folosesc de tine, după care te uita și te tratează ca un nimeni. “Vocea Americi, Europa Libeta, DW, emit numai și numai datorită mie. Scrii despre fraudarea alegerilor din București, despre mizeriile naziste ale Clotildei și Nicușor Dan. Corect, dar ce sa mai înțeleg când “Capitoliul” american a fost atacat !? O lupta a idiotilor americani între doi, și mai mari, idioti. O po******ție cretina, fără istorie, a “fătat” doi talambi. Borat, in filmul sau despre America și americani, a relatat (era reporter).

# Jalnic date 11 September 2022 19:53 0

Art. 13 din Ordonanţa nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor - "Semnarea răspunsului se face de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ori de persoana împuternicită de acesta, precum şi de şeful compartimentului care a soluţionat petiţia. În răspuns se va indica, în mod obligatoriu, TEMEIUL LEGAL al soluţiei adoptate."

# nae girimea date 11 September 2022 20:29 0

"A fost o retorsiune pe un degajament de n-am putut sa dorm cu nevasta ..."

# maxtor date 12 September 2022 01:28 0

consultanta=se injura INTRE EI!

# Jurca date 12 September 2022 05:52 +107

Unde sunt ONG-urile care se băteau pentru "independența justiției"? Rușine bucureștenilor care ies la protest doar când sunt "mobilizați" de ONG-urile soroșiste

# santinela date 12 September 2022 07:17 +1

Cine poate avea asteptari de la un CSM condus de o BUDA ? Asta se executa intocmai si la timp ,iar "ordinele "primite sint lege pentru el ! Cit despre ,meserie si carte astea nu trebuiesc unui individ de teapa astuia. Poate viitorul CSM sa fie mai "digerabil" decit nulitatile de astazi (cu unele exceptii) !

# Visu date 12 September 2022 11:26 0

Majoritatea hotararilor judecatoresti din Romania nu indica temeiul de drept al respingerii articolelor invocate asa ca nu se poate fara o revolutie, nu marea/mica reforma!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 23.04.2024 – „Baronul Lamborghini” risca sa fie arestat 30 de zile. Propunere pentru reorganizarea parchetelor (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva