Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat în Monitorul Oficial de luni, 13 aprilie 2026, motivarea Deciziei nr. 2 din 9 februarie 2026, prin care a stabilit că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, decizia motivată a șefului unității ierarhic superioare, prin care se dispun respingerea contestației, ca neîntemeiată sau ca tardiv introdusă, precum și menținerea sancțiunii aplicate, reprezintă un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”. 

Menționăm că ICCJ a admis astfel recursul în interesul legii promovat de către Curtea de Apel Galați – RIL pe care Lumea Justiției l-a publicat la finele anului trecut. În esență, CA Galați a întrebat instanța supremă dacă se consideră act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 decizia motivată prin care șeful unității ierarhic superioare respinge contestația unui polițist împotriva sancțiunii primite. Conform practicii judiciare citate de către curtea de apel, unele instanțe consideră că o astfel de decizie nu este act administrativ. Pe cale de consecință, aceste instanțe resping contestațiile polițiștilor pe excepția inadmisibilității. În schimb, jurisprudența Curții de Apel Galați este în sens contrar: de a considera că acele decizii sunt acte administrative (click aici pentru a citi).

ICCJ atrage atenția că Legea contenciosului e cât se poate de clară

La rândul lui, completul de RIL-uri al Înaltei Curți – condus de președinta instanței supreme, judecătoarea Lia Savonea (foto) – concluzionează că decizia de soluționare a contestaţiei împotriva sancțiunii primite de un polițist din partea șefului ierarhic are valenţa unui act administrativ, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Acest pasaj definește actul administrativ drept „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Astfel, explică ICCJ, în cazul deciziei de sancționare a polițiștilor, aceasta „este emisă de o autoritate publică, respectiv de şeful unității ierarhic superioare, este adoptată în regim de putere publică, aşa cum acesta este definit de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ, respectiv în exercitarea competenţelor legale ale şefului unității ierarhic superioare de a reexamina, în contestaţie, dosarul disciplinar; produce efecte juridice asupra raportului de serviciu al polițistului, chiar și în situația soluției de respingere, ca neîntemeiată sau ca tardivă, a contestaţiei, odată cu menținerea sancţiunii aplicate și ca urmare a încetării suspendării efectelor actului de sancţionare, în baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, conferindu-se caracter executoriu și efecte depline actului administrativ de sancţionare disciplinară”. Pe cale de consecință, decizia este act administrativ în sensul Legii 554/2004, conchide instanța supremă.

Redăm principalul pasaj din RIL-ul 2/2026:

„Asupra fondului sesizării

46. Problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii vizează modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 360/2002 (n.r. privind Statutul polițistului), în ceea ce privește natura juridică a deciziei motivate a şefului unității ierarhic superioare, prin care se dispune respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată sau ca tardiv introdusă, precum şi menţinerea sancțiunii aplicate, respectiv dacă aceasta reprezintă sau nu reprezintă un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

47. Pentru înțelegerea şi corecta interpretare şi aplicare a acestei dispoziții legale este necesară o analiză a normelor care reglementează procedura de contestare a sancțiunii disciplinare aplicate poliţiştilor, analiză care să conducă la o concluzie cu privire la natura juridică a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative. Interpretarea sistematică, în relație cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care definesc actul administrativ, şi cu cele ale art. 7 din aceeași lege, care creionează procedura prealabilă în contenciosul administrativ, dar și cea teleologică, prin identificarea scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea normativă în discuție, sunt instrumente importante în analiză.

48. Astfel, procedura de contestare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 61 din Legea nr. 360/2002 este o procedură administrativă specială, care nu poate fi asimilată plângerii prealabile prevăzute de normele generale aplicabile în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004.

49. Procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ drept o cale care poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoaşterea dreptului sau a interesului legitim vătămat cu celeritate, fără mijlocirea instanței. Legea nr. 554/2004 instituie, la art. 7, o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic, care constă în aceea că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

50. Regulile de drept comun prevăzute de art. 7 al Legii nr. 554/2004 se aplică însă doar în cazul în care prin legi speciale nu sunt stabilite, prin norme derogatorii, alte condiții sau alte termene de sesizare a instanței de contencios administrativ.

51. Or, se constată că reguli derogatorii, speciale, prevăzute de art. 61 din Legea nr. 360/2002, operează în cazul acestei contestaţii administrative împotriva sancțiunii disciplinare aplicate polițistului şi conduc la concluzia finalizării acestei proceduri cu emiterea unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

52. Primo, promovarea contestaţiei are efect suspensiv de executare până la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei, potrivit alin. (3) al art. 61 din Legea nr. 360/2002 (‘Efectele sancțiunii disciplinare se suspendă până la emiterea deciziei motivate de soluționare a contestaţiei’), plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 neavând asemenea efect suspensiv ope legis în privința executării actelor administrative. Emiterea deciziei motivate de soluționare a contestaţiei de către şeful unității ierarhic superioare pune capăt acestei stări temporare, producând efecte juridice concrete. În funcţie de soluția dată contestaţiei, sancțiunea devine definitivă, este modificată sau, după caz, anulată.

53. Secundo, procedura administrativă de contestare a sancţiunii disciplinare reglementată de art. 61 din Legea nr. 360/2002, indiferent de soluția pronunțată, dintre cele enumerate expres la alin. (6) al acestui articol (respingerea contestaţiei şi menţinerea sancţiunii aplicate, admiterea contestaţiei şi aplicarea unei sancţiuni mai blânde sau admiterea contestaţiei şi anularea actului de sancţionare), se finalizează cu un act de dispoziție decizie al şefului unității ierarhic superioare, motivat în fapt şi în drept, aşa cum impune alin. (7) al art. 61 din Legea nr. 360/2002:

‘Decizia motivată trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor legale încălcate de polițist;

c) analiza susținerilor prezentate de poliţist în cuprinsul contestaţiei;

d) temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;

e) motivul admiterii sau respingerii contestaţiei polițistului cu privire la sancțiunea aplicată’.

54. ‘Decizia’, aşa cum este ea denumită expres de către legiuitor, este punctul final al analizei administrative a şefului ierarhic superior privind legalitatea şi temeinicia sancțiunii aplicate polițistului, după verificarea legalității procedurilor de cercetare disciplinară, a temeiniciei acuzațiilor formulate, a legalităţii şi proporţionalității sancțiunii aplicate.

55. Tertio, alin. (8) al art. 61 din Legea nr. 360/2002 exclude în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile în cazul contestării sancţiunii disciplinare aplicate polițistului, dispunând că: ‘Polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii, fără parcurgerea procedurii prealabile’. Apare astfel evident că decizia emisă de şeful unității ierarhic superioare în soluționarea contestaţiei administrative are un regim juridic ce nu poate fi asimilat răspunsului la recursul ierarhic, în accepțiunea art. 7 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ, scopul legiuitorului fiind acela de a consacra un remediu intern la dispoziția polițistului sancţionat disciplinar, un drept al acestuia de a solicita şefului unității ierarhic superioare reevaluarea procedurii derulate în ceea ce îl privește, drept căruia îi corespunde obligația corelativă a şefului unității ierarhic superioare de a proceda la efectuarea unui control deplin de legalitate a actului de sancţionare potențial vătămător pentru polițist, finalizat cu decizia de soluționare a contestaţiei, care poate fi apoi atacată în contencios administrativ.

56. În concluzie, decizia de soluționare a contestaţiei, indiferent de soluţia pronunțată, are valenţa unui act administrativ, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia actul administrativ este ‘actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice’: decizia este emisă de o autoritate publică, respectiv de şeful unității ierarhic superioare, este adoptată în regim de putere publică, aşa cum acesta este definit de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ, respectiv în exercitarea competenţelor legale ale şefului unității ierarhic superioare de a reexamina, în contestaţie, dosarul disciplinar; produce efecte juridice asupra raportului de serviciu al polițistului, chiar și în situația soluției de respingere, ca neîntemeiată sau ca tardivă, a contestaţiei, odată cu menținerea sancţiunii aplicate și ca urmare a încetării suspendării efectelor actului de sancţionare, în baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, conferindu-se caracter executoriu și efecte depline actului administrativ de sancţionare disciplinară.

57. Faţă de considerentele mai sus expuse, se constată că problema de drept care a suscitat controverse în practica judiciară a primit o rezolvare corectă din partea instanțelor care au conturat cea de-a doua opinie jurisprudențială, majoritară, şi care au conchis că decizia motivată a şefului unităţii ierarhic superioare, prin care se dispun respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată sau ca tardiv introdusă, precum şi menţinerea sancţiunii aplicate, este un act administrativ”.

* Citiți aici întregul RIL 2/2026 din Monitorul Oficial