Laudatio pentru Dan Lupascu – Prezentarea candidatilor Curtii de Apel Bucuresti s-a transformat intr-un urias scandal de plagiat al proiectelor de candidat la CSM!
Scene jenante pentru colectivitatile de judecatori din Capitala. Prezentarea candidatilor Curtii de Apel Bucuresti (CAB), in fata judecatorilor acestei instante, care a avut loc marti, a oferit un show incendiar. Cei doi candidati din partea CAB inscrisi pentru a obtine un mandat la CSM – judecatorii Dan Lupascu (membru al CSM) si Doina Anghel – s-au intalnit cu judecatorii-alegatori pentru a-i convinge ca ei sunt cei mai nimeriti sa-i reprezinte in viitorul Consiliu. Atmosfera generala a adunarii la care au participat circa 90 de judecatori din cei peste 150 ai Curtii, a lasat impresia ca Dan Lupascu (actual presedinte al Curtii, suspendat din functie pe perioada mandatului de la CSM) este preferatul majoritatii judecatorilor. Cateva voci nu s-au ferit sa-l prezinte drept cel mai complet judecator pentru CSM, datorita experientei sale, a vechimii in sistem si a muncii depuse pentru buna functionare a sistemului judiciar.
Judecatorul Popa a denuntat plagiatul
Surpriza adunarii a fost produsa de judecatorul Ioan Popa, care a luat cuvantul si a acuzat-o pe contracadidata lui Lupascu – judecatoarea Doina Anghel, de plagierea unui proiect de candidat la CSM de-al lui Lupascu, publicat anterior pe un site juridic. Acuzata a ripostat, precizand ca nu a copiat nimic si ca ideile din proiectul sau nu sunt ale lui Dan Lupascu, ci ale tuturor candidatilor. Justificarile l-au deranjat si mai tare pe judecatorul Ioan Popa, care a dat citire cu voce raspicata proiectelor lui Dan Lupascu si Doinei Anghel, evidentiind citatele „copiate cu paranteza, punct, cu virgula, cu etc” din cele doua lucrari. Judecatorul Popa – cunoscut ca un adversar al lui Dan Lupascu in mediile magistratilor – i-a reprosat Doinei Anghel ca incearca sa induca lumea in eroare, copiind chiar de la un contracandidat. Popa a cerut ca Doina Anghel sa se retraga din cursa de candidat la CSM si nu a ascuns celor prezenti conflictele sale cu Dan Lupascu din trecut. Popa a mai spus ca indiferent de animozitatile sale din trecut fata de Lupascu, admite ca acesta e totusi cel mai reprezentativ judecator “chiar daca e enervant de riguros si tipicar”.
Pe 17 septembrie 2010, judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti urmeaza sa voteze pe cine vor desemna dintre Lupascu si Anghel ca reprezentant al Curtii pentru viitorul CSM. Scandalul de la adunarea de marti, precum si atmosfera creata, nu mai lasa loc de indoiala ca Dan Lupascu va fi alesul judecatorilor de la CAB, chiar daca acesta este contestat in diverse medii juridice si nu numai, pentru faptul ca doreste sa mai obtina un mandat de membru al CSM, in conditiile in care interpretarea legii nu ar permite acest lucru. Soarta lui Dan Lupascu se va decide mai mult ca sigur in turul II al alegerilor pentru CSM, cand judecatorii de la toate curtile de apel din tara vor alege cine sa-i reprezinte in viitorul Consiliu.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# popa ion
7 September 2010 17:57
+4
Rasul-plansul, pe cuvant daca nu! Cum anume a furat doamna Anghel proiectul domnului Lupascu, daca acesta si-a depus ulterior dansei candidatura? D-na Anghel si-a publicat articolul pe juridice.ro la data de 12 august http://www.juridice.ro/116657/doina-anghel-proiectul-pentru-csm.html, iar domnul Dan Lupascu dupa o saptamana
http://www.juridice.ro/117195/dan-lupascu-proiectul-pentru-csm.html. Cum am mari indoieli ca au lucrat impreuna la proiect, explicatia ramane una singura:au copiat amandoi din aceiasi sursa. Intradevar, Laudatio, domnule Dan Lupascu!Un proiect plagiat la marea arta!
# pompiliu bota
7 September 2010 19:33
+4
# xxx
8 September 2010 15:14
0
# Marean
9 September 2010 18:51
0
# Vasile Zarnescu
12 September 2010 11:27
+1
Oricm, actulala JU$TIŢI€ trebuie înlăturată!