Despre agresiunile postmodernitatii globaliste le adresa ordinii divine, a realitatii si a sensurilor ei am scris in numeroase ocazii^[1]. Intr-o recenta interventie pe subiect, am oftat din cauza insistentelor dinamitari ale semnificatiilor naturale si autentice ale cuvintelor si rosturilor justitiei.^[2] Nici bine ca mi s-a inecat amarul inversiunilor semantice promovate de asa-zisele „politici de gen”, c-am dat, zilele trecute, de cateva stiri care mi-au reactivat greata in fata corectitudinilor ideologice.

Prima, despre o tanara mama care, plimbandu-si cu trufie odrasla de nici doi ani la o defilare pride-curcubeu, i se adresa insistent acesteia cu pronumele they si invita cu nedisimulata satisfactie pe alti mandri si diversi genderi sa-i urmeze exemplul pedagogic. Repet, vorbim de o fetita in cautarea primilor pasi, plimbata prin multimea de diversi si incluzivi ca exemplu de afirmare si precoce asimilare a nonconformismelor „de gen”.^[3]

A doua stire, despre un colonel „transgender” din armata americana, care incuraja folosirea pronumelor „alese” in „autoidentificarea” si „autopromovarea” persoanelor „trans”, ca semnal de optimism militar si garantie a viitoarelor - asa cum se aude! - „victorii pe frontul de lupta”.^[4]

In fine, abia ce-mi facusem cateva idei despre asezarea in text a acestor ganduri despre revolutia lexicala (si morala!) prin pronumele „alese”, c-am dat peste o alta stire menita sa deturneze serios aceasta insurectie inspre noi culmi. Este bomba conform careia „un grup de activisti queer propune introducerea unei noi terminatii pentru cuvintele din limba romana, <>, care sa inlocuiasca genurile gramaticale masculin/ feminin.” O asemenea initiativa este vazuta de promotorii sai ca „modalitate de acceptare a persoanelor care nu se asociaza niciunui sex si de intelegere mai buna a acestora” si ca mijloc de „demasculinizare a limbii romane”.^[5] Mama mia, mama meu, mamx! Asta da stire bombx! O sa revin asupra ei, evident, la paragraful potrivit.

Pana atunci insa, ma intorc la primele doua exemple. Ele, descoperite la interval de o zi, mi-au amintit de multe altele, adunate in ultima vreme ca sa le pun pe foc (1). Flacarile aprinse de cazuistica asta risca sa alimenteze, insa, un incendiu mai vast, pornit sa parjoleasca repere fundamentale pe calea unor interventii normative (2) sau a unor inovatii lexicale (3) si sa instaureze o veritabila tiranie a exceptiilor si, finalmente, a aberatiilor, confuziilor si nonsensurilor, bun prilej sa-l inmultim pe x cu zero (4).

1. A trecut intai o boare, pe deasupra viilor, si-a furat de prin ponoare candoarea copiilor (si muschii spahiilor)

N-am in mapa argumente de istoric sau sociolog, dar cred ca tavalugul ideologiilor si politicilor „de gen” a fost pornit cumva (ca tehnica de manipulare, desigur) de imperativul „tolerantei”; este teza inoculata in mintile individuale si in psihicul colectiv ca trebuie sa fim mai buni si mai ingaduitori cu aceia care nu sunt ca noi si care, teoretic, s-ar inscrie intr-o diversitate de optiuni legate de sexualitate: atractia fata de persoane de acelasi sex, inclinatia identificarii nu cu un sex determinat biologic, ci cu un „gen-construct social”, dezvoltarea si promovarea unei intregi culturi (literatura, muzica, film, moda, divertisment) centrata pe libertatea „optiunii de gen” si „fluiditat„ea genurilor”, acceptarea crescanda in zona normalului si a decentei a unor apucaturi patologice precum pedofilia etc. Unul dintre elementele componente ale acestei noi culturi a post-modernismului psihologic este tot mai invocata nevoie de intelegere si empatie in legatura cu optiunea identificarii prin pronume „alese” (he/she/they/ze/xe si altele), care se vrea, de altfel, tema principala a prezentei schite de jurilingvistica.

Primele pe scena au aparut persoanele adulte care s-au identificat cu unul dintre „genurile” din spectrul nelimitat al „fluiditatii” si pentru care, dintr-o data, pronumele „clasice” ale persoanei a treia (el, ea, ei, ele) au devenit demodate si complet nepotrivite in raport de complexitatea noilor simtiri. Este motivul pentru care categoria gramaticala a pronumelui personal s-a cerut imbogatita cu noi inventii.

Au urmat la rand, cum era de asteptat, copiii, tinta preferata a tuturor experimentelor toxice din zona „identitatii de gen”. De exemplu (un exemplu dintre sute), conform Departamentului Educatiei din Pennsylvania, copiii se pot identifica ei insisi ca „transgender” inca de la varsta de trei ani (!!!) si-si pot alege pronume dupa preferinta (numite si neo-pronume), precum „ne, ve, se/zie, xe”, pe care profesorii sunt datori sa si le insuseasca intocmai pentru a evita eventuale „confuzii”. („In addition to the traditional pronouns (he/him, she/her, they), some people prefer to use gender-neutral pronouns, such as ne, ve, ze/zie and xe. If you don't know a student's preferred personal pronoun, it's always best to ask.”)^[6]

Politica „alegerii” pronumelor preferate a fost, apoi, adoptata si in alte spatii publice, precum bancile, unele dintre ele solicitand functionarilor sa poarte ecusoane la vedere cu pronumele „ales” inscris pe ele, pentru evitarea „confuziilor de gen” („accidental misgendering”), o politica interna intr-atat de ferma incat orice client care se declara in dezacord cu ea era invitat sa-si inchida conturile la banca respectiva.^[7] In mod similar, pentru asigurarea unui „spatiu sigur” („safe space”) persoanelor „transgender” si „non-binare”, politica lui they, ze ori xe inscrisa pe piept a fost adoptata si in numeroase locatii comerciale^[8] si spitale^[9], ca gest de simbolica supunere in fata directivelor ideologiei woke.

Mai mult decat atat, aceasta politica a avansat si in domenii precum armata sau marina, in care, pana mai ieri, dominant era - pe drept cuvant - spiritul virilitatii masculine. Cum prioritatile au suferit o radicala schimbare si in acest domeniu, se pare ca nu combativitatea, darzenia si eroismul ar trebui sa reprezinte atuurile principale ale unui veritabil militar sau marinar, ci gentiletea si gingasia cu care acestia respecta „genul” si neo-pronumele preferat, „simtit” de camaradul sau (sau camarada sa, ori camrara se). Marturie in acest sens stau numeroase analize pe subiect, instructaje scrise sau materiale video pe post de ghid care, toate, insista pe importanta utilizarii in armata a unui limbaj „incluziv”, a „pronumelor adoptate” si a „etichetei politicoase”. In plus, militarii sunt instruiti cu maxima grija sa nu-si preseze colegii sa-si dezvaluie „genul si pronumele ales”, cata vreme acestia din urma s-ar putea afla in proces de „cautari si descoperiri interioare” („The Navy also warns staff against pressuring an individual to disclose his or her gender pronouns, saying that colleagues may still be in <> and not yet ready to provide this information”.)^[10] In ciuda convingerii tragicomice a ideologilor de serviciu care promoveaza aceste politici in scopul „intaririi fortei militare” („the shift to more neutral language will help improve the fighting force’s <>”)^[11](!), ele reprezinta, in fapt, - si nu este cazul sa detaliem - expresia tristului colaps actual al insasi definitiei si misiunii armatei.^[12]

Zona contra-terorismului nu putea, nici ea, ramane insensibila in fata seducatoarelor pedagogii woke care invita vigilentii spioni britanici sa foloseasca steagul curcubeu si semnatura din e-mail cu indicarea neo-pronumelui adoptat, zie ori ey, ca expresii a unei atitudini civice „responsabile si corecte”.^[13] (Daca stau bine sa cuget, o atare strategie diversionista nu-i de colea, pentru ca ar fi in masura, cred, sa creeze serioase confuzii in randul teroristilor; grupul Divertis ar fi demonstrat-o mai bine, cred.)

Peste toate domeniile care au trecut la noua religie a pronumologiei troneaza, insa, industria divertismentului, iar numeroase celebritati si influentari din lumea show-bizz-ului au trecut fara prea mari ezitari in tabara lui they-them si zie-ey. De altfel, biserica Hollywood a si lansat relativ recent un film care se intituleaza They/Them (cu Kavin Bacon in rol principal), o imensa mizerie woke ce nu se sfieste sa promoveze, alaturi de dogma pronumelor, si simbolistica indoctrinarii orchestrate de elite, inclusiv pe calea controlului mintal.^[14]

In paralel cu toata aceasta evolutie, a fost pregatit cu grija si semnalul care sa vina din partea clasei politice si economice. Asa se face ca presedinti si vicepresedinti de tara, prim-ministri si parlamentari, sefi de partide si businessmeni celebri au aparut in fata oamenilor-spectatori-la-circ-si-balci si si-au devoalat identitati „alese” una-si-una. Nu conteaza ca unii dintre ei sunt trecuti bine de varsta strabunicilor sau ca nu stiu pe ce lume, pe ce podium ori pe ce scara de avion se afla. Tonul emfatic cu care ei isi prezinta propria identitate invelita in pronume, face irelevanta identitatea pronumelui „ales” cu sexul biologic; ceea ce conteaza este valoarea de declaratie politica a acestei „optiuni” si girul acordat noii religii lingvistic-revolutionare: da, prostilor, de azi inainte, puteti sa fiti ceea ce pretindeti ca sunteti.^[15]

Iar luarea in raspar a acestei pretentii - o sa vedem in cele ce urmeaza - este pe cale sa devina o veritabila blasfemie.

2. Domnul, devenit „crud si inacceptabil”

Posibilitatea „alegerii” pronumelui personal pentru propria „identificare” n-a ramas in stadiul de simpla optiune sau jonglare ludica a unor inovatii lexicale. Nu-nu-nu!, ea se vrea, transferata, pe nesimtite, in zona drepturilor subiective, adica a acelor atribute ale individualitatii care reclama respectarea lor ca atare de catre terti, cu riscul aplicarii sanctiunilor disciplinare, contraventionale sau penale in caz de nesupunere. De altfel, in multe locuri ale „lumii civilizate” exista (sau se afla in pregatire) norme care sa consacre o asemenea fortata reajustare de moravuri.^[16] In alti termeni, traim vremuri in care ifose, exhibitionisme si capricii ale unor minoritati ajung sa se transforme in litera de lege, iar ignorarea lor, in veritabil sacrilegiu.

Celebra scriitoare britanica JK Rowling, de exemplu, a ajuns o persoana indezirabila pentru „comunitatea LGBTQ” datorita indraznelii de a numi „barbat” un barbat care se pretinde femeie doar pentru ca s-a castrat si a apelat la serviciile unui „designer de vaginuri”. Cutezanta asta a fost imediat calificata drept „grotesca transfobie”^[17], „misgendering”^[18] si chiar infractiune („JK Rowling has definitely committed a crime”).^[19]

Replica autoarei lui Harry Potter a fost foarte prompta si taioasa, ea sustinandu-si cu fermitate pozitia ca a-i spune „barbat” unui barbat este nu misgendering, ci gendering, adica recunoasterea unui adevar si unei realitati biologice.

Tot de misgendering a fost acuzat si guvernatorul republican al statului Virginia, Winsome Earle-Sears, care a „indraznit” sa se adreseze cu apelativul „sir” unui barbat care „se identifica” femeie. O asemenea indrazneala a fost calificata „blasfemie”, iar cuvantul „domnule”, „crud si inacceptabil” („S-word was <>”).^[20]

Pentru refuzul de a i se adresa unui student „trans” cu apelativul they, un profesor din Irlanda a fost suspendat din functie, exclus din scoala si, pentru incapatanarea de a-si exprima public atasamentul pentru dogma crestina si refuzul de a da curs acestei pretentii „contrare gramaticii, stiintei si moralei”, s-a trezit arestat si inculpat.^[21] Sanctiunea excluderii din scoala a fost aplicata si unui tanar profesor de matematica din orasul Oxford care, adresandu-se unor eleve cu elogiul well done girls, a calcat grav pe bec, intrucat n-a luat in considerare dorinta unei fete din respectivul grup de a fi considerata baiat. Scuzele lui n-au fost acceptate, iar omisiunea de a folosi pronumele „ales” de respectiva fetibaietel a fost considerata o atitudine „lipsita de demnitate si respect”. Potrivit relatarilor presei, sarmanul profesor mai are de asteptat pana in 2025 cand ar putea sa faca apel impotriva deciziei si sa solicite revocarea excluderii.^[22]

Foarte emotionanta si trista este povestea extrasa din presa americana a unei nonagenare care, dupa sase decenii de voluntariat National Multiple Sclerosis Society, s-a vazut exclusa din comunitate pentru „crima” de a fi ignorat politica pronumelor „alese”, pe care a calificat-o un „nonsens cap-coada”.^[23] Mda, se pare ca, in linie cu razboiul declarat de China anilor ’60 „vechilor idealuri” si celor „patru vechituri” („vechi idei”, „vechi culturi”, „vechi traditii” si „vechi obiceiuri” - „war on the <> - old ideas, old culture, old customs and old habits”^[24]), America de astazi pare sa fi devenit, ea insasi, no country for old men.

O asemenea concluzie pare confirmata de un recent sondaj de opinie, conform caruia 44% dintre membrii generatiei Millenials (varste intre 25-34 de ani) sunt in favoarea sanctionarii penale a „erorilor” in utilizarea pronumelor „alese” („favor criminal charges for people who use the wrong pronouns for others or so-called <<misgendering>>”).^[25]

In plus, aceasta optica este impartasita si de forurile regulatoare ale mediului academic occidental. Astfel, potrivit unui ghid al Universitatii Colorado, nesocotirea pronumelui „ales” ar reprezenta nu doar un act de opresiune, ci o veritabila forma de violenta impotriva aspirantului de gen respectiv („choosing to ignore or disrespect someone’s pronouns is not only an act of oppression but can also be considered an act of violence”).^[26] De altfel, in foarte multe scoli din Statele Unite, asemenea balbe sunt ridicate la rang de abateri disciplinare serioase („serioUs misconduct”)^[27] sau chiar infractiuni („felonies”) sanctionabile cu inchisoare pana la 5 ani si amenda pana la 10.000 de dolari.^[28] Mai mult, in statul Michigan, conform legislatiei in vigoare, simpla utilizare a pronumelui „gresit” pare prezumata in mod absolut ca „generatoare de anxietate”, considerata „discurs instigator la ura” si, deci, avand ca efect automat un sentiment de teroare si teama („it will be a felony hate crime with up to five years in prison or a $10,000 fine for causing protected classes to <<feel terrorized, frightened, or threatened>>, regarding gender identity or sexual orientation”).^[29]

3. Haideti sa transformam limba in ceva „ludic, dragut si dragalas”

Se pare insa ca, oricat de sever se arata regimul sanctionator evocat exemplificativ mai sus si oricat de tare ar fi impinsa spre prioritatile de top ale ideologiei „de gen” si spre subiectele fierbinti ale agendei, tema pronumelor personale „alese” nu pare capabila, prin ea insasi, sa dinamiteze intru totul logica gramaticii, a biologiei si a bunului simt moral. Asta, cel putin, deocamdata… Este motivul pentru care ea se foloseste de tot soiul de proptele, striga dupa diverse ajutoare si cheama la rivulutie toata frunza si toata iarba „diversitatii de gen”.

Prima care sare-n ajutor este deja celebra campanie de eliminare din dictionar a cuvantului „femeie” pentru ca ar fi ori imposibil de definit, ori prea putin „incluziv”, ori prea „transfobic”.^[30] Dupa cum se stie, in locul acestui termen au fost sugerate mai multe optiuni „corecte politic”: „persoane care pot fi insarcinate”, „persoane cu uter”, „persoane cu menstruatie” si alte asemenea aberatii. Pe masura ce dezbaterile pe subiect au devenit tot mai aprinse, s-a ajuns la concluzia ca nici aceste eufemisme nu-s tocmai riguroase de vreme ce - nu-i asa? - si barbatii pot avea ciclu, pot alapta si pot ramane gravizi, pardon, gravix. Motiv pentru care s-a facut apel la alte ajutoare.

Asa se face ca o a doua bine-venita interventie este sugestia adoptarii unor inovatii lexicale care sa neutralizeze complet genurile masculin si, respectiv, feminin. Gata!, este musai ca ele sa dispara definitiv pentru ca, fiind opuse, adunarea lui plus cu minus da intotdeauna zero. Iar o propunere venita din directia asta apartine chiar lui Michelle Obama, fosta prima doamna, sau prima fosta doamna, sau doamna fosta prima, nu mi-e clar cum ar suna corect politic. Indiferent cum insa, she / they a sugerat ca, in locul demodatului si discriminatorului cuvant women, sa folosim womxn, gratie plusului de „genderfluiditate” a acestuia din urma.^[31]

In aceeasi logica se inscrie si propunerea romaneasca de care pomeneam in debutul acestei interventii: „folosirea terminatiei in <>, care sa inlocuiasca terminatiile genizate pentru substantive, adjective sau pronume”. Conform acestei propuneri, „utilizarea formei cu <> are mai multe functii. Pe de-o parte, deschide posibilitatea unui limbaj mai incluziv pentru persoane pe spectrul non-binar, care se identifica in afara genului masculin sau al celui feminin. In acelasi timp, este o propunere de forma neutra care nu e, automat, masculina. Daca, in mod <<standard>>, in limba romana folosim <<grupul de prieteni>> atunci cand nu stim genurile persoanelor din grup, am putea folosi, in loc, <>, ca forma neutra, care include si persoanele non-binare din grup.” Conform promotorilor acestei idei, „Nimeni nu stie toate raspunsurile. Totx invatam si putem invata unx de la altx.”. „Exista limbi care au mai multe cuvinte cu <>, dar in romana e mai putin comun. Nici acum nu stiu daca m-am obisnuit pe deplin cu folosirea lui”, zice tanarul Alex-Alexxxx, „dar il folosesc mai des fata de cat il foloseam in trecut”. Conform unei alte pledoarii, „Pe langa caracterul sau ludic, jucaus, dragalas, <>-ul are si puterea de a deranja putin, de a fi disonant, de a ne opri din fluxul gandirii, de a ne opri din ceea ce citeam si de a ne opri din ceea ce voiam sa spunem. Si poate fi benefic uneori sa ne oprim si sa ne intrebam atunci cand vedem pentru prima oara un <> intr-un text: oare pentru cine este pus acolo sau ce scop are?” Inchei seria argumentelor inovatoare cu teza Mariei: „Mie mi se pare importanta explorarea lingvistica si gramaticala a diferitelor moduri de a sparge binaritatea de gen. Asta mi se pare ca face <>-ul, dar nu cred ca e singura varianta. Mi se pare important sa cautam mai multe variante. De exemplu, eu am incercat sa fac asta: uneori combin terminatiile masculine cu cele feminine si le pun pe amandoua deodata, cum am scris intr-un basm la inceput: <>, folosind si <> si <>.” ^[32] In fata acestei avalanse de argumente, raman, recunosc, fara replica. Dragie miele, propunerea-i complex, sufixul x ma lasa perplex.