23 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SECURITATEA RACOLA DIN PROCURATURA LUI LAZAR – Iata dovada. Procuroarea Nicula Maria, colega in anii '80 cu Augustin Lazar la Procuratura Alba, isi turna colegii si avocatii sub numele conspirativ “Adriana”: “Cu privire la S.M., procuror la Procuratura Judeteana Alba, va informez ca a facut afirmatii ca sotia lui a cunoscut o cetateana straina”. Securitatea despre “Adriana”: “Este loiala si atasata organelor noastre... Pe baza informatiilor furnizate s-a recrutat o sursa” (Sentinta)

Scris de: George TARATA | pdf | print

11 April 2019 15:43
Vizualizari: 9382

A fost sau nu Procurorul General Augustin Lazar (foto) si colaborator sau informator al Securitatii? Asta este intrebarea pe care multi si-au pus-o dupa ce Lazar a fost demascat ca in perioada in care activa ca procuror comunist la Procuratura Alba s-a opus eliberarii din infernul de la puscaria Aiud a unor dizidenti anticomunisti si detinuti politici. Daca Lazar a avut vreo legatura cu Securitatea nu stim, iar Procurorul General a negat acest lucru. Avem insa certitudinea ca Securitatea lui Nicolae Ceausescu a facut racolari din Procuratura Alba, unde isi desfasura activitatea Lazar. Aspect dovedit de documentul pe care Lumea Justitiei il prezinta in exclusivitate.


Pe vremea in care era tanar procuror si se ocupa de dizidentii anticomunisti aruncati in temnita comunista de la Aiud, Augustin Lazar a lucrat si a impartit aceeasi cladire a parchetului cu o procuroare recrutata de Securitate. Este vorba despre procuroarea Nicula Maria (fost Precup). O procuroare care a lucrat cu Augustin Lazar la Parchetul Curtii de Apel Alba si dupa 1989, pana in 2010, an in care a iesit la pensie, din functia de sefa a Sectiei judiciare. La doi ani de la iesirea la pensie, in 20 martie 2012, prin sentinta civila nr. 1964 din dosarul 9365/2/2011, judecatoarea Bianca Laura Patras de la Curtea de Apel Bucuresti a constatat calitatea de colaborator al Securitatii pentru procuroarea Nicula Maria. Ulterior sentinta a ramas definitiva prin decizia nr. 1900 din 10 aprilie 2014 pronuntata de Inalta Curte.

Recrutarea “Adrianei”

Procuroarea Nicula Maria a devenit informatoare si colaboratoare a Securitatii in aprilie 1980, pe cand activa la Procuratura locala Alba. Deci, cu doi ani inainte ca Augustin Lazar sa-i devina coleg. Colaborarea cu Securitatea s-a derulat insa ani buni, inclusiv dupa ce Lazar a ajuns la Procuratura Alba, adica in 1982.

Concret, potrivit datelor oferite de CNSAS si cuprinse in sentinta Curtii de Apel Bucuresti (pe care o atasam integral la finalul articolului), procuroarea Nicula Maria a fost recrutata in 17 aprilie 1980, “in scopul acoperirii informative a Procuraturii Locale Alba Iulia”, semnand un angajament cu Securitatea si primind numele consiprativ “Adriana”. Deci, pe cand avea 26 de ani, in conditiile in care, asa cum reiese din hotararea CSM de pensionare, aceasta s-a nascut in 1954. In urma verificarilor, s-a stabilit ca procuroarea Nicula Maria a avut o colaborare de 9 ani cu Securitatea, pana in 1989, perioada in care a oferit un numar de 58 de materiale informative.

Dintre acestea, asa cum se arata in datele oferite de CNSAS si prezentate in hotararea judecatoarei Bianca Laura Patras, o mare parte din turnatoriile colegei lui Augustin Lazar se refereau la procurori, judecatori si avocati acare ar fi luat mita pentru solutionarea intr-un anumit sens a dosarelor:Mare parte a acestor note se refera la procurori, judecatori si avocati care luau mita pentru aranjarea proceselor; vizita unor straini la domiciliul sursei si corespondenta purtata cu acestia; caracterizari pozitive ale unor angajati ai Procuraturii Alba Iulia; relatari privind unele cazuri aflate pe rolul instantelor de judecata din aria de competenta a Curtii de Apel Alba; aprecieri pozitive la adresa unor judecatori ori procurori”.

Adriana a livrat un procuror recrutat de Securitate

In decizia Curtii de Apel Bucuresti sunt redate si cateva dintre notele informative pe care procuroarea Nicula Maria le-a dat la Securitate. Se va putea observa cum aceasta si-a turnat colegi, chiar si pe un procuror de la Procuratura Judeteana, care era, la randul sau, racolat de Securitate.

Iata notele “Adrianei”:

-Nota Raport privind discutiile purtate cu numita Precup Maria, 17.04.1980, intocmita de lt. Maj. (…) Serviciul 1, IJ Alba: “Susnumita a facut afirmatia ca in cadrul procuraturii locale lucreaza numita B.M., in calitate de secretara. Despre aceasta persoana a facut afirmatia ca este o fire curioasa, interesandu-se de toate lucrurile care se petrec in jurul ei – inclusiv probleme de munca ale altor persoane. Despre B.M. a mai afirmat ca este vizitata de rudenii din America care, in urma cu cativa ani, i-au facut cadou o masina cumparata pe dolari. B.M. nu discuta despre legaturile ei cu cetatenii straini insa are lucruri din aur facute cadou de cei din America si chiar ii trimite pachete cu asemenea obiecte”.

-Nota informativa, 10.09.1980, olografa, semnata cu numele conspirativ “Adriana”, primita de lt. maj. (...) Serviciul 1, IJ Alba: “Cu privire la S.M., procuror la Procuratura Judeteana Alba, va informez ca a facut afirmatii ca sotia lui a cunoscut o cetateana straina care a fost internata in spital si ca aceasta ar urma sa le faca o vizita la domiciliu. Nu cunosc natura relatiilor dintre ei. Cetateana straina am inteles ca era studenta la Cluj de unde a fost adusa la Alba Iulia pentru nastere, fiind internata la OG de la spitalul judetean”. Nota ofiterului: S.M. este sursa, iar nota s-a luat pentru verificarea acestuia. Se va discuta cu sursa privind persoana straina pe care a cunoscut-o”.

-Nota informativa, 11.11.1983, olografa, semnata cu numele conspirativ “Adriana”, primita de cpt. (…) Serviciul 1, IJ Alba: “In cadrul colegiului de avocati au fost purtate unele discutii cu privire la H.G., avocata, despre care se cunoaste ca este in relatii apropiate cu un student grec. Despre aceasta persoana discuta av. J.O. si av. S. care faceau afirmatii privitoare la plecarea lui G., iar in acest caz, dorinta lor era de a lucra impreuna cu av. M.A., despre care se discuta ca are clientela multa si care a lucrat impreuna cu G”. Nota lucratorului: “HG este lucrata cu prioritate in pr. Justitie, pentru legaturi cu cetateni straini. Sa stabileasca preocuparile lui H.G. pana la plecarea din tara”.

-Nota informativa din 04.03.1986, olografa, semnata cu numele conspirativ “Adriana”, primita de cpt. (…) Serviciul 1, IJ Alba:Referitor la K.E. va relatez ca in ultimul timp nu a fost vizitata de sora ei din RFG, dar aceasta urmeaza sa soseasca in vizita in Romania in aprilie 1986”.

Adriana” a ajutat la racolareai unei alte surse

Activitatea de colaboratoare a procuroarei Nicula Maria a fost apreciata de Securitate, insa au existat si cateva reprosuri la adresa informatoarei, despre care se considera ca isi poate face treaba mai bine. In dosarul de la CNSAS se regasesc o descriere a colegei lui Augustin Lazar, dar si date despre modul in care aceasta a lucrat in slujba Securitatii. De asemenea, o alta informatie interesanta reiesita din rapoartele Securitatii despre activitatea “Adrianei” este cea conform careia pe baza informatiilor oferite de procuroarea Nicula Maria a fost racolata o noua sursa. Daca aceasta sursa era un procuoror coleg de-al “Adrianei”, nu se precizeaza.

Iata rapoartele Securitatii despre procuroarea Nicula Maria, nume conspirativ “Adriana”:

“-Din Raportul cu propuneri de recrutare a numitei Precup Maria in calitate de informatoare, intocmit la data de 14.04.1980, rezulta ca: 'Nu este retinuta in discutii si nu are rezerve fata de organele noastre. In timpul contactarii, candidata a avut o pozitie si o atitudine corecta fata de problemele discutate. Avand in vedere cele raportate, propun ca Precup Maria sa fie recrutata pe baza de sentimente patriotice. In cele relatate, candidata a dovedit sinceritate afirmand chiar ca in cazul in care poate fi utila, ne poate furniza unele date de interes. Avand in vedere acest aspect, i-am propus colaborarea. Fiind de acord cu cele propuse, i s-a luat angajament scris'.

-Nota Raport privind rezultatul aportului adus de inf. 'Adriana', 30.01.1981, lt. Maj. (…), Serviciul 1, IJ Alba: 'Analizand aportul adus de informatoarea Adriana in munca cu organul de securitate am constatat urmatoarele: in perioada 24.04.1980 si 30.01.1981, sursa a furnizat un numar de 6 materiale informative despre persoane care prezinta interes in munca noastra. Pana in prezent, aportul acestei informatoare nu a fost substantial desi i s-a facut in permanent o instruire destul de corespunzatoare. Fiind recrutata in problema Justitie, la intalniri mereu motiva ca nu sunt aspecte care sa aduca atingeri securitatii statului. Participa la intalnirile planificate insa are unele rezerve in a furniza informatii despre colegii de munca, mereu fiindu-i teama sa nu-i vada cineva scrisul pe la organele noastre. In munca de viitor consider ca va fi o informatoare buna insa va trebui si mai mult educata'.

-Nota Raport privind rezultatul analizei aportului adus de inf. 'Adriana', 29.10.1982, mr. (…) lt.maj. (…), Serviciul 1, IJ Alba: 'Analizand aportul adus de inf. Adriana la indeplinirea sarcinilor muncii de securitate in perioada 30.01.1981 – 29.10.1982 am constatat urmatoarele: Sursa a furnizat un numar de 6 informatii care se refera la persoane din baza de lucru si persoane cu preocupari de a lua mita si care lucreaza in justitie. Pe baza informatiilor furnizate au fost verificate persoane din baza de lucru, o persoana a fost luata in S.I., verificarea unor persoane cu preocupari de a lua mita. Aportul mai scazut s-a datorat faptului ca sursa a fost in concediu de materinitate'.

-Nota Raport privind rezultatul analizei aportului adus de inf. Adriana, 07.06.1983, mr. (…), lt. Maj. (…), Serviciul 1, IJ Alba: 'In perioada 29.10.1982 – 07.06.1983, am constatat urmatoarele: Sursa a furnizat un numar de 5 informatii care se refera la persoane din atentia organelor noastre, verificarea unor persoane luate in studiu pentru recrutare. Pe baza informatiilor furnizate s-a recrutat o sursa, s-au facut 6 informari la organul de partid. Sursa a fost recompensata material de 8 martie'.

-Nota de analiza, 28.05.1984, cpt. (…) Serviciul 1, IJ Alba: 'In perioada 07.06.1983-28.05.1984 a furnizat un numar de 8 note informative care se refera la persoane din baza de lucru si stari de spirit. In baza informatiilor furnizate de aceasta sursa, s-au facut doua informari la organul de partid si s-au cunoscut destul de bine preocuparile unor elemente din baza de lucru a dosarului de problema. In munca cu organele noastre sursa s-a dovedit a fi loiala, pana in prezent nu s-a deconspirat, insa printr-o instruire si educare mai corespunzatoare, ar putea sa-si aduca un aport mai substantial'.

-Nota Raport privind rezultatul analizei aportului adus de inf. Adriana, 21.08.1985, mr. (…) cpt. (…), Serviciul 1, IJ Alba: Analizand aportul adus de inf. Adriana la indeplinirea sarcinilor muncii de securitate in perioada 28.05.1984-21.08.1985 a constatat urmatoarele: 'Sursa a furnizat un numar de 7 informatii care se refera la persoane lucrate in S.I. si in probleme de justitie si persoane din atentia Serviciului III. In munca de colaborare a dat dovada de spirit de sesizare si orientare in abordarea problemelor ce prezinta interes pentru securitatea statului si modul de relatare a lor. Perseverenta in realizarea sarcinilor. Este loiala si atasata organelor noastre insa se implica mai putin in culegerea unor informatii de interes'.

-Nota de analiza, 06.10, 1986, cpt. (…), Serviciul 1, IJ Alba: Analizand aportul acestei surse in perioada 21.08.1985 si 06.10.1986, am constatat urmatoarele: 'Sursa Adriana a furnizat un numar de 10 note informative care se refera atat la persoane din atentia organelor noastre cat si la unele aspecte negative ce au permis sesizarea organelor de militie. In procesul colaborarii sursa s-a dovedit atasata organelor noastre, sincera in furnizarea unor informatii si corecta. Apreciez ca in viitor va fi o sursa utila'”.


Comentarii

# un mizantrop date 11 April 2019 16:08 +20

Pe mine ma sperie, nu cei deconspirati, ca aia nu mai fac rau nimanui, de-aia si i-au livrat securistii, pe mine ma ingrozesc astia cu certificat de virginitate de la CNSAS (un soi de birou de relatii cu publicul imbarligat al Securitatii), ca te sfideaza, desi se vede cu ochiul liber ca sunt slugi preaplecate, ca fac cele mai murdare jocuri securiste, ca sunt dezumanizati pe matricea securist-stalinista, cea mai sinistra deformatoare de oameni...De Lazar si de Tarcea nu ma mira ca sunt securisti, ei ar putea fi orice, tot niste inumani raman si mai rau decat asta nu exista...Grav e ca o institutie a statului a putut si inca mai poate sa se foloseasca de aceste insailari cu aspect umanoid, gata sa faca orice nemernicie, chiar si deturnarea legii, in goana lor dupa functii, sau, ce-si vor mai dori ei in nimicnicia lor...

# DODI date 11 April 2019 16:56 +7

Tractoristul a fost racolat din liceu. Erau racolați dintre elevii buni cei care corespundeau criteriilor securității. La facultatea de drept se intra în baza dosarului cu origine sănătoasă. Valul doi o reprezenta racolarea din timpul facultății, candidații fiind momiți cu serviciul în reședințe de județ, apartament și serviciu pentru soție. Personal am rezistat acestor ”tentații”. Un criteriu important de măsurare a inteligenței securiste: înălțimea de 1,7 m. După cum s-a văzut și la ciolanis: nu contează că omul e prost important este să fie... mare și prost. Paranteză: criteriile pentru racolarea candidaților la Fac.de jurnalism erau și mai ”dure”: muncitor de categoriile inferioare (1 -maxim 2), origine sănătoasă, membru PCR, fără abateri, armata efectuată. Nici un criteriu nu impunea cunoașterea limbii române sau a istoriei naționale. Să nu mai spunem că toate aceste racolări erau doar verbale, nimic scris, pentru a nu avea securitatea probleme ulterioare.

# gelu date 11 April 2019 17:58 +1

La momentul racolarii ca ofiter acoperit in anii de liceu puteia sa-i refuzi sau sa accepti, Lazar a acceptat stiind inca de la momentul racolarii ca va fi pregatit ca procuror sau judecator tocmai ca dupa terminarea facultatii sa lupte impotriva dusmanilor de clasa care se razvrateau impotriva regimului comunist. Daca Lazar Augustin avea un pic de omenie in el putea sa-i refuze. Dar necuratul din el a zis DA, DA, DA. S-a facut-o pentru bani, foarte multi bani si pozitie sociala pe scara valorilor dictaturii proletare. Din momentul semnarii angajamentului cu Secu, Lazarica a primit 1500 de lei pe luna, 2 costume de haine pe an si acces la reteau de femei exploatate sexual de Securitate. Cele trei argumente mi-au fost oferite si mie cand au vrut sa ma racoleze eu fiind in clasa 11-real la Cantemir. Nu la uman ca Augustin Lazar. Eu i-am refuzat.

# Raul date 11 April 2019 17:13 +8

Pe mine ma mira CAT DE PROSTI SUNTEM! Adica s-a dovedit colaborator al Securitatii, a dat declaratie ca nu a fost si, ARE IN CONTINUARE O PENSIE DE VREO 5000 DE EURO!!!!! Platita de toti romanii, inclusiv cei destepti.

# gelu date 11 April 2019 16:42 +5

Nu mai conteaza ca Lazar Augustin a fost omul Securitatii si s-a turnat colegii, conteaza ca Augustin Lazar a fost complice la assinatatele politice ce aveau loc la Aiud. 2 detinuti fiind omorati in bataiei in incinta inchisorii de catre miltienii ce pazeau detinutii asa cum au declarat martorii ce au povestit despre rolul lui Augustin Lazar ca procuror in inchisoare. Daca el n-a dat cu pumnul in schimb a inchis ochii la aceste asasinate si a semnat pe actele de deces care constatau in mod sigur cum ca detinutii au murit din alte cauze si nu in urma batailor. Nu inteleg de ce voi jurnalistii nu mergeti pe aceasta pista???

# gelu date 11 April 2019 16:46 +2

CSM, Sectia de Procurori, e in cardasie cu fostul criminal tortionar de la Aiud Augustin Lazar. Deoarece aceasta sectie ar fi trebuit sa sesizeze de indata Inspectia Judiciara inca de la aparitia informatiei cum ca hoasca vopsita de astazi aflata in fruntea PICCJ a fost Procuror Delegat la aceasta inchisoarea pentru schinguit si asasinat dusmanii de clasa. Pentru ca Inspectia Judiciara sa cercerceteza activitatea lui Laza Augustin la Aiud din punct de vedere a incalcarii drepturilor omului comise de acesta pe cand ocupa aceasta fucntie. Cu atat mai mault cu cat, fostii detinuti politici si de drept comun au spus cu subiect si predicat cum ca in perioada in care Augustin Lazar detinea aceasta functie au fost omorati in bataie doi detinuti si erau de asemenea violate detinutele de catre mai marii si gardienii inchisorii, fapte incuviintate de Augustin Lazar si musamalizate de acesta.

# Flori Ciuca date 11 April 2019 16:59 0

A fost securist,aug.lazar,ce o mai zguduim!A fost securist jegos cu pact,in functii cu greutate se numeau tocmai acei oameni "ne-patati",cu dosar curat,cu dorinta clara de a demonstra dragostea fata de partid si de stat,si conducatorul iubit!Sa fim seriosi,toate functiile de importanta erau atent verificate si date cui trebuie,oameni alesi,angajati si de incredere! Despre ce vorbim?Poate ca s-a intalnit hotu'cu prostu',dar oricand ramane elementul neprevazut,mani******rea jegoasa,"anti-comunistii""ciuma rosie" sunt tocmai ei,ramasite prin increngaturi obscure!Cand faci pact cu dracu'e pe viata,chiar daca vrei la un moment dat sa te dezici,esti adanc angrenat ca au avut grija sa-ti puna ghiuleaua de picior!Imi era frica de cei fanatici,de tip aug.lazar,fara mama,fara tata,executie si atat!Daca s-a schimbat ceva e oranduirea in rest nimic,s-a predat stafeta progeniturilor cu tortionarul vopsit pe par si in cv, coordonator al dreptatii si libertatii!Si cu asta ne confruntam!Atat!

# mitica date 11 April 2019 17:01 +1

Locul lor acum este la puscarie.

# gelu date 11 April 2019 17:22 +2

Ca complice al celor 2 asasinate comise de gardienii inchisorii Aiud in timpul supravegherii Procurorului Delegat care era Augustin Lazar, acesta trebuie sa ajunga la inchisoare de urgenta.

# Snaider Paul date 11 April 2019 19:41 +1

O idee pentru PSD . Unul din cei 3 ce vor merge la Cotroceni sa fie un fost detinut politic de la Aiud ! Sa stea fata in fata cu Iohannis si sa-l intrebe cum este el anticomunist luand parte unui escroc toerionar ajuns procuror general !!!!

# EUIS date 11 April 2019 19:46 +2

Chair si acum,dupe 30 de ani de la “Revolutie “ ar trebui sa facem ceea ce au facut RFG-ul:publicrarea tuturor dosarelor de informatori,si ale victimelor fostei Securitati: pe internet. Sa terminam odata cu acest subiect...

# La famiglia date 14 April 2019 15:55 0

Tătye nyamurile-s băgatye ......... https://www.clujust.ro/fiica-lui-augustin-lazar-vrea-sa-urce-de-la-parchetul-local-direct-la-parchetul-curtii-de-apel-cluj/

# MESTERUL date 14 April 2019 22:10 0

:lol: LUI LAZAR NU I-ATI GASIT NOTELE DATE PT. CA ACESTA A RAMAS IN RETEA SI DUPA REVOLUTIE SI E POSIBIL SA FIE SI ACUM.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 23.04.2024 – „Baronul Lamborghini” risca sa fie arestat 30 de zile. Propunere pentru reorganizarea parchetelor (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva