30 iunie 2022

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

AVOCATII RUP COTETUL – Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor din Romania cere CSM sa explice de ce vrea sa inchida portalul de jurisprudenta ROLII: “Blocarea activitatii prin decizie unilaterala a CSM ar reprezenta un regres enorm in ce priveste standardul de transparenta a activitatii judiciare si in ce priveste colaborarea loiala a profesiilor juridice, dar si o intoarcere la existenta unui monopol si a arbitrariului asupra activitatii de publicare a hotararilor judecatoresti”

Scris de: George TARATA | pdf | print

28 ianuarie 2022 19:27
Vizualizari: 4208

Lumea Justitiei a avut din nou dreptate cand a anuntat in premiera ca decizia CSM de a declansa demersurile de inchidere a portalului de jurisprudenta rolii.ro, pentru a-l inlocui cu propria platforma - rejust.ro, a provocat revolta in randul avocatilor (click aici pentru a citi). Confirmarea dezvalurilor facute de Luju a venit vineri seara, 28 ianuarie 2022, cand avocatii au somat CSM sa prezinte public motivele pentru care doreste sa inchida ROLII, decizie luata in urma cu cateva zile de o Comisie de lucru a CSM condusa de judecatoarea Nicoleta Margareta Tint si sustinuta de seful CSM Bogdan Mateescu, dar cu opinia contrara a judecatoarelor Gabriela Baltag si Evelina Oprina (click aici pentru a citi).


 

Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor (ADSA), prin intermediul unui comunicat de presa semnat de vicepresedinta organizatiei, avocata Silvana Racoviceanu (foto), cere Consiliului Superior al Magistraturii (zis si Cotetul Superior al Magistraturii din cauza scandalurilor permanente din institutie) sa comunice, pe langa motivele care au stat la baza propunerii de dizolvare a ROLII, daca exista sau nu intentia de a sista furnizarea continutului hotararilor judecatoresti catre platforma rolii.ro. Amintind ca proiectul ROLII a fost dezvoltat cu sprijin financiar din partea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR) si Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania (UNNPR), fondatori alaturi de CSM ai Fundatiei ROLII, ADSA avertizeaza ca blocarea activitatii rolii.ro prin decizia unilaterala a CSM reprezinta un regres enorm in ce priveste standardul de transparenta a activitatii judiciare in Romania si in ce priveste colaborarea loiala a profesiilor juridice. De asemenea, ADSA atrage atentia ca blocarea rolii.ro nu inseamna decat intoarcerea la existenta unui monopol si a unui arbitrariu asupra activitatii de publicare a hotararilor judecatoresti.

Nu in ultimul rand, ADSA ridica o problema cat se poate de legitima, pusa in discutie si de Lumea Justitiei in momentul in care am anuntat in exclusivitate ca CSM vrea sa omoare ROLII. Si anume: de ce rolii.ro nu poate exista impreuna cu platforma de jurisprundenta dezvoltata de CSM, rejust.ro?

 

Prezentam comunicatul ADSA:

 

Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor din Romania solicita Consiliului Superior al Magistraturii publicarea motivelor ce stau la baza propunerii de dizolvare a Fundatiei Institutul Roman pentru Informatii Juridice – ROMANIAN LEGAL INFORMATION INSTITUTE ROLII, detinatoarea portalului ROLII (Indexul Jurisprudentei Nationale).

Solicitam totodata comunicarea publica a existentei sau inexistentei intentiei de a sista furnizarea continutului hotararilor judecatoresti anonimizate in cadrul platformei ROLII pentru viitor, in cadrul programului comun agreat si realizat cu sprijinul investitiilor financiare ale Uniunii Nationale a Barourilor din Romania si Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania.

Reamintim faptul ca platforma RoLII reprezinta un portal national de jurisprudenta, realizata ca un proiect comun de real succes al tuturor profesiilor juridice, care si-au subordonat eforturile promovarii in mod real a transparentei in justitie, in special in componenta sa referitoare la accesul liber, neingradit si general la jurisprudenta instantelor judecatoresti. Nu in ultimul rand, reamintim faptul ca functionarea sa, de la debut pana in prezent, a fost realizata prin colaborarea institutionala a principalelor profesii juridice si cu aportul financiar al acestora.

Portalul ROLII a fost lansat in anul 2015, cand Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, alaturi de organele de conducere ale celorlalte profesii juridice s-a implicat ca urmare a invitatiei si apelului Consiliului Superior al Magistraturii, raspunzand cu succes conditionarilor din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare. in acest mod, s-a consolidat efortul institutional al Romaniei in privinta constatarilor si cerintelor din rapoartele anuale.

'Publicarea jurisprudentei este o conditie prealabila pentru a asigura coerenta. Daca hotararile judecatoresti sunt usor accesibile, instantele pot face referire la acestea si le pot urma. Acest lucru poate fi si in folosul avocatilor, administratiilor si intreprinderilor. Prin urmare, publicarea intregii jurisprudente este o etapa esentiala in procesul de unificare a jurisprudentei, precum si un pas inainte in directia imbunatatirii raspunderii.' [Bruxelles, 28.1.2015 SWD(2015) 8 final].

Colaborarea dintre cele doua institutii – Consiliul Superior al Magistraturii si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – in cadrul unei structuri independente, Fundatia RoLII, a fost salutata ca un real succes de cooperare interinstitutionala a profesiilor juridice de catre Comisia Europeana. [de ex. Bruxelles, 22.1.2014 SWD(2014) 37 final sau Bruxelles, 14.2.2017 SWD(2017) 25 final/2]

Coeziunea institutionala, ca membri fondatori, dintre UNBR, CSM, UNNPR constituie o garantie a parteneriatului in actul de justitie si a continuitatii procesului de publicare a hotararilor judecatoresti, prin interventia ferma de pana acum in asigurarea aportului financiar necesar pentru depasirea dificultatilor tehnice sau financiare in activitatea portalului.

Portalul ROLII a functionat neintrerupt din decembrie 2015, ajungand un instrument de lucru esential in activitatea de zi cu zi a avocatilor, cu un numar impresionant de aproape 15 milioane de hotarari judecatoresti publicate in forma lor integrala si cu respectarea legislatiei privind protectia datelor personale. Chiar si interventia unor noi rigori impuse de legislatie in vederea protectiei datelor personale poate constitui o tema de remediere / implementare a actualului sistem, functional, inca, in prezent.

In prezent rolul RoLII in promovarea accesului liber, general, gratuit si anonim la jurisprudenta romaneasca este de necontestat. Portalul reprezinta de ani de zile un real instrument pentru unificarea practicii judiciare, fiind util atat cetatenilor, dar si tuturor categoriilor de profesionisti implicati in domeniul justiţiei.

Prin chiar actul fondator, membri RoLII si-au asumat Declaratia de la Montreal pentru accesul liber la informatia juridica (2002) – amendata la intalnirile din Sydney (2003), Paris (2004) si Montreal (2007).

Principiile acestei declaratii sunt clare si fara echivoc iar angajamentul institutiilor din sistemul judiciar fondatoare la aceste valori este ceea ce face din RoLII un proiect colectiv de succes:

1. Informatiile juridice publice din toate tarile si institutiile internationale sunt parte a patrimoniului public al umanitatii. Maximizarea accesului la aceste informatii promoveaza justitia si respectarea legii;

2. Informatiile juridice publice reprezinta o proprietate digitala comuna si trebuie sa fie accesibila gratuit tuturor printr-un efort non-profit;

3. Aceste organizatii (institute) au dreptul de a publica informatiile juridice iar entitatile publice care creeaza sau gestioneaza aceasta informatie trebuie sa acorde acces si dreptul de republicare al oricaror alte parti.

Ca si alte institute de informare publica (LII) similare din lume [Franta, Elvetia, Marea Britanie, Canada, Cipru sa.) RoLII este organizatie non-profit al carei succes depinde de implicarea tuturor institutiilor fondatoare si membre (CSM, UNBR, INPPA, INM, UNEJ, UNNR, INNR, UNPIR, CNARNN – INFONOT), activitatea sa profitand atat membrilor profesiilor juridice cat si publicului larg si societatii in ansamblu.

Existenta altor mecanisme de informare si de publicare a jurisprudentei (portal.just.ro, scj.ro, rejust.ro) este salutara si complementara rolului RoLII – de entitate terta independenta care sa garanteze promovarea accesului liber, general, gratuit si anonim la informatia juridica publica.

Blocarea activitatii acestei organizatii prin decizie unilaterala a unuia dintre membrii fondatori, Consiliul Superior al Magistraturii, ar reprezenta un regres enorm in ce priveste standardul de transparenta a activitatii judiciare in Romania si in ce priveste colaborarea loiala a profesiilor juridice, dar si o intoarcere la existenta unui monopol si a arbitrariului asupra activitatii de publicare a hotararilor judecatoresti.

Solicitam public o justificare din punct de vedere obiectiv sau tehnic privind incompatibilitatea dintre activitatea RoLII si alte proiecte similare anuntate de CSM sau de oricare dintre membri fondatori, care de altfel trebuie salutate, precum si o justificare a alegerii de a dezvolta un program in afara colaborarii institutionale care a existat, cu scopul blocarii activitatii portalului ROLII sau a transformarii lui intr-un instrument ineficient.

Asa cum RoLII, ca organizatie nonprofit, a aparut ca o expresie a dialogului profesiilor juridice pentru raspunde nevoii de transparenta in sistemul judiciar, tot dialogul trebuie sa fie cel care trebuie sa duca la identificarea cailor de intarire a acestei organizatii sau la imbunatatirea activitatii ei daca este cazul, dar nicidecum la incetarea activitatii ei.

VICEPRESEDINTE
Av. Silvana Racoviceanu”

Comentarii

# MN date 29 ianuarie 2022 09:45 +24

Sunt uni dintre ei care parca nici nu ar fi magistrati si au obligatia sacra de a imparti dreptatea si nu invers. Eu cred ca aceste persoane magistrati sunt gresit genetic, cred ca ei nu trebuiau sa se nasca astia s niste monstri cu chip de om. Cu siguranta au ceva de ascuns de se insista cu inchiderea Rolii, s-au are ceva personal cu domnu Neacsu asta cu siguranta

# maxtor date 29 ianuarie 2022 14:54 +36

aleluia si amin! existenta fundatie "rolii" si faptelor sale(expunerea spre publicare),fundatzie a csm(?!)presupune BANDITISMUL DE STAT,este o mizerie greu de descris in cateva cuvinte aici, pornita la instigarea regatului olandez.intr-un proces,in orice proces partea publica e doar ceea ce se afirma in SEDINTA PUBLICA SOLEMNA restul are cel putin caracter discret fatza de ne-avenitzi(!) daca nu chiar caracter secret(vezi tentativa de ascundere a infamiei comisa-cica "date anonimizate"-pai fara referinta expresa la Persoana in cauza tot ce este publicat de rolii par a fi extrase meshteshugite din dosare de politie politica/politie secreta,acte de shantaj,vezi practica de pana acum asupra persoanelor cu "dosar" fabricat de fostele/actualele servicii secrete/"servicii discrete").ca sa fie clar:rolii trebuie distrusa!(si portal-justitie.ro, portal.just.ro, etc trebuie ciufulite serios).

# maxtor date 29 ianuarie 2022 15:00 +14

dar cui se adreseaza maxtor?celor care se exprima "liber si ne-cenzurat" dupa ce se INREGISTREZA,se inregimenteaza in "retzele sociale"-celor care continua sa ignore cenzura asupra careia isi dau girul in fiecare nou moment!(cu putza in coor si cu sufletu in Rai nu merge,stie pana si toanta de roberta anastase,printre altii).atentie:sunteti momiti,inselati,participati fara a va da macar seama-in asta consta "ingineria sociala" a fb,wzzup,etc,etc,etc.si pesta aia vine si rolii-ca sa nu piarda okazia!(sau transformati totul intr-un gigantic Monitorul Oficial perfect opozabil).

# Cand ma doare brusc in ROLII. date 29 ianuarie 2022 21:49 -5

Ce este si ce rol are ROLII? Ce va fi si ce rol va avea ROJUST? Una dintre putinele probleme reale ce nu poate fi rezolvata facil de un specialist asociat domeniului ingineriei sociale este, pe langa cultura practica a ceva comestibil si produsul de copii, este treaba asta cu ROLII. In rest, toate cele bune e bune toate cele dupa o vreme. Nu ar fi bine sa impacam si capra si varza si sa ii zicem : ROSICTIR??!? Intreb pentru un prieten.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 29.06.2022 – Scutea ne cearta

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva