22 May 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Luju

CALVARUL ELENEI UDREA – Avocata Silvia Uscov a sesizat Avocatul Poporului, acuzand un abuz impotriva Elenei Udrea: „I se refuza permisiunea de iesire din penitenciar pentru a petrece timp alaturi de fiica ei... Legea permite recompense pentru condamnati... Pentru regimul de executare al Elenei Udrea sunt permise pana la 30 zile/an, respectiv 10 zile acordate odata... A participat la oricate activitati a avut posibilitatea... Nu e vorba doar despre Udrea, ci si despre un copil”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

4 September 2023 13:45
Vizualizari: 3048

Avocata Silvia Uscov (foto dreapta) a anuntat duminica, 3 septembrie 2023, ca a trimis memoriu catre Avocatul Poporului Renate Weber in legatura cu abuzul la care este supus fostul ministru al Dezvoltarii Elena Udrea (foto stanga), prin refuzul constant al Administratiei Nationale a Penitenciarelor de a-i acorda permisiunea de iesire din inchisoare, pentru a petrece timp alaturi de fiica ei, care in aceasta luna implineste cinci ani.



Atat Uscov, cat si Udrea au semnalat caracterul aberant al acestei interdictii, cata vreme legea permite oferirea unor recompense condamnatilor cu un comportament corespunzator. Or, fostul ministru este de mult in aceasta situatie, aflandu-se deja in al doilea an in care cere acordarea permisiunii de iesire din penitenciar.

Situatia este cu atat mai grava, cu cat ea nu o afecteaza doar pe Elena Udrea. Mai exact, Penitenciarul Targsor este plin de femei care au acasa copii minori, lipsiti de dragostea materna. Iar cazurile cele mai dramatice sunt cele ale mamelor incarcerate pentru ca au furat tocmai produse necesare ingrijirii copiilor (scutece, lapte praf etc.). Or, atat Parlamentul European, cat si Consiliul Europei au recomandat in repetate randuri ca mamele de copii minori sa primeasca pedepse cu suspendare, nu cu executare.

In acelasi context, avocata Silvia Uscov a anuntat ca va formula plangeri atat impotriva ANP, cat si impotriva Ministerului Justitiei. Totodata, avocata a atras atentia ca nu construirea de noi penitenciare este solutia (o asemenea masura nefacand altceva decat sa majoreze cheltuielile statului cu detinutii), ci incurajarea aplicarii de pedepse neprivative de libertate, precum si deplasarea accentului de pe latura punitiva a condamnarii catre cea educativa.


Iata postarea de pe Facebook a Elenei Udrea:


Este al doilea an in care solicit sa mi se acorde permisie macar de 24 de ore pentru a fi acasa de ziua de nastere a fetitei mele, care luna aceasta implineste 5 anisori, dar mi se refuza acest drept.

Desi legea prevede posibilitatea ca detinutii sa mearga acasa pentru 10-30 de zile anual, tocmai pentru ca mentinerea legaturii cu familia s-a dovedit esentiala in reabilitarea celor care executa o pedeapsa cu inchisoarea, in practica aceasta posibilitate este aproape inexistenta.

Conducerile penitenciarelor, pornind chiar de la varful ANP, din incompetenta sau comoditate, refuza sa acorde aceste permisii, iar avocatul poporului Renate Weber se face ca nu vede cum legea este incalcata si nu se respecta dreptul legal la permisii! Situatia este cu atat mai grava la Targsor, singurul penitenciar de femei, unde detinutele sunt majoritar mame de copii minori, care au cea mai mare nevoie de prezenta mamei acasa, chiar si doar pentru cateva zile.

Asa cum au demonstrat nenumarate studii internationale, acesti copii sunt traumatizati pentru tot restul vietii si extrem de vulnerabili la riscurile societatii de azi, devenind mult mai usor si intr-un procent mult mai mare decat ceilalti copii victime ale abandonului scolar, ale traficului de minori, ale traficului de droguri si sunt mult mai predispusi la a savarsi ei insisi infractiuni.

Avand in vedere interesul superior al copilului fata de oricare alt interes, al statului sau al societatii, toate institutiile si organismele internationale recomanda ca in cazul mamelor de copii minori sa se aplice cu precadere pedepse neprivative de libertate.

De aceea, tinand cont de nenumaratele recomandari si documente ale institutiilor UE, statele europene au legislatie speciala si practici in ceea ce priveste pedepsirea mamelor, puscaria fiind ultima solutie si doar pentru cazuri de pericol social grav.

La noi, nu doar ca nu ii pasa nimanui de aceste recomandari, nu doar ca mamele ajung in puscarie pentru orice fapta, oricat de putin grava, dar primesc si pedepse foarte mari, iar la eliberarea conditionata faptul ca aceste femei au acasa 1, 3, 7, 10 copii nu intereseaza pe nimeni, judecatorii nefacand nicio diferenta intre un criminal si o mama cu 7 copii, condamnata pentru furturi din magazine sau falsuri.

Mai mult, nici macar aceasta amarata de posibilitate de a merge acasa la copii si familie pentru cateva zile, care exista deja in lege, nu este aplicata. Suntem in luna septembrie, luna in care copiii incep scoala. Multi dintre cei cu mamele in puscarii merg pentru prima data la gradinita, la scoala sau in prima zi de liceu.

Desi ar putea sa aiba mamele alaturi, ei sunt obligati sa fie singuri intr-un moment atat de important in viata lor pentru ca nimanui nu-i pasa de ceea ce se intampla cu acesti copii, asa cum nimanui nu-i pasa de copiii Romaniei in general! Si atunci de ce sa ne miram ca se drogheaza si se prostitueaza de la 14 ani?

P.S. Stiu ca pana nu ajungi sa te confrunti personal cu o problema este mai greu sa o intelegi, asa ca fac urmatoarea precizare: de multe ori, mamele care au incalcat legea au facut-o tocmai pentru copiii lor. La Targsor sunt mame condamnate pentru ca au furat scutece si lapte praf din supermarket, spre exemplu.


Redam mesajul de pe Facebook al Silviei Uscov:


Am sesizat Avocatul Poporului cu privire la situatia dnei Elena Udrea, respectiv faptul ca i se refuza acordarea permisiunii de iesire din penitenciar pentru a petrece timp alaturi de fiica acesteia, care pe 20 septembrie implineste 5 ani. Si voi formula plangere si impotriva ANP si MJ.

Legea permite acordarea unor recompense pentru condamnati in vederea stimularii unei conduite bune a acestora si pentru reabilitare. Acestea pot fi pachete, vizite, convorbiri on-line, permisiunea de iesire din penitenciar. Pentru regimul de executare al Elenei Udrea, sunt permise pana la 30 de zile pe an, respectiv 10 zile acordate odata.

Recompensele se acorda pe baza unor credite acumulate pentru diverse activitati gospodaresti, educative sau moral-religioase. Elena Udrea a participat la oricate activitati a avut posibilitatea: de la cules de mere pana la recitat de poezii de Alecsandri si scris caligrafic Imnul Romaniei (care, pentru o persoana cu studii superioare, fost avocat, nu stiu cum il ajuta in concret la reabilitare...).

A strans mai multe credite decat erau necesare pentru acordarea permisiunii de iesire din penitenciar si i s-a refuzat acordarea acestei recompense. Pentru ca nu sunt foarte multe activitati organizate pentru a strange numarul suficient de credite (o alta problema nu e doar calitatea activitatilor, ci si numarul lor insuficient, iar decizia Directorului ANP din 2021, de a solicita si mai multe credite pentru diverse recompense si de a impune si alte reguli, ingreuneaza si mai mult situatia), a preferat sa renunte la acordarea oricarei recompense ca sa poata sa le cumuleze lunar (exista aceasta posibilitate) si sa i se acorde cand va intruni numarul necesar, dar Comisia a stabilit sa ii aloce acele credite pentru alte recompense, reluand de la 0 adunarea lor.

Nu e vorba doar despre Elena Udrea, ci si despre un copil.

In timp ce exista instrumente la nivel european (rezolutii ale Parlamentului European) si strategii ale Consiliului European pana in 2024, care recomanda statelor sa adopte pedepse alternative celor cu inchisoarea pentru mamele cu copii de varsta mica, in timp ce state vest-europene au deja legislatie care permite parintilor ce au in intretinere copii de pana in 7 sau 10 ani sa execute altfel decat in sistemul penitenciar pedepsele, la noi nici macar o permisiune de iesire din penitenciar nu se acorda.

Apoi ne miram si facem dezbateri pe gradul mare de recidiva sau pe infractiunile savarsite de minori. Romania este o tara inapoiata din acest punct de vedere, tributara unei gandiri ca sanctiunea penala este doar o forma de pedeapsa, nu si o forma de a educa persoana. Educatia se face inclusiv fata de persoana condamnata care trebuie sa mentina relatii cu familia, cat si cu copiii minori care nu trebuie sa se simta ei insisi pedepsiti.

Poate intereseaza pe prea putini aceste aspecte, dar ganditi-va ca cei condamnati revin peste cativa ani in societate, indiferent de fapta pe care au comis-o. Poate intereseaza si mai putin pentru ca celor mai multi dintre cei aflati in penitenciare le este teama sa povesteasca, deoarece se gandesc ca ar putea sa existe probleme atunci cand ar fi eligibili pentru liberarea conditionata.

Poate totusi va intereseaza sa vorbim despre bani macar. Ati facut un calcul cat costa un detinut pe zi (si apoi ganditi-va ca ar fi diminuat calculul daca s-ar mai acorda cate o astfel de recompensa cu iesirea din penitenciar prin rotatie)?

Din presa (articol din 2021) am aflat ca suma alocata de la buget pentru un detinut pe zi (costul total, adica inclusiv cu paza) era de 232 lei (acum poate fi mai mare).

Conform statisticii ANP pe iulie 2023, aveam 23.590 persoane incarcerate.

Inmultim 23.590 cu 232 lei si ne da suma de peste 1 mil EUR alocati de la buget PE ZI pentru intretinerea tuturor persoanelor incarcerate. Repet: 1 mil EUR pe zi (vreo 5,5 mil lei)!

Haideti sa inmultim cu 365 zile acum si va las pe voi sa faceti calculul.

Si apoi aud Guvernul cum Romania vrea sa mai construiasca penitenciare, adica sa mareasca aceste costuri, in conditiile in care alte state le desfiinteaza.

Toate aceste lucruri la care nu ne gandim pentru ca nu ni se par importante, pentru ca e vorba despre condamnati, ne costa pe toti. Si nu doar generatia noastra, ci si a copiilor vostri.

V-am oferit argumente pe toate palierele, de la morale pana la bani. Voi decideti in ce societate vrem sa traim.

P.S. Pentru cei interesati, studiati macar:

- Rezolutia Parlamentului European din 13 martie 2008 privind situatia speciala a femeilor in inchisoare si impactul incarcerarii parintilor asupra vietii sociale si de familie;

- Concluziile Consiliului privind masuri alternative detentiei: utilizarea sanctiunilor si masurilor neprivative de libertate in domeniul justitiei penale (2019/C 422/06)”.

Comentarii

# DODI date 4 September 2023 16:08 +12

Este regretabil că se aplică acest ”regim” nu unui deținut (indiferent cine este el) ci faptul că astfel se încearcă o ”răzbunare” a sistemului pentru beneficiara vremelnică a aceluiași sistem. Este regretabil faptul că același ”regim” (care se aplică multor deținuți) are ecou în presă doar dacă numele ”vinde” această știre. Mai este mult până departe, respectiv până când lucrătorii din penitenciare se vor dezbăra de școala sovietică și îi vor trata pe deținuți ca pe niște oameni care au nu doar obligații, ci, mai ales, și cu niște drepturi.

# Adriana date 4 September 2023 19:48 +2

După ce treci prin calvarul unui dosar penal, după ce vezi ca justiţia de multe ori înseamnă copy-paste la alte hotărâri, după ce primeşti o condamnare de la judecători care au avut 8 min la dispozitie să studieze dosarul care pentru tine înseamnă întreaga ta viaţă, ajungi în închisoare mai mult ne-om decat om. Si, ca si cum nu a fost suficientă suferinţa ta şi a familiei din timpul judecăţii, acum pedeapsa înseamnă nu doar privare de libertate ci privare de viaţă: nu ai voie să suni acasă (doar de 3 ori intr-o săptămână), nu ai voie să primeşti vizite prea des, nu ai dreptul la îngrijiri medicale, nu ai voie să socializezi cu nimeni, nu ai voie să vorbeşti ci doar să saluţi şi să respecţi pe cei care te ”păzesc” pentru că, desigur tu esti un pericol public....Să nu avem impresia că am evoluat cumva - suntem tot în Evul Mediu, de la condiții, comportament, lipsă de educație...un sistem arhaic și comunist care sub pretextul ”binele societății” degradează și umilește omul.

# maxtor date 4 September 2023 21:41 0

pentru ca au furat tocmai produse necesare ingrijirii copiilor (scutece, lapte praf,fabrici si uzine) -sa dea Klaunus un Decret (copiii respectivi s-ar numi "decretei", totusi)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.05.2024 – Minune mare: Bosoc a dat pronuntare!

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva