5 august 2021

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CENZURA FACEBOOK A DEVENIT INFIORATOARE – Publicistul Valerian Stan a dat in judecata Facebook, cerand daune morale de 45.000 euro dupa ce reteaua i-a sters abuziv o postare unde-l critica pe maresalul Ion Antonescu: „Nu l-am laudat. Are responsabilitati serioase in istoria Romaniei... Consiliul de supraveghere al Facebook, in cauza unui utilizator din SUA referitoare la ministrul propagandei naziste Joseph Goebbels, a anulat o decizie comparabila cu cea prin care paratul mi-a eliminat postarea”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

20 iulie 2021 14:13
Vizualizari: 4346

Pas cu pas, instantele romanesti au ocazia sa disciplineze unul dintre gigantii Internetului la nivel mondial, care tocmai din cauza pozitiei dominante pe care o detine in nisa lui, ia masuri arbitrare in materie de libertate de exprimare. Ne referim la reteaua sociala Facebook, care a fost data in judecata recent din cauza ca a sters abuziv o postare a unui utilizator.



Cel care a actionat Facebook in judecata la Tribunalul Bucuresti, cerandu-i daune morale de 45.000 de euro (echivalentul a 220.500 de lei) este Valerian Stan (foto), activist pentru drepturile omului si editorialist al site-ului Activenews.ro. Publicistul i se plange instantei de faptul ca reteaua sociala i-a eliminat pe nedrept o postare in care nu il lauda, ci – dimpotriva – il critica pe maresalul Ion Antonescu pentru deciziile acestuia care au condus Armata Romana la dezastrul din Al Doilea Razboi Mondial. Mentionam ca Valerian Stan insusi este ofiter (capitan) in rezerva al Armatei Romane, deci nu il putem banui ca nu ar cunoaste istorie militara. De asemenea, Valerian Stan a fondat in 1990 Actiunea „Pentru dreptate militara” (ADM), ce urmarea democratizarea Armatei proaspat iesite din comunism.

Iar situatia este cu atat mai scandaloasa, subliniaza Stan, cu cat chiar Consiliul de Supraveghere (Oversight Board) al Facebook a pronuntat, la 11 iulie 2021, o decizie prin care a anulat sanctiunea primita de catre un utilizator al retelei sociale. Mai exact, internautul din SUA postase un citat din Joseph Goebbels (ministrul Propagandei din Germania nazista), ca sa faca astfel o comparatie intre regimul lui Adolf Hitler si mandatul presedintelui american Donald Trump. Deci fara vreo intentie de a-l lauda pe Goebbels, a subliniat Consiliul de Supraveghere al Facebook. (Gasiti la final intreaga decizie.)

Inainte sa va aratam argumentele editorialistului de la Activenews, mentionam ca tot in acest an, in luna martie, judecatoarea Raluca Cristina Mihaila de la Judecatoria Ploiesti a obligat Facebook sa dezvaluie identitatea persoanelor care administrau o pagina pe care erau postate insulte la adresa unui fost primar si a sotiei sale, edil in functie al aceleiasi localitati (click aici pentru a citi).


Dupa cum spuneam, iata principalul pasaj din actiunea lui Valerian Stan:


Solicit ca prin hotararea ce veti pronunta:

1.- sa constatati incalcarea de catre paratul Facebook Ireland Ltd, operator in Europa al Facebook, Inc. a drepturilor subsemnatului protejate prin Pactul international privind drepturile civile si politice (astfel cum vom arata), respectiv prin Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, precum si a libertatii de exprimare protejate inclusiv prin Pactul international privind drepturile civile si politice (art 19 si 20); sa recunoasteti dreptul subsemnatului de a-mi face publica creatia pe reteaua Facebok;

2.- si sa obligati paratul Facebook Ireland Ltd la plata catre subsemnatul a sumei de 45.000 Euro (echivalentul la data prezentei a 220.500 RON) cu titlu despagubiri pentru daune morale cauzate prin eliminarea scrierii mele publicistice si prin restrictionarea accesului meu la reteaua de socializare Facebook pentru 8 zile.

Motive

I. In fapt

1. La o data anterioara anului 2019, intre subsemnatul si paratul Facebook Ireland Ltd a survenit o conventie constand in oferta de servicii facuta publica de catre paratul Facebook Ireland Ltd, respectiv de acceptarea acesteia de catre subsemnatul. Astfel, cum se vede din Anexa 1 (extras de pe pagina de Facebook a paratului - punctul 1, paragraful 3) oferta de servicii a acestuia a constat si consta inclusiv in distribuirea continutului adaugat de utilizator in profilul propriu. Din aceeasi Anexa 1 si din acelasi extras, punctul 2.1, rezulta ca subsemnatul, pentru a-i fi inregistrat contul personal pe platforma Facebook, si pentru ca de pe acesta sa pot distribui continut, m-am angajat inclusiv sa respect Standardele comunitatii acestei retele de socializare.

2. Potrivit propriilor statistici, paratul are incheiate la nivel global circa 2 miliarde de conventii, conventii care ii aduc anual venituri nete de ordinul zecilor de miliarde de dolari. In conformitate de asemenea cu prezentarea pe care paratul si-o face public siesi, aceste venituri provin din platile pe care companiile si organizatiile le fac catre acesta pentru a afisa utilizatorilor reclame pentru serviciile si produsele lor. In acest scop, mai precizeaza paratul, datele cu caracter personal ale utilizatorilor sunt folosite pentru ca acesta sa poata stabili ce reclame sa le afiseze in mod specific fiecarui utilizator.

3. La data de 3 iunie 2021, subsemnatul am adaugat un continut pe pagina proprie de Facebook, postare prin care sustineam cu argumente istorice ca este gresit ca Maresalul Ion Antonescu sa fie considerat erou national, astfel cum el este considerat uneori inclusiv prin opinii exprimate pe Internet (la cuprinsul postarii din 3 iunie 2021 voi reveni mai jos). La data de 14 iunie 2021, paratul Facebook Ireland Ltd m-a sanctionat cu eliminarea postarii si cu interdictia de a mai posta sau comenta timp de 7 zile motivand ca „6 dintre postarile tale nu au respectat Standardele comunitatii noastre” (depun ca Anexa 2 notificarea paratului din 14 iunie 2021). Sanctiunile precizate au fost in mod vadit injuste si discretionare, fiind aplicate prin incalcarea de catre parat inclusiv a propriilor proceduri si „standarde comunitare”. Subsemnatul am motive sa presupun ca sanctiunile dictate impotriva mea, atat de vadit injuste si discretionare, s-au datorat in realitate mai multor texte anterioare prin care am exprimat opinia ca responsabilii Facebook practica o cenzura motivata politic impotriva utilizatorilor cu o influenta mai mare in spatiul virtual si care impartasesc convingeri pe care ei le considera „conservatoare”. Cu privire la incalcarile procedurilor si standardelor proprii de catre paratul, arat in principal:

3.1-nu mi-a fost precizat care anume “standard comunitar” a fost incalcat, concret, prin postarea mea din 3 iunie 2021 (eliminata la 14 iunie 2021); aceasta neregula procedurala reiese din cuprinsul notificarii din 14 iunie 2021 (Anexa 3), care cu privire la postarea eliminata la 14 iunie 2021 nu indica „standardul comunitar”, spre deosebire de celelalte postari pe care, cum se poate observa, paratul le invoca in cuprinsul aceleiasi notificari pentru a-si motiva sanctiunea dictata; aceasta neregula procedurala a constituit unul din motivele din care Consiliul de supraveghere al Facebook – Oversight Board – a anulat o decizie anterioara a Facebook de a elimina o postare comparabila cu cea din prezenta cauza a unui utilizator din Statele Unite ale Americii referitoare la ministrul propagandei naziste Joseph Goebbels (a se vedea Decizia Consiliului de supraveghere in cauza 2020-005-FB-UA din 28 ianuarie 2021, pagina 3, paragraful 1; ca Anexa 4 depun Decizia mentionata in limba engleza); precizam ca, in cauza amintita, Consiliul de supraveghere a anulat decizia paratului de eliminare a unei postari avand chiar si numai presupunerea („se pare ca”) ca utilizatorului nu i-a fost precizat ce standard comunitar a incalcat, in timp ce in cazul meu fac instantei de judecata dovada ca aceasta incalcare a procedurilor proprii de catre parat a avut loc cu certitudine (ca Anexa 5 depun inscrisuri emanand de la paratul insusi)

3.2-motivarea sanctiunii dictate impotriva mea pretinzand ca 6 dintre postarile mele nu ar fi respectat „standardele comunitatii” paratului este netemeinica in sensul in care din cele 6 pretinse postari:

3.2.2-pentru cea din 3 iunie 2021 paratul nu a indicat care anume standard al comunitatii, in concret, nu a fost respectat

3.2.3-paratul pretinde fara a proba in vreun fel ca in data de 16 august 2020 subsemnatul as fi avut 3 postari care nu au respectat standardele comunitatii “privind nuditatea si activitatile sexuale” (a se vedea Anexa 2, notificarea paratului din 14 iunie 2021); or la data respectiva a existat o singura astfel de postare (si nu 3), constand in prezentare unei fotografii a actualului cancelar german, doamna Angela Merkel, pe plaja romana a Marii Negre, in perioada regimului comunist din Romania.

Prin urmare, din cele 6 postari invocate pentru motivarea sanctiunii pot fi retinute numai 3, adica jumatate din cele 6 pretinse de parat (postarile din 14 ianuarie 2021, din 17 noiembrie 2020, respectiv numai una in 16 august 2020, astfel cum acestea se regasesc tot in cuprinsul Anexei 2, notificarea paratului din 14 iunie 2021)

3.3-astfel cum am aratat mai sus, paratul m-a notificat cu privire la o sanctiune cu 7 zile de interdictie a postarii si comentariilor, insa in realitate aceasta interdictie mi-a fost impusa timp de 8 zile; probez cele sustinute in principal cu Anexa 6, constand in notificarea paratului din 17 iunie 2021, in care mi s-a precizat ca nu pot posta si comenta timp de 4 zile, respectiv cu notificarea paratului din 18 iunie 2021, in care mi s-a precizat ca nu pot posta si comenta tot pentru o perioada de 4 zile; in consecinta subsemnatul am putut posta si comenta numai dupa 8 zile de interdictie, si nu dupa 7 zile.

Din cele de mai sus rezulta fara putinta de tagada ca sanctiunea dictata de parat a fost netemeinica, a incalcat propriile proceduri si standarde, si ca obligarea paratului la repararea prejudiciului moral in cuantumul aratat se impune cu necesitate. Prin conduita sa abuziva, paratul a incalcat conventia incheiata intre noi in conditiile pe care le-am aratat, mi-a incalcat dreptul de autor asupra “scrierii publicistice” (in intelesul art 7 lit a) din Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe nr 8/1996) constand in textul postarii din 3 iunie 2021. In acelasi sens, prin eliminarea abuziva a postarii mele, paratul mi-a incalcat “dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica” (art 10 lit a) din Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe nr 8/1996). Paratul mi-a incalcat de asemenea si libertatea de exprimare, protejata, astfel cum am aratat deja, inclusiv prin Pactul international privind drepturile civile si politice (art 19 si 20) – tratat international la care Romania este parte si pe care Consiliul de supraveghere insusi si-a intemeiat Decizia in cauza 2020-005-FB-UA din 28 ianuarie 2021, Decizie care a anulat decizia Facebook de a elimina o postare comparabila cu cea din prezenta cauza (a se vedea Decizia, pagina 6, paragraful 4). Cu privire la despagubirile pentru daune morale, arat ca desconsiderarea grosolana de catre reprezentantii paratului a drepturilor si libertatilor mele mi-a lezat demnitatea umana, prin starea de disconfort psihic, de umilire si de frustare. Prejudiciul astfel cauzat se impune a fi reparat – iar pentru dovedirea acestuia nu este necesara administrarea, realmente dificila a altor probe, deoarece, in caz contrar, sarcina subsemnatului de a-l proba ar constitui o sarcina disproportionata si nerezonabila, astfel cum s-a statuat deja prin jurisprudenta instantelor nationale, dar si a Curtii europene a drepturilor omului (Decizia cu privire la admisibilitate nr 11774/04 in cauza Manuela Stefanescu impotriva Romaniei, paragr 43).

4. In consecinta, cele mai sus aratate, in special considerentele de la punctul 3.1 din prezenta, constituie suficiente si temeinice motive pentru obligarea paratului Facebook Ireland Ltd la repararea prejudiciului pe care mi l-a cauzat, prin tragerea acestuia la raspundere delictuala civila. Iar aceasta independent de eventuala aparare pe care paratul ar incerca sa si-o faca cu privire la cuprinsul in sine al postarii mele din 3 iunie 2021, eliminate abuziv, cum deja am aratat, la 14 iunie 2021. Sub acest aspect arat cu titlu de exemplu urmatoarele:

4.1-prin postarea eliminata injust si discretionar de catre paratul Facebook Ireland Ltd (postare pe care o voi reda la acest punct) am sustinut cu argumente istorice ca este gresit ca Maresalul Ion Antonescu sa fie considerat erou national, astfel cum el este considerat uneori inclusiv prin opinii exprimate pe Internet. Am argumentat inclusiv cu opinia exprimata de Regele Mihai, care, desi l-a perceput in mod direct pe fostul Maresal ca pe un patriot, ca pe un om care isi iubea tara, preciza, in totala cunostinta de cauza de asemenea, ca acesta a gresit prin modul in care a condus razboiul. Astfel cum se poate vedea din textul meu, subsemnatul l-am citat ca atare pe Regele Mihai (dintr-un interviu pe care el l-a acordat Televiziunii publice romane in 1990 – interviul care este accesibil si pe internet, de foarte multi ani, inclusiv aici https://www.youtube.com/watch?v=Q0jubwPZIK4&ab_channel=TVR). In plus, de asemenea cum se poate vedea din text, subsemnatul am subliniat in mod critic si alte responsabilitati ale fostului Maresal Antonescu: masacrul de la Odesa din toamna-iarna lui 1941, in care din ordinul Maresalului Antonescu au fost ucisi un mare numar de civili, in majoritate evrei, ca pedeapsa pentru aruncarea in aer a Comandamentului militar roman din Odesa de catre partizani sau militari sovietici din armata regulata (autorii actiunii nu au fost prinsi iar Maresalul a ordonat represalii la intamplare impotriva populatiei civile); pogromul de la Iasi din iunie 1941.

Redau integral textul postarii eliminate abuziv de catre parat: “Se implinesc 75 de ani de la inceperea procesului lui Ion Antonescu, iar pe internet abunda postari ce-l prezinta pe Maresal drept erou national. Postari ce cred ca ar avea nevoie totusi de o privire mai completa a lucrurilor. Cum ar fi opiniile Regelui Mihai pe tema aceasta (inclusiv in cadrul unui interviu acordat lui Vartan Arachelian in februarie 1990): „Eu cred ca Antonescu era patriot, isi iubea tara, asta nu se poate discuta. Problema era cum a condus razboiul. Nimeni nu era de acord, nici tara, nici oamenii politici, nici eu, sa mergem pana in fundul Rusiei, practic pana la Pacific. Daca avea alta optiune in afara de alianta cu Hitler, imi este greu sa spun, pentru ca absolut niciodata el nu discuta cu mine (...). Condamnarea lui la moarte a fost mult prea aspra iar felul in care a fost executat, oribil.” La care eu as mai adauga incapatanarea mereu orgolioasa a Maresalului de a merge pana la capat alaturi de Hitler, nu doar dupa ce acesta ne facuse cadou Dictatul de la Viena in august 1940 – dar si dupa ce Italia fascista rupsese alianta cu Germania nazista (septembrie 1941), dupa ce Marea Britanie ne declarase razboi (in 6 decembrie 1941), si, culmea culmilor, dupa ce Maresalul mai si declarase razboi SUA (12 decembrie 1941). In sfarsit, fostul Maresal va avea pentru totdeauna si alte mari raspunderi punctuale: dezastrele de la Stalingrad si Cotul Donului (ultimul, cea mai mare catastrofa militara din istoria Romaniei, in care au pierit 150.000 de soldati romani), de la Odesa (toamna-iarna lui 1941), de la Iasi (iunie 1941).”

4.2-din cele de mai sus rezulta ca subsemnatul nu doar ca nu l-a „laudat” pe Maresalul Antonescu (pe care este posibil ca paratul sa-l categoriseasca, potrivit standardelor comunitare proprii – insa prin norme interne niciodata aduse la cunostinta publicului – drept „persoana periculoasa”), ci, dimpotriva, am fost si sunt de parere ca acesta are responsabilitati serioase in istoria Romaniei; opinie care sub acest aspect concorda cu cea a Regelui Mihai, fostul suveran al Romaniei, care la 23 august 1944 a fost obligat sa-l inlature de la putere si sa-l aresteze (act pe care istoriografia nationala si internationala il crediteaza cu meritul de a fi scurtat al doilea razboi mondial cu sase luni, salvand astfel sute de mii de vieti); in consecinta, o eventuala aparare a paratului cu privire la cuprinsul in sine al textului meu (care nu poate justifica in niciun fel neregulile indicate la punctul 3.1) nu poate fi primita inclusiv din considerentele pentru care Consiliul de supraveghere al Facebook (prin Decizia din 28 ianuarie 2021, in cauza comparabila a unui utilizator din Statele Unite ale Americii referitoare la ministrul propagandei naziste Joseph Goebbels) a anulat o decizie comparabila a Facebook cu aceea prin care paratul a eliminat postarea mea; sub acest aspect Consiliul de supraveghere a retinut:

4.2.1-Facebook nu are, si este necesar sa aiba si sa furnizeze, o lista publica a organizatiilor si a persoanelor desemnate ca „periculoase” conform Standardului comunitar privind „persoanele si organizatiile periculoase”. Ar trebui furnizate, a mai recomandat Consiliul de supraveghere, cel putin exemple ilustrative. Acest lucru ar ajuta utilizatorii sa inteleaga mai bine politica si sa se comporte in consecinta (Decizia, pagina 11, paragraful 1)

4.2.2-postarea nu a sustinut ideologia partidului nazist sau actele de ura si violenta ale regimului (respectiv, in cazul de fata, postarea mea nu sustine ideologia partidului nazist sau actele de ura si violenta ale regimului ale regimului Antonescu) – Decizia, pagina 9, paragraful 2

4.2.3-Consiliul a remarcat un decalaj intre regulile facute publice prin intermediul standardelor comunitare Facebook si regulile suplimentare, non-publice, utilizate de moderatorii de continut ai companiei. In regulile sale accesibile publicului, Facebook nu este suficient de clar ca, atunci cand posteaza un text privind unele persoane considerate periculoase, utilizatorul trebuie sa precizeze ca nu le lauda sau nu le sustine (in cauza postarii mele critica si nesustinerea fostului Maresal Ion Antonescu au fost explicite). Politica Facebook privind persoanele si organizatiile periculoase nu ofera, de asemenea, exemple clare care explica semnificatia unor termeni precum „lauda” si „sprijin”, ceea ce face dificila intelegerea de catre utilizatori a acestui standard comunitar.

4.2.4.-in considerarea celor de mai sus, Consilul a mai aratat, deplin pertinent de asemenea si pentru cauza de fata: “Conform standardelor internationale privind drepturile omului, orice regula care restrictioneaza libertatea de exprimare trebuie sa fie clara, precisa si accesibila publicului, astfel incat indivizii sa se poata comporta in consecinta. Consiliul nu crede ca regulile Facebook privind persoanele si organizatiile periculoase indeplinesc aceasta cerinta”.

4.2.5-de asemenea Consiliul a constatat ca decizia de eliminare de catre paratul Facebook a unei postari comparabile cu cea din prezenta cauza, raportata la Pactul international privind drepturile civile si politice (art 2 si 26 – a se vedea Decizia, pagina 6 paragraful 6) „nu promoveaza egalitatea si nediscriminarea” (Decizia, pagina 12 paragraful 2).

In considerarea celor aratate la acest punct, se impune retinut in special faptul ca timp de mai mult de 5 luni paratul a ignorat integral recomandarile care i-au fost facute de catre propriul organism de supraveghere, continuand sa incalce in acelasi mod abuziv, si dupa Decizia din 28 ianuarie 2021 a propriului Consiliu de supraveghere, conventiile incheiate cu propriii utilizatori si, prin aceasta, drepturile si libertatile acestora – in cazul de fata, dreptul de autor si libertatea de exprimare, dreptul la egalitate in fata legii si la nediscriminare.

Comisia Federala pentru Comert a SUA, in cooperare cu o coalitie de procurori generali din 46 de state americane, districtul Columbia si Guam urmeaza de mai multe luni proceduri judiciare care tind sa probeze ca Facebook isi mentine in mod ilegal monopolul pe retelele de socializare printr-o conduita anticoncurentiala durand de mai multi ani (pe web-site-ul Agentiei, se poate vedea aici https://www.ftc.gov/news-events/press-releases/2020/12/ftc-sues-facebook-illegal-monopolization). La data prezentei, in cadrul procedurilor de recurs, CFC urmeaza sa probeze ca Facebook detine, cu peste 60%, controlul pietei retelelor de socializare, asa cum se presupune de mult timp si cu argumente puternice – intre ele ca Facebook este de departe cea mai mare retea sociala din lume si cea de-a 34-a companie ca marime, in functie de venituri. Dar independent de deznodamantul judiciar al cauzei la care ne referim, este pentru toata lumea o certitudine ca Facebook este un colos si ca nu de putine ori patronatul si administratorii retelei de socializare au o conduita discretionara si agresiva, care ridica numeroase si mari semne de intrebare cu privire la respectul pentru drepturile si libertatile fundamentale. In opinia noastra, multor asemenea intrebari raspund convingator tocmai Consiliul de supraveghere al Facebook, prin intreaga motivare a Deciziei din 28 ianuarie 2021, respectiv cauza dedusa de catre subsemnatul judecatii acestei instante. Care probeaza, ambele, fara echivoc, desconsiderarea crasa a reprezentantilor Facebook atat fata de drepturile si libertatile fundamentale ale celor 2 miliarde de utilizatori (dintre care cel mai probabil un numar infim stiu si au rerurse sa se apere), fata de propriile reguli si proceduri, cat si fata de recomandarile unicului organism de supraveghere a conduitei sale, fata tocmai de propriul Consiliu de supraveghere”.


* Cititi aici intreaga actiune a lui Valerian Stan

* Cititi aici decizia Consiliului de Supraveghere al Facebook din speta Goebbels-Trump

Comentarii

# take_back_your_life date 20 iulie 2021 15:28 +93

Fratii mei albi , renuntati la toate rahaturile de genul facebook, instagram, twitter , etc (si la google, recomand ==> www.duckduckgo.com) caci exista viata , asa cum bine stiti si fara ele , chiar mai buna. Ne-au atras cu ele pana s-au vazut miliardari pe spatele nostru iar apoi ne cenzureaza ca pe vite ! NU UITATI: puterea e in mainile voastre , voi i-ati ridicat , tot voi puteti sa-i coborati unde au fost ! Ajunsesem sa-mi fac 2 conturi pe zi la facebook si in prealabil 2 e-mailuri ca sa pot comenta (facebook e mana in mana cu progresistii , cu CIA , care are cotetz si in colonie unde-s pupati de catre SRI , carpele alea jegoase ce traiesc din buget).

# Gilu date 20 iulie 2021 17:21 +7

Cat sunt de tampiti si prosti, sunt înclinat să cred că dumneavoastră v- ati referit la Crin Antonescu !

# Sosul Teriyaki date 20 iulie 2021 17:23 +11

Uneori, Duck Duck Go are si el unele biasuri. Recomand Bing.com pentru astfel de situatii.

# Hassan date 20 iulie 2021 17:46 +21

"Bing.com" e controlat de chinezii maoisti. Deci, nu !

# Valerian Stan date 20 iulie 2021 18:00 +2

lui Gilu Nu-i exclus...

# sever a date 20 iulie 2021 18:55 +14

cred ca detin un nedorit record . Am interzis sa postez pe site-uri doar pentru 310 !!! spamuri -nici macar nu am avut acces sa vad ce am comis . Contestatie , degeaba , din cauza pandemiei , mai incolo rezolvarea .A trecut o luna , nu stiu de ce am fost sanctionat , contestatie , chiar daca am facut , degeaba .Cam ca in Romania totalitara .

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 5.08.2021 – Ambasadorul si-a pus poza cu tatucul Iohannis (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva