CORUPTIE SEXUALA - Judecatoarea Iuliana Ciolca, de la CAB, a dispus arestarea pentru 29 de zile a judecatoarei Carmen Mladen si a lui Ionel Stoian pentru santaj
UPDATE ora 00.00 - Judecatoarea Carmen Mladen si Ionel Stoian au fost arestati preventiv, pentru 29 de zile, pentru infractiunea de santaj. Concret, judecatoarea a fost acuzata de DNA ca intretinere relatii sexuale cu diferite persoane, dupa care, cu ajutorul unor complici, le constrangea sa plateasca sume importante de bani, pentru a nu divulga informatii compromitatoare despre acestea.
Directia Nationala Anticoruptie a dispus joi retinerea pentru 24 de ore a judecatoarei Carmen Elena Mladen (foto) si a solicitat Curtii de Apel Bucuresti sa emita mandat de arestare pe numele acesteia, pentru 24 de ore, pentru infractiunea de santaj, alaturi de o alta persoana, fara calitate speciala, inculpata de asemenea pentru co-autorat la infractiunea de santaj. DNA a facut publice primele informatii oficiale despre dosar, in care arata ca judecatoarea a primit efectiv de la o persoana vatamata suma de 5000 euro. Potrivit surselor judiciare, judecatoarea a fost prinsa in flagrant, in Gara de Nord, avand asupra ei suma de 5000 de euro, primita de la un denuntator - tinta a santajului - a carui sotie ar fi la randul ei judecator.
Comunicatul DNA
„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie efectueaza cercetari penale fata de inculpatii MLADEN ELENA CARMEN, judecatoare la Curtea de Apel Craiova - Sectia civila si STOIAN IONEL, persoana fara calitate speciala, in sarcina carora s-a retinut infractiunea de santaj.
Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:
In perioada 28 mai - 12 iunie 2012, inculpatii Mladen Elena Carmen si Stoian Ionel au constrans, in mod repetat, o persoana denuntatoare, parte vatamata in cauza, sa le remita sume de bani, sub amenintarea ca vor da in vileag fapte presupus compromitatoare pentru respectiva persoana. In aceasta modalitate cei doi inculpati au urmarit obtinerea, in mod injust, a sumei de 5.000 euro de la persoana vatamata, la data de 13 iunie 2012, suma respectiva fiind primita efectiv de inculpata Mladen Elena Carmen.
Avand in vedere calitatea de magistrat a inculpatei Mladen Elena Carmen, la data de 13 iunie 2012, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a incuviintat masura retinerii si a arestarii preventive a acesteia.
Inculpatilor Mladen Elena Carmen si Stoian Ionel li s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala. La data de 14 iunie 2012, procurorii anticoruptie au dispus retinerea celor doi inculpati pe o perioada de 24 de ore, urmand ca acestia sa fie prezentati cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile la Curtea de Apel Bucuresti.”
UPDATE ora 16.00 - Judecatoarea Carmen Mladen a fost adusa incatusata la sediul Curtii de Apel Bucuresti. Dosarul a fost repartizat Sectiei a II-a penala si va fi solutionat de judecatoarea Iuliana Ciolca (fost procuror la DIICOT).
UPDATE ora 22.00 - Dupa audierea inculpatei Carmen Mladen a inceput audierea inculpatului Ionel Stoian.
Vom reveni cu amanunte despre desfasurarea procesului vizand arestarea judecatoarei Mladen, aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Firuta 14 June 2012 13:04 -3
# avocat POTENT 14 June 2012 14:36 +13
# Salutare Maestre 15 June 2012 01:11 0
# eu 14 June 2012 15:56 +5
# DOREL 15 June 2012 09:15 +4
# make 14 June 2012 17:33 +11
# DOREL 15 June 2012 09:19 +2
# Botgros Maricica 15 June 2012 10:17 +1
# Contopist Margelatu 14 June 2012 19:23 +8
# pisulina 15 June 2012 06:31 +5
# sasa 15 June 2012 08:40 +13
# fax 15 June 2012 09:11 +4
# art.328 CP 15 June 2012 13:22 0
# ddddd 15 June 2012 14:51 0
# yara 15 June 2012 09:13 +2
# Maria 15 June 2012 11:01 +2
# ma intreb unde e corputia sexuala?!!! 15 June 2012 12:51 +1
# avocat 51 O.A. 15 June 2012 14:02 +2
# un nene 15 June 2012 17:25 +1
# avsen 15 June 2012 21:31 0