Decizia nr. 25/2025 a ICCJ – echitate sau nedreptate?
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat la data de 27 ianuarie 2025 în sensul admiterii sesizărilor formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în dosarul nr. 2769/338/2022, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secţia penală și de minori în dosarul nr. 2889/219/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?”
„Dacă dispoziţia “aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive”, din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?”
Așa fiind, Înalta Curte tranșează problema de drept supusă analizei și stabilește că „În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”.
Altfel a spune, suntem în fața unei schimbări de paradigmă în ceea ce privește analiza conținutului constitutiv al acestei infracțiuni: PREZENȚA UNEI SUBSTANȚE PSIHOACTIVE ÎN CORPUL UNEI PERSOANE NU CONDUCE IMPLICIT LA CONCLUZIA AFECTĂRII CAPACITĂȚII SALE DE A CONDUCE.
Importanța acestei hotărâri se răsfrânge pe mai multe planuri. Ea manifestă reverberațiile unui act de dreptate pentru persoanele care au avut de pătimit de pe urma acuzațiilor limitate la dovedirea prezenței în probele biologice ale substanțelor psihoactive și ale unui act de injustiție în ochii celor care percep înverșunați aceste fapte ca fiind cele mai grave de pe pământ doar pentru că cineva a consumat asemenea substanțe.
Indiferent de care parte a „baricadei” ne-am situa, un lucru este cert – cel puțin la nivel de principiu –: Res judicata, pro veritate habetur. Ceea ce e judecat are valoare de adevăr. Ceea ce a stabilit ÎCCJ prin dezlegarea acestei chestiuni de drept nu mai poate fi schimbat. Cel puțin pentru moment.
Și atunci, în atare condiții, suntem nevoiți să percepem la nivel instituțional și chiar la nivel represiv situația în care unei persoane care a consumat substanțe psihoactive îi este permisă conducerea de autovehicule pe drumurile publice atâta vreme cât nu îi este afectată capacitatea de a conduce. Practic, discuția privitoare la săvârșirea sau a acestui tip de faptă penală se va purta aproape în exclusivitate asupra aptitudinii substanței psihoactive de a determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.
Această realitate juridică trebuie percepută strict prin filtrul rațiunii și înțelepciunii dreptului. O persoană nu poate să răspundă penal decât pentru o faptă antisocială, doar pentru un comportament care face rău. Este principiul esențial al aplicării substanțiale a normelor de drept penal: singurul temei al tragerii la răspundere penală este infracțiunea, iar aceasta din urmă trebuie să reverbereze pe planurile tipicității, vinovăției, antijuridicității și imputabilității.
Sigur că luând fiecare trăsătură în parte a infracțiunii și raportând-o la noua configurație juridică a incriminării conducerii sub influența substanțelor psihoactive putem constata că această infracțiune presupune din perspectiva tipicității sale o nouă condiție esențială a elementului material atașată laturii obiective, și anume aceea ca pentru a constata că inculpatul se afla sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.
Până la urmă, judecând în logica rațiunii propusă anterior apare ca fiind perfect normală această cerință suplimentară impusă de ÎCCJ. De altfel, așa s-a și ajuns la sesizarea forului jurisdicțional suprem cu dezlegarea acestei chestiuni de drept. Nu puțini practicieni ai dreptului au interpretat – sistemic, gramatical și, chiar, teleologic – că sintagma „se află sub influența substanțelor psihoactive” presupune în mod obligatoriu că aceste substanțe au afectat capacitatea de coordonare și, cu atât mai mult, de a conduce a persoanelor aflate într-o asemenea situație.
Prin urmare, nu doar forța obligatorie a unei hotărâri judecătorești de dezlegare trebuie să convingă, ci însăși echitatea în materia soluționată. Este pe deplin echitabil ca o persoană să fie trasă la răspundere dacă „greșește”, dar, în contrapondere, este pe deplin inechitabilă tragerea la răspundere penală a unei persoane care conduce fără a-i fi afectată această aptitudine, chiar dacă în probele biologice prelevate s-ar descoperi o cantitate (redusă) de substanțe psihoactive.
Această împrejurare poate părea, după cum spuneam, pentru înverșunați una de neîngăduit, dar credem că la fel de bine pornirile acestea sunt potolite de realitatea înconjurătoare: o persoană căreia i-ar fi afectate aptitudinile de a conduce, cu siguranță i se va descoperi și o cantitate în doză de consumator în probele biologice. Și viceversa. Unei persoane căreia în probele biologice nu i s-a descoperit o cantitate de consumator, nu i se poate reproșa afectarea capacității de a conduce.
Bineînțeles, că în nemărginita înțelepciune a actorilor chemați să împartă dreptatea, rămâne de văzut cum se va aplica efectiv această Decizie a ÎCCJ. Care vor fi criteriile pentru stabilirea afectării capacității? Cine va stabili asta? Etc.
Totuși, în final nu cred că ne rămâne decât să salutăm modalitatea în care ÎCCJ a tratat un subiect sensibil pentru publicul român și să sperăm că atragerea răspunderii penale a unei persoane nu va ține de arbitrar sau de interpretări discreționare, chiar dacă „lumea” pune diferite etichete.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# maxtor
28 January 2025 19:34
-3
# Vlasceanu Valentin
29 January 2025 09:05
+1