DOSARUL TELEPATIA, INAINTEA JUDECATII – Avocatul Gheorghita Mateut, aparatorul lui Dan Voiculescu: "In aceasta cauza nu poate fi data o solutie de condamnare... nu exista probe din care sa rezulte vinovatia... toata urmarirea penala s-a efectuat in absenta lui Voiculescu. A fost chemat abia in momentul in care s-au administrat toate probele in dosarul de urmarire penala, ceea ce este inadmisibil"
Marti, 13 mai 2014, la Curtea de Apel Bucuresti se va judeca apelul in cunoscutul "Dosar Telepatia", in care liderul conservator Dan Voiculescu a fost condamnat la fond la 5 ani de inchisoare cu executare. Declarat de unii ca o posibila inscenare a DNA (dosarul a fost initial inchis la acelasi parchet cu solutie de NUP, dar redeschis imediat dupa ce Dan Voiculescu a devenit inamicul politic al presedintelui Traian Basescu), "Dosarul Telepatia" a inregistrat un adevarat record. Doi dintre judecatorii care au intrat in acesta au fost arestati, unul fiind deja trimis in judecata. Dezbaterile publice din ultima vreme pe marginea acestui dosar au scos la iveala faptul ca la solicitarea expresa a DNA, Ministerul Agriculturii s-a declarat nejustificat parte vatamata (parte civila) pentru suma de 60,4 milioane euro, in conditiile in care parte civila ar putea fi doar Ministerul Finantelor, intrucat banii din privatizarea ICA s-au dus in fondurile acestui minister. S-a formulat si o plangere penala impotriva fostului ministru al Agriculturii Dacian Ciolos, pentru constituirea abuziva ca parte civila, insa plangerea nu a primit niciun rezultat. Mai mult, rapoartele de expertiza din acest dosar au fost realizate inainte ca Dan Voiculescu si alte persoane acuzate sa dobandeasca calitatea de invinuiti, adica de a afla de dosar si a li se pune in vedere ca pot propune probe in aparare, inclusiv experti parte. De asemenea, o serie de parti si martori audiate la instanta de fond au acuzat in fata judecatorilor ca au fost stransi cu usa de procurorii DNA, care au exercitat presiuni si intimidari la adresa lor, in scopul incriminarii cu orice pret a lui Dan Voiculescu. Intrucat acest dosar controversat este suspectat ca fiind un dosar politic, Lumeajustitiei.ro a realizat un interviu cu avocatul Gheorghita Mateut (foto) aparatorul lui Dan Voiculescu, inaintea intrarii pe linia dreapta a judecarii apelului:
D-le Mateut, cum priviti, ca avocat al apararii, probele acuzarii existente la dosar din perspectiva vinovatiei imputate clientului dumneavoastra?
Eu apreciez ca nu exista probe din care sa rezulte vinovatia. Probele trebuie sa faca dovada acuzatiei in termenii noului Cod de procedura penala dincolo de orice indoiala rezonabila, standard al probei care este cunoscut in Dreptul anglo-saxon si care este considerat standardul cel mai inalt, pentru ca este un standard obiectiv. Aceasta presupune nu o simpla stabilire a unui adevar judiciar, cum eram obisnuiti, ci a adevarului obiectiv, adica a conformitatii faptelor si imprejurarilor de fapt, cu realitatea. Dimpotriva, solutia care a fost data in prima instanta este in contradictie flagranta cu probele administrate, pentru ca niciuna din probe - sub aspectul substantei probei si al continutului acesteia - nu confirma savarsirea vreunei fapte materiale.
Dan Voiculescu a fost, printre altele, acuzat si de folosirea calitatii sale de om politic pentru a obtine un beneficiu pentru sine sau pentru altul. Probatoriul, in acest sens, pe ce anume s-a bazat? Judecatorul fondului cum si-a construit motivarea?
Din probele existente, rezultatele din toate declaratiile care au fost obtinute chiar in cursul urmaririi penale si reluate apoi in faza de judecata nu rezulta folosirea functiei sau a influentei in vederea obtinerii de avantaje. Nu exista nicio motivare pentru o astfel de infractiune, pentru ca a intervenit prescriptia speciala a raspunderii penale. Desi am cerut continuarea procesului penal, ceea ce inseamna ca am solicitat inlocuirea solutiei de incetare cu o solutie de achitare, instanta a trebuit sa constate ca a intervenit prescriptia si a constatat incetarea de drept, urmand sa se pronunte pe fondul probelor si sa stabileasca daca, intr-adevar, exista sau nu fapta.
Fapta pentru care la fond s-a dat clientului dvs. pedeapsa de 5 ani de inchisoare este acoperita de probe?
Pedeapsa de 5 ani s-a dat pentru infractiunea de spalare de bani, care este o infractiune subsecventa. S-a retinut ca ar fi dobandit actiunile ICA si dobandirea acestor actiuni ar constitui infractiunea de spalare de bani - articolul 29 alineatul (1) litera c) din Legea 656/2002. Or, simpla dobandire de catre o persoana a unor valori nu poate constitui spalare de bani daca fapta nu este legata de fenomenul spalarii banilor, adica, daca nu este insotita de o actiune de ascundere sau de disimulare a sursei ilicite, ceea ce nu este cazul, pentru ca dobandirea s-a realizat pe baza unui contract de vanzare-cumparare, in mod transparent. Nu exista nicio proba din care sa rezulte ca tranzactia ar avea vreun caracter ilicit.
Domnule avocat, zilele trecute, dl. Dan Voiculescu a formulat o plangere impotriva judecatorilor de la TMB si CAB pentru incalcarea principiului repartizarii aleatorii, atat la fond, cat si in apel. Ce anume s-a incalcat in mod concret de catre cei care au facut repartizarile dosarului?
S-a incalcat flagrant principiul repartizarii aleatorii a cauzei. La ab initio s-a respectat acest principiu, pentru care la dosar a existat un proces-verbal de repartizare, dupa care, cum se stie, a intervenit arestarea judecatoarei careia i s-a repartizat aleatoriu cauza, iar aceasta nu a mai fost repartizata aleatoriu, ci pur si simplu s-a transmis unui alt complet de judecata pe baza unei rezolutii a presedintelui Tribunalului, adica pe cale administrativa, fara o repartizare aleatorie, fara sa se respecte principiul impartialitatii.
Marti, 13 mai 2014, va avea loc urmatorul termen de judecata din apel. Este vineri, 9 mai, stiti la momentul de fata ce judecatori vor intra in completul de marti, dupa ce cel de-al doilea judecator din dosar, Stan Mustata, a fost arestat pentru coruptie?
Nu, pentru ca eu nu cred ca a fost timp suficient pentru repartizarea aleatorie a cauzei. Aceasta presupune parcurgerea unor etape, mai intai desfiintarea completului de judecata ca urmare a imposibilitatii asigurarii continuitatii, un principiu care, la fel, este imperativ si care presupune apoi o trimitere a cauzei unui alt complet de judecata.
Am verificat si noi, iar la aceasta ora intr-adevar nu se stie care este componenta completului care va intra marti. Presupunand ca luni se va face aceasta repartizare, va avea timp noul complet, intr-o singura zi, sa se puna la curent cu datele din dosar, sa stie continutul dosarului, pentru a intra pe dezbateri?
O repartizare aleatorie a unei cauze presupune nu numai desemnarea unui complet de judecata, ci si fixarea unui termen de judecata, care trebuie sa fie unul rezonabil pentru a permite completului nou-desemnat sa consulte intregul dosar si sa ia toate masurile necesare pentru asigurarea judecatii corecte.
Si daca, in aceste conditii, noul complet va spune ca aceasta cauza este in stare de judecata, cum veti reactiona?
Daca va fi asa, iar eu nu pot sa cred ca se va intampla asa ceva, atunci ne gasim in prezenta unui incident procedural care poate fi invocat si care este de competenta completului de judecata imediat urmator, care va decide daca s-au respectat sau nu procedurile.
Au existat unele incidente in acest dosar, in sensul ca au disparut 40 de volume din dosarul de urmarire penala. Ce stiti despre ele si ce contineau?
Intr-adevar, la dosar nu se afla aceste volume, care contin inscrisuri, documente, la care se face referire in rechizitoriu, dar care nu apar in dosar, motiv pentru care eu cred ca este necesar ca instanta - care va fi desemnata aleatoriu - sa solicite organelor de urmarire penala sa prezinte si aceste volume care fac parte integranta din dosar.
Ati facut demersuri pana acum pentru aducerea lor la dosarul de la instanta?
Nu a fost timp, pentru ca s-a discutat doar calificarea caii de atac. Am cerut instantei sa califice calea de atac si o contestatie in ceea ce priveste nulitatile fazei de urmarire penala, pentru care am solicitat Curtii de Apel sa sesizeze judecatorul de camera preliminara din cadrul Curtii de Apel. Pentru ca este apel doar in privinta motivelor de fond. In privinta motivelor intemeiate pe nulitatile fazei de urmarire penala, este contestatie, care este de competenta camerei preliminare.
La fond, inainte de pronuntarea verdictului, a existat acel incident ridicol cu Ministerul Agriculturii, care nu era foarte sigur daca sa se constituie parte civila in dosar, asa cum a cerut DNA. La apel, a depus Ministerul Agriculturii vreun document in acest sens, cum pledeaza in continuare pentru calitatea sa de parte civila?
Acesta este motiv distinct de apel. In situatia in care va fi acceptat ca motiv de apel in cadrul dezbaterii apelului, va putea conduce la o desfiintare a hotararii cu trimitere spre rejudecare, pentru ca, intr-adevar, Ministerul Agriculturii nu poate avea calitate procesuala in aceasta cauza, neputand justifica vreun prejudiciu in patrimoniu, care este o conditie esentiala, pentru ca in absenta unui prejudiciu nu se poate vorbi de infractiune de diminuare a activului, ca cea prevazuta de legea speciala, si care, in ceea ce-l priveste pe domnul Voiculescu, este considerata o infractiune premisa la spalarea de bani.
Ati semnalat, inclusiv la fond, probele obtinute in mod ilegal in faza de urmarire penala. Au existat, printre altele, si asa-zise expertize care s-au administrat inainte ca Dan Voiculescu sa fie invinuit si sa stie de aceste probe, pentru a avea posibilitatea sa propuna experti parte. De ce nu s-a tinut cont de nulitatea invocata in legatura cu aceste probe?
Am cerut in prima instanta, dar cererea s-a respins, printr-o incheiere pe care am atacat-o odata cu fondul cauzei. Ele se rezuma, in esenta, la aceea ca toata urmarirea penala s-a efectuat, practic, in absenta domnului Voiculescu. A fost chemat abia in momentul in care s-au administrat toate probele in dosarul de urmarire penala, ceea ce este inadmisibil, pentru ca inca de la prima declaratie, intrebarile care au fost puse de anchetator l-au vizat pe domnul Voiculescu, deci, practic, se stia persoana asupra careia se indreapta actiunea de urmarire penala, ceea ce obliga procurorul sa-l cheme inca din primul moment, pentru a-i da posibilitatea la exercitarea efectiva a dreptului la aparare.
Credeti ca in aceasta faza de apel, tinand cont de noile prevederi din legislatia penala, va avea loc cu adevarat o readministrare a probelor sau instanta se va margini doar la a reinterpreta pe cele deja existente?
In ceea ce priveste readministrarea probelor, ea nu mai este obligatorie, ea poate avea loc doar in situatia in care exista probe contestate, in cazul probelor necontestate, in principiu, nu mai are loc o readministrare.
Iar cu privire la probele pe care le-ati cerut la fond, dar nu vi s-au admis, ci v-au fost respinse?
Cu privire la celelalte probe, pe care le-am cerut inca din stadiul depunerii motivelor de apel, instanta este obligata sa se pronunte. Reprezinta un motiv de apel distinct. Dincolo de aspectele care privesc fondul cauzei si modul de rezolvare, care tin exclusiv de numele judecatorilor de apel, cred ca este esential pentru obtinerea unei solutii echitabile sa se administreze toate probele necesare, adica, nu numai probele acuzarii, ci si probele apararii in aceleasi conditii, si in urma aprecierii tuturor probelor, in mod egal, instanta de apel - care este o instanta de fond la fel ca prima instanta pentru care se anuleaza hotararea sub toate aspectele, nu numai prin prisma motivelor de apel invocate - sa poata sa dispuna solutia care sa conduca la stabilirea completa a adevarului, la solutionarea justa a cauzei.
Daca ati fi judecatorul cauzei, ce verdict ati da?
In aceasta cauza, asa cum este, nu poate fi data o solutie de condamnare. Decizia apartine, evident, instantei de apel. Apararea face doar propunerile.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# D.
11 May 2014 12:19
+4
# pixel
12 May 2014 10:14
+1
# pacepa
12 May 2014 12:20
0
# Librarul
12 May 2014 17:24
0
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE
12 May 2014 17:51
+1
# saracu
13 May 2014 12:01
0
# pol
11 May 2014 12:50
+7
# Pol Pot
11 May 2014 13:09
+2
# pacepa
12 May 2014 12:25
+4
# obiectiva
11 May 2014 18:46
0
# pixel
12 May 2014 10:18
+2
# Valeriu Mangu
11 May 2014 19:38
-7
# Librarul
12 May 2014 17:22
0
# perpetua dilemă
11 May 2014 21:49
-4
# Băscase
11 May 2014 22:13
+7
# avocat traditional
11 May 2014 22:26
-5
# judecator
12 May 2014 08:01
-4
# otilia
12 May 2014 11:36
+5
# pacepa
12 May 2014 12:23
+4
# adamari
13 May 2014 10:42
0
# hai sictir
12 May 2014 09:14
-7
# Radu
12 May 2014 13:34
+4
# hai sictir
12 May 2014 14:59
-5
# adamari
13 May 2014 10:46
0
# Liviu
12 May 2014 15:38
+1
# PEDAGOGUL
12 May 2014 09:21
+2
# kiaburu
12 May 2014 10:11
+3
# Liviu
12 May 2014 15:35
+2
# jos basescu interlopul
12 May 2014 11:32
+3
# mircea
12 May 2014 11:42
-9
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE
12 May 2014 17:12
+3
# otilia
12 May 2014 11:33
+3
# jenescu sergiu
12 May 2014 11:54
+5
# Liviu
12 May 2014 15:27
+3
# Mihu
12 May 2014 16:50
+4
# mircea
12 May 2014 22:15
0
# Varanul la brutarie
12 May 2014 16:51
-2
# Victor
13 May 2014 04:53
+1
# Neo
13 May 2014 10:34
0
# DOSARUL CU FRAUDA DE 70 MILIOANE EURO !
13 May 2014 11:48
+2