Inalta Curte de Casatie si Justitie si Consiliul Superior al Magistraturii sunt somate sa revoce decizia de participare la mecanismul de monitorizare a Strategiei nationale anticoruptie 2016-2020 si sa se retraga de la Declaratia comuna semnata in 12 iulie 2017 de ICCJ, CSM si PICCJ. La randul sau, Guvernului Romaniei i se solicita sa revoce in parte Hotararea Guvernului nr. 583/2016 privind aprobarea Strategiei nationale anticoruptie, respectiv toate normele juridice care vizeaza implementarea Strategiei sub controlul Ministerului Justitiei, avertizand ca prin emiterea respectivului act administrativ se instituie imperativ plasarea Parlamentului, ICCJ, CSM si a Curtii de Conturi sub autoritatea Ministerului Justitiei si Guvernului.

Solicitarile de mai sus se regasesc in cuprinsul a trei plangeri prealabile depuse de avocatul Corneliu-Liviu Popescu (foto 2) la Guvernul Romaniei, Inalta Curte de Casatie si Justitie condusa de judecatoarea Cristina Tarcea (foto 1 centru) si Consiliul Superior al Magistraturii prezidat de judecatoarea Mariana Ghena (foto 1 dreapta), in care reputatul profesor in Drept le atrage atentia reprezentatilor puterii executive si puterii judecatoresti ca Declaratia comuna de aderare de catre ICCJ si CSM, alaturi de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie condus de Procurorul general Augustin Lazar (foto 1 stanga) la principiile Strategiei nationale anticoruptie 2016-2020 reprezinta "un manifest anticonstitutional, neconventional si nelegala".

Corneliu-Liviu Popescu sublinaza in actiunile sale faptul ca atat CSM cat si ICCJ recunosc in "raspunsurile identice" comunicate la cererea avocatului Popescu ca "singurul temei juridic al competentei lor de a deveni parte la Declaratia comuna este o hotarare a Guvernului, ceea ce violeaza principiul constitutional al legalitatii, fundament al statului de drept".

Or, arata avocatul Corneliu-Liviu Popescu in actiunile sale, "Guvernul nu poate impune, prin hotarare, indatoriri pentru ICCJ si CSM, pentru ca nu are aceasta competenta, nu are rolul constitutional pentru a o face".

Practic, sublinaza avocatul Popescu, "prin semnarea Declaratiei comune, organele unipersonale de conducere a ICCJ si CSM au decis, constient si voluntar, sa puna ICCJ si CSM sub autoritatea (adica in subordinea) Ministerului Justitiei si a Guvernului".

De altfel, avocatul Corneliu-Liviu Popescu isi exprima ferm convingerea ca "semnarea de instanta suprema a ordinului judiciar si de garantul independentei justitiei a unei declaratii comune cu parchetul, parte acuzatoare in procesele penale privind coruptia, creeaza, cel putin la nivelul aparentelor, un dubiu puternic si obiectiv justificat atat de lipsa de impartialitate a judecatorilor (care s-au "aliat" cu procurorii acuzatori), cat si de lipsa de independenta a lor (deoarece li se impune de sefii ICCJ si CSM sa lupte impreuna cu procurorii)."

In acest context, in plangerea prealabila depusa la ICCJ si la CSM, Corneliu-Liviu Popescu arata ca existenta "acestui puternic dubiu" cu privire la semnarea Declaratiei comune de catre CSM si ICCJ este dovedita de "luarile publice oficiale de pozitie ale celor mai importante doua asociatii profesionale ale judecatorilor / magistratilor, Asociatia Magistratilor din Romania si Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, care au reactionat vehement impotriva Declaratiei comune. Daca pentru principalele asociatii profesionale ale judecatorilor exista, prin aceasta Declaratie comuna, o grava problema de independenta si impartialitate a instantelor judecatoresti penale care solutioneaza cauze privind coruptia, atunci dubiul este justificat obiectiv, deci art. 6 din Conventie este violat."

Prezentam in continuare pasaje din plangerea prealabila depusa de avocatul Corneliu-Liviu Popescu la Guvernul Romaniei in data de 10 septembrie 2017:

"Guvernul exercita conducerea generala a administratiei publice (art. 102 alin. (1) din Constitutie), in timp ce Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii (art. 61 alin. (1) din Constitutie), instantele judecatoresti si Consiliul Superior al Magistraturii fac parte din autoritatea judecatoreasca (titlul III cap. IV sectiunile 1 si 3 din Constitutie), iar Curtea de Conturi se afla sub control parlamentar (art. 140 din Constitutie).

Guvernul nu poate impune, prin hotarare, indatoriri pentru Parlament, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii si Curtea de Conturi, pentru ca nu are aceasta competenta, nu are rolul constitutional pentru a o face.

Pe de o parte, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii (art. 61 alin. (1) din Constitutie), iar, pe de alta parte, justitia se realizeaza prin instantele judecatoresti, iar judecatorii care o compun sunt independenti (art. 124 alin. (3) si art. 126 alin. (1) din Constitutie), in timp ce Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei (art. 133 alin. (1) din Constitutie), separatia si echilibrul puterilor functionand ca un principiu de organizare a statului in cadrul democratiei constitutionale (art. 1 alin. (4) din Constitutie).

A accepta indatoriri pentru Parlament (puterea legislativa) si pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie (puterea judecatoreasca) stabilite prin hotarare a Guvernului inseamna a viola principiul constitutional al separatiei puterilor in stat si, prin aceasta, principiul constitutional al statului de drept (art. 1 alin. (3) din Constitutie).

De altfel, in anexa 1 a HG nr. 583/2016, la sectiunea 9, parag. 9.1 instituie autoritatea Ministerului Justitiei si a Guvernului in implementarea Strategiei (iar Parlamentul, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii si Curtea de Conturi au stabilite, prin norme imperative, indatoriri prin Strategie, inclusiv termene de realizare), ceea ce inseamna ca, prin acest act administrativ normativ, Parlamentul, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii si Curtea de Conturi sunt plasate sub autoritatea (adica in subordinea) Ministerului Justitiei si a Guvernului.

Suplimentar, arat si faptul ca, violand atat de grav si de manifest dispozitii constitutionale esentiale, cu valoare de principii fundamentale (rolul puterii legiuitoare, independenta justitiei, separatia puterilor, legalitatea, statul de drept), HG. nr. 583/2016 - sub aspectul dispozitiilor care privesc Parlamentul, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii si Curtea de Conturi - este manifest anti-constitutionala (neconstitutionalitatea unui act administrativ fiind o forma agravata de nelegalitate), chiar omul simplu (care stie de puterea legiuitoare, de separatia puterilor, de stat de drept, de legalitate, de independenta justitiei) putand realiza imediat acest lucru. Testul actului manifest ilegal pentru omul mediu fiind trecut, inseamna ca prezumtia de legalitate nu functioneaza si, in plus, cei care au executat un ordin vadit nelegal (chiar cu caracter normativ) sau care refuza sa il revoce nu sunt aparati de raspundere penala."

Prezentam in continuare pasaje din plangerea prealabila depusa de avocatul Corneliu-Liviu Popescu la ICCJ si CSM in data de 10 septembrie 2017:

"In fapt

Prin raspunsurile (in substanta identice) date de ICCJ si CSM la cererea de informatii de interes public formulata, mi s-a comunicat ca temeiul juridic al participarii celor doua autoritati constitutionale la Declaratia comuna este reprezentat de art. 6 alin. (1) si anexa nr. 1 din HG nr. 583/2016.

Principalele asociatii profesionale ale judecatorilor / magistratilor au protestat oficial si public impotriva Declaratiei comune. (...)

Organizarea si functionarea (ceea ce include competenta, atributiile si indatoririle) CSM si instantelor judecatoresti se stabilesc exclusiv prin Constitutie si lege organica (art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie), a contrario nu printr-o hotarare a Guvernului, care se emit pentru organizarea executarii legilor (art. 108 alin. (2) din Constitutie).

Or, ambele autoritati constitutionale semnatare recunosc expres faptul ca singurul temei juridic al competentei lor de a deveni parte la Declaratia comuna este o hotarare a Guvernului, ceea ce violeaza principiul constitutional al legalitatii, fundament al statului de drept (art. 1 alin. (3) din Constitutie).

Guvernul exercita conducerea generala a administratiei publice (art. 102 alin. (1) din Constitutie), in timp ce instantele judecatoresti si CSM fac parte din autoritatea judecatoreasca (titlul III cap. IV sectiunile 1 si 3 din Constitutie).

Guvernul nu poate impune, prin hotarare, indatoriri pentru ICCJ si CSM, pentru ca nu are aceasta competenta, nu are rolul constitutional pentru a o face. (...)

A accepta indatoriri pentru ICCJ si CSM stabilite prin hotarare a Guvernului inseamna a viola principiul constitutional al separatiei puterilor in stat si, prin aceasta, principiul constitutional al statului de drept (art. 1 alin. (3) din Constitutie).

De altfel, in anexa 1 (indicata expres de ICCJ si CSM ca reprezentand si ea temei juridic pentru semnarea Declaratiei comune) a HG nr. 583/2016, la sectiunea 9, parag. 9.1 instituie autoritatea Ministerului Justitiei si a Guvernului in implementarea Strategiei (iar semnarea Declaratiei comune este un act de implementare), ceea ce inseamna ca, prin semnarea Declaratiei comune, organele unipersonale de conducere a ICCJ si CSM au decis, constient si voluntar, sa puna ICCJ si CSM sub autoritatea (adica in subordinea) Ministerului Justitiei si a Guvernului.

Prezumtia de legalitate de care se bucura HG nr. 583/2016 (pana in prezent nerasturnata formal prin anularea de instanta de contencios administrativ), ca act administrativ normativ adoptat, publicat si intrat in vigoare, nu poate sub nicio forma sa dea vreo urma de legalitate semnarii Declaratiei comune de presedinta ICCJ si de presedinta CSM.

Violand atat de grav si de manifest dispozitii constitutionale esentiale, cu valoare de principii fundamentale (independenta justitiei, separatia puterilor, legalitatea, statul de drept), HG. nr. 583/2016 - sub aspectul dispozitiilor care privesc instantele judecatoresti si CSM, dar si Parlamentul, caruia i se impun de asemenea indatoriri, inclusiv de a legifera intr-un anumit mod si intr-un anumit termen, desi Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii - art. 61 alin. (1) din Constitutie - este manifest anti-constitutionala (neconstitutionalitatea unui act administrativ fiind o forma agravata de nelegalitate), chiar omul simplu (care stie de separatia puterilor, de stat de drept, de legalitate, de independenta justitiei) putand realiza imediat acest lucru (a fortiori doua judecatoare cu grad de ICCJ, care sunt si presedintele ICCJ si CSM). Testul actului manifest ilegal pentru omul mediu fiind trecut, inseamna ca prezumtia de legalitate nu functioneaza si, in plus, cei care au executat un ordin vadit nelegal (chiar cu caracter normativ) nu sunt aparati de raspundere penala. (...)

Art. 6 din Conventie, care este interpretat de Curte in lumina preambulului ce garanteaza preeminenta dreptului intr-o societate democratica, consacra dreptul la un proces echitabil, incluzand inter alia dreptul la o instanta independenta si impartiala, dreptul la aparare si dreptul la egalitate de arme, iar exigentele echitabilitatii, independentei si impartialitatii trebuie respectate atat in mod obiectiv, cat si din perspectiva subiectiva, inclusiv la nivelul aparentelor.

Or, Declaratia comuna, prin care partile "reafirma determinarea", "isi exprima, in mod ferm, angajamentul" de "lupta impotriva coruptiei" (trecand peste limbajul de lemn de inspiratie totalitara comunista), este semnata de ICCJ (curtea suprema a ordinului judiciar, consacrata constitutional) si CSM (garantul constitutional al independentei justitiei) in comun cu "Ministerul Public".

Adoptarea, de ICCJ si CSM, a unor acte de executare a HG nr. 583/20016, este anti-constitutionala. Faptul ca acest lucru s-a facut in comun cu Ministerul Public (decizie apartinand exclusiv ICCJ si CSM, neimpusa de HG nr. 583/2016) adauga si o dimensiune de neconventionalitate celei de neconstitutionalitate.

Astfel, conform jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv in cauzele impotriva Romaniei (cunoscute perfect de presedinta ICCJ, ca fost Agent guvernamental), in materie penala (iar "lupta" impotriva coruptiei se face in principal prin mijloace penale) procurorul este una dintre partile procesului penal, adica partea acuzatoare (motiv pentru care, fiind lipsit de impartialitate, nu poate fi calificat drept "magistrat" in sens european autonom); de asemenea, fiind sub autoritatea ministrului justitiei, este lipsit si de independenta, deci nici acest criteriu al notiunii europene autonome de "magistrat" nu este satisfacut de procuror.

Or, semnarea de instanta suprema a ordinului judiciar si de garantul independentei justitiei a unei declaratii comune cu parchetul, parte acuzatoare in procesele penale privind coruptia, creeaza, cel putin la nivelul aparentelor, un dubiu puternic si obiectiv justificat atat de lipsa de impartialitate a judecatorilor (care s-au "aliat" cu procurorii acuzatori), cat si de lipsa de independenta a lor (deoarece li se impune de sefii ICCJ si CSM sa lupte impreuna cu procurorii).

Existenta acestui puternic dubiu, obiectiv justificat, al lipsei de impartialitate si independenta, cel putin la nivelul aparentelor, este dovedit imediat cu luarile publice oficiale de pozitie ale celor mai importante doua asociatii profesionale ale judecatorilor / magistratilor, Asociatia Magistratilor din Romania si Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, care au reactionat vehement impotriva Declaratiei comune. Daca pentru principalele asociatii profesionale ale judecatorilor exista, prin aceasta Declaratie comuna, o grava problema de independenta si impartialitate a instantelor judecatoresti penale care solutioneaza cauze privind coruptia, atunci dubiul este justificat obiectiv, deci art. 6 din Conventie este violat. (...)

Decizia de semnare a Declaratiei comune, fie de ICCJ, fie de CSM, este nelegala, in sensul ca modalitatile au fost diferite, dar numai una dintre modalitati (oricare ar fi ea) ar putea fi eventual legala.

Astfel, atat CSM, cat si ICCJ, dispun de un organ de conducere unipersonal (presedintele) si de un organ de conducere colegial (Plenul CSM, respectiv Colegiul de conducere al ICCJ).

Strict sub aspectul care ne intereseaza, normele din Legile nr. 304/2004 si nr. 317/2004 sunt similare: organul colegial exercita si alte atributii decat cele prevazute de legea organiza si de regulamentul de organizare si functionare, daca sunt prevazute expres in norme speciale, iar organul unipersonal reprezinta autoritatea in raporturile juridice cu tertii.

Or, desi aceste norme juridice sunt similare, in cazul CSM decizia de semnare a Declaratiei comune a apartinut Plenului (cu intemeiere pe norma juridica privind competenta acestuia stabilita si de alte acte normative, in concret HG nr. 583/2016), iar nu presedintelui (deci, nu in temeiul competentei acestuia de reprezentare a autoritatii). Dimpotriva, in cazul ICCJ, decizia de semnare a Declaratiei comune a apartinut presedintelui (care s-a intemeiat pe norma privind competenta sa de reprezentare a autoritatii), iar nu Colegiului de conducere (deci nu s-a recurs la norma privind competenta organului colegial de a exercita orice alte atributii prevazute de acte normative speciale, adica HG nr. 583/2016).

Cum normele juridice sunt similare, este evident ca, din punct de vedere al logicii formale, nu poate fi in acelasi timp corecta si aplicarea, in cazul CSM, a normei privind organul colegial, si aplicarea, in cazul ICCJ, a celei privind organul unipersonal. Logica formala arata ca una dintre cele doua solutii (sub aspect logic, oricare dintre ele) este exclusa. Juridic, este imposibil ca amandoua solutiile sa fie in acelasi timp legale, deci macar una este ilegala (fiind insa perfect posibil ca amandoua sa fie ilegale, cum este de fapt cazul in realitate)."

*Cititi aici integral Plangerea prealabila depusa de avocatul Corneliu-Liviu Popescu la CSM si ICCJ

*Cititi aici integral Plangerea prealabila depusa de avocatul Corneliu-Liviu Popescu la Guvernul Romaniei