Indaco.ro

Trimiteţi link-ul unui prieten prin e-mail

Nume prieten
Email prieten
Numele dvs.

RECHIZITORIU IMPOTRIVA SRI-DNA – Marturie zdrobitoare la Comisia US Helsinki, in fata parlamentarilor SUA. Consultantul politic David Clark: „E timpul ca partenerii transatlantici ai Romaniei sa se uite la modul in care aceasta tara isi desfasoara campania anti-coruptie... SRI, succesor al Securitatii comuniste, joaca un rol important in conducerea procuraturilor anticoruptie... Judecatorii care nu dau sentinte in favoarea DNA devin tinte” (Raportul)

Duminică, 18 iunie 2017 14:37 | Scris de Razvan SAVALIUC | pdf | print | email

Mizeria creata de pretinsa lupta anti-coruptie din Romania nu mai poate fi ascunsa sub pres. Apar primele marturii data in fata parlamentarilor americani despre abuzurile care se comit in Romania de catre Binomul SRI – DNA. In data de 14 iunie 2017, la Washington, s-a intrunit Comisia US Helsinki condusa de senatorii Roger Wicker si Sheldon Whitehouse, care si-a propus sa elucideze informatiile controversate despre lupta anticoruptie din Romania si simbioza cu SRI, care risca sa puna in pericol securitatea NATO in regiunea Europei de sud est. Informatiile au fost considerate controversate intrucat chiar oficiali americani din fosta guvernare Obama au raportat informatii incomplete despre activitatea SRI – DNA, favorizand practic activitatea acestui Binom.


The Romanian Anti-Coruption Process: Successes and Excesses” (Lupta anticoruptie din Romania: Succese sau esecuri) a fost tema oficiala a Comisiei pentru Securitate si Cooperare in Europa – US Comitetul Helsinki. In fata Comisiei americane au comparut mai multi martori, printre care si fostul ambasador al SUA la Bucuresti Mark Gitenstein din perioada 2009-2012, in prezent mare sef la Fondul Proprietatea. Prestatia acestui fost ambasador (care s-a transformat in fata Comisiei intr-un aparator al DNA) releva la momentul actual pericolul pe care l-a reprezentat simbioza dintre Ambasada SUA la Bucuresti si un grup de ONG-uri finantate de afaceristul George Soros, care ani in sir au raportat catre oficialitatile UE si americane doar partea buna a activitatii DNA – SRI, si niciodata abuzurile comise de acest tandem. Gitenstein a depus Comisiei un studiu facut in 2014 despre activitatea anticoruptie din Romania, semnat de zeci de militanti din ONG-urile lui Soros, fiind evident ca un asemenea studiu nu poate fi unul obiectiv. Sa nu uitam ca in ultima perioada dinspre Ambasada SUA la Bucuresti (prin presa de casa, ONG-urile partenere si nu numai) s-a dus o campanie ostila impotriva actualului presedinte al SUA Donald Trump, dar si faptul ca Ambasada SUA a fost finantator declarat al unor ONG-uri sorosiste, precum Freedom House si altele, organizatie care a ajuns sa instruiasca magistrati romani, sa-i plateasca pentru fel de fel de activitati si chiar sa aiba pretentia sa isi propuna directorul de organizatie Cristina Guseth ca ministru la Justitie, o electriciana fara studii juridice respinsa de Parlament pentru prestatia ei deplorabila in fata comisiei.

Revenind la Comisia US Helsinki, cea mai zdrobitoare marturie impotriva abuzurilor judiciare din Romania a formulat-o consultantul de politica externa David Clark (foto), marturie pe care o publicam in continuare aproape in totalitate. David Clark face un adevarat rechizitoriu impotriva tandemului SRI - DNA si recomanda partenerului strategic al Romaniei sa institutie o monitorizare de forta, pentru ca altfel se poate pune in pericol securitatea NATO in regiunea noastra.

Cititi uluitoarea marturie a lui David Clark si veti recunoaste adevarata fata a Binomului SRI- DNA pe care Lumeajustitiei.ro a devoalat-o neincetat din 2010 si pana in prezent:

RAPORTUL LUI DAVID CLARK

<<Democratia din Europa se confrunta cu cea mai mare provocare de la caderea Zidului Berlinului. Provocarea se manifesta intr-o varietate de forme, cum ar fi cresterea miscarilor populiste si extremiste, reaparitia practicilor politice autoritare si neliberale, concomitent cu scaderea standardelor de guvernare. Aceste tendinte sunt puternic, desi nu exclusiv, reprezentate in unele dintre fostele tari comuniste din Europa Centrala si de Est. Exemple notabile includ Ungaria si Polonia, unde guvernele autoritare au slabit independenta judiciara si au subminat libertatea presei.

Romania ar trebui, de asemenea, sa fie considerata o tara din aceasta sfera a ingrijorarilor, din cauza problemelor indelungate si nerezolvate in ceea ce priveste coruptia si statul de drept. Protestele de masa din ianuarie, care au fortat guvernul roman sa renunte la eforturile de a limita aria de investigare a dosarelor anticoruptie (n.r. de a introduce pragul pentru abuz in serviciu) au aratat ca exista un sprijin coplesitor pentru actiunile ferme in acest domeniu. Cu toate acestea, presiunea opiniei publice inseamna ca munca anticoruptie este supusa unei expuneri publice inadecvate. In paralel cu anchetarea unor cazuri de coruptie, exista motive pentru a concluziona ca lupta anti-coruptie a Romaniei a oferit, de asemenea, o acoperire convenabila pentru influentarea scorului politic si pentru incalcari grave ale drepturilor omului, lucru care arata o tulburare a suprematiei legii. Intradevar, metodele folosite frecvent in investigarea coruptiei prezinta un grad considerabil de continuitate cu practicile si atitudinile din epoca comunista.

Lupta anti-coruptie din Romania ridica semne de intrebare sub cinci aspecte majore:

1. Politizarea justitiei: Afirmatia ca Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si Directia de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism (DIICOT) actioneaza impartial este greu de conciliat cu faptele. A existat adesea o corelatie puternica intre cei vizati de urmarire penala si interesele celor care se afla la putere in acel moment. Cazurile au fost uneori insotite de campanii de defaimare publica, menite sa maximizeze impactul lor politic. Departe de a fi mai presus de politica, DNA si DIICOT sunt participanti activi la luptele sale partizane.

2. Intelegerile de culise intre procurori si executiv: Statul de drept impune o separare a puterilor in care procurorii actioneaza independent de executiv. In Romania, este evident ca politicienii au exercitat uneori o influenta operationala considerabila asupra DNA-ului, folosind controlul politic al numirilor cheie. Exista dovezi in mai multe cazuri care indica un contact necorespunzator intre DNA si Guvern si sugereaza ca investigatiile au fost directionate politic.

3. Implicarea serviciilor de informatii: Serviciul Roman de Informatii (SRI), succesor al Securitatii comuniste, joaca un rol important si in mare masura nedivulgat in conducerea procuraturilor anticoruptie. SRI efectueaza in fiecare an 20 000 de interceptari telefonice in numele DNA, initiaza anchete DNA si, citez propriile sale cuvinte, considera ca sistemul judiciar este un "camp tactic" al operatiunilor. Aceste activitati nu au fost examinate in mod adecvat, iar guvernul a refuzat sa raspunda solicitarilor organizatiilor care reprezinta judecatorii romani de a investiga suspiciunile ca SRI a infiltrat serviciile judiciare si de urmarire penala.

4. Lipsa respectului pentru independenta judecatorilor: Atat SRI cat si DNA-ul au fost criticate pentru subminarea independentei judiciare, un alt principiu fundamental al justitiei liberale. Judecatorii care nu reusesc sa actioneze in favoarea DNA-ului si sa dea sentinte in favoarea sa, au devenit ei insisi niste tinte, in timp ce judecatorii prietenosi cu interesele DNA si-au vazut loialitatea recompensata. O instanta maleabila, dispusa sa joace dupa reguli, ajuta DNA-ul sa mentina ratele de condamnare la nivelul de 92%. De altfel, un judecator suprem al Curtii Constitutionale a acuzat, de asemenea, SRI ca incearca ilegal sa-l intimideze pe el si pe colegii sai.

5. Abuzurile facute de procurorii anticoruptie: Metodele folosite in mod obisnuit de DNA sunt incompatibile cu standardele care se aplica in majoritatea tarilor democratice. Acestea includ parada cu cei arestati in catuse, in beneficiul mass-media, amenintarea rudelor suspectilor cu rechizitoriu ca o forma de parghie, oferind suspectilor imunitate in schimbul denuntarii unui ”senior” mai valoros si mai cunoscut din politica, retinerea inculpatii in detentie pentru perioade lungi, ca forma de pedeapsa si stigmatizare inaintea proceselor in instanta si transmiterea sistematica a probelor din anchetele in curs catre mass-media, pentru a impiedica o audiere echitabila in instanta.

Principiile justitiei consacrate in Conventia Europeana a Drepturilor Omului si in Carta Drepturilor Fundamentale a UE sunt incalcate in mod curent in cadrul campaniei anticoruptie a Romaniei. Motivatiile politice, abuzurile procesului, intelegerile de culise intre diferite institutii ale statului si subminarea independentei judecatoresti, toate acestea duc spre concluzia ca acuzatilor li se refuza adesea dreptul la un proces echitabil in fata unui tribunal independent si impartial stabilit de articolul 6.1 al CEDO. Dreptul la prezumtia de nevinovatie prevazut la articolul 6 alineatul (2) a fost element major in determinarea cu care DNA urmareste maximizarea ratelor de condamnare. Conditiile din penitenciare sunt atat de precare, incat folosirea pe scara larga a detentiei preventive duce adesea la un tratament inuman si degradant, incalcand articolul 3 al CEDO.

Cand este confruntata aceste aspecte ale activitatii sale, DNA-ul incearca rapid sa recurga la tactici intimidante pentru a-si reduce criticii la tacere. Am experimentat acest lucru personal, dupa un raport detaliat, sub toate aspectele enuntate mai sus, pe care l-am publicat in luna ianuarie a acestui an. Am transmis o copie a acestui raport Comisiei. In urma difuzarii pe larg a raportului in mass-media, DNA a initiat o ancheta oficiala a Consiliului Superior al Magistraturii, care s-a pronuntat impotriva mea pe 9 mai.

Intr-un exemplu bizar al unei dublei masuri in stil sovietic, munca mea de a documenta si de a transmite publicului cazurile de incaicare a independentei judecatoresti in Romania, a fost considerata, in sine, un atac asupra independentei judecatoresti. Acest proces, care s-a dorit a fi intimidator, a dezvaluit ca DNA-ul este o organizatie care opereaza fara respect fata principiile democratice fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare si independenta societatii civile.

Incalcarile drepturilor omului care au loc sub deviza luptei anticoruptie ar trebui sa fie un motiv serios de ingrijorare pentru partenerii internationali ai Romaniei. Statul de drept este un pilon vital al guvernantei democratice, iar slabiciunile sale in Romania constituie un risc sistemic major intr-o regiune cu o importanta strategica din Europa. Problema, asa cum am vazut in protestele de la inceputul acestui an, este ca populatia nu are incredere in capacitatea politicienilor romani de a superviza activitatea procurorilor anti-coruptie. DNA, DIICOT si SRI exploateaza acest fapt pentru a functiona dincolo de limitele controlului legitim, constituind in fapt un stat in stat.

In absenta creditarii autoritatilor nationale pentru exercitarea puterii uzuale de supraveghere democratica, este necesara o intarire a supravegherii externe. Uniunea Europeana ar trebui sa mentina monitorizarea Romaniei in cadrul mecanismului de cooperare si verificare si sa completeze indicatorii de performanta existenti cu instrumente suplimentare destinate sa evalueze impactul politicilor anticoruptie asupra drepturilor omului si a standardelor de justitie (...)

De asemenea, SUA joaca un rol important in calitate de membru senior al NATO si ca cel mai important aliat al Romaniei. Raportarile Departamentului de Stat privind respectarea Drepturilor Omului ar trebui sa reflecte ingrijorarea crescuta cu privire la consecintele abordarii luptei anticoruptie din Romania. O atentie deosebita ar trebui acordata intrebarii daca SRI functioneaza sub un control civil efectiv, asa cum prevad conditiile aderarii la NATO. De asemenea, ar trebui folosite instrumente suplimentare pentru a face fata tendintelor de politizare a justitiei. In cel putin unul dintre cazurile de coruptie la nivel inalt anchetate in Romania exista motive serioase pentru declansarea prevederilor “The Global Magnitsky Human Rights Accountability Act” privind responsabilitatea drepturilor omului la nivel mondial impotriva persoanelor care comit abuzuri din pozitii de autoritate.

IMPLICATIILE PROCESULUI ANTICORUPTIE DIN ROMANIA PRIVIND DREPTURILE OMULUI

(...)

3.1. Politizarea Justitiei

Evaluarea oficiala a Comisiei Europene este ca Romania inregistreaza progrese in lupta impotriva coruptiei si ca DNA-ul actioneaza ca un "procuror energic si impartial". Din pacate, aceasta judecata optimista este in contradictie cu faptele. Modelul urmaririi penale in ultimii doisprezece ani pare sa aiba o legatura clara cu evolutiile diferitelor partide politice. Cu putin timp inainte de alegerile parlamentare si prezidentiale din 2004, Traian Basescu a fost acuzat de DNA de coruptie in legatura cu mandatul sau de ministru al transporturilor in anii 1990. Dupa ce a devenit presedinte, majoritatea oamenilor politici importanti inculpati pentru fapte de coruptie au venit de la PSD si PNL, mai degraba decat Partidul Democrat al lui Basescu. Intradevar, PNL si-a incheiat coalitia cu partidul presedintelui in 2007 in semn de protest fata de modul in care se pare ca a fost vizat. Cel mai important om politic anchetat in aceasta perioada a fost primul-ministru PSD, Adrian Nastase.

Cand PSD s-a intors in Guvern in 2012, cu premierul Victor Ponta, au fost lansate o serie de anchete vizandu-i pe actionarii trusturilor media critice la adresa Puterii si pe membri ai cercului si familiei apropiate a presedintelui Basescu. Aceste investigatii au fost uneori insotite de campanii de denigrare publica conduse de Ponta insusi (...) Ponta a vrut sa-si mareasca puterea pana cand, in pofida asteptarilor, a pierdut alegerile prezidentiale din decembrie 2014, in favoarea principalului candidat de centru-dreapta, Klaus Iohannis de la PNL. Slabiti politic, Ponta si mai multi colegi din conducerea PSD au fost acuzati de DNA de evaziune fiscala si spalare de bani in iulie 2015. Patru luni mai tarziu, Ponta a demisionat dupa protestele de strada declansate de incendiul de la clubul Colectiv, in care au murit 64 de persoane. Traian Basescu, care si-a relansat cariera politica cu formarea unui nou partid politic, se confrunta, de asemenea, cu noi acuzatii de spalare a banilor anuntate de DNA in aprilie 2016. Rechizitoriile l-au fortat pe Basescu sa renunte la campania sa pentru primaria municipiului Bucuresti.

Cei care nu vor sa vada un pattern in aceste cazuri, pot argumenta ca au fost demarate anchete impotriva politicienilor de rang inalt de la majoritatea partidelor, chiar si atunci cand acele partide au fost la putere. Ponta, la urma urmei, a fost acuzat in timp ce era inca prim-ministru. Ar fi cu siguranta fals sa sugerezi ca DNA functioneaza numai in interesul oricarui partid care se intampla sa fie la putere la vremea respectiva. Structurile sale sunt prea difuze pentru aceasta, fiind alcatuite din procurori numiti in diferite momente, sub diferite guverne, care isi desfasoara propriile investigatii si agende. Cu toate acestea, exista diferite parghii in acest sistem pentru ca diferite grupuri de interese politice sa-si afirme influenta. DNA trebuie sa fie inteles ca o parte integranta a caruselului in continua crestere al aliantelor, intereselor si dusmaniilor care definesc politica romaneasca.

3.2. Intelegeri secrete intre procurori si Executiv

Argumentul potrivit caruia procurorii, presupus independenti, sunt supusi patronajului politic, se bazeaza pe dezvaluirea unui acord incheiat in mai 2013 intre presedintele Basescu si premierul Ponta cu privire la numirile in functiile de conducere de la Parchetul General, DNA si Directia pentru Investigarea Criminalitatii Organizate si Terorismul (DIICOT). Procurorii sunt numiti oficial de catre presedinte la recomandarea Ministerului Justitiei, dar cu cele doua ramuri ale executivului blocate in conflict, a devenit imposibil sa se ajunga la o lista comuna de nume. Solutia a fost impartirea posturilor, fiecare parte putand sa-si numeasca proprii candidati preferati. Laura Kovesi, alegerea lui Basescu, a fost numita sef al DNA, iar Tiberiu Nitu, care este aproape de Ponta, a devenit procuror general (n.r. - in urma acestei intelegeri) in ciuda faptului ca anterior a fost blocat de Basescu. ...

O alta numire semnificativa care pare sa fi facut parte din aceasta intelegere a fost aceea a lui Danut Volintiru, care a devenit procuror la sediul central al DNA in iunie 2013 si a fost promovat la postul de procuror adjunct al diviziei patru luni mai tarziu, la recomandarea ministrului de Justitie din mandatul lui Ponta. Ponta si Volintiru se cunosteau cel putin din 2004, cand Ponta a fost ales in Parlament, reprezentand judetul Gorj, iar Volintiru a devenit sef al biroului regional al DNA. Natura relatiei lor a devenit obiectul rapoartelor de investigatie in care se sustine ca sotia lui Volintiru a primit in 2015 o suma suspect de mare, de 130.000 €, pentru servicii notariale, de la complexul energetic Oltenia. Plata a fost aprobata de catre directorul sau general, Laurentiu Ciurel, membru proeminent al PSD, care este acum co-inculpat in dosarul de spalare de bani in care este anchetat si Ponta. In calitate de sef al biroului DNA din Gorj, in perioada in care s-au efectuat platile, Volintiru a inchis alte doua investigatii deschise pe numele lui Ciurel.

Primul caz major al lui Volintiru in noul sau post de la sediul central DNA a fost o ancheta asupra lui Dan Adamescu, un om de afaceri german de renume din Romania, care detinea Romania Libera, unul dintre cele mai importante ziare din tara. Romania Libera a fost un critic permanent al PSD si un luptator neobosit impotriva coruptiei de-a lungul multor ani (...) In cateva saptamani de la numirea lui Volintiru, Adamescu devenise o tinta, iar telefoanele sale au fost interceptate.

In mai 2014, un avocat angajat de compania de asigurari a lui Adamescu a recunoscut ca a primit mita la interogatoriu si i s-a acordat imunitate in schimbul implicarii lui Adamescu. Un alt avocat s-a sinucis la scurt timp dupa ce a fost interogat in acelasi dosar. In data de 24 mai, premierul Ponta a dat un interviu televiziunii nationale in care a vorbit despre acest caz in urmatoarele termeni:

"Traian Basescu este unul dintre principalii beneficiari ai suportului mediatic al domnului Adamescu. Dl Adamescu editeaza un ziar care lupta impotriva coruptiei. Cred ca acest om, care a condus el insusi o retea de coruptie cu un efect atat de mare pe o perioada de multi ani, se prezinta ca editor care vorbeste despre lupta impotriva coruptiei (...) Sunt convins ca vom auzi in curand si mai multe lucruri Despre asta de la procuratura de stat ".

Au trecut doua saptamani de la declaratie si Adamescu a fost arestat, acuzat si retinut... In ianuarie 2015, dupa un proces cu nenumarate incalcari procedurale, Adamescu a fost gasit vinovat, in baza marturiei unui singur martor care a cooperat cu procurorii si a fost condamnat la patru ani si patru luni de inchisoare. Era in detentie in ianuarie 2017, cand a murit de o infectie contractata in inchisoare. Potrivit familiei sale, i s-a refuzat tratamentul medical adecvat.

3.3. Rolul Serviciului de Informatii

Realitatea relatiei DNA cu puterea politica indica un sistem in care nu exista inca o separare corecta a puterilor, iar procesul judiciar este vulnerabil la manipulare, in avantajul partizanilor. Cu toate acestea, guvernul si partidele politice nu sunt singurele centre de putere capabile sa exercite o influenta necorespunzatoare asupra directiei de urmarire penala impotriva coruptiei. Intr-o tara in care amintirile Securitatii sunt inca proaspete, exista si preocupari majore cu privire la rolul jucat de agentia de informatii interne in cadrul sistemului de justitie penala (...)

SRI este descendentul direct al vechii Securitati, care i-a preluat infrastructura si majoritatea personalului in 1990. Interesul sau a fost concentrat pe operatiunile de supraveghere a comunicatiilor, iar perioada postcomunista a prezentat mai multe scandaluri care implicau activitati de interceptare care ar fi trebuit sa fie interzise. Ascultarea telefonului fara mandat a fost relansata in investigatiile anticoruptie desfasurate de Monica Macovei, iar DNA a devenit puternic dependent de sprijinul serviciilor de informatii in furnizarea probelor rezultate din interceptare.

Potrivit rapoartelor DNA, SRI asculta o medie de 20.000 de convorbiri telefonice pe an in urmarirea anchetelor anticoruptie, de zece ori mai mult decat in chestiunile care tin de securitatea nationala...

Implicarea SRI in sfera judiciara depaseste cu mult rolul pasiv de a furniza asistenta tehnica in supravegherea comunicatiilor pentru procurorii anti-coruptie. in aprilie 2015, un inalt general al SRI, Dumitru Dumbrava, a dat un interviu in care a descris modul in care SRI intervine in urmarirea penala a cauzelor:

"Daca acum cativa ani am crezut ca ne-am realizat obiectivul odata ce DNA a fost notificat, de exemplu, daca ne-am fi retras ulterior din campul tactic odata ce instanta a fost sesizata prin rechizitoriu, apreciind (naiv cum putem spune acum) ca misiunea noastra a fost finalizata, acum ne mentinem interesul pana la solutionarea finala a fiecarui caz"

Dezvaluirea ca SRI considera sistemul juridic drept un "domeniu tactic" al operatiunilor, in care isi pastreaza un rol activ in timpul audierilor in instanta, ofera o paralela directa cu trecutul. In comun cu politia secreta a altor regimuri comuniste, Securitatea a infiltrat sistemul judiciar ca o modalitate de a-si spori controlul asupra societatii si au existat suspiciuni indelungate ca practica a continuat in era democratica.

Un exemplu si mai sinistru al accesului SRI in sistemul judiciar a venit in ianuarie 2015, cand Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea unui proiect de lege privind securitatea cibernetica, care ar fi oferit serviciilor de informatii acces fara precedent la datele din computerele personale. Curtea statuase deja ca alte doua legi de securitate sustinute de SRI sunt neconstitutionale. in ziua urmatoare votului, unul dintre judecatorii Curtii Constitutionale responsabili cu decizia, Toni Grebla, a fost arestat de catre DNA si acuzat ca a folosit influenta sa pentru a eluda sanctiunile impotriva Rusiei. Acest lucru l-a determinat pe Daniel Morar, un judecator de la CCR si predecesorul Laurei Kovesi la sefia DNA, sa se planga public ca SRI incearca sa intimideze Curtea Constitutionala”

Momentul arestarii lui Grebla nu ofera loc de indoiala cu privire la efectul dorit de SRI... Decizia de a-l aresta dupa votul CCR a fost o lovitura de pedeapsa si un semn ca, atunci cand este necesar, justitia romaneasca continua sa functioneze conform vechilor principii sovietice de "kompromat" si "hiper-legalism". Serviciile de informatii din blocul sovietic adunau materiale compromitatoare, reale sau false, despre proprii cetateni. Acestea urmau a fi folosite, la dispozitia statului, pentru a pedepsi actele de disidenta prin ceea ce pareau a fi proceduri legale normale si independente. Tehnica este inca utilizata in Rusia astazi, si aparent si in Romania. Acest lucru explica de ce atat de multe anchete anticoruptie recente implica resuscitarea unor acuzatii vechi de acum zece ani sau mai mult. Dovezile au fost salvate pentru momentul potrivit.

3.4. Independenta judiciara sub asediu

Relatia dintre judecatori si procurori este un alt domeniu in care separarea puterilor este in mod regulat subminata. Rata de condamnare in cazurile instrumentate de DNA este de 92%, iar agentia are un interes birocratic pentru a se asigura ca rata condamnarilornu scade sub acest procent. Acest lucru poate fi realizat numai daca justitia lucreaza in favoarea sa si sistemul instantelor functioneaza pe baza prezumtiei de vinovatie...

O metoda este ca DNA sa deschida anchete impotriva judecatorilor care supara prin achitarea inculpatilor. Acest lucru creeaza un climat de frica, menit sa preseze decizia judecatoreasca. Coruptia in sistemul judiciar este, fara indoiala, o problema in Romania, iar combaterea ei a devenit o prioritate majora pentru DNA in ultimii ani (...)

Astfel, DNA vizeaza judecatorii considerati neprietenosi pentru interesele sale, dar face favoruri pentru cei considerati a fi de partea sa. Acest lucru a fost ilustrat in cazul bizar al Marianei Rarinca, urmarita de DNA in urma acuzatiilor de santaj formulate in 2014. Rarinca a lucrat ca secretar al unui avocat casatorit cu seful Curtii Supreme a Romaniei, Livia Stanciu. In iunie 2014, Rarinca a fost arestata de o echipa SWAT si acuzata ca a incercat sa obtina 20.000 de euro de la Stanciu prin santaj. A fost arestata timp de 6 luni in detentie preventiva. Rarinca a negat santajul si a afirmat ca singura suma de bani pe care a cerut-o a fost o suma mult mai mica, pe care o Stanciu i-o datora. Ea a fost gasita vinovata in instanta si a primit o sentinta cu suspendare de trei ani, dar verdictul a fost anulat in apel in mai 2015. Este de notorietate faptul ca judecatorul Livia Stanciu e cunoscuta procurorilor ca un aliat de incredere. Intr-un tribut adus la DNA, emis in februarie 2014, Stanciu s-a descris ca un "partener de incredere" al DNA (...)

3.5. Abuzurile DNA in ancheta penala

DNA este un exemplu rar de agentie guvernamentala care este aplaudata aproape unanim, atat acasa, cat si in strainatate. Sefa DNA, Laura Kovesi, este mediatzata cu laude in mass-media internationala si a primit nenumarate premii, inclusiv un Legion d' honneur si Reader's Digest European of the Year. ..

Pentru a-si mari rata de succes, DNA adopta cea mai vaga interpretare posibila a ceea ce constituie coruptia. Articolul 297 din Codul penal al Romaniei include o infractiune de "abuz in serviciu". In lipsa unei definitii clare a ceea ce inseamna aceasta, procurorii au putut sa urmareasca politicieni si oficialitati pentru o gama larga de acte executive, dintre care multe nu ar fi considerate corupte in nicio alta parte a UE. De exemplu, DNA a lansat acuzatii de ucidere din culpa si abuz in serviciu impotriva fostului vicepremier, Gabriel Oprea, dupa ce un politist a fost ucis intr-un accident de circulatie in timp ce a escorta masina oficiala a ministrului in octombrie 2015. Sustinuti de un val de resentimente publice la adresa privilegiilor elitei politica, DNA a sustinut ca Oprea nu avea dreptul la o escorta de politie...

Potrivit estimarii Laurei Kovesi, pana la 42% din toate cazurile de DNA vizeaza acuzatii de abuz in serviciu, sugerand ca o mare parte din infractiunile pe care le investigheaza nu sunt coruptie in definitia general acceptata a termenului. In iunie 2016, Curtea Constitutionala a decis ca articolul 297 privind abuzul in serviciu se poate aplica numai abuzurilor de functie care implica acte definite in mod specific drept infractiuni. Cu alte cuvinte, nu ar mai fi posibila urmarirea penala a persoanelor pentru acte executive doar pentru ca DNA le-a considerat deficitare sau corupte. Inainte de hotararea CCR, Kovesi a lovit agresiv impotriva oricarei restrangeri a definitiei abuzulu ceea ce a atras o plangere din partea Uniunii Nationale a Judecatorilor, care a acuzat-o ca exercita "o presiune asupra Curtii Constitutionale, care nu este in conformitate cu statutul magistratului si Principiul separarii puterilor ". Ramane de vazut ce impact are decizia Curtii asupra domeniului de aplicare si a desfasurarii cauzelor instrumentate de DNA.

Un alt domeniu de ingrijorare se refera la gama de tactici intimidante utilizate de DNA in urmarirea obiectivelor sale. Un indiciu poate fi gasit in datele publicate chiar de DNA. Astfel, din cele 10.947 de dosare care au fost lansate in 2015, numai 1258 au dus la rechizitorii. A viza un grup atat de mare de persoane presate de perspectiva de a fi urmarite penal, se potriveste scopurilor procurorilor in colectarea dovezilor. In unele cazuri, se deschid investigatii impotriva membrilor familiei unui suspect ca o modalitate de a exercita presiune si de a forta o marturisire. Altfel, obiectivul este de a folosi amenintarea cu dosar penal pentru a obtine o declaratie de martor impotriva unei alte tinte. In stilul vanatorii clasice de vrajitoare si in scopul maximizarii impactului asupra mass-media, suspectilor considerati a fi ”neimportanti” li se ofera imunitate penala in schimbul denuntarii unor persoane mai importante (...)

Presiunea este, de asemenea, exercitata asupra suspectilor prin rutina solicitarilor pentru detentiei preventive. Legea romana permite instantelor sa ordone perioade de arest preventiv de pana la 180 de zile in faza de investigatie (...)

Instantele judecatoresti admit frecvent solicitarile DNA de a dispune masura detentiei preventive in cazurile de inalta coruptie, in pofida caracterului non-violent al infractiunilor si a existentei alternativelor, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Acest lucru ajuta la stigmatizarea acuzatului, la intarirea impresiei vinovatiei si la compromiterea eforturilor inculpatului de a pregati o aparare corespunzatoare in instanta (...)

Standardele conditiilor din inchisoare sunt atat de precare incat, intre 1998 si 2015, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca Romania este vinovata de 178 incalcari ale articolului 3 din CEDO care interzic tratamentul inuman sau degradant. CEDOa inregistrat 27 de incalcari doar in 2015 ...

Exista un pattern al modului in care s-au desfasurat unele dintre cele mai importante cazuri ale DNA. Suspectul catusat este escortat in detentie in fata camerelor de luat vederi. Denuntul este smuls din partea colegilor si cunostintelor cu amenintarea ca si ei vor fi urmariti penal daca nu coopereaza.... Ancheta culmineaza cu o uriasa acoperire media negativa, deoarece stenogramele editate ale interceptarilor telefonice care pot avea ca sursa doar DNA sau SRI sunt, in mod sistematic, livrate in presa. Astfel, in momentul in care suspectul este trimis in instanta, posibilitatea unui proces echitabil este deja compromisa.

Cele mai multe dintre aceste tehnici au fost folosite in cazul Alinei Bica, fost procuror sef al DIICOT, care a fost arestata de DNA in 2014 pentru suspiciunea de luare de mita si abuz in functie. Astfel, Bica a executat 8 luni de detentie preventiva, alaturi persoane care fusesera investigate de DIICOT. Sotul ei a fost arestat in urma unor acuzatii de evaziune fiscala, ulterior abandonate, si chiar avocatul ei a fost retinut la un moment dat. Stenogramele DNA privind noi acuzatii legate de munca sa la DIICOT au fost livrate in presa la o luna dupa arestarea sa initiala. Prietenia lui Bica cu Elena Udrea a devenit o problema. Udrea si sotul ei au fost conectati in media la acuzatiile impotriva lui Bica, iar fotografiile cu cele doua femei care se aflau in vacanta impreuna in Paris au iesit in presa. Dupa cum a comentat Bica: ”Se simte ca in anii 1950 cand au venit comunistii. Voi sunteti numiti dusman al statului, veti fi indesati in camion... va vor ataca familia”.

Alina Bica a fost o perceputa ca o figura puternica a elitei in momentul arestarii ei, dar se pare ca a suparat pe cei care erau mai puternici. Ea l-a infruntat in mod repetat pe Florian Coldea de la SRI: "El obisnuia sa ma cheme si sa faca cereri pe care le-am refuzat intotdeauna. De exemplu, solicita ca o anumita persoana sa fie arestata in luna august. Cand refuzam, spunandu-i ca nu exista suficiente dovezi, el replica: "Nu te comporti cum trebuie pentru pozitia in care te afli. Ar trebui sa-ti schimbi atitudinea sau nu te vad bine". De asemenea, Bica suspecteaza ca dosarul DNA pe numele sau are legatura cu decizia ei din 2012 de a deschide o investigatie privind acuzatiile de furt si coruptie la compania de stat Transgaz, in care unul dintre directorii companiei, Sergiu Lascu, a fost suspect-cheie.

4. Concluzii si recomandari

Cifrele publicate de DNA cu privire la propria sa activitate au scopul de a arata ofiterilor sai ca au avut victorii rasunatoare impotriva coruptiei, impotriva tuturor piedicilor. Potrivit bilantului DNA, doar in 2015, parchetul a investigat 10.947 de cazuri, a trimis in judecata 1258 de persoane si a obtinut condamnari in 92% din dosare, toate cu doar 131 de procurori ai Directiei. In loc sa fie un motiv de lauda, aceste cifre ar trebui sa duca la o suspiciune rezonabila ca sistemul de justitie al Romaniei este, de fapt, fundamental defectuos. Procurorii din sistemele juridice mai bine stabilite si mai bine aprovizionate ale democratiilor mature ale Europei asigura, de regula, ratele de condamnare in intervalul de 70-80%. Cum se face ca DNA reuseste sa obtina atat de mult cu mult mai putin?

Raspunsul este, desigur, ca exigentele sunt reduse si rezultatele sunt obtinute cu costuri mari pentru standardele de justitie. Dupa cum arata abuzurile enumerate mai sus, dreptul la un proces echitabil in fata unui tribunal independent si impartial stabilit la articolul 47 din Carta Drepturilor UE (articolul 6.1 din CEDO) a fost incalcat in mod repetat ca urmare a relatiilor de culise care leaga politicienii, procurorii, judecatorii si agentiile de informatii. Acest lucru a condus la o serie de urmariri penale selective si politice, in care acuzatilor le-a fost redusa posibilitatea de a se apara...

Nu exista nici o indoiala ca printre sutele de persoane judecate si condamnate de coruptie in Romania in fiecare an, o mare parte sunt vinovate de infractiuni grave. Cu toate acestea, avand in vedere deficientele majore si lipsurile evidentiate in aceasta prezentare, nu exista nicio indoiala ca aceste cifre includ, de asemenea, un numar semnificativ de persoane nevinovate care au devenit victime ale abuzurilor grave din justitie (...)

Este timpul ca partenerii transatlantici ai Romaniei sa se uite mai atent la modul in care aceasta tara isi desfasoara campania anti-coruptie (...)

Aceste preocupari ar trebui sa se reflecte, de asemenea, in politica SUA. Raportarile Departamentului de Stat in domeniul drepturilor omului trebuie sa analizeze mai atent standardele din justitie si statul de drept in Romania. Ar trebui acordata o atentie deosebita intrebarii daca Romania indeplineste angajamentul sau de a asigura controlul civil al armatei, avand in vedere capacitatea SRI de a opera dincolo de limitele responsabilitatii democratice.>>

* Cititi aici integral stenograma oficiala a marturiei lui David Clark

Accesari:27218

Comentarii

# unul din lumea cea mare date 18 iunie 2017 15:07 +19

ales pules!!!!! se pare ca plavanca pleaca mai repede decit motiune a psd/ului(ca figura de stil)ceasurile plavancei sint inumarate.ce ma rid aducindu/mi aminte de vorba aia a mea(care inca nu a intrat in circulatie asa cum au sintrat sintagmele cu mermeleala si linsul clantelor-martora este arhiva luju-) CE FACI TE FACE!!!!!!!PLAVANCO,PE LINGA CA ESTI FACUTA GRAMADA ,ACUSILEA TE VOR FACE TOTI!!!!!PARCA AS CAM DESCHIDE BURSA PARIURILOR CA O SA FACI PANDAIMOS CU CONSURIOARELE TALE BICA,UDREA &CO.imi frec miinile de bucurie!!!!!!!!(sa n/aud pe unul care sa zica ca;schimbarea stapinilor bucuria nebunilor ca atunci se vor vedea ,,citi nebuni sintem,si nu terfelisti)

# ?????? date 18 iunie 2017 15:56 0

 O fi ajuns "anticorupția" și  pe la ei și nu își mai doresc, oferindu-se iaråși să facă "alte recomandări" ?

# DOREL date 18 iunie 2017 17:04 +4

Poate ca USA s-au convins ca nu mai merge cu mascarada DNA ! Si, b): de ce oare ? Pai, cum sa lasi pe mana anticoruptilor Codrutei o tara in care s-au evaporat sute de nave, mii de locomotive, zeci de mii de vagoane si nimeni nu a patit nimic-nimic ?! Tot asa, maine - poimaine, nemaiavand ce fura, anticoruptii Codrutei sunt capabili sa evapore si investitiile straine si chiar scutul de la Deveselu ! Parerea mea ...

# noname date 19 iunie 2017 11:14 +1

Am niste indoieli cat capra ca cei interesati si a caror mama e mereu gravida, isi vor inghiti propriile interese. Doar ca, ca orice shit care a inceput sa puta, necesita inlocuire. Aceeasi palarie peste alta cucuva.

# C date 18 iunie 2017 16:05 +18

Toate instituțiile din România sunt corupte și abuzive.nu exista sa zici ca procurorii de la o anumita instituție fac asta iar ceilalți de la alta instituție nu fac asta sau o fac mai puțin.  Toți judecătorii "asculta" și executa DOAR ordinele procurorilor. Justitia acestei tari n-are absolut nici o treaba cu aplicarea legii sau cu înfăptuirea dreptății sau alte treburi de-ale justitiei.justitia românească este un grup infracțional organizat care a nenorocit  România. Niște securiști mafioți hoți și interlopi -din ăștia este formata absolut toată justiția romaneasca. Niște tradatori de neam

# Alex date 19 iunie 2017 15:58 0

David_Clark (British?) "freelance writer and lobbyist". Worked for Labour and anyone else who payed/pays him. Now we know. ;) http://powerbase.info/index.php/David_Clark Participanti: Ambassador Mark Gitenstein, Special Counsel, Mayer Brown Heather Conley, Senior Vice President, Center for Strategic and International Studies David Clark, Foreign Policy Commentator and Consultant Philip Stephenson, Chairman, Freedom Capital Acum putem trage concluzia cat de "greu" este cuvantul lui si cat de devastator este raportul lui de "lobby" facut la comanda. Nu va mai agitati atat...

# Filip date 19 iunie 2017 18:04 -1

David Clark british liberal lobbyist . He tells us what's wrong with OUR country. FUCK OFF dude. Ideile liberale au adus Britania si vestul in genunchi. Populismul este iubirea de patrie , popor, tara, cultura, religie. Nu e nici o problema. Nu o sa ne vindem tara voua daca asta vrei sa spui. Nu bre. Suntem Romani si vom fii intotdeauna Romani.

Adauga comentariu

Nume*
Email*
Website
:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

    • VERDICTUL ZILEI - Dosarul de represiune nedreapta fabricat de DNA procurorului DIICOT Ioan Muresan se datoreaza sau nu relatiei de prietenie dintre Kovesi si Berbeceanu?

    • VOTEAZA

Vorbe de fumoar – 20.08.2017 - Lazarica le-a facut pe Ghena si Tarcea sa muste din fructul interzis

+ DETALII

ALTE VORBE DE FUMOAR

FACEBOOK

ULTIMELE COMENTARII

CELE MAI CITITE

LUMEA JUSTITIEI

ARHIVA

NEWSLETTER