4 martie 2021

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

O TREIME DIN INSTANTE, RESTANTE LA MOTIVARI – Avocatul Adrian Toni Neacsu prezinta realitatea: “Din cele 241 de instante in 153 (reprezentand 63,4%) depasirea termenelor legale de redactare a hotararilor era o chestiune endemica ce afecta peste 10% din numarul total de hotarari judecatoresti pronuntate. Una din 10 hotarari nu este redactata, la aceste instante, cu respectarea termenelor prevazute de lege. Situatia ICCJ este una mult mai disperata”

Scris de: George TARATA | pdf | print

16 februarie 2021 14:58
Vizualizari: 4257

O treime din instante sunt restante la motivari. Mai exact, 63,4% dintre judecatoriile, tribunalele si curtile de apel din Romania. Iar la Inalta Curte de Casatie si Justitie situatia este si mai disperata.


 

Cifrele au fost prezentate de avocatul Adrian Toni Neacsu (foto), care arata ca la 153 dintre cele 241 de instante (fara ICCJ) s-au inregistrat intarzieri in redactarea hotararilor judecatoresti in termenul legal. Ceea ce inseamna ca una din zece hotarari nu este redactata cu respectarea prevederilor legale, potrivit carora motivarea se face in termen de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii in cazuri motivate temeinic pana la 90 de zile.

Concret, avocatul Neacsu dezvaluie ca:

-din cele 16 curti de apel in 2 hotararile judecatoresti au fost redactate peste termenul legal in mai mult de 25% din numarul total de hotarari pronuntate de acea instanta, in alte 2 in mai mult de 15% din total si in alte 6 in mai mult de 10% din numarul total al hotararilor pronuntate. Deci, in 8 curti de apel se depasea termenul legal de redactare in cel putin 10% din numarul total de hotarari pronuntate;

-din cele 50 de tribunale, in 10 redactarea se facea cu depasirea termenului legal in peste 25% din totalul hotararilor, in 7 in peste 15% din hotarari, iar in 12 in peste 10% din total. Deci, in 29 din 50 de tribunale depasirea termenului legal de motivare a hotararilor judecatoresti afecta peste 10% din numarul total de hotarari pronuntate;

-la judecatorii, din 175 in 19 intarzierea in redactari afecta peste 25% din numarul total de hotarari pronuntate, in 20 de judecarii afecta peste 15% si in 56 peste 10%. Deci, in 95 de judecatorii depasirea termenului legal de redactare se intampla in peste 10% din numarul total de hotarari judecatoresti pronuntate.

Situatia este si mai disperata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, precizeaza Adrian Toni Neacsu, care promite ca va reveni cu date despre ce se intampla la instanta suprema intr-o analiza ulterioara.


Prezentam analiza avocatului Adrian Toni Neacsu:


Sustin cu tarie ca una din pricipalele probleme structurale ale ineficientei sistemului judiciar o reprezinta incetineala cu care se redacteaza hotararile judecatoresti.

Aceasta nu este o problema punctuala doar a ICCJ, unde intr-adevar ea este socanta (si revoltatoare cu mult inainte de a aparea publica situatia colegului avocat Robert Rosu), ci a intregului sistem judiciar.

Daca in materie civila si in situatia hotararilor judecatoresti nedefinitive aceasta incetineala poate fi suportata, atunci cand vorbim de hotarari judecatoresti penale definitive de condamnare, care si duc la incarcerarea persoanelor, situatia este de neacceptat din punctul de vedere al drepturilor fundamentale, al credibilitatii justitiei si a capacitatii ei de a impune autoritate. Indiferent cat de constient ai fi de gradul de incarcare cu dosare al instantelor (cunoscand bine sistemul, inclusiv statistic, eu sunt, de exemplu) este greu de inteles cum intr-un stat de drept se poate executa o pedeapsa cu inchisoarea fara a se cunoaste motivele pentru care esti gasit vinovat ori de ce intarzierile in redactare datorate exclusiv vinei instantelor iti pot suspenda drepturile constitutionale de a ataca hotararea nemotivata cu cai de atac si eventual de a obtine suspendarea executarii.

Solutia nu este instituirea unor sanctiuni suplimentare pentru judecatori -desi pare cea mai simpla si este cea mai clamata, inclusiv de colegii mei avocati - pentru simplul considerent ca problema intirzierii hotararilor judecatoresti nu se datoreaza exclusiv relei vointe sau nepasarii judecatorilor.

Este o problema de sistem, cu cauze multiple, si care afecteaza un numar prea mare de situatii pentru a fi indreptata prin aplicarea unor sanctiuni.

Aceasta este justificarea obiectiva a demersurilor pe care le fac pentru schimbarea filosofiei insesi a procesului in ceea ce priveste pronuntarea si redactarea hotararilor judecatoresti.

Solutia rationala pe care o vad la o problema structurala a sistemului judiciar este instituirea regulii ca pronuntarea si executarea hotararii judecatesti sa se faca doar atunci cand ea este si motivata, pe de o parte, si marirea in consecinta a termenului legal de motivare a hotararilor judecatoresti, pe de alta parte. In acest fel nu vom mai avea incarcerari in penitenciar fara a se cunoaste motivele, caile de atac vor curge doar dupa ce hotararea integrala va fi cunoscuta iar judecatorii vor avea suficient timp sa motiveze corespunzator acele hotarari judecatoresti. Presiunea pe judecatori de a respecta noul termen de motivare sta tocmai in necesitatea de a pronunta hotararea, de a da solutia in dosarul in care au ramas in pronuntare. In caz contrar, pana nu o pronunta si nu o motiveaza acea hotarare nu produce nici un efect. Desigur, nerespectarea termenului prevazut de lege pentru pronuntarea hotararii judecatoresti este o abatere disciplinara grava in sine, de alta amploare si cu alte consecinte pe planul raspunderii decat aceea banala care viza intarzierile in motivare.

Am propus, desigur doar pentru a incuraja dezbaterile aplicate, un termen standard de pronuntare (si motivare in acelasi timp) a hotararii de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii pina la 90 de zile, in situatii justificate.

Pentru a demonstra ca redactarea hotararilor judecoresti cu intarziere nu este o problema locala a unor judecatori sau a unor instante (ICCJ sa zicem) ofer cateva date statistice din rapoartele privind justitia ale CSM. Cifrele sunt din ultimul raport publicat, cel privind activitatea de judecata la nivel national in 2019.

Din cele 16 curti de apel in 2 hotararile judecatoresti au fost redactate peste termenul legal in mai mult de 25% din numarul total de hotarari pronuntate de acea instanta, in 2 in mai mult de 15% din total si in 6 in mai mult de 10% din numarul total al hotararilor pronuntate. Deci, in 8 curti de apel se depasea termenul legal de redactare in cel putin 10% din numarul total de hotarari pronuntate.

Din cele 50 de tribunale, in 10 redactarea se facea cu depasirea termenului legal in peste 25% din totalul hotararilor, in 7 in peste 15% din hotarari, iar in 12 in peste 10% din total. In concluzie, in 29 din 50 de tribunale depasirea termenului legal de motivare a hotararilor judecatoresti afecta peste 10% din numarul total de hotarari pronuntate.

La judecatorii, din 175 in 19 intarzierea in redactari afecta peste 25% din numarul total de hotarari pronuntate, in 20 de judecarii afecta peste 15% si in 56 peste 10%. In 95 de judecatorii depasirea termenului legal de redactare se intampla in peste 10% din numarul total de hotarari judecatoresti pronuntate.

Astfel, in concluzie, din cele 241 de instante in 153 (reprezentand 63,4%) depasirea termenelor legale de redactare a hotararilor judecatoresti era o chestiune endemica ce afecta peste 10% din numarul total de hotarari judecatoresti pronuntate.

Una din 10 hotarari judecatoresti nu este redactata, la aceste instante, cu respectarea termenelor prevazute de lege.

Situatia ICCJ este una mult mai disperata si o voi analiza separat, dupa ce voi primi o serie de date statistice pe care le-am solicitat ca informatii publice, dat fiind ca nici CSM-ul nici Inspectia Judiciara nu centralizeaza si nu verifica ce se intampla acolo”.

Comentarii

# Gyuse Bogdan date 16 februarie 2021 16:51 +5

Pana se gandesc tovarasii senatori si deputati sa schimbe Cod penal si procedura penala.... mai trec vreo trei decenii de teroare judiciara :))in folosul statului de drept :o . Daca un sofer, se afla in depozit, la incarcat si, trimite o poza cu marfa bebeficiarului, beneficiarul trebuie sa plateasca pentru ca a primit marfa??? Dar bineinteles ca handicapatii ce au luat lectii de la bolsevica Macovei si, aplica intocmai sfaturile tortionare ale Liviei Stanciu, au prioritate. Cetateanul nu conteaza. Porpaganda sa functioneze. La puscarie cu toti judecatorii ce indraznesc sa-si bata joc de cetatean!!!

# bogdan D. date 16 februarie 2021 18:26 +2

Brasovul e fruntas deja are hotarari de peste 1 si 5 luni, 1 an si 3 luni si 2 ani si o luna nemotivate. Altfel, oficial, cica o duc bine - in urma ultimului control din 2017 ... Chiar foarte bine. Chiar daca prostimea face cereri dupa cereri de urgentare a motivarii. Dati-i frate inainte cu tupeu ! Fara asig de sanatate, ... beneficiari pan la a 4-a sp[ita de servici medicale (si mamita, si tatitu si sorfela si socrtela, si ... cine vrea muschiilor).

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 3.03.2021 – Werner iar s-a tras in poza cu Corbu. Lui Citu & co. le crapa capul dupa solutia din dosarul 10 august

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva