1.900 de judecători au fost ținte ale unor dosare penale fabricate de DNA în anii negri ai Justiției, practicile procurorilor anticorupție reprezentând forme de presiune asupra magistraților, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiţie. Această realitate – dezvăluită pentru prima dată în Raportul Inspecției Judiciare privind „Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea”, elaborat și dat publicității în 2019 – nu trebuie să fie uitată vreodată, și tocmai de aceea ea este menționată în Hotărârea Plenului CSM nr. 65 din 16 aprilie 2026, prin care a fost avizat negativ proiectul de lege prin care USR propune revenirea la DNA a competenței de anchetare a magistraților (PLX 193).

Membrii CSM explică faptul că inițiativa legislativă este imposibil de pus în aplicare din cauza numeroaselor deficiențe pe care le prezintă. De asemenea, CSM-ul condus de judecătorul Liviu Odagiu (foto) atrage atenția că soluțiile legislative propuse nu sunt de natură să garanteze în mod corespunzător independenţa justiţiei.

Pe de altă parte, CSM condamnă argumentul folosit de inițiatorii proiectului de lege, potrivit căruia ”eficiența urmăririi penale în cauzele privind magistraţii a cunoscut un declin semnificativ”. În acest sens, membrii CSM arată că se induce ideea existentei unei presupus fenomen infracțional în rândul magistraților, abordare care este inacceptabilă și care practic stigmatizează o întreagă categorie profesională.

Redăm fragmente din avizul negativ dat de CSM proiectului de lege USR privind revenirea la DNA a competenței de anchetare a magistraților (documentul este atașat integral la finalul articolului):

„Prezenta iniţiativă prezintă multiple deficienţe, care fac imposibilă punerea sa în aplicare, iar soluţiile legislative propuse nu sunt de natură să garanteze în mod corespunzător independenţa justiţiei.

1. In ceea ce priveşte competenţa atribuită Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru efectuarea urmăririi penale în cauzele privind judecătorii şi procurorii, care au ca obiect infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, sunt relevante aspectele reţinute de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în Hotărârea nr. 225 din 15.10.2019, prin care a fost aprobat Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 privind 'Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea.'

Astfel, în urma examinării acestui raport, Plenul a concluzionat în sensul că, din perspectiva respectării garanțiilor prevăzute de lege pentru magistraţii implicaţi în cauzele aflate pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se poate constata existenţa unor deficienţe însemnate în ceea ce priveşte efectuarea actelor de urmărire penală într-o serie de cauze.

În primul rând, Plenul a constatat durata nejustificată a cercetărilor în numeroase dosare, cauzată, în principal, de lipsa de ritmicitate în efectuarea urmăririi penale, corelată cu perioade de inactivitate.

În al doilea rând, Plenul a constatat încălcarea normelor de procedură de către procurorii care au efectuat urmărirea penală, constând în următoarele:

- încălcarea normelor de procedură privind obligaţia procurorului de a informa persoana interceptatä/supravegheată tehnic, respectiv absenţa ordonanţelor de amânare a măsurii, precum şi necomunicarea soluţiilor de clasare magistraților vizați de cercetări;

- inexistenţa ordonantelor de începere a urmăririi penale 'in rem';

- emiterea unor ordonanțe de delegare a atribuţiilor 'în alb', respectiv efectuarea de acte de urmărire penală de organele de cercetare penală în lipsa delegării;

- redistribuirea dosarelor fără nicio motivare/justificare a măsurii;

- efectuarea unor acte specifice activităţii de urmărire penală de către ofițerii Serviciului Român de Informații în cauzele privind magistrați;

- practica solicitării de dosare aflate în curs de judecată pe rolul diferitelor instanţe judecătoreşti în vederea evaluării măsurilor/soluțiilor pronunțate de judecători dintr-o posibilă perspectivă penală.

În al treilea rând, printre alte aspecte necorespunzătoare, Plenul a reţinut:

- solicitarea de preluare a unei cauze penale de către DNA Structura Centrală în raport de modul de soluționare de către judecător a cererii de prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică vizând alți magistraţi - potenţial factor de presiune;

- formularea de comentarii inadecvate cu privire la soluţiile pronunţate de judecători, în acte îndeplinite/întocmite de procurori DNA; - tehnica sesizărilor din oficiu, cu precădere împotriva judecătorilor şi cercetarea lor pentru soluţiile dispuse în diferite cauze;

- solutionarea în bloc a cauzelor lăsate în nelucrare uneori chiar o perioadă foarte mare de timp, înaintea operationalizării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Din perspectiva respectării garanțiilor prevăzute de lege pentru magistraţii implicați în cauzele aflate pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Plenul a constatat existenţa unor deficiențe majore în ceea ce priveşte efectuarea actelor de urmărire penală într-o serie de cauze.

Astfel, în multe cauze, s-au constatat perioade de inactivitate nejustificată (de ordinul anilor), subsecvente dispunerii unor măsuri de supraveghere tehnică, de multe ori pe durate de timp semnificative, măsuri care, prin natura lor, prezintă un grad de intruziune extrem de ridicat în drepturile şi libertăţile magistraţilor vizaţi.

În multe situaţii, inactivitatea organelor de urmărire penală a fost dublată de măsuri de amânare a încunoștinţării persoanelor vizate despre supravegherea tehnică exercitată, fapt care, fără îndoială, a amplificat consecinţele negative asupra drepturilor şi libertăților fundamentale ale magistraților vizaţi.

În acelaşi timp, Plenul a constatat, în cauzele expuse, un dezinteres vădit al organelor de urmărire penală pentru soluţionarea cauzei, chiar în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut uneori în ordonanța de clasare, nu existau indicii privind săvârşirea unei infracţiuni.

În raport de împrejurările anterior prezentate, s-a concluzionat cu privire la existenţa unei afectări a garanţiilor de independenţă a magistraților care au făcut obiectul cercetării în aceste cauze, ca o consecinţă directă a modului în care s-a desfăşurat urmărirea penală.

Dincolo de nesocotirea flagrantă a unor norme de procedură cu caracter imperativ, deficienţele reliefate de Raportul Inspecţiei Judiciare au ridicat serioase îndoieli în ceeа се priveşte aparenţa de imparțialitate care ar trebui să caracterizeze conduita organelor de urmărire penală în cursul procesului penal.

Plenul a reţinut că abaterile grave de la normele procesual penale, concretizate în nerespectarea obligației de informare a persoanelor supuse măsurii de supraveghere tehnică, lipsa ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem, emiterea unor ordonanţe de delegare a atribuţiilor 'în alb', redistribuirea dosarelor fără nicio justificare/motivare a măsurii, efectuarea unor acte specifice activităţii de urmărire penală de către ofițeri ai Serviciului Român de Informaţii în cauzele privind magistraţi sau practica solicitării de dosare aflate pe rolul instanţelor, în vederea evaluării măsurilor/soluţiilor judecătorilor, pe lângă consecinţele procedurale asupra cărora se pot pronunţa doar organele judiciare competente, în condiţiile legii, au generat, fără îndoială, în percepţia publică neîncrederea în obiectivitatea organelor de urmărire penală sau, mai mult, temerea justificată că activitatea acestora nu este subordonată legii.

Toate împrejurările anterior descrise au, cumulat, şi consecința de a reprezenta un factor de presiune evidentă asupra magistraţilor vizați de dosarele în cauză, constituindu-se, în acelaşi timp, într-o afectare severă a principiului legalității procesului penal şi a prezumţiei de nevinovăţie, care reprezintă fundamentele unui proces penal echitabil.

Plenul a reţinut şi numărul mare al judecătorilor vizați de activităţile de urmărire penală în cauze aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupţie (Structura Centrală şi structurile teritoriale), privit în corelație cu numărul total al judecătorilor din instanţele respective, pe de o parte, şi cu faptul că în majoritatea covârşitoare a acestor cauze au fost dispuse soluţii de neurmărire penală.

Spre exemplificare, la Înalta Curte de Casație şi Justiție au fost vizați mai mult de 75 de judecători (9 dintre aceştia fiind cercetaţi la serviciile teritoriale Braşov, Oradea, Constanţa), la Curtea de Apel Bucureşti aproximativ 100 de judecători, la Curtea de Apel Oradea aproximativ 35 de judecători (din circa 40 de judecători), la Curtea de Apel Ploieşti aproximativ 30 de judecători (din circa 50 de judecători), la Curtea de Apel Braşov aproximativ 25 de judecători, la Curtea de Apel laşi aproximativ 20 de judecători (din circa 45 de judecători), la Curtea de Apel Constanţa mai mult de 15 judecători (din circa 40 de judecători), la Curtea de Apel Timişoara mai mult de 15 judecători (din circa 60 de judecători), la Tribunalul Bucureşti mai mult de 85 de judecători, la Tribunalul Argeş mai mult de 25 de judecători (din circa 40 de judecători), la Tribunalul Bihor peste 30 de judecători (din circa 40 de judecători), la Tribunalul Dolj mai muit de 25 de judecători (din peste 70 de judecători).

În total, la nivelul Structurii Centrale şi al structurilor teritoriale ale Direcției Naţionale Anticorupţie au fost vizaţi peste 1900 de judecători.

Plenul a reţinut că practicile procurorilor DNA care au instrumentat cauze cu judecători în modalităţile menționate au reprezentat forme de presiune asupra acestora, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiţie.

Astfel, s-a reţinut că tehnica sesizărilor din oficiu împotriva judecătorilor şi cercetarea lor pentru soluţiile dispuse în cauze este un fapt inacceptabil, de o gravitate fără precedent, care, fără îndoială, reprezintă un factor de presiune nu doar asupra celor vizaţi, ci asupra întregului corp profesional al judecătorilor.

Suspiciunile asupra modului de lucru al procurorilor în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost amplificate şi de împrejurarea că dosare care au fost lăsate în nelucrare o perioadă mare de timp, după ce anterior se dispuseseră în acestea măsuri de supraveghere tehnică pe durate semnificative, au fost soluţionate în bloc, prin netrimitere în judecată, chiar înainte de operaţionalizarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Plenul a reţinut că o astfel de practică ridică serioase semne de întrebare cu privire la rațiunile care au justificat menţinerea pe rol a unor cauze pe durate de timp de ordinul anilor şi determină suspiciuni legitime în privinţa constituirii şi, în acest mod, a unui factor de presiune asupra activității magistraţilor şi, finalmente, asupra dreptului părţilor la un proces echitabil.

În aceleaşi coordonate s-a înscris practica solicitării de dosare aflate în curs de judecată pe rolul diferitelor instanţe judecătorești în vederea evaluării măsurilor/soluţiilor pronunţate de judecători dintr-o posibilă perspectivă penală. În fapt, această manieră de anchetă a reprezentat o veritabilă intruziune în libertatea de apreciere a judecătorului.

Pe aceste premise, sunt evidente atât inoportunitatea unui demers legislativ de revenire la competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a efectua urmărirea penală în unele cauze privind pe magistraţi, cât și riscurile majore de afectare a independenţei justiţiei care ar fi asociate unei astfel de măsuri.

În ceea ce priveşte necesitatea intervenției legislative, în expunerea de motive se arată că 'eficiența urmăririi penale în cauzele privind magistraţii a cunoscut un declin semnificativ' care 'ar putea sugera, în mod formal, dispariția fenomenului infracțional în rândul magistraților, ipoteză care este însă vădit neverosimilă' şi că, 'în realitate, scăderea semnificativă a activităţii judiciare în această materie reflectă o ineficienţă sistemică a mecanismului de investigare, generată de organizarea necorespunzătoare a competenţei'.

Inițiatorii îşi fundamentează propunerea legislativă pe o presupusă existenţă a unui fenomen infracțional în rândul magistraţilor, o astfel de abordare fiind inacceptabilă.

Această premisă, formulată în termeni generali şi lipsită de orice fundament, conduce la o abordare stigmatizantă faţă de o întreagă categorie profesională, afectând credibilitatea şi integritatea acesteia, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiție.

(...)

II. Analizând in concreto propunerea legislativă, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că este formulată într-o manieră care face imposibilă aplicarea sa în practică.

Astfel, art. 1 din proiect instituie o competenţă materială '(...) în funcţie de natura şi gravitatea infracţiunii, fără instituirea unor structuri de parchet determinate exclusiv de calitatea persoanei'.

Prealabil, după cum se cunoaşte, cadrul normativ actual nu mai prevede o 'structură de parchet determinată exclusiv de calitatea persoanei', Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie fiind desfiinţată prin Legea nr. 49/2022.

În continuare, Plenul constată că, pe de o parte, art. 1 din proiect instituie o competenţă materială de efectuare a urmăririi penale, astfel cum reiese din sintagma 'infracţiunile (...) se investighează de către parchetele competente potrivit legii, în funcție de natura şi gravitatea infracţiunii (...)'. Competenţa materială (după materie sau ratione materiae) delimitează competenţa organelor de urmărire penală în funcţie de natura şi gravitatea infracţiunii. În acest cadru, parchetul de pe lângă judecătorie are o competenţă generală, pentru toate infracţiunile care nu sunt date în competenţa altor parchete ierarhic superioare (parchetul de pe lângă tribunal, tribunalul militar, curtea de apel, curtea militară de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) sau care nu sunt date în competenţa parchetelor specializate (Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism).

Pe de altă parte, potrivit art. 4 din proiect, 'infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori care nu intră în competenţa prevăzută la art. 2 şi 3 (competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - n.n.) se investighează de parchetele competente potrivit Codului de procedură penală.'

Or, normele din Codul de procedură penală la care se face trimitere în art. 4 din proiect sunt art. 56 alin. (6) raportat la art. 38 alin. (1) lit. c), respectiv art. 39 alin. (1) lit. c) şi art. 40 alin. (1) Codul de procedură penală, care reglementează o competenţă după calitatea persoanei (ratione personae). Astfel, potrivit Codului de procedură penală, competenţa de urmărire penală în cauzele care privesc judecătorii şi procurorii ar reveni, după caz, procurorului de la parchetul de pe lângă curtea de apel/curtea militară de apel/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceste dispoziţii din Codul de procedură penală instituie o competenţă care intervine în funcţie de calitatea persoanei vizate şi nu o competenţă materială, în functie de natura sau gravitatea infracţiunii.

Această împrejurare relevă o necorelare semnificativă între dispoziţiile art. 1 şi cele ale art. 4 din proiect, nefiind clar dacă iniţiatorii au urmărit instituirea unei competente materiale de efectuare a urmăririi penale în cauzele privind pe judecători şi procurori, 'în funcție de natura şi gravitatea infracțiunii' ori a unei competenţe personale, 'potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală'.

Totodată, art. 1 din proiect face referire la membrii Consiliului Superior al Magistraturii, însă formularea este ambiguă şi nu delimitează sfera persoanelor vizate. Astfel, nu rezultă dacă aceste dispoziţii se aplică exclusiv membrilor care au calitatea de judecători şi procurori sau dacă include toţi membrii Consiliului, inclusiv reprezentanţii societăţii civile. Ambiguitatea este amplificată de împrejurarea că, deşi art. 1 din proiect face trimitere la membrii Consiliului Superior al Magistraturii, art. 2-4 face referiri la infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori.

Totodată, proiectul este deficitar şi din perspectiva dispoziţiilor tranzitorii, întrucât nu reglementează o serie de situaţii care au fost avute în vedere de Legea nr. 49/2022, cum ar fi:

- situaţia soluţiilor de clasare, de renunţare la urmărirea penală şi de trimitere în judecată dispuse de procurorii anume desemnaţi potrivit Legii nr. 49/2022, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a legii;

- situaţia actelor efectuate şi măsurilor luate de procurorii anume desemnaţi potrivit Legii nr. 49/2022 în cauzele aflate în curs de soluţionare, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a legii;

- ce procurori participă la judecarea cauzelor, a propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în cauzele aflate pe rolul instanţelor, în care urmărirea penală a fost efectuată potrivit Legii nr. 49/2022; - care este situaţia dosarelor soluţionate în cauzele privind judecători și procurori până la data intrării în vigoare a legii şi care se află în arhiva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, prezenta propunere prezintă multiple deficienţe, care fac imposibilă punerea sa în aplicare, iar soluţiile legislative propuse nu sunt de natură să garanteze în mop corespunzător independenţa justiţiei”.

* Cititi integral hotarârea prin care Plenul CSM a avizat negativ proiectul de lege USR privind revenirea la DNA a competenței de anchetare a magistraților