gandul.ro
28 mai 2020

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

INTERVIU - Inaintea verdictului final din dosarul Trofeul Calitatii, fostul premier Adrian Nastase trage un semnal de alarma: ”Pentru Macovei, pentru Basescu, pentru PDL, o Justitie corecta ar fi cea care sa il condamne pe Nastase, dar sa-i achite pe ai lor!”

Scris de: Adina A. STANCU - Razvan SAVALIUC | pdf | print

29 mai 2012 17:40
Vizualizari: 9106

 

Mai are maxim unul-doua termene si va fi judecat definitiv. Ca va fi pe 30 mai ori saptamana viitoare, Inalta Curte – Completul de 5 isi va spune ultimul cuvant in recursul declarat de ex-premierul Adrian Nastase si ceilalti co-inculpati din dosarul “Trofeul Calitatii”. Daca va fi achitat, Adrian Nastase va demonstra ceea ce sustine de ani de zile, si anume ca este victima unei inscenari a DNA, care ii are ca autori morali pe Traian Basescu, Daniel Morar si Monica Macovei. Daca i se va respinge recursul, Adrian Nastase va merge la inchisoare, intrucat la fond a primit o pedeapsa de 2 ani cu executare. E posibil si un al treilea verdict, casarea cu trimiterea la rejudecare, intrucat modul in care au fost administrate probele la fond, iar apoi ignorate cele mai importante, au creat imaginea unui simulacru judiciar. Pe de alta parte, miza acestui dosar este uriasa. Analizata din punct de vedere politic ea poate fi considerata si o batalie pe viata si pe moarte intre PDL si USL, intrucat verdictul in acest dosar poate influenta intr-o oarecare masura inclusiv rezultatul alegerilor parlamentare din toamna. Atmosfera din ultimele luni in care se solutioneaza acest dosar, cu presiuni din partea CSM, care a lansat un comunicat abuziv, de infierare a lui Nastase, dar si declaratiile unor lideri PDL, a nascut vii comentarii in spatiul public privitoare la existenta sau nu a unui proces echitabil. Inaintea judecatii finale din dosarul “Trofeul Calitatii”, fostul premier Adrian Nastase a acordat un amplu interviu pentru Lumeajustitiei.ro, in care pledeaza pentru abordarea nepolitizata si obiectiva a dosarului sau.


Cat de relaxat va simtiti la judecata finala, dupa toate comunicatele si declaratiile publice, care v-au pus la zid, venite din partea CSM si PDL?

Ma simt foarte important. Din moment ce in toata artileria PDL dupa opt ani de cand nu mai sunt prim ministru, inca ma ataca, inseamna pe de o parte ca miza politica este deosebita si ca, in continuare, Traian Basescu ma considera un adversar periculos. In al doilea rand, incep sa nu mai inteleg in ce consta lupta anticoruptie a DNA, care practic are delay de 10 ani. Deci, DNA lupta cu coruptia din ultimii opt ani sa spunem, incrancenandu-se pe un dosar legat de fapte de acum opt – zece ani. Din acest motiv, MCV nu poate sa produca rezultate decat pe hartie, pentru ca DNA lupta cu adversari politici, iar CSM nu a reusit inca, in opinia mea, sa identifice cu adevarat zonele de reforma pentru Justitie.

Punctul nevralgic al intregului dosar il constituie pozitia oscilanta a ISC, care pana in prezent a depus adrese dupa adrese, in care ba nu era prejudicu, ba este prejudiciu. Pana la urma, care din toate aceste documentele ale ISC sunt valabile si de ce intre copertile dosarului intocmit de DNA nu se regasesc toate aceste adrese?

In spatiul public, dezbaterea acestui subiect a luat o singura turnura legata de scrisorile pierdute si regasite ale ISC. Eu vreau sa readuc aminte cititorilor dvs care este subiectul acestui dosar. Este vorba de afise, caciulite si pixuri care ar fi fost distribuite in campania prezidentiala din 2004, in conditiile in care eu sunt acuzat nu in calitate de prim-ministru, ci in calitate de presedinte de partid, care si-ar fi folosit influenta sau autoritatea pentru a obtine o finantare suplimentara pentru campania electorala. Proiectul Trofeul Calitatii nu a avut nicio legatura cu PSD sau cu mine ca presedinte al partidului, nici inainte, nici in timpul si nici dupa campania pentru alegerile parlamentare si prezidentiale din 2004. Colaborarea comerciala dintre Forum Invest si Eurografica, inclusiv cea pentru proiectul Trofeul Calitatii, nu a avut nicio legatura cu faptul ca Eurografica era unul dintre furnizorii de materiale tiparite practic pentru toate partidele, inclusiv pentru PSD, in timpul campaniei din 2004. Chiar Traian Basescu si-a tiparit afise electorale acolo. Toate contractele comerciale si tranzactiile comerciale ale proiectelor respective s-au desfasurat in conformitate cu legea, ceea ce a rezultat si din expertiza dispusa de instanta. Eu nu am avut niciun fel de legatura cu aspectele financiare din campania electorala, conform legii contractele de finantare, comenzile, nu puteau fi semnate de candidatul la prezidentiale, ci de persoane din staful de campanie. De altfel, ideea de a ma individualiza in campanie ca si cand as fi fost un candidat independent este aberanta, in conditiile in care in 2004 alegerile prezidentiale s-au desfasurat simultan cu alegerile parlamentare, iar stafurile de campanie al PSD si PUR au lucrat practic in devalmasie pentru cele doua campanii. De altfel, in perioada aceea eram si prim ministru si in mod evident aveam numeroase alte obligatii legate de activitatea curenta a Guvernului, de negocierile cu Uniunea Europeana pe care le-am finalizat in decembrie 2004 si numeroase contacte externe. Asa incat, a spune asa cum au afirmat procurorii in rechizitoriu ca materialele electorale au fost realizate si distribuite in teritoriu de mine si sotia mea, si nu de catre stafurile electorale (care au insemnat sute sau poate mii de persoane), presupune probabil nevoia unui consult medical. De altfel, va aduc aminte ca banii din Trofeul Calitatii, in perioada in care DNA imi fabrica dosare, trebuiau sa fi fost folositi - in opinia anchetatorilor - pentru constructia blocului din Zambaccian Spre nesansa lor, blocul era deja terminat la acel moment si nu se mai puteau lega de el, si atunci au inventat povestea cu Trofeul Calitatii.

Ce demersuri imediate veti face?

Stiu ca judecatorii din completul de recurs se afla sub o mare presiune publica, dar in mod evident le este clar, sunt convins, chiar din analiza sentintei date la fond de catre Ionut Matei si Ioana Bogdan (fosta consiliera a lui Daniel Morar) care au considerat ca sunt vinovat – ca dupa ani de zile de cautari, dupa sute si mii de martori audiati, chiar judecatorii fondului afirma in motivare ca nu exista niciun fel de probe directe de vinovatie. Miercuri voi depune la dosar si o opinie legala din partea profesorului Valerian Cioclei, care face o radiografie extrem de dura a sentintei de la fond. La fel si aceleasi concluzii se vor observa sau vor fi evidente in motivele de recurs pe care le vor depune avocatii mei, dar si opinia legala a profesorului George Antoniu de la Institutul de Cercetari Juridice. In mod normal, fiind vorba de un recurs devolutiv, intr-o cauza fara apel, se pot administra noi probe. Sper ca acestea sa fie acceptate, pentru ca mi se pare inadmisibil ca acuzarea sa fi avut dreptul de a propune si de a i se fi acceptat 972 de martori, iar mie in aparare mi s-au acceptat numai cinci. Practic, am solicitat sa fie audiati in aceasta faza a procesului 30 de colegi din fostul staf al partidului, tocmai pentru a explica in calitatea de martori, faptul ca eu nu am avut niciun fel de implicare in dimensiunea financiara si in coordonarea banilor in campania electorala din 2004.

Veti propune probe noi, dupa cum spuneti, dar ce certitudine aveti ca acum vor fi luate in seama ? Cum va explicati ca instanta de la fond nu a luat in considerare expertiza care a stabilit ca nu exista niciun prejudiciu?

Stiu ca exista o foarte mare presiune in ceea ce priveste finalizarea acestui dosar in perioada campaniei electorale pentru alegerile locale, si inainte de raportul din vara pe MCV si inainte de finalizarea celui de-al patrulea mandat la sefia DNA a lui Daniel Morar. Se discuta destul de mult despre prescrierea faptelor, dar aici eu am sa va rog sa-l intrebati pe Daniel Morar de ce a acceptat ca in acest dosar sa fie propusi 972 de martori (de trei ori mai multi decat in procesul de la Nurnberg) si daca este cumva vina mea ca acest dosar in faza de cercetare judecatoreasca, chiar in conditiile in care erau audiati pe plutoane cate 30 – 50 de martori pe z,i nu s-a putut incheia mai repede. Ce vina am eu ca au trecut atatea termene ? Nu mi se poate mie imputa acest lucru! Faptul ca procesul a durat atat de mult in aceste conditii, in opinia mea nu trebuie sa afecteze felul in care se desfasoara recursul, cu atat mai mult cu cat nu am dreptul la una din caile de atac – apelul. Ma intrebati de ce instanta de fond a ignorat expertiza care a stabilit ca nu exista niciun prejudiciu. Instanta de fond a fost constituita ca o instanta de executie, nu ca o instanta de judecata, in conditiile in care un fost consilier al lui Daniel Morar a fost adus special de la DNA, la Inalta Curte si a intrat in doua dintre dosarele mele. A intrat in mod “aleatoriu”. Sigur, a fost o mare lovitura faptul ca al treilea judecator nu s-a raliat pozitiei lor partizane si a votat pentru achitare. In aceste conditii, probabil ca judecatorii Ionut Matei si Ioana Bogdan, inainte de a da sentinta, au sperat ca expertiza va confirma prejudiciul scos din maneca de DNA. Aberant este si faptul ca dupa ce au ignorat expertiza ceruta chiar de ei, magistratii au inceput sa se joace cu cifrele si fara a avea cunostintele necesare – acesta e motivul pentru care cerusera punctul de vedere a unor experti - si nici pregatirea profesionala adecvata, nu numai ca au ignorat aceasta expertiza, dar nu au mers nici pe linia raportului de constatare al DNA si au inventat o alta valoare a prejudiciului ceva mai mare. Amuzant este ca recent, ISC - care nu a stiut niciodata ca are un prejudiciu, dupa ce initial au achiesat la linia raportului DNA, constituindu-se pe baza acestuia ca parte civila, pe baza considerentelor nefundamentate pe absolut nimic din sentinta primei instantei si fara sa dovedeasca cu vreun document prejudiciu - a formulat o noua cerere de constituire de parte civila agatandu-se de considerentele sentintei de la fond. Noi in general consideram ca prejudiciul apare cand cineva iti ia ceva din casa, din dulap, din conturi si te lasa mai sarac sau iti distruge ceva. Care ar fi fost prejudiciul ISC daca Trofeul Calitatii nu se organiza deloc? Intreb... Exista vreun prejudiciu? Ce vreau sa scot in evidenta: Trofeul Calitatii a fost organizat de o firma specializata in astfel de evenimente, ISC neavand nici competenta legala si nici abilitatile necesare pentru organizarea unui asemenea eveniment. DNA spune ca organizatorul evenimentului, Bogdan Popovici, trebuia sa doneze sau sa sponsorizeze ISC-ul cu banii obtinuti din organizare. Ceea ce este absolut aberant. Acesta este asa-numitul prejudiciu... faptul ca Bogdan Popovici nu a sponsorizat ISC-ul. E ca si cand o firma care organizeaza concerte ar trebui sa dea banii de pe concert la Primaria Capitalei pentru ca arena nationala pe care s-a desfasurat concertul apartine primariei.

Pe ce va bazati cand vorbiti de „miza politica” a acestui dosar?

In spatiul public, dezbaterea acestui subiect s-a pus numai in legatura cu relatia dintre Balaban Grajdan si Alexandru Ioan Cuza, pornindu-se de la o declaratie a fostului sef al ISC, care a fost prezentata ciuntita in presa. Problema de fond este ca nu s-a discutat serios despre cum s-a facut aceasta introducere ca parte civila a ISC-ului in dosar, ca parte prejudiciata in 2008, respectiv presiunile facute atunci de procurorii DNA. Si atunci, faptul ca documentele din 2008, depuse de catre Balaban Grajdan la instanta, referitoare la momentul 2008, din care rezulta ca nimeni din institutie nu a constatat ca exista un prejudiciu, faptul ca aceste documente nu se regasesc in dosar este un lucru grav. De fapt, nu exista acte ale ISC care sa ateste prejudiciul. In realitate, DNA a impus ISC sa se constituie parte civila si i-a spus si cu ce suma! Referitor la acest moment, la fel ca si in 2008, se poate spune ca DNA a facut presiuni publice pentru ca ISC sa nu-si exprime in dosar pozitia reala. Retragerea sesizarii inaintate de Balaban Grajdan s-a facut pentru probleme de ordin procedural nu de fond, cum gresit s-a inteles. Documentele depuse de Balaban Grajdan sunt valabile, sunt cele care in 2008 fundamentau pozitia ISC ca nu se constituie parte civila. Mi se pare oricum foarte ciudat ca aceste documente nu se gaseau deja in dosar. In plus, in 2009, la o solicitare a mea adresata ISC, in luna septembrie, ISC mi-a confirmat printr-o scrisoare semnata de secretarul general Dragos Chioveanu, inexistenta unui prejudiciu legat de organizarea evenimentului Trofeul Calitatii. Aceste lucruri confirma ca in momentul de fata nu discutam despre un dosar obisnuit, ci de un dosar cu o miza politica deosebita. Sper ca judecatorii sa examineze faptele si nu elementele si abordarile politice ale acuzarii si ale reprezentantilor PDL, care au incercat sa puna presiune pe magistrati si pe noul Guvern.

Se observa ca situatia din dosarul „Trofeul Calitatii” a devenit un instrument de atac al Guvernului Ponta. Va suprinde?

Aici as mentiona faptul ca – si ma mira ca acest lucru nu a aparut mai clar si Guvernul ar fi trebuit sa explice – trecerea ISC in subordinea Guvernului nu s-a facut la cererea premierului sau a altcuiva, ci a fost o cerinta clara a Bancii Mondiale, care a considerat ca este anormal ca structura de control in domeniul constructiilor sa fie subordonata Ministerului Dezvoltarii Regionale unde se hotarau proiectele respective. Ceea ce nu m-a mirat in aceasta perioada au fost atacurile politice din partea reprezentantilor PDL trimisi de Traian Basescu la Bruxelles - in special Monica Macovei, si cei care practic au fost activati in acest moment, ca si Traian Ungureanu si Cristian Preda, impreuna cu clonele Monicai Macovei, Laura Stefan si Dan Tapalaga – pentru a crea o tema in campania pentru alegerile locale, tinand seama de faptul ca pe aspectele economice si sociale nu mai avea curajul sa iasa nimeni din vechea guvernare. Din pacate pentru ei, felul in care in aceste zile incep sa iasa la iveala mizeriile pe care le-au facut in ministere si agentii, contractele clientelare, jaful din institutiile statului, vor da posibilitatea alegatorilor sa faca o comparatie neta intre ceea ce s-a intamplat incalificabil in acesti ani de guvernare PDL si caciulitele si afisele electorale ale campaniei mele prezidentiale din 2004. Si as mai face o remarca – o abordare aproape schizofrenica a celor din PDL, care nu au spus nimic despre faptul ca in aceasta perioada primarul PDL al Aradului Gheorghe Falca a fost achitat, ceea ce probabil in acceptiunea lor inseamna ca Justitia si-a facut treaba, si pe de alta parte considerand ca testul de independenta al Justitiei ar trebui sa-l reprezinte condamnarea mea. Cu alte cuvinte, pentru Macovei, pentru Basescu, pentru PDL, o Justitie corecta ar fi cea care sa il condamne pe Nastase, dar sa-i achite pe ai lor. Astfel de abordari nu mai pacalesc pe nimeni, iar faptul ca Monica Macovei da astazi lectii in paralel cu indicatii catre judecatori, din calitatea de fost procuror ceausist si care a distrus ideea de independenta a Justitie, la pachet cu credibilitatea ei, este un paradox pe care nu mai putem sa-l acceptam. Uitati-va la tabloul actual al Justitiei: prin dezinteresul aratat alocarii mijloacelor financiare si logistice necesare unei puteri judecatoresti independente, Justitia romana a ajuns aproape de blocaj. Volumul total de activitate inregistrat la nivelul instantelor in 2011, exceptand instantele militare, a fost de circa 3,2 milioane de dosare. In plus, sistemul judiciar este partinitor, si nu o spun eu, o spune chiar Departamentul de Stat al SUA in cel mai recent raport din care au fost publicate extrase si in presa romaneasca. In plus, nu s-a rezolvat deloc in acesti ani problema MCV. Justitia romaneasca este considerata in continuare nereformata in mare masura, iar Romania este tot langa tari africane in clasamentele privind perceptia coruptiei. Ineficienta DNA, achitarile, procentul foarte mare al dosarelor reintoarse la instante, arata ca de fapt DNA a urmarit mai curand tintele politice. Chiar si in astfel de situatii, dosare gen “mita la PSD”, dosarul lui Ioan Nicolae care ar fi sponsorizat campania lui Mircea Geoana, a fost trimis inapoi la parchet pentru refacerea urmaririi.

V-ati fi asteptat in urma cu 10 ani, in calitate de fost premier, fost ministru de Externe, fost presedinte de partid si fost presedinte al Camerei Deputatilor, sa ajungeti intr-o astfel de situatie si asta in conditiile in care dumneavoastra ati fost cel care ati creat DNA-ul si ati lansat strategia anticoruptie? Cine va doreste „legat” atat de mult?

Evident ca nu mi-as fi imaginat asa ceva, dar nu este o chestiune legata doar de mine. Nu mi-as fi inchipuit ca astfel de lucruri se pot intampla in Romania, mai ales dupa intrarea in UE. Parerea mea este ca toata aceasta campanie de ani de zile de demonizare a mea si de obstructionare a Justitiei arata ingrozitor. Atat in plan intern, unde foarte multi oameni spun ca daca eu patesc asa si impotriva mea se pot fabrica atat de usor dosare bazate pe probe mincinoase, ce garantii poate sa mai aiba un cetatean simplu in fata acestui sistem?! Iar in plan extern, practic noi reusim sa murdarim o parte din istoria tarii, innegrim pagini importante de eforturi pentru realizarea unor obiective importante, inclusiv finalizarea negocierilor pentru intrarea in UE si multe altele, doar pentru niste ratiuni care tin de rafuieli politice. Imi pare rau ca acesti ani nu am putut sa-i fructific mai bine, folosind ceea ce dobandisem in plan profesional si politic, pentru ca am stat blocat in acest joc meschin al unei Justitii partinitoare.

 

Comentarii

# Elena Nanu date 29 mai 2012 19:29 -5

Rusine!Ai tras de timp ani de zile ca sa scapi de pedeapsa. Numai un naiv ,ca sa nu zic prost, poate sa creada ca esti nevinovat.Rusine judecatorilor care il vor lasa nepedepsit pe acest individ.

# biata Elena date 29 mai 2012 22:32 -2

Dupa cum spui tu suntem intr-un fel de judecata a "VRAJITOARELOR" din evul mediu, nu-i asa? Cam asta e statul de drept in Romania acestor ani!

# biata Elena date 29 mai 2012 22:35 -4

Dupa cum spui tu suntem intr-un fel de judecata a "VRAJITOARELOR" din evul mediu, nu-i asa? Cam asta e statul de drept in Romania acestor ani!

# mircea date 29 mai 2012 20:09 +6

Pt.Elena Nanu: Daca nu stiti,aflati ca un inculpat poate sa influenteze durata desfasurarii unui proces in foarte mica masura(absenteaza motivat,lipsa de aparare). In rest,daca procedura prevede reguli si acestea sunt incalcate de catre cei ce au intocmit dosarul sau de catre cei care-l judeca,si se invoca acele incalcari, exceptii,se solicita expertize,confruntari,s.a.vina nu mai poate apartine celui care le invoca sau le solicita. Daca stiati si totusi ati scris mizeria de mai sus,sunteti o fiinta JALNICA!!!

# Elena vrea sange date 29 mai 2012 22:33 +10

sarman popor!

# bobita date 30 mai 2012 01:07 -1

Degeaba incercati s-o scoateti pe Elena o "sadica".. parerea ei o au inca alte cateva milioane de romani.. si de fapt asta doare cel mai tare partidul.. ca e greu de ales intre voturi si bomboane.

# eu date 29 mai 2012 21:15 +2

pe cine dracu vrei sa mai cumperi? ai bagat tara in saracie,ati furat economia tarii,l-ai facut pe Truica,un taran din Arges mare bogatas si vrei sa ne convingi ca esti curat? de unde a avut Truica bani sa-si faca palat la Snagov ca pe vremea PSD nu erau afacerile de acum ci doar se fura.Dan Iosif la fel,din nimeni a ajuns mare domn si a crapat tot un nimeni.sa va fie rusine!!!!!!!

# eco date 29 mai 2012 21:53 +8

TARA N-A BAGAT-O nASTASE IN SARACIE, S-A BAGAT SINGURA, CU TOT FELUL DE LENESI SI FILFIZONI CARE AU AJUNS IN PDL si au taiat frunze la caini sau au facut generoase bazine de inot la tara si sali de sport la rachitele!!!!

# ecolog date 1 iunie 2012 13:24 -2

Bai eco-coi ,tu vorbesti ba-n mortii mati de usl-ist,pai cate privatizari a facut ba PDL?Janghina dracu,psd ce-a facut?pai cine pariase boule pe bombonel care a facut pariu-nu mai stiu cu cine ,parca cu Patriciu ca va face sali de sport in toate judetele!Pupincuristu dracu ce esti,mortii mati de ******!

# bobita date 29 mai 2012 22:23 +2

"Trecerea ISC in subordinea Guvernului a fost o cerinta CLARA a Bancii Mondiale?" De obicei cand cineva foloseste asemenea expresii categorice cum ar fi "este clar, evident etc.", de fapt situatia nu sta deloc asa si foloseste aceste expresii fix pentru ca ii lipsesc ARGUMENTELE care sa faca acea situatie intr-adevar clara. 

# tot pentru biata ELENA date 29 mai 2012 22:27 +5

[quote name="mircea"]Pt.Elena Nanu: Daca nu stiti,aflati ca un inculpat poate sa influenteze durata desfasurarii unui proces in foarte mica masura(absenteaza motivat,lipsa de aparare). In rest,daca procedura prevede reguli si acestea sunt incalcate de catre cei ce au intocmit dosarul sau de catre cei care-l judeca,si se invoca acele incalcari, exceptii,se solicita expertize,confruntari,s.a.vina nu mai poate apartine celui care le invoca sau le solicita. Daca stiati si totusi ati scris mizeria de mai sus,sunteti o fiinta JALNICA!!![/quote] Iti doresc sa ai parte de o judecata facuta de schizoidul IONUT MATEI. Si atunci ai pricepe mai multe. Ideile tale amintesc de judecatile din evul mediu.

# sunteti niste cacati de comunisti date 29 mai 2012 22:39 +6

Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, a declarat, astăzi, premierul Victor Ponta. El a amintit că Guvernul USL intenţionează să aplice de anul viitor cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor. "În plus faţă de acest sistem fiscal, dacă va fi cazul şi dacă se va dovedi o idee bună, în special în zona bugetară, pentru că nu vreau să dăm semnale negative în zona privată care deja a suferit destul de multe în urma crizei, pentru cei care au venituri mari de la buget, de peste 4.500 lei pe lună, acolo poate fi vorba de o taxă de solidaritate. O taxă de 16 plus încă 16 peste ceea ce depăşeşte 1.000 de euro pe lună", a spus Ponta, citat de Mediafax. Nastase , tu l-ai invatat pe ponta sa faca asa? atunci de ce mintiti ca restituiti taierile salariale facute de boc? Voi furati banii judecatorilor

# SOLIDARITATE LA PUSCARIE date 29 mai 2012 23:06 +2

"pentru cei care au venituri mari de la buget, de peste 4.500 lei pe lună, acolo poate fi vorba de o taxă de solidaritate" <img src=ops:' /> BA nastase , cum dracu e aia taxa de solidaritate ? solidaritate cu forta ? si daca o sa te solidarizeze juzii si pe tine cu aia din jilava , asa , ca taxa ta de solidaritate ? tie chiar nu iti este rusine ?

# nic date 30 mai 2012 00:18 0

Ce are s..a (taxa) cu prefectura? Ce are declaratia lui Ponta cu vinovatia/nevinovatia lui Nastase in dosarul despre care vorbeste aici? Asa iti imaginezi tu ca trebuie sa functioneze justitia? Daca te enerveaza un politician atunci trebuie sa ajunga la inchisoare? Esti sigur ca nu te cheama Basescu?

# Av. Branisteanu Viorel date 30 mai 2012 03:13 +9

stai linistit bai Bombo.in completul de recurs o ai cel putin pe tanti Sofica Dumitrascu.te poti baza pe ea.aminteste-ti ca in perioada de frumoasa amintire Bombonel-Priboi-Stanoiu, cuplul Prof. Univ. Dr. Ion Neagu-Sofica Dumitrascu facea si desfacea in justitie. Sofica Dumitrascu, printre alte spagi, i-a eliberat pe Haysaam (de aici i se trage porecla "judecatoarea lui Hayssam") pe kurdul Kesser Fatih (30 mil. dolari paguba la Nitramonia Făgăraș și Colorom Codlea ce tineau de APAPS-ul lui Musetescu ce era consiliat de indragitul jurnalist Victor Ciutacu de la A3 si Jurnalul ce apartin distinsului prof. univ. dr. Dan Voiculescu care a condus Crescent pe vremea lui Ceausescu care a fost casatorit cu Elena.... deci ori te achita, ori o freaca pana la prescriptie.oricum scapi si-ti poti numara linistit la Cornu atat oolele cat si milioanele de parai agonisite intr-un mandat de trista amintire pentru tara. dormi linistit Bombo, justitia lucreaza pentru tine.

# aramis date 30 mai 2012 08:30 -1

pentru elena, bobita & co: sunteti niste ticalosi si din nefericire nu sunteti putini. Nu va doresc decat un lucru simplu: voi sau persoane apropiate voua sa ajungeti sa va "bucurati" de serviciile justitiei din Romania de azi. Poate doar asa veti intelege raul pe care-l faceti si veti fi ajutati sa redeveniti oameni.

# nea caisa date 30 mai 2012 11:36 0

Elena Nanu: va rog sa dovediti afirmatiile dumneavoastra legate de trasul de timp. Impresia mea este ca Basescu&Co. au tras de timp, ca sa le ajunga doua legislaturi. Despre dvs. mi-am format impresia ca aveti un IQ negativ si ca nu va cheama Elena Nanu.

# tot nea caisa date 30 mai 2012 11:50 -1

Un interviu care, in opinia mea, prezinta corect situatia. In cazul dlui Nastase, cred ca avem de-a face cu un proces politic si in care am intilnit intregul arsenal de propaganda care poate fi intilnit in astfel de procese: scurgeri (ilegale) aranjate de informatii catre media, telejustitie, antepronuntari, demonizari, propaganda in rindul populatiei, inclusiv pentru acceptarea condamnarii, inclusiv motive nejuridice, mesaje transmise, televizat, de persoane politice la putere, si destule altele, o panoplie intreaga. In cazul justitiei noastre in general, impresia ca europenii au fost mintiti si ca, probabil pe banii lor si sigur - cum a fost afirmat mediatic - pe banii americanilor este in dezvoltare o justitie strimba, fata de care cetateanul roman sa simta teama in loc de incredere: unele personaje politice incearca sa ii minta pe europeni incercind sa creeze o credibilitate a justitiei oferind citeva condamnari discutabile, desigur numai dintre adversarii politici. Altfel, finul Falca este gasit curat si apretat, numai bun de achitat, jupin Necolaiciuc a incaruntit numai de cind a fost adus in tara si isi asteapta judecata, timp in care, cu procuroii basescieni, faptele se prescriu, nu de alta, dar sa nu afle oamenii cu cine e ruda si cine l-a adus si mentinut in functie. Ca si simplu cititor, doresc sa multumesc revistei Lumea Justitiei pentru eforturile pe care le depune pentru a prezenta aspecte din justitia romana intr-un mod cit mai echilibrat si obiectiv.

# zghierme date 1 iunie 2012 13:37 -2

Bai,nea caisa,se pare ca ti-a ros viermele interiorul creierului "de caisa",te mananca incet,incet;cum poti abera asa?dar de multiplele "chichite avocatesti"respectiv AMANARI,ce mai zici?Dar de faptul ca bombonel este atat de disperat si face greseli pe care nici "boschetarii"nu le fac,ce mai zici?Sa fim seriosi!

# nea caisa (pentru bobita) date 30 mai 2012 12:01 +2

Bobita, ISC a intrat in subordinea directa a premierului de abia in mandatul dlui Tariceanu. In mandatul dlui Nastase, ISC era in subordinea ministerului de profil, condus de dl Mitrea. Care minister avea si un secretar de stat pentru constructii. Persoane pe care acuzatorii basescieni nu le deranjeaza cu nimic.

# Av Ionica Minune date 30 mai 2012 12:19 +7

ete ce******e domnul Nastase: pe 22 mai LA ORA 5 DIMINEATA, Bombonel il suna pe Grajdan ca sa fie sigur ca colonelu se trezeste devreme si n-o sa intarzie la ICCJ cu scrisorica unde ISCul renunta la miliardele vechi ca parte vatamata. a doua zi, Bombonel posteaza pe blogul lui "SURPRIZA DE PROPORTII la sedinta de la ICCJ, in Dosarul afiselor electorale. Reprezentanta Inspectoratului de stat in constructii a prezentat un document la instanta prin care ISC anunta ca nu mai este (nu se mai constituie) parte civila in procesul Trofeul calitatii deoarece nu a suferit niciun prejudiciu!" ce******de om...ce******de om... auzi la******SURPRIZA DE PROPORTII...ce jeg...ce jeg...

# Lucian date 30 mai 2012 12:43 +4

Aceleasi justificari a prezentat si Berlusconi , cum ca nu este vina lui faptul ca multe dintre faptele pentru care a fost cercetat s-au prescris.Asta nu inseamna ca nu sunteti vinovat , domnule!    Mi e imi este rusine ca oameni ca dumneavoastra au condus tara, imi este rusine ca romanii nu au pe cine alege in momentul de fata. De aceea am ales PDL, nu pentru ca ar fi mai buni  dar pentru ca nu sunteti voi! Asta duce lumea la disperare....

# Vrem sânge de Bombonel! date 30 mai 2012 13:17 -3

E dulce.

# poponaru date 1 iunie 2012 13:41 -1

de atata inversiune sexuala.

# elena nanu date 30 mai 2012 17:16 0

Bravo BombonelFurati totoi cat de mult puteti ca aveti aparatori din oficiu mai multi decat va inchipuiti.BIETII DE VOI!(MA REFER LA^APARATORI^)In ceea ce ma priveste nu cred ca acest individ este ^curat^.Este parerea mea .Va respect punctul de vedere si nu inteleg sa va dau replici care sa fie la limita insultei cum au facut unii dintre voi .

# Aya date 30 mai 2012 22:06 0

@ ALL Daca sinistrul proces politic "Trofeul calitatii" nu se va incheia curand cu achitarea lui Adrian Nastase (care este, in mod evident, nevinovat)inseamna ca degeaba a fost schimbat guvernul si ca justitia a ramas la latitudinea crimei organizate, intruchipata prin Monica Macovei si prin Traian Basescu (doamnele, ca totdeauna, au intaietate!).

# dorelu date 1 iunie 2012 13:50 -1

AYA...sufla dracu in san(cum spunea cineva pe blog)ca-ti da laptele in foc de atata politica pe care o vezi tu in dosarul lui bombo.De bine de rau d-nul Presedinte a oprit cat de cat hotiile din tara asta.D-na Macovei este un stralucit justitiar care a demonstrat mai ales ca europarlamentar ,ca Romania mai are si oameni capabil,dovada fiind interpelarea Parlamentului European si punerea in practica asa zisa "LEGEA MACOVEI".Tu usl-ista te lauzi cu SEVERIN?sau cu hotia CARAS-SEVERIN?Sau cu hotia din Turnu Severin in care banii ptr.adoptiunea cu apa potabila de Toplet,s-au...risipit?Pacat ca in materie de politica sau corectitudine,ramai o ...hAIA.

# falcu date 2 iunie 2012 08:23 0

ceva ,ceva a observat a. nastase,dar sa nu uitam ce treaba buna a facut in basism cu pdl nesatul cu psd,udmr,pnl dar si inainte

# biricu date 2 iunie 2012 08:27 0

ce smecher basismul de tip pdl sau macovei cu clanta in timpul cand era premier a . nastase si nu facea nimic decat cand ii spunea basismul pdlsau oprescu ,prigoana , macovei etc,udmr,cheliman ,hontanu ,pnl ca acum ce bine se inteleg e uns, ca acum si dai si lupta

# petre date 6 iunie 2012 18:26 0

CITIND COMENTERIILE DE MAI SUS RAMAN UIMIT DE CATA RAUTATE GRATUITA SI IGNORANTA SE CONSTATA IN ACESTE OPINII.SE IMPUNE CONCLUZIA CA IL MERITAM CU PRISOSINTA PE BASESCU SI TOATA BANDA LUI DE HOTI SI MAFIOTI CRE IN TIMP RECORD A DUS TARA PE ULTIMUL LOC DIN EUROPA LA TOATE CAPITOLELE.NE MERITAM SOARTA.

# Aya date 11 iunie 2012 19:53 0

MONICA MACOVEI, IMPLICATA IM MAREA CRIMINALITATE ORGANIZATA (RETEAUA CATALIN VOICU- DUMITRU ILIESCU) – INSTANTANEE (continuare) Monica Macovei a acoperit (initial, din postul de procuror, plasata fiind pe posturi importante in Parchet- ulterior, din cel al ministru al Justitiei) si “ocupaţia” lui Cătălin Voicu de a percepe taxe de proces pentru diverşi interlopi şi oameni de afaceri. Interesele Monicai Macovei erau strans legate de cele ale clanului avandu-l ca exponent de frunte pe generalul Dumitru (Mitica) Iliescu, implicat in operatiuni de mare criminalitate organizata. In octombrie 2005, Monica Macovei i-a furnizat lui Catalin Voicu date privind rezultatele anchetei desfasurate in urma retinerii unor angajati ai Inspectoratului Politiei de Frontieră Giurgiu (Dumitru Safta si Ion Marius Stefan), de catre DNA, pentru luare de mita. Scopul dezvaluirilor era transmiterea lor (de Catalin Voicu) catre Emil Gabriel Vucă (fost prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu) – membru al retelei de criminalitate organizata bazata (deja) pe tripleta Monica Macovei – Dumitru (Mitica) Iliescu- Catalin Voicu. Emil Gabriel Vucă a fost atentionat, astfel, de Catalin Voicu asupra faptului că mentionatii angajati ai Inspectoratului Politiei de Frontiera Giurgiu au dat declaraţii din care rezulta implicarea sa în acte de corupţie. Totodată, in urma informatiilor furnizate de Monica Macovei, i-a fost atrasa atenţia ca procurorii DNA actionau in sensul obţinerii de autorizaţii pentru interceptarea convorbirilor sale telefonice si ale procurorilor Radu Radulescu si Aurelian Filip, suspectati de implicarea in acte de coruptie. Monica Macovei, cu influenta functiei de ministru al Justitiei, a sprijinit actiuni de mare infrantionalitate in care a fost implicat Calatin Voicu, precum falsificarea unor acte in vederea musamalizarii unor fraude de zeci de milioane de euro. Astfel, in perioada 2005-2006, Catalin Voicu a sprijinit SC TECH SAFETY SA Targu Jiu (apartinand unui apropiat al sau – omul de afaceri Radu Dan Floarea ) sa introduca in stocurile SC ELECTRICA SA importante cantitati de echipamente contrafacute, supraevaluate si de o calitate sub standarde specifice, prin falsificarea documentelor de provenienta. Prin eliberarea dispozitiilor de achizitie a echipamentelor mentionate si constituirea de stocuri fictive s-a creat un prejudiciu estimat la zeci de milioane de euro. Ulterior, prin interventiile Monicai Macovei- in epoca, ministru al Justitiei – cercetarile penale au fost deturnate pe aspecte colaterale, astfel incat nici administratorii SC TECH SAFETY SA, nici conducerea din perioada respectivă a SC ELECTRICA SA sa nu fie inclusi in investigatii. Un alt “segment” din criminalitatea organizata de care este strans legata, ca interese, tripleta Monica Macovei- Dumitru Iliescu- Catalin Voicu este cel al fratilor Camataru. Una dintre cele mai relevante situatii de gen a aparut in 2006. Pe de o parte ca veriga a grupului de interese (legat de criminalitatea organizata) reprezentat de Dumitru (Mitica) Iliescu si Catalin Voicu si, pe de alta parte, urmand a-si folosi influenta si protectia prin pozitia de ministru al Justitiei, Monica Macovei s-a implicat in stabilirea relatiilor de afaceri intre Elena Udrea ca “punte” intre afacerile holdingului “NIRO si un grup de interese de la Palatul Cotroceni (unde se afla “locul de munca” oficial al lui Traian Basescu). Multi dintre directorii “NIRO” au fost identificati ca fosti ofiteri de Securitate ori de Militie- activand in serviciile secrete (si) dupa 1990. Nicolae Dumitru, patronul grupului de firme “NIRO” era finul fratilor Camataru. In iunie 2006, cand Monica Macovei era ministru al Justitiei, Elena Udrea si Dorin Cocos au infiintat firma “New Global Investments” SRL impreuna cu Nicolae Dumitru, patronul societatii “NIRO ‘95 Impex” SA. Societatea cu care s-a asociat Elena Udrea este firma-matca in jurul careia s-a dezvoltat grupul de firme “NIRO”. Nicolae Dumitru a angajat mai multi fosti ofiteri din Securitate si Militie pentru a-si dezvolta si proteja afacerile, acestia fiind atent selectionati (si “verificati” ca raspunzand prompt la “******stiile” retelei) de tripleta Monica Macovei (ministru al Justitiei)- Dumitru (Mitica) Iliescu- Catalin Voicu (care activa in cadrul Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor). . Ceea ce nu s-a spus vreodata este ca persoana care a dorit cu interesata ardoare, pentru Cătălin Voicu, functia de ministru de Interne, dupa alegerile din 2008, a fost Monica Macovei (desigur, alaturi de Dumitru Iliescu- dar acest fapt este cunoscut). Pentru cei care nu cunosc relatia lor stransa, inca de la inceputurile anilor 1990 (cand, la recomandarea celui care avea sa devina generalul Dumitru Iliescu, Monica Macovei a fost “recrutata” de Catalin Voicu in inaltele cercuri ale Procuraturii cu scopul de a musamaliza dosarele de mare criminalitate organizata) acest lucru poate parea inexplicabil. Pentru cei care au citit dezvaluirile precedente, lucrurile sunt clare. Implicarea ex- procurorului Monica Macovei si a lui Dumitru Iliescu se justifică prin legătura lor directă atât cu Voicu (partener de afaceri de mare criminalitate organizata cu Dumitru Iliescu- acoperite in acte, si nu numai, de Monica Macovei) cât şi cu comisarul şef Ionel Georgescu (propus la conducerea DGIPI.- la “pachet” cu Catalin Voicu, pentru acesta dorindu-se postul de ministru de Interne). Monica Macovei si Dumitru Iliescu au fost implicati si in oculta promovare a poliţistului de la Rutieră, Ionel Georgescu, care a deţinut o poziţie importantă în DNA (în cadrul poliţiei judiciare) şi care era sortit (fara vreun merit profesional) de tripleta Monica Macovei- Dumitru Iliescu- Catalin Voicu pentru sefia DGIPI. (va urma)

# Aya date 11 iunie 2012 19:54 0

MONICA MACOVEI- INTRE MAREA CRIMINALITATE SI OBTINEREA DE BANI VIA DESPAGUBIRI RUSINOASE PENTRU CRIMINALI ORDINARI Monica Macovei nu s-a “limitat” la implicarea in marea criminalitate organizata. A fost platita cu sume imense pentru a fi avocata unor criminali in sensul comun al termenului. Un fapt abominabil relativ recent readuce sub lumina reflectoarelor relatiile stranse dintre Monica Macovei si aceasta lume de joasa extractie. Nu cu multa vreme in urma, prin mass media se difuza stirea ca un oarecare Belmondo Cobzaru si-a injunghiat concubina la Iasi. Intre Monica Macovei- fost procuror, fost ministru al Justitiei, actual europarlamentar- si criminalul Belmondo Cobzaru exista o veche si profitabila legatura pentru doamna in cauza. Monica Macovei a castigat peste 13.000 de euro de pe urma acestui criminal. Cu adevarat abject este faptul ca aceasta suma i-a fost platita Monicai Macovei- in urma diligentelor depuse- din buzunarul crontribuabililor romani. Iata istoria, pe scurt: Se petrecea in Mangalia. In 4 iulie 1997, interlopul Belmondo Cobzaru a fortat usa apartamentului concubinei sale (din acea perioada)- care parasise domiciliul temandu-se de el. A avut loc o altercatie intre Cobzaru si rudele femeii (cu violente reciproce) iar cel care intrase prin efractie in apartamentul concubinei ajunge la Politie. Incidentul se soldeaza cu 6 luni de detentie. Ulterior, Cobzaru avea sa sustina (neoficial, se pare ca ideea i-a apartinut Monicai Macovei) ca a fost batut de politisti- ceea ce nu s-a demonstrate, realmente. Monica Macovei avea sa-l reprezinte pe Belmondo Cobzaru in actiunea acestuia la CEDO impotriva statului roman. In 2007, statul roman a fost condamnat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului sa-i achite interlopului Benone Cobzaru (actualul recidivist) despagubiri totale de 22.271 de euro. În forma sa oficiala, sentinta instantei internationale se intitulează: „Cazul Cobzaru c. României – Discriminare rasiala. Remarci rasiale si documente oficiale.“ Pronuntată la Strasbourg pe 26 iulie 2007, a rămas definitivă pe 26 octombrie 2007. Conform dispozitivului sentintei, „La originea cauzei se află cererea nr. 48254/99 introdusă la Curte împotriva Romaniei in temeiul Art. 34 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale de un cetatean roman, dl. Belmondo Cobzaru , la 11 mai 1999“. Se mentionează ca „Reclamantul a fost reprezentat succesiv de d-na Monica Macovei, avocat practicant in Bucureşti, de Comitetul Român Helsinki, o asociatie cu sediul in Bucureşti, de Centrul European pentru Drepturile Romilor, o asociatie cu sediul în Budapesta -Ungaria“. Plangerea fusese depusa pe vremea cand, plecata nu demult de pe postul de procuror în Parchetul General, Monica Macovei incerca sa-si albeasca imaginea pozand in mare activista in cadrul societatii civile (APADOR-CH)- rol pe care l-a jucat fara talent. Revenind la cazul Cobzaru si la decizia CEDO: In decizia finala, la paragraful „B- “Costuri si cheltuieli de judecată“se mentionează: „Reclamantul a mai solicitat alti 14.271 euro drept costuri si cheltuieli judiciare suportate atat la nivel intern cat si pe durata procedurii la Curte de catre reprezentantii sai, ce urmează a se plati direct acestora dupa cum urmează (…) „reclamantul a mai prezentat un contract de asistenta juridica incheiat cu avocatul său, d-na Macovei, conform caruia aceasta ar fi urmat sa fie platita cu anumite onorarii pe oră, pe baza unor liste de ore efectiv lucrate (…) 116 ore în total, si onorariul pe ora pentru orice tip de activitate: 5 euro pe ora pentru adrese simple si alte activitati de secretariat, 20 euro pe ora cheltuieli de deplasare suportate in mod necesar, 45 euro pe ora pentru intruniri, interviuri si declaratii scrise si 120 euro pe ora pentru cercetari ale jurisprudentei si legislatiei, studii ale documentelor de la dosarul cauzei, redactarea observatiilor cu privire la admisibilitate si fond şi justa satisfactie. (…)Onorariile totale solicitate de avocat se ridică la 13.366 euro”. Bref: Monica Macovei a primit 13.366 euro, onorariul pentru “reperarea onoarei” interlopului Belmondo Cobzaru – onorariu suportat de contribuabilii romani. Cat de onorabil este Belmondo Cobzaru – pentru a carui reprezentare noi toti am fost obligati sa o platim pe “onorabila” Monica Macovei cu 13.366 euro- s-a vazut recent, cand acesta a recidivat, injunghiind o femeie.

# Aya date 14 iunie 2012 01:16 0

MONICA MACOVEI, PIESA IMPORTANTA IN MAREA CRIMINALITATE ORGANIZATA- RETEAUA CATALIN VOICU: TIGARETA II (TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC ARMAMENT- continuare 7) Monica Macovei a ajuns in 1993 procuror la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie fara a indeplini conditiile legale ( dar cu sustinerea influentei retele de criminalitate organizata avandu-o ca exponenti pe Dumitru Iliescu si Catalin Voicu). Pana in 1997 (cand, in urma descoperirii gravelor nereguli comise, a fost obligata de situatie sa paraseasca Parchetul) Monica Macovei a “tinut in sertar” dosarele de mare MONICA MACOVEI, PIESA IMPORTANTA IN MAREA CRIMINALITATE ORGANIZATA- RETEAUA CATALIN VOICU: TIGARETA II (TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC ARMAMENT- continuare 7) Monica Macovei a ajuns in 1993 procuror la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie fara a indeplini conditiile legale ( dar cu sustinerea influentei retele de criminalitate organizata avandu-o ca exponenti pe Dumitru Iliescu si Catalin Voicu). Pana in 1997 (cand, in urma descoperirii gravelor nereguli comise, a fost obligata de situatie sa paraseasca Parchetul) Monica Macovei a “tinut in sertar” dosarele de mare criminalitate organizata in care erau implicati indivizi apartinand- sau colaboratori ai- retelei Dumitru Iliescu- Catalin Voicu (retea din care facea parte si Monica Macovei). Un exemplu il reprezinta dosarele intocmite in urma unei “defectiuni” a retelei Dumitru Iliescu- Catalin Voicu. In acestea apare exact Catalin Voicu in cauze legate de crontrabanda cu tigari (tigari= armament). Dosarele au fost musamalizate de Monica Macovei In pofida faptului ca SPP a afirmat in repetate randuri ca nu a efectuat niciodata zboruri speciale pentru transportul unor materiale, ca nu a solicitat astfel de aprobari si nici nu s-a implicat in operatiuni cu tigari, incepand cu 1995 (pana la demisia formala din SPP- si trecerea in colaborarea de afaceri cu firma GIPP a lui Dumitru Iliescu) Catalin Voicu a preluat transporturi de tigari de pe aeroportul Otopeni. Astfel, in 6 septembrie 1995, cand era ofiter activ al SPP, Catalin Voicu a preluat de pe Otopeni un transport destinat marii contrabande cu tigari, in care era implicata firma “Candles Impex”. Intrucat au aparut probleme in perioada preluarii, Catalin Voicu a reusit sa stopeze evenimentele care puteau periclita operatiunea legitimandu-se (cu siguranta celui care stie ca are spatele asigurat, inclusiv la Parchet prin Monica Macovei)- in epoca, Buletinul de Identitate al lui Catalin Voicu avea seria DE, nr. 805785. In 15 septembrie 1995, Catalin Voicu a asigurat preluarea unui alt transport de tigari de contrabanda (firma Razvan Trading SRL). Una dintre masinile care au avut acces pe platforma cargo Otopeni pentru preluarea transportui era a lui Catalin Voicu (B-01-ZSD). Important ca element infractional este faptul ca in 15 septembrie 1995 forma Razvan Trading SRL nu avea incheiat obligatoriul contract cu AIBO. O alta masina care a asigurat transportul tigarilor de pe Otopeni a fost B-95-DMM, condusa de Dumitru Diaconu – NUME IMPORTANT ca veriga care apare, ulterior, in operatiunea “Tigareta II” legat de GIPP, de Dumitru (Mitica) Iliescu si de transportul tigarilor de contrabanda. Incepand cu 1997 Monica Macovei ajunge avocat al firmei Business Woman (apartinand lui Jamal Al Atm si lui Gheorghe Florica; firma era implicate direct in contrabanda cu tigari si in facilitarea traficului tigari –armament, realizat via colaborarea Traian Basescu- Viktor Bout); Dumitru (Mitica) Iliescu infiinteaza, cu banii lui Adrian Costea, firma GIPP (implicata atat in contrabanda cu tigari cat si in sustinerea traficului tigari- armament) iar Catalin Voicu demisioneaza (prima oara) din SPP intrand in afaceri (a se citi operatiuni de mare criminalitate organizata) cu acesta. Tripleta Dumitru Iliescu- Catalin Voicu- Monica Macovei continua sa functioneze in operatiuni de mare criminalitatye organizata (implicandu-se si in traficul tigari- armament, realizat de tandemul Traian Basescu, pe atunci ministru al Transporturilor - Viktor Bout). Traficul cu tigari prin firmele lui Jamal Al Atm (al caror avocat a fost, incepand cu 1997, Monica Macovei- aceasta realizand si falsificarea documentelor) era facilitat de personaje importante (cuprinse in reteaua Dumitru Iliescu- Catalin Voicu) precum: colonel Mihai Panzariu (director general al Vamilor), amiral Cico Dumitrescu, Gica Danila (comisar sef al Garzii Financiare), Dumitru Badescu (general SRI, seful diviziunii C - Contrainformatii Economice) si altii. Bazandu-se pe sprijinul acestor personaje din retea, Jamal Al Atm Jamal a preluat, intre 1995 – 1997 (cand Monica Macovei ocupa un post important in Parchet) de la firma Papastratos cele mai multe tigari de contrabanda existente pe piata din Romania. Monica Macovei i-a asigurat, la nivel Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, protectia necesara in sensul stoparii oricaror cercetari privind folosirea de documente vamale false la punctele de vamuire Portul Nou si Portul Vechi Constanta, Zona Libera Agigea si Aeroportul Otopeni – astfel, Jamal Al Atm reusind sa devina unul dintre principalii piloni ai contrabandei cu tigari (tigari= armament). Monica Macovei i-a asigurat lui Jamal Al Atm, in acea perioada, si protectie in sensul stoparii oricaror cercetari privind sustragerea de la plata impozitelor si taxelor catre stat si distribuirea tigarilor printr-o caracatita de firme-fantoma in care administratorii si actionarii figurau in acte doar cu numele, parasind Romania dupa infiintarea societatilor. “Creierul” operatiunilor de contrabanda era colonel SRI George Dumitrescu (parte a retelei Dumitru Iliescu- Catalin Voicu), incadrat la Brigada AT din AIBO, a carui semnatura in calitate de reprezentant al Business Woman si Romolt (detinute de Jamal impreuna cu generalul Gheorghe Florica) apare in toate actele. OPERATIUNEA INFRACTIONALA CARE AVEA SA DECLANSEZE CONTROLUL ACTIVITATII MONICAI MACOVEI LA PARCHETUL GENERAL: Controlul privind activitatea procuroarei Monica Macovei (demarat in noiembrie 1996) nu avea sa fie declansat “ontamplator” de procurorul general Nicolae Cochinescu. Din ratiuni care au tinut de grija fata de imaginea institutiei, Cochinescu nu a spus vreodata adevarul despre Monica Macovei- rezumandu-se la a o lasa “sa plece” din Parchet. Iata adevarul: Pe 10 octombrie 1996, in urma unei informatii au fost descoperite pe Aeroportul Otopeni trei valize cu bani, continand 7.000 dolari si 500 milioane de lei in bancnote de cate 10.000 lei. La Otopeni s-a realizat un flagrant, cu sprijinul organelor abilitate. Banii au fost adusi de niste persoane ce posedau pasapoarte diplomatice si care si-au recunoscut fapta. In spatele acestei infractiuni se afla seful Agentiei economice a unei tari straine, complicele sau fiind Jamal Al Atm. De pe pozitia sa de procuror la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Monica Macovei incercase sa musamalizeze totul. In decembrie 1996, Monica Macovei recidiveaza (riscand, caci controlul privind activitatea ei era in desfasurare) si musamalizeaza o alta infractiune grava in care a fost implicat Jamal Al Atm. Mai exact: in 21 decembrie 1996, acelasi sef de Agentie economica este prins in flagrant cu 50.000 dolari falsi, la o casa de schimb valutar. In spatele acestei afaceri era tot Jamal Al Atm, care oferea un comision din suma ce o schimba diplomatului ce beneficia de imunitate. In reteaua care s-a ocupat de traficul de tigari (si a facilitate traficul tigari- armament) – si implicati inclusiv in Tigareta II (16/17 aprilie 1998)- se regasesc, printre altii, in acea perioada, nume importante precum: general de brigada Mihai Stan (sef Protectie si Siguranta Informativa SPP- fost loctiilor al lui Virgil Magureanu in SRI); Francisc Radici (in epoca, lt. col., sef al compartimentului Filaj din DPSM/MApN – ulterior ajungand loctiitor al sefului DGIM; dupa alegerile prezidentiale din 2004- cand Traian Basescu a ajuns la Cotroceni- Francisc Radici a fost avansat la gradul de general si numit sef al DGIA); Claudiu Octavian Duma (SRI, legitimatie seria DO nr. 0271/01.09.1995), Dan Bojoga (SRI, legitimatie seria BO nr. 0322/01.09.1995), Dorel Molnar (SRI, legitimatie seria MO nr. 0459/01.09.1993), Radu Gheorghe Catalin (permis de acces in Aeroportul International Bucuresti Otopeni seria B nr. R 265005). O remarca personala: cei mentionati faceau parte din SRI in 1998 (momentul Tigareta II)- dar, toti, angajati in “perioada Magureanu”. Revenind la numele Dumitru Diaconu (implicat in transportul tigarilor de contrabanda preluate de Catalin Voicu, in septembrie 1995, de la aeroportul Otopeni): REMEMBER: In postari precedente am precizat ca in noaptea 16/17 aprilie 1998, din totalul de 3000 de baxuri descarcate pe Otopeni militar au disparut 500 de baxuri. Aceste baxuri au ajuns, in aceeasi noapte, la sediul firmei GIPP (apartinadu-i lui Dumitru Iliescu) care, in epoca, se afla in Cartierul Floreasca (str. Turbinei nr. 21). Soferul autovehicului care a transportat baxurile “disparute” la sediul firmei GIPP in noaptea de 16/17 aprilie 1998 este Dumitru Diaconu, “om de incredere” al lui Catalin Voicu. MONICA MACOVEI A FOST INREGISTRATA PE OTOPENI, IN NOAPTEA DE 16/17 APRILIE 1998 DE CAMERA 38- AIBO Misterioasa femeie despre care s-a spus ca a fost prezenta pe Otopeni militar, in noaptea de 16/17 aprilie 1998, “preocupata” de descarcarea tigarilor din aeronava este Monica Macovei. Iata detaliile: In noaptea de 16/17 aprilie 1998, camera 38 (sistemul de supraveghere al AIBO) a inregistrand imagini edificatoare din aeroport si din exteriorul lui. Camera 38, plasata pe Turnul de control era una mobila, prevazuta cu un transfocator puternic, fiind folosita in principal pentru urmarirea aeronavelor pe timpul apropierii finale pe panta de aterizare (incepand de la 4 km de pragul pistei), pe timpul contactului cu pista, franarii, degajarii pistei si rulajului pana la pozitia de parcare. Similar, avioanele erau urmarite la decolare, din momentul punerii in miscare din pozitia de parcare. In intervalul dintre aterizari si decolari, camera 38 monitoriza procedura de handling (alimentare, descarcare, incarcare etc.) la aeronavele din pozitiile de stationare. Aeronava IL-76 (cuprinzand tigarile de contrabanda- si folosita la traficul tigari- armament) a fost ultima care a aterizat in noaptea de 16 aprilie1998, pana in 17 aprilie 1998- orele 06.00 a.m.- nemaifiind prevazuta o alta decolare sau aterizare. Pe cale de consecinta, camera 38 a urmarit sistematic si a inregistrat handlingul derulat in cazul avionului IL-76 parcat la platforma militara, la o distanta de 950 m in linie dreapta de Turnul de control. Monitorizarea in cadrul ciclului de control a reliefat ca, in noaptea de 16/17 aprilie 1998, in jurul orelor 02.00, pe caseta s-a inregistrat plasarea unor autocamioane in apropierea avionului - initial, din aceste camioane fiind descarcate lazi lungi de tip militar. Lazile au fost incarcate in avion (tigarile fiind descarcate anterior) totul durand pana aproape de orele 05.00 a.m. (17 aprilie 1998) Camera 38 a inregistrat si prezenta Monicai Macovei (care s-a ocupat si cu falsificarea cargo manifest, dupa cum am precizat anterior). Unitatea brigazii Antiteroriste a SRI care era dispusa pe AIBO avea o cale optica trasa de la Dispeceratul Operativ al AIBO, primind de la acesta exact aceleasi imagini pe care, la randu-i, le inregistra pe caseta. Diferenta consta in faptul ca doar la AIBO exista comanda pentru trecerea de pe o camera pe alta, deplasarea camerelor mobile si utilizarea transfocatorului. Ancheta privind “Tigareta II” a fost transferata Parchetului militar. Procurorul (colonel) Mihai Popov avea sa afirme ca era in posesia unei casete video provenite de la SRI, care surprindea imagini filmate în noaptea de 16/17 aprilie 1998, pe Aeroportul Otopeni. Dar, cadre din aceasta filmare au fost depuse la dosarul cauzei sub forma de fotografii (unele fotografii exista “ca rezerva la dosar”- printre care si a Monicai Macovei) ceea ce demonstreaza ca, de fapt, procurorii s-au aflat (si) in posesia filmarii AIBO. Unul dintre fragmentele considerate “cheie” de procurori (pe principiul, “a bon entendeur, salut”?) este momentul iesirii din AIBO a echipajului IL-76, insotit de Dumitru Popescu, directorul firmei Quick Aerosevice. ELEMENT-CHEIE ( Traian Basescu si Monica Macovei: a bon entendeur, salut!): Firma Quick Aeroservice '95 a fost infiintata de viceamiralul israelian (r) Shimon Naor, un veteran al operatiunii Iran - Contra. Shimon Naor a coordonat peste 100 de transporturi cu arme prin intermediul firmei Quick Aero Service, similare cu cel din noaptea de 16/17 aprilie 1998. Pionul principal la Sofia era Iordan Zlatev din conducerea autoritatii aeriene civile, care asigura inmatricularea cu indicativul LZ - corespunzator Bulgariei, avioanelor straine. Zlatev era partener in compania Sitrat Air cu Nachev -coproprietar al Air Charter Service. Viktor Bout- traficantul de arme si colaboratorul lui Traian Basescu in astfel de operatiuni- era unul dintre actionarii principali ai Air Charter Service. (va urma)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL


    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home3/luju/public_html/_template/article.php on line 140
    • VERDICTUL ZILEI - Este legala starea de alerta?

    • VOTEAZA
Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.05.2020 – Ciocanitorul Werner. Margareta din CSM a mai facut una tare (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva