18 februarie 2020

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SRI ASCUNDE ECHIPELE MIXTE - La aproape un an de la publicarea Raportului Inspectiei Judiciare privind aplicarea Protocolului nelegal PICCJ-SRI din 2009, SRI refuza sa declasifice anexele secrete cu echipele comune formate din procurori si ofiteri SRI. CSM a cerut SRI declasificarea celor 19 anexe, insa nu a primit raspuns. Publicarea anexelor ar duce la devoalarea procurorilor care s-au transformat in colaboratori ai SRI, cu incalcarea grava a legii (Documente)

Scris de: George TARATA | pdf | print

4 februarie 2020 12:11
Vizualizari: 7038

Serviciul Roman de Informatii ascunde echipele mixte. Ne referim desigur la celebrele echipe comune formate din procurori si ofiteri SRI, echipe mixte constituite in baza nelegalului Protocol PICCJ-SRI din 2009, semnat de Laura Kovesi (foto centru), Gabriela Scutea, George Maior si Florian Coldea (foto dreapta). Desi i s-a cerut sa declasifice documentele in care se regasesc informatii inclusiv despre echipele mixte procurori-ofiteri SRI, institutia condusa de Eduard Hellvig (foto stanga) se face ca ploua.


 

In aprilie 2019, Inspectia Judiciara a finalizat “Raportul privind modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare intre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin in domeniul securitatii nationale, incheiat in anul 2009, declasificat si reinregistrat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sub nr. 884/C/29 martie 2018”. Publicat in exclusivitate de Lumea Justitiei, Raportul Inspectiei Judiciare dezvaluie, printre altele, cum Laura Kovesi a cerut imperativ si in interesul celeritatii comunicarii si coordonarii, ca instiintarile efectuate potrivit art. 6 din protocol sa fie adresate direct lui Florian Coldea; cum generalul Adrian Ciocirlan, in prezent adjunct al SRI, a fost facut prin ordinul lui Kovesi “beneficiar secundar” al informatiilor obtinute in dosarele penale; cum generalului Dumitru Dumbrava, fost sef al Directiei Juridice a SRI, i s-a permis sa preia atributiile procurorului, acesta ajungand sa intocmeasca procese-verbale ce mai apoi erau folosite ca acte de sesizare in dosarele DNA care ajungeau la ICCJ (click aici pentru a citi Raportul Inspectiei Judiciare).

 

Acelasi Raport al Inspectiei Judiciare contine insa si 19 anexe secrete, in care, din datele pe care le detinem, s-ar afla cele mai importante informatii. Cum ar fi, spre exemplu, numele magistratilor care au aplicat un protocol nelegal si neconstitutional, desi legea le interzice sa colaboreze cu serviciile secrete, precum si componenta celebrelor echipe mixte formate din procurori si ofiteri SRI, constituite in baza Protocolului PICCJ-SRI din 2009. Echipe care, cu precadere in perioada Kovesi-Coldea, au pus in practica executiile la comanda impotriva politicienilor si oamenilor de afaceri romani, dar care au fabricat si dosare impotriva oamenilor simpli doar ca sa dea bine la bilant, actionand cu o ferocitate extrema soldata in unele cazuri cu decesele tintelor. Desi a trecut aproape un an de la finalizarea si publicarea Raportului, aceste 19 anexe extrem de importante continua sa ramana secrete. Asta intrucat SRI continua sa le tina la secret, chiar daca CSM i-a cerut declasificarea anexelor.

 

SRI ignora CSM


Mai exact, in 27 iunie 2019, presedinta Consiliului Superior al Magistraturii de la acea vreme, judecatoarea Lia Savonea, sesizata de membrii CSM Gabriela Baltag si Victor Alistar, a solicitat directorului SRI Eduard Hellvig si Procurorului General Bogdan Licu sa initieze demersurile pentru declasificarea celor 19 anexe ale Raportului Inspectiei Judiciare privind modul de aplicare a Protocolului PICCJ-SRI. Foarte corect in opinia noastra, Lia Savonea a subliniat ca este interzisa “clasificarea ca secrete de stat a informatiilor, datelor sau documentelor in scopul ascunderii incalcarilor legii, erorilor administrative, limitarii accesului la informatiile de interes public, restrangerii ilegale a exercitiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezarii altor interese legitime” (click aici pentru a citi solicitarea Liei Savonea).

 

Daca PICCJ s-a miscat extrem de rapid, raspunzand CSM in iulie 2019, nu la fel a procedat si SRI. Asta intrucat Serviciul Romand de Informatii nu a catadicsit nici pana acum sa dea un raspuns CSM, ca sa nu mai vorbim despre declasificarea celor 19 anexe.

Va dati seama ce nenorociri se afla in cele 19 anexe, daca SRI incearca sa le ingroape definitiv?

Tacerea SRI pe aceasta problema a fost confirmata chiar de catre CSM, intr-un raspuns acordat Lumea Justitiei.


Iata intai intrebarile trimise de Lumea Justitiei la Consiliul Superior al Magistraturii:


“1. A initiat presedintele CSM demersurile catre Serviciul Roman de Informatii si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru declasificarea anexelor atasate la Raportul Inspectiei Judiciare nr. 3923/IJ/996/DIP/2018, asa cum s-a stabilit in sedinta din 26.06.2019 a Comisiei nr. 1 comuna “Legislatie si cooperare interinstitutionala”.

2. Daca da, au oferit SRI si PICCJ raspunsuri la demersurile CSM?

3. Care au fost raspunsurile SRI si PICCJ?

4. Va rugam sa ne puneti la dispozitie in format electronic Adresa CSM trimisa la SRI si PICCJ, precum si raspunsurile oferite de SRI si PICCJ”.

 

Iata raspunsul CSM (vezi facsimil):

 

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii a inaintat la data de 27 iunie 2019 catre Serviciul Roman de Informatii si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie solicitarile privind declasificarea informatiilor cuprinse in anexele atasate Raportului Inspectiei Judiciare nr. 3923/IJ/996/DIP/2018.

De asemenea, precizam ca au fost formulate cereri pentru declasificarea informatiilor cuprinse in cele 19 anexe la Raportul Inspectiei Judicaire nr, 3923/IJ/996/DIP/2018 de catre unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de asociatiile profesionale de magistrati, respectiv Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania si Asociatia Magistratilor din Romania, precum si de catre mass media.

Referitor la punctul nr. 2 si 3 din cerere, va informam ca Serviciul Roman de Informatii nu a transmis niciun raspuns la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodata, prin adresa nr. 1569/C1/1226/2019 din data de 05.07.2019, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a raspuns solicitarii Consiliului Superior al Magistraturii, iar la acest moment nu poate fi comunicat fiind in procedura de analiza la nivelul Consiliului”.

 


 

* Cititi aici Raportul Inspectiei Judiciare privind modul de aplicare a Protocolului PICCJ-SRI

* Cititi aici adresa prin care CSM a cerut declasificarea celor 19 anexe

Comentarii

# basicuta date 4 februarie 2020 14:02 +3

procurori care ar trebuie demisi pe loc si cercetati pentru abuz ...!

# tipa date 4 februarie 2020 14:11 0

Daca guvernul da OUG pe anticipate se poate sesiza CCR PE CONFLICT JURIDIC DE NATURA CONSTITUTIONALA invocand disp art 73 alin 3 ,coroborate cu 115 alin 5 teza finala si 115 alin 6. Guvernul se subroga competentelor parlamentului de a legifera in ceea ce priveste legile organice, sistemul electoral si invocati interdictia prevazuta la art. 115 alin 6 din Constitutie. In ceeea ce priveste art. 115 alin 5 teza finala respectiv majoritatea necesara pt respingerea OUG ACEASTA ESTE VALABILA LA APROBARE , LA RESPINGEREA OUG LEGIUITORUL NU INSTITUIE OBLIGATIA MAJORITATII PREV LA ART. 76 ALIN 1. Deci camerele pot respinge OUG CU MAJORITATEA MEMBRILOR PREZENTI. Si inca o chichita . Pe conflict juridic de natura constitutionala pot fi contestate la CCR toate OUG invocandu-se faptul ca se subroga in drepturile parlamentului de a legifera. DE CE?

# TIPA date 4 februarie 2020 14:12 0

ARGUMENTARE: art. 115 reglementeaza situatiile in careguvernul are competenta de a adopta OUG DOAR IN CONDITIILE PREVAZUTE DE AART. 115 ALIN 4 .Altfel daca nu se face dovada indeplinirii conditiilor prev de art. 115 alin 4 atunci nu are competenta si se subroga in drepturile parlamentului de a legifera. Art. 115 alin 4ca si conditii este mult mai restrictiv decat pare la prima vedere. A se vedea deciziile CCR IN ACEST SENS. MULTE OUG CAD TESTUL dezvoltat in jurisprudenta CCR DOAR CA S-A MERS PE PROSTEALA CA NU OUG NU POT FI CONTESTATE LA CCR DECAT PRIN RIDICAREA EXCEPTIILOR IN FATA INSTANTEI DE JUDECATA. In realitate este deschisa calea conflictului juridic de natura constituionala invocandu-se situatia descrisa mai sus. 115(4) Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai în situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amânata, având obligatia de a motiva urgenta în cuprinsul acestora. Deci se poate contesta si pe acest motiv (al doilea) OUG pe anticipate PE CALEA CONF

# DODI date 4 februarie 2020 16:47 +3

Echipele ”mixte” pot fi simple, în sensul în care procurorii erau de fapt ofițeri acoperiți ai SRI. Și tare mă tem că așa este. Este explicația logică pentru care ciolanis (vuvuzeaua SRI) a tunat și fulgerat pentru reinstaurarea Republicii procurorilor, șubrezită puțin de PSD prin dl.Dragnea. Acum că acesta fost ”trimis” la studii aprofundate la Jilava, iar PSD a încăput din nou sub cizma SRI prin nespălatul ei președinte, ciolanis își poate permite, cu ajutorul și în interesul SRI, să desființeze nu doar secția specială ci chiar România. La apucăturile sale mârșave de SS nici nu m-ar mira. Este deranjantă atitudinea de slugoi a pupincuriștilor din PNL. Pentru că USR este doar creația și extensia SRI în Parlament.

# -Ce avem noi aici ? - 3 gunoaie ! date 4 februarie 2020 17:07 +1

-Unde este al 4-lea ? :eek: - Ambasador la USA ! -Corect . :-*

# DNA sa bage la bulau SRI , urgent ! date 4 februarie 2020 17:10 0

Toate leprele bugetare isi permit sa-si bata jos de banul public ! Cum isi permite un serviciu platit de cetateni sa nu de-a raspuns la CSM , o alta institutie a Statului ? Prostanis , cum comentezi ? :-*

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

    • VERDICTUL ZILEI - Va reusi regimul Iohannis sa desfiinteze SIIJ?

    • VOTEAZA
Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.02.20202 – Nicolae Marin pune toata mana pe SIIJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva