Consiliul Superior al Magistraturii a publicat miercuri, 22 aprilie 2026, Hotărârea nr. 66 din 16 aprilie, prin care Plenul a avizat negativ proiectul de lege pentru completarea art.2 din Legea nr.361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, în sensul de a fi introduse în categoria avertizorilor persoanele care lucrează în instanțe și parchete: judecători, procurori, grefieri etc. (click aici pentru a citi). 

Astfel, CSM explică faptul că norma propusă de partidul lui Dominic Fritz (foto) este prea neclară, putând da naștere unor interpretări diferite legate de faptele ce pot fi raportate de către avertizorii de integritate. Mai exact, există riscul ca acești avertizori să raporteze inclusiv aspecte care țin de procedurile în dosarele aflate pe rolul instanțelor sau al parchetelor.

În plus, Consiliul atrage atenția că Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului (privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii) nu face nicio trimitere la sistemul judiciar – tocmai pentru a proteja încrederea în justiție, ca element esențial al statului de drept.

Iată principalele pasaje din avizul CSM (vezi facsimil cu proiectul):

„În primul rând, după cum este prevăzut în mod expres în expunerea de motive, propunerea legislativă urmăreşte includerea în categoria avertizorilor în interes public a judecătorilor şi procurorilor, în scopul de a le oferi protecţia instituită prin Legea nr. 361/2022, pentru a fi protejaţi de eventuale ‘represalii profesionale mascate’ (transferuri, sancţionări disciplinare abuzive sau evaluări profesionale abuzive).

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii constată că modificarea legislativă propusă, dincolo de scopul, pur declarativ, al asigurării unei protecții sporite magistraților care ar formula raportări ale unor încălcări ale legii dintre cele care intră în domeniul material de aplicare a Legii nr. 361/2022, nu ține cont de reglementarea în vigoare care guvernează organizarea instanțelor judecătoreşti şi a parchetelor, precum şi statutul judecătorilor şi procurorilor în România, putând conduce la interpretări diferite ale dispozițiilor care reglementează drepturile şi obligațiile care le revin magistraților în temeiul legii, precum şi răspunderea acestora.

Instanțele judecătoreşti şi unitățile de parchet sunt reglementate de Constituţia României, republicată, în Titlul III, Cap. VI, cu denumirea marginală ‘Autoritatea judecătorească’, făcând astfel parte din categoria autorităților publice, alături de Parlament, Preşedintele României, Guvern şi Administrația publică.

Date fiind garanțiile constituționale de independenţă recunoscute pentru autoritatea judecătorească, elementele esențiale referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor sunt reglementate prin lege organică (Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară), rezultând astfel că activitatea desfășurată de magistrați nu poate fi supusă altor forme de verificare şi sancţionare decât cele stabilite prin legea organică vizând statutul acestora, respectiv prin legea de organizare judiciară.

În acest sens, trebuie evidenţiat faptul că orice măsură care ar fi luată cu privire la cariera judecătorului (şi a procurorului, în egală măsură) este supusă controlului judiciar, competenţa de soluţionare revenind înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, astfel încât se asigură garanțiile necesare pentru a proteja statutul magistraților care ar aduce la cunoştinţa autorităților competente încălcări ale legii de care ar fi luat cunoştinţă în exercițiul profesiei.

În temeiul obligațiilor profesionale care le revin judecătorilor şi procurorilor, aceştia îşi desfăşoară activitatea sub imperiul principiului legalității, iar în ipoteza în care, în exercitarea funcţiei, iau cunoştinţă de încălcări ale legii, au posibilitatea de a sesiza organele judiciare competente. Atunci când ia cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, magistratul este obligat să sesizeze organele de urmărire penală, pentru a nu fi pasibil de săvârşirea infracţiunii de omisiune a sesizării (prevăzută la art. 267 din Codul penal).

Intrarea în vigoare a unei norme neclare, generale, imprecise, cum este cea propusă pentru introducerea literei b^1) la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 361/2022, are potențialul de a da naştere unor interpretări diferite cu privire la faptele care ar putea face obiectul raportărilor, în sensul art. 3 din legea menționată, existând riscul de a fi ‘raportate’ aspecte care au legătură cu derularea procedurilor în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau al parchetelor, eludându-se astfel dispoziţiile codurilor de procedură, ale regulamentelor de ordine interioară sau ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Or, activitatea de judecată în sine se supune unor reguli obiective prescrise prin legi şi regulamente, astfel încât judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze nu acționează în nume propriu, ci în numele legii și pe baza puterii suverane de a judeca ce i-a fost conferită, în scopul înfăptuirii justiției. Spre deosebire de avertizorii care fac raportări în temeiul Legii nr. 361/2022, asumate în nume propriu, în scopul demascării şi prevenirii de încălcări ale legii, judecătorul, într-o cauză dată, nu poate avea şi calitatea de avertizor, acesta fiind chemat să aplice legea şi să întocmească actele procesuale sau procedurale specifice diverselor proceduri judiciare, guvernate de codurile de procedură.

Din această perspectivă, trebuie avut în vedere că în domeniul material de aplicare a Legii nr. 361/2022, aşa cum rezultă din art. 3 pct. 1 din lege, şi care reprezintă o transpunere fidelă a art. 2 din Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, nu intră niciun aspect referitor la activitatea judiciară, directiva având un domeniu aplicare clar determinat, vizând în special protejarea interesului public de anumite încălcări ale dreptului Uniunii Europene, în domenii-cheie ale politicilor Uniunii (cum ar fi achizițiile publice, siguranța transporturilor, siguranţa produselor etc.), care ar crea riscuri pentru bunăstarea societăţii.

Faptul că activitatea judiciară nu este cuprinsă în domeniul material de aplicare a directivei şi a legii de transpunere nu reprezintă o situație întâmplătoare, fiind avut în vedere specificul sistemului judiciar şi necesitatea protejării încrederii în justiție, ca element esențial pentru buna funcţionare a acesteia într-un stat de drept.

Tocmai de aceea, potrivit statutului propriu şi Codului deontologic (art. 223 din Legea nr. 303/2022 şi art. 17 şi 18 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005), judecătorii şi procurorii au obligația de rezervă, fiind datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate, iar relaţiile la locul de muncă şi în societate trebuie să se bazeze pe respect şi bună-credinţă. De asemenea, judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a celorlalţi judecători sau procurori, indiferent de instanţa, parchetul sau instituţia la care funcţionează aceştia.

Rațiunea pentru care au fost reglementate aceste îndatoriri ale magistraţilor este tocmai aceea de a proteja încrederea în justiție, care ar putea fi grav afectată prin prezentarea în mod public a unor simple afirmaţii, nedovedite şi neverificate în condițiile legii, din partea unor persoane din cadrul sistemului judiciar, în condiţiile în care există mecanisme legale funcţionale pentru sesizarea organelor abilitate să verifice orice fel de abatere de la normele legale şi să dispună măsurile corespunzătoare pentru atragerea răspunderii potrivit legii.

În măsura adoptării propunerii formulate, sub pretextul existenței unui interes public, orice persoană care funcționează în cadrul unei instanțe judecătoreşti s-ar putea prevala de dispoziţiile Legii nr. 361/2022 pentru a invoca pretinse încălcări ale legii, bazându-se pe simple elemente de fapt care ar crea aparenţa unor motive întemeiate de a crede că informațiile pe care le deține sunt adevărate, cum ar fi declarațiile unor colegi / terți, putând alege să facă chiar o divulgare publică. Or, în măsura în care faptele raportate nu se dovedesc a fi adevărate, impactul pe care l-ar produce asupra încrederii publicului în justiție – și anume: afectarea bunei funcţionări a justiției, ca serviciu public – ar putea fi destabilizator şi greu, dacă nu imposibil, de remediat pe termen scurt.

Tocmai de aceea, orice măsură de modificare a legislației în acest domeniu reclamă prudenţă și o analiză riguroasă a tuturor consecinţelor pe care le-ar putea antrena asupra funcţionării sistemului judiciar, în ansamblul său, cu impact asupra independenței justiției.

De altfel, în jurisprudența constantă a Curţii de Justiție a Uniunii Europene, au fost evidenţiate principiile care trebuie să guverneze funcţionarea justiției. (...)

Prin urmare, se poate deduce că principiul independenței instanţelor, ca o garanţie a statului de drept, implică asigurarea unui cadru normativ riguros, clar, previzibil şi solid, care să nu lase loc dubiului cu privire la căile de urmat în cazul existenței unor situații de încălcare a legii, cu mecanisme de reglare bine stabilite (şi anume, cele deja prevăzute în ‘Legile justiției’ adoptate în anul 2022) şi fără a lăsa deschise posibilități pentru producerea arbitrarului. Independenţa justiției este primordială într-un stat de drept, iar garantarea acesteia nu trebuie să lase loc de interpretare.

În egală măsură, și în privința organizării şi funcţionării parchetelor ar putea să se producă acelaşi efect negativ, în sensul că există riscul de a se utiliza căile de raportare prevăzute de Legea nr. 361/2022 prin deturnarea scopului legii, respectiv prin divulgarea publică a unor informaţii din anchetele în curs, fără o prealabilă verificare a pretinselor încălcări, fie pe linie ierarhică, fie de către organele judiciare competente sau, după caz, de către Inspecția Judiciară, proceduri care ar asigura toate garanțiile pentru respectarea drepturilor celor implicați, dar şi pentru Ministerul Public, ca reprezentant al intereselor generale ale societăţii, care apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

În expunerea de motive se susține că propunerea legislativă ar asigura alinierea cu standardele europene, respectiv cu recomandările GRECO şi cu rapoartele Comisiei Europene privind statul de drept.

În realitate, în cadrul Raportului de evaluare GRECO publicat în august 2025 (Runda a cincea de evaluare – Prevenirea corupţiei şi promovarea integrităţii la nivel central, funcţii executive de conducere şi la nivelul instituţiilor de punere în aplicare a legii), evaluatorii au luat act de faptul că procedurile de protecție a avertizorilor au fost elaborate atât în cadrul Poliției, cât și al Jandarmeriei, pentru a se conforma cu prevederile Legii privind protecţia avertizorilor, formulând anumite recomandări acestor autorități pentru îmbunătățirea mecanismului. Acest raport nu a formulat recomandări cu privire la aplicarea Legii nr. 361/2022 în cadrul sistemului judiciar.

De asemenea, în cadrul Raportului Comisiei Europene privind statul de drept din iulie 2025 (Capitolul consacrat situației statului de drept din România), în secțiunea referitoare la cadrul naţional anticoruție, s-a reținut că ‘Agenția Națională de Integritate (ANI) îndeplineşte rolul de principal canal extern de avertizare în interes public și ia măsuri pentru a promova conştientizarea cu privire la legea privind avertizorii în interes public’. S-a mai arătat că, ‘pe parcursul perioadei de raportare, ANI a primit rapoarte privind încălcările legii, a oferit consiliere şi a stabilit relații cu părțile interesate relevante’. De asemenea, s-a luat act de faptul că sectorul privat a fost sensibilizat pentru a facilita aplicarea legislaţiei privind protecţia avertizorilor în interes public și au fost reținute date statistice cu privire la numărul de raportări privind corupția primite de ANI, respectiv de Curtea de Conturi. Spre deosebire de susținerile din expunerea de motive a propunerii legislative, nici în cadrul acestui raport de evaluare european nu există recomandări cu privire la luarea de măsuri pentru extinderea domeniului de aplicare a Legii nr. 361/2022 în sfera justiției sau pentru includerea judecătorilor și procurorilor în sfera avertizorilor în interes public”.

* Citiți aici întregul aviz al CSM

* Citiți aici expunerea de motive la proiectul de lege al USR