20 noiembrie 2019

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Uniunea Notarilor il acuza pe directorul BNR Eugen Radulescu de calomnie pentru afirmatia: „Notarii doresc extragerea unei rente cat mai mari pe seama restului economiei”

Scris de: L.J.

19 iulie 2011 14:12
Vizualizari: 12614

Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania, condusa de presedintele Viorel Manescu (foto) ii raspunde printr-un comunicat de presa directorului executiv al Bancii Nationale a Romaniei, care a acuzat breasla notarilor de faptul ca ar urmari sa se imbogateasca pe seama economiei nationale. Publicam in continuare comunicatul UNNPR.


COMUNICAT

"Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania a luat act cu indignare de afirmatiile nefondate exprimate joi, 14 iulie 2011 de catre domnul Eugen Radulescu, director pentru audit intern in cadrul BNR, la o conferinta cu tema„Dezvoltarea Agriculturii Romanesti intre deziderat politic si ultima sansa. Politici, finantare, garantii”, afirmatii care demonstreaza o data in plus faptul ca temele importante aflate in dezbaterile publice din Romania - precum starea agriculturii – pot face obiectul unor deturnari deliberate de la substanta argumentativa, de dragul senzatiei, neacoperite, ieftin-politicianiste si regretabile. Consideram calomnioase la adresa unei intregi profesii si iresponsabile afirmatii precum „forta notarilor este cu mult mai mare decat cei care vor binele acestei economii” si „ei doresc doar extragerea unei rente cat mai mari pe seama restului economiei. Ele nu pot decat sa ne confirme faptul ca abaterea atentiei de la problemele reale si de la insuficienta solutiilor bazate pe echitate, legalitate si buna-credinta, contribuie la situatia economica dificila actuala din Romania. Reamintim faptul ca intre obiectivele conferintei in care au fost facute aceste afirmatii au fost: potentialul romanesc de dezvoltare agricola, cai de valorificare a potentialului agriculturii romanesti, construirea unui sistem coerent si solid de valorificare a potentialului agrar romanesc, politici romanesti actuale in domeniul agrar, competentele profesionale in reconstruirea agriculturii in Romania, programe de finantare disponibile, solutii de asigurare si garantare, accesarea fondurilor europene destinate agriculturii.

Tratand laolalta agricultura, cheltuielile pentru intocmirea cadastrului, inscrierea terenurilor in evidentele de publicitate imobiliara (carti funciare) si onorariile notarilor, adaugand putina picanterie legata de „structura” personalului ce lucreaza in notariat, un oficial cu grad inalt din cadrul Bancii Nationale dovedeste ca nu cunoaste atributiile Agentiei de Cadastru si Publicitate Imobiliara, ale persoanelor autorizate care intocmesc documentatiile cadastrale si ale notarilor publici. Nu ne mai pronuntam si asupra enormitatii de fapt, de drept si aritmetice din afirmatia conform careia jumatate dintre rudele politicienilor ar fi notari.

Nu ar fi prima data cand d-nul Radulescu face declaratii acolo unde nu se pricepe. Acum un an, de exemplu, ne ameninta pe toti speculand ca moneda Euro va ajunge la 6 lei!!! Si a fost nevoie de efortul mai multor specialisti din varful lumii bancare si financiare, pentru a „scoate piatra din balta”. Faptul ca in aplicarea legilor reparatorii: Legea 18/1991, Legea 169/1997, Legea 1/2000, Legea 10/2001, Legea 247/2005, etc, s-au facut abuzuri si greseli , ca s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor pe alte amplasamente decat cele detinute initial de proprietarii de la care s-au preluat de Stat sau C.A.P. – uri , este o realitate care nu este imputabila notarilor (sau poate, in opinia d-lui Eugen Radulescu este si aceasta situatie imputabila notarilor?).

Deasemenea, faptul ca Statul nu s-a implicat in intocmirea cadastrului general, lasand aceasta sarcina extrem de costisitoare, este adevarat, pe umerii celor care au primit terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate, este o alta realitate cruda care nu este imputabila notarilor (sau poate d-l Radulescu are o alta opinie?).

Dealtfel, inca de la infiintarea Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, la sfarsitul anului 2004, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania a incheiat un Protocol de colaborare (si) cu aceasta institutie si s-a constituit in principalul partener in promovarea extinderii cadastrului si cartii funciare la nivel national.

Mai mult decat atat, recent, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania a propus stabilirea unui onorariu fix, de 150 lei, indiferent de valoarea imobilelor – terenuri si constructii, pentru dezbaterea succesiunilor ce au ca obiect imobile ce vor fi cadastrate si intabulate in cadrul Proiectul CAESAR, finantat de Banca Mondiala. Cumva putem vorbi si de o initiativa din domeniul bancar, din care sa rezulte ca si institutiile bancare inteleg sa ajute procesul de finalizare al cadastrului general?

Dl Radulescun-a auzit probabil ca notarii publici, din proprie initiativa, au propus Ministrului Justitiei o noua scadere substanțiala a onorariilor pentru serviciile notariale, dupa reducerile de 30% operate in cadrul programului „Prima Casa”. si, pentru ca referirea la „scumpetea” operatiunilor notariale este in centrul interesului acordat de susnumitul Director, prezentam in continuare cateva exemplificari de „costuri notariale” pentru diverse operatiuni cu privire la terenuri agricole.

1. In cazul unei succesiuni cand in masa succesorala se afla un teren agricol, sa zicem de 5 ha teren arabil evaluat la 30.000 RON, onorariul va fi de 486 RON + TVA.

2. In cazul vanzarii aceluiasi teren in valoare de 30.000 RON, onorariul notarului va fi de 580 RON + TVA.

Ar putea sa ne prezinte distinsul domn director cat ar fi dobanda, comisioanele, expertiza, comisionul de administrare de credit, etc, in cazul in care cei 30.000 RON s-ar achita dintr-un credit bancar, pentru ca cei interesati sa aiba o imagine clara a costurilor?

Mai mult, trebuie aratat ca intre Banca Nationala a Romaniei, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania si Institutul National de Statistica exista un protocol de colaborare, ale carui efecte benefice au putut fi observate de curand, prin comunicarea indicelui imobiliar, inclusiv pentru tranzactiile cu teren agricol, o baza de date de interes pentru intreaga societate romaneasca.

Este, prin urmare, de neconceput ca afirmatii precum cele citate pot proveni de la un partener care cunoaste implicarea noastra in folosul societatii. Uniunea Nationala a Notarilor Publici isi exprima speranta ca Banca Nationala a Romaniei se va delimita de aceste declaratii ale angajatului sau si va aduce clarificarile cuvenite pentru o corecta informare a opiniei publice.

Dupa cum bine se cunoaște, notarii indeplinesc un serviciu de proximitate, eminamente juridic, care nu poate influenta in nici un fel pretul terenului sau al cladirilor. Acesta este reglat in mod exclusiv de catre piata, de catre cererea si oferta de terenuri, existente pe aceasta piata. Capacitatea redusa a agricultorilor de a cumpara pamant, valoarea scazuta a acestuia sunt regretabile pentru o tara cu un potential agricol important, precum cel dovedit de Romania de-a lungul istoriei. Nici acestea, nici nepermiterea de catre banci ca un credit sa fie garantat cu teren agricol nu fac parte din sfera competentelor conferite de lege notarilor, iar acestia nu pot influenta in nici un fel aceste evolutii economice. Ei pot doar, prin actul lor, sa asigure cetatenilor linistea proprietatii, perenitatea si certitudinea ei, sub toate aspectele componente ale acestui drept: dispozitie, administrare si conservare.

Asemenea declarații, fara acoperire in realitate, sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat ele sunt exprimate intr-un context tematic legat de agricultura, exterior asadar misiunii profesiei notariale: garantarea interesului public, al respectului legalitatii in raporturile juridice dintre particulari. Aceste declaratii nu pot decat sa ne confirme faptul ca abaterea atentiei de la probleme si de la insuficienta solutiilor bazate pe echitate, legalitate si buna-credinta, contribuie la situatia economica dificila actuala din Romania".

BIROUL DE PRESA

UNIUNEA NATIONALA A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMANIA

Comentarii

# plebeu date 19 iulie 2011 20:26 +4

Ciocul mic, ati avut si aveti onorarii destul de consistente,  :lol: dupa faimoasele grile, cu pret minim si pret maxim.In perioada boom-ului imobiliar, castigati 3-4000 euro la fiecare vanzare cumparare,  :-* saraca casta a notarilor, poate mai apare cate o lege pentru obligativitatea perfecatarii actelor la notar, gen divortul, de comun acord si fara copii. :-x

# jecmaneala date 19 iulie 2011 21:02 +2

acesti puturosi redacteaza o simpla hartie, de multe ori anapoda si incaseaza sume exorbitante. unii muncesc o viata si nu cistiga. ca si la excrocii de avocati e o casta in care nu se intra si nu se accepta concurenta. pina cind acest stat mafiot?

# dar de BNR NU ZICETI NIMIC>>> date 19 iulie 2011 21:14 +2

ca si acolo e o cloaca de viespi cu manta de loja...mama mama1 cine face politic amonetara a statului? cine sapa la economie mai abitir? altii sau bnr? sa ne lase isarescu ca n-a gacut nimic cat a fost premier. sa-si vada de enoriasii lui!

# th58m date 19 iulie 2011 21:38 +1

unde erau ĂSTIA pănă la război ?!?  :-x i-au adus stalin + dej, pe tancuri ? :D  au distrus avocatura ca să facă ei, para-n-dărături??? apropo, căt mai costă un scaun de shmenar ? :lol:?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

    • VERDICTUL ZILEI - Va fi ajutat Klaus Iohannis de DNA in lupta cu Viorica Dancila pentru functia de presedinte al Romaniei?

    • VOTEAZA
Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 20.11.2019 – Cine este generalul lui Iohannis?

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva