Justiţia lu' Trăsnea (1)
Un dosar al meu personal.
Recurs la o suspendare dispusă de Judecătorie la 14.01.2026. La Tribunal s-a constituit un dosar anexă, "a1", cînd ar fi fost suficientă o simplă viză a unui judecător: Se repune pe rol. Termen...
Ei, nu. În justiţia codului de procedură predoist, pentru această "cauză" s-a făcut un dosar anexă, a1, s-a dat termen etc. La termen, ce să credeţi? Pentru că am întîrziat 10 minute şi am uitat să cer în scris judecata în lipsă, s-a suspendat şi la Tribunal.
Deci, urmează recurs la Curtea de Apel. Recurs la recurs, aţi mai auzit de asta?
La CAB, un nou dosar, ce credeaţi? "a1.1". De unde primesc o Comunicare Adresă în care mi se impune plata taxei de timbru de 20 lei. Termen de judecată? Care termen? Banii înainte, ca la bordel. După aceea, ştiţi şi voi cît mai am de aşteptat pînă la citaţie.
În fosta procedură, cînd eu eram tînăr judecător de serviciu, primeam personal cererea omului, îi dădeam îndrumările necesare, îi fixam taxa de timbru (care se plătea la un birou alăturat, în instanţă), fixam termen de judecată şi dispuneam citarea părţilor.
După noua procedură predoistă, totul este riguros stabilit şi partajat pe sectoare şi competenţe. Astfel că, de la prima suspendare - 14.01.2026 - pînă cînd scriu acest text - 24.06.2026 - încă nu ştiu dacă şi cînd mă voi judeca.
Timp în care CSM-ul caută de zor soluţii pentru normarea muncii judecătorilor, iar o distinsă şi bătăioasă colegă mă tratează de neruşinat pentru că am îndrăznit să pun la îndoială concluziile unui vajnic CSM-ist care ne spunea că media timpului de soluţionare a unui dosar în România este de cîteva luni.
PS: Dacă în adresă eu sînt somat să plătesc tt în 10 zile ("sub sancţiunea anulării cererii" - asta nu lipseşte niciodată din formular) aş vrea să somez şi eu justiţia română să-mi soluţioneze dosarul în 10 zile. N-ar fi echitabil?
(Vedeţi că am depăşit media CSM-istului, iar judecata încă nici nu a început?)



Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Protestul oierilor
Comentarii