Asociația ROJUST a personalului din justiție – condusă de fosta judecătoare ICCJ Iolanda Grecu (foto) – a făcut un nou apel vineri, 24 aprilie 2026, la președintele CSM, judecătorul Liviu Odagiu, să sesizeze Curtea Constituțională a României cu un conflict juridic de natură constituțională cauzat de refuzul Guvernului de a debloca concursurile de admitere în sistem atât pentru judecători și procurori, cât și pentru grefieri. 

În comunicatul emis vineri, ONG-ul se întreabă dacă nu cumva șeful CSM este descurajat de actuala componență a CCR, cu membri obedienți politicienilor care i-au numit în instanța de contencios constituțional.

Lumea Justiției prezintă atât comunicatul ROJUST de vineri, cât și adresa inițială a asociației către CSM (din 21 martie), prin care asociația cerea, de asemenea, sesizarea CCR, precum și răspunsul Consiliului (din 22 aprilie).

Iată comunicatul ROJUST:

„Raspunsul CSM la solicitarea de a sesiza CCR plus o intrebare despre modalitatea de numire a judecatorilor CCR

Am primit în cursul acestei săptămâni răspunsul CSM la solicitările noastre exprimate în cadrul scrisorii deschise din data de 21.03.2026.

În cadrul răspunsului formulat Consiliul Superior al Magistraturii menționează că ultimul an a fost caracterizat de exprimarea în spațiul public a numeroase declarații ostile la adresa sistemului de justiție și de inițierea unor proiecte de acte normative având ca obiect organizarea și funcționarea sistemului judiciar sau statutul judecătorilor și procurorilor, motiv pentru care Consiliul a utilizat toate pârghiile legale pentru a pune capăt presiunilor exercitate asupra Justiției și magistraților prin mecanisme precum participarea la consultări și emiterea avizelor cu privire la proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești, convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților și a independenței justiției, susținerea demersurilor celorlalte instituții din cadrul autorității judecătorești în realizarea efectivă a drepturilor obținute de magistrați, sesizarea autorităților publice naționale și organismelor internaționale în legătură cu problemele reale cu care se confruntă sistemul judiciar și cu atacurile la adresa sistemului judiciar, informarea opiniei publice prin comunicate de presă cu privire la demersurile inițiate invitarea și participarea la discuții a reprezentanților asociațiilor profesionale.

În ceea ce privește politica de resurse umane a solicitat Guvernului României atât public cât și instituțional să adopte măsuri pentru deblocarea situației critice a resurselor umane de la nivelul sistemului judiciar pentru deblocarea concursurilor de admitere directă în magistratură, suspendată prin efectul legii numărul 141/2025, în vederea diminuării deficitului național de judecători, procurori și personal suport, alocarea posturilor de grefieri, având în vedere că sunt necesare 4874 de posturi, iar în șase ani deși s-au promis 600 de posturi nu s-a alocat niciunul, înființarea posturilor de asistent al judecătorului, fiind necesar un număr suplimentar de 712 posturi , înaintând propuneri de reglementare în materie penală și non penală pentru degrevarea activității instanțelor judecătorești.

Se pare însă că toate aceste solicitări au rămas fără răspuns.

În aceste condiții, se ridică întrebarea de ce președintele Consiliului Superior al Magistraturii nu își exercită atribuția prevăzută de art. 146 lit. e) din Constituția României, respectiv sesizarea Curții Constituționale cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile statului, în contextul în care puterile executivă și legislativă par să fi generat un blocaj instituțional la nivelul autorității judecătorești.

Este această inacțiune explicabilă prin modalitatea de numire a membrilor Curții Constituționale, realizată de factorul politic, în absența unui mecanism competitiv riguros care să verifice, în spiritul art. 141 din Constituție, nivelul înalt de competență profesională?

În ultima perioadă, se poate observa că nu mai sunt desemnați cu precădere judecători de carieră, ci persoane cu studii juridice superioare, a căror pregătire în domeniul dreptului constituțional nu este evaluată într-un mod transparent.

Deși dispozițiile Constituției României sunt similare în ceea ce privește numirea în funcție atât pentru judecătorii instanțelor judecătorești, cât și pentru cei ai Curții Constituționale, cadrul legislativ subsecvent — respectiv Legea nr. 303/2022 și Legea nr. 47/1992 — configurează mecanisme de acces în profesie semnificativ diferite.

Astfel, art. 125 din Constituție statuează că (1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii. (2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.

Articolul 142 din Constituție legiferează aceeași modalitate a numirii : (2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. (3)Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

În aceste condiții se naște întrebarea legitimă (dar din păcate retorică) de ce judecătorii "de scaun" sunt numiti de Presedintele României după ce trec prin furcile caudine ale unui examen aspru, care durează luni de zile și are etape atât scrise cât și orale de verificare a cunoștințelor, deontologiei, logicii, aptitudinilor psihice, pe când judecătorii Curții Constituționale, care nu au trecut prin acest examen, sunt desemnati pe criterii netransparente și fără o evaluare concretă și verificabilă a cunoștințelor profesionale de către decidenții politici aflați la putere?

Parlamentul este cel care are puterea de a modifica legea de accedere în functia de judecător al Curții Constituționale și a stabili condiții transparente de numire, corespunzător celor menționate în Constituția României, cu criterii obiective de verificare a competenței profesionale, similare celor necesare numirii judecătorilor din instanțele judecătorești, dar oare se vrea acest lucru?”

Redăm adresa ROJUST din martie către CSM:

„Către,

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii

Președintele României

Președintele Senatului

Președintele Camerei Deputaților

Prim-ministru

Asociaţia profesională „ROJUST - Asociația personalului din justiție”, persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit, neguvernamentală şi apolitică, asociație cu personalitate juridică, cod de înregistrare fiscală 48219488, cu sediul în Ploiești, str. Ulierului, nr. 6, județul Prahova, email asociatiarojust@gmail.com, în nume propriu și ca susținător al intereselor Grupului magistraților pensionari din România, formulăm prezenta cerere prin care solicităm decidenților politici cărora le adresăm prezenta scrisoare deschisă să ia de îndată măsuri pentru acordarea unor garanții legale explicite:

- pentru autonomie bugetară reală cu participarea relevantă a autorității judecătorești la procesul de elaborare, aprobare și execuție a bugetului propriu și finanțarea corespunzătoare a sistemului de justiție,

- pentru respectarea drepturilor acordate magistraților prin lege, acte administrative sau hotărâri judecătorești, îmbunătățirea condițiilor concrete de muncă din justiție

- pentru încetarea oricăror practici de blamare a justiției, cu demararea unei campanii la nivel institutional de conștientizare a importanței și rolului constituțional al acesteia

- eficientizarea activității cum ar fi mărirea schemelor de personal, total insuficiente raportat la încărcătura de dosare pe judecător sau procuror, respectiv personal auxiliar

- completarea posturilor vacante prin organizarea concursurilor de angajare sau reangajarea în sistem a persoanelor pensionate cu relaxarea condițiilor impuse în prezent

- acoperirea unor cheltuieli de personal prin alocarea fondurilor necesare din sumele reprezentând taxele judiciare de timbru, care să revină la bugetul de stat centralizat în scopul alocării preponderente către justiție

În caz contrar, solicităm presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, ca în condițiile art. 146 lit. e) din Constituția României, să analizeze oportunitatea sesizării Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra existenței unui conflict juridic între puterile statului, având în vedere că puterile executivă/legislativă au creat un blocaj institutional al puterii judecătorești.

Maniera în care factorul politic atacă constant independența justiției, prin desele modificări ale Statutului magistratului, reducerea și chiar eliminarea drepturilor recunoscute acestora și asumate de legislativul român pentru accederea în rândul statelor membre UE, subfinanțarea sistemului și privarea acestuia de sumele colectate din taxele judiciare de timbru, justificarea soluțiilor fiscale incoerente si abuzive prin atacarea în mod public a judecătorilor și procurorilor, este ”încununată” de defavorizarea vădită a categoriei profesionale a magistraților cu ocazia adoptării Legii bugetului de stat pentru anul 2026.

Pe de altă parte, constatăm că trăim o perioadă în care dezbaterea despre justiție a ieșit din zona instituțională și a fost aruncată pe scena publică, unde zgomotul, miturile și emoțiile de moment au înlocuit analiza rațională. Este legitim ca societatea să-și dorească reforme în numele echității, dar tocmai într-un stat de drept esența funcționării instituțiilor nu poate fi dictată de percepții instabile.

Instituțiile statului, inclusiv cele judiciare, trebuie să fie conduse de reguli clare, previzibile și stabile, nu de moralități reactive sau impulsuri populiste, or, în ultimele luni, am asistat la o escaladare periculoasă a discursului public la adresa magistraților, transformată adesea într-o formă de instigare la ură sau dispreț instituționalizat. De-a lungul activității profesionale, magistrații s-au confruntat cu nemulțumiri punctuale venite din partea justițiabililor, ceea ce este firesc într-un stat democratic, însă diferența fundamentală este că, acum, aceste atitudini extreme sunt alimentate – direct sau tacit – chiar de către reprezentanți ai puterilor legislativă și executivă care, în loc să ofere clarificări, contribuie la confuzie și amplifică frustrarea colectivă.

Aceasta a culminat cu adoptarea de către Parlamentul României a Legii bugetului de stat pentru anul 2026, după reducerea doar a componentei propusă inițial de cheltuieli cu drepturile obținute de magistrați în anii trecuți (unele prin hotărâri emise cu peste 10-15 ani în urmă și neexecutate de stat nici până în prezent), ducând practic la amânarea lor în mod nepermis pentru un așa zis pachet social, total insuficient si incapabil de a rezolva problemele economice si financiare ale țării (https://hotnews.ro/anuntul-lui-bolojan-dupa- sedinta-coalitiei-pe-blocajul-din-coalitie-privind-bugetul-2197978).

În condițiile în care măsurile fiscal bugetare nu au fost apreciate în aceeași manieră cu referire la alte categorii profesionale care, la fel ca magistrații, au dobândit drepturi salariale restante prin hotărâri judecătorești definitive, legea bugetului de stat - care reduce fondurile alocate Înaltei Curți de Casație și Ministerului Public, fonduri destinate și plăților, succesiv amânate, a drepturilor salariale restante - este discriminatorie.

Amânarea, nejustificată legal, a plății drepturilor salariale restante denotă, încă o dată, încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin supunerea puterii judecătorești factorului politic, fapt incompatibil cu noțiunea de stat de drept, încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea bunurilor.

Amintim că magistrații, la fel ca si alte categorii profesionale, au obținut în instanțe judecătorești – singurele instituții constituționale care pot decide în cazul încălcării drepturilor și libertăților cetățenilor – respectarea și aplicarea unitară a legilor salariale. În acest context, blamarea frecventă a magistraților pentru a justifica neplata sau amânarea repetată a obligațiilor legale ale statului, ridică semne de întrebare cu privire la constituționalitatea măsurilor dispuse prin Legea bugetului de stat și a însăși respectării dispozițiilor articolului 3 din Constituția României – România este stat de drept, unde drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt respectate.

Decizia Guvernului de a amâna plata unor drepturi salariale câștigate definitiv în instanță de magistrați nu reprezintă o reducere reală a cheltuielilor, ci o deplasare artificială a acestora în viitor, cu efecte bugetare agravante. Aceste debite sunt titluri executorii, purtătoare de dobândă legală penalizatoare și actualizare cu indicele de inflație. Prin urmare, orice amânare determină o creștere automată a valorii obligației, statul va plăti mai mult decât ar fi plătit în prezent, din calculul efectuat rezultând o cheltuială cu mult mai mare decât presupusa economie a bugetului prin nealocarea sumelor datorate magistraților.

Pe de altă parte, amânarea executării hotărârilor judecătorești definitive transmite semnalul că statul își ierarhizează discreționar obligațiile, ceea ce generează efecte negative în lanț: creșterea litigiilor, majorarea costurilor de executare silită și inclusiv o percepție de risc crescut în relația cu alți creditori.

Dispozițiile din Legea bugetului de stat prin care se ignoră hotărârile judecătoreşti reprezintă nu doar o încălcare evidentă a principiului separaţiei puterilor în stat, ci şi o subminare directă a legitimității instanţelor judecătoreşti.

Reamintim că CEDO, în jurisprudența sa constantă, nu a acceptat argumentul Guvernului privind bugetul, întrucât o autoritate de stat nu poate invoca o lipsă de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (a se vedea, mutatis mutandis, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59498/00, pct. 35, CEDO 2002 III): Însăşi ideea că un organ al statului refuză supunerea în faţa unei hotărâri judecătoreşti subminează conceptul preeminenţei legii. (...) Un stat trebuie să respecte hotărârile pronunţate împotriva sa fără întârziere şi fără a fi nevoie ca reclamantul sa utilizeze procedurile de executare. Curtea a admis în mod repetat pretenţiile reclamanţilor, care fie nu au folosit aceste proceduri, fie au fost nevoiţi să le folosească, exprimând punctul de vedere că „unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătorească împotriva statului în urma unui proces câştigat, nu trebuie să i se ceară să recurgă la proceduri de executare pentru a o pune în aplicare".

De asemenea, în considerentele Deciziei nr.972 din 21 noiembrie 2012, Curtea Constituțională a României a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, declanşat de refuzul de a recunoaşte efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive. Curtea a arătat că „...apare cu evidenţă faptul că Parlamentul (fie Camera Deputaţilor, fie Senatul), în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, nu poate să se substituie puterii judecătoreşti, respectiv să soluţioneze, prin hotărâri proprii, litigii ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti. De asemenea, legiuitorul nu poate modifica, suspenda sau stinge efectele unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”.

Oricare ar fi impactul real al unor asemenea intervenţii asupra derulării procedurii, în mintea justiţiabililor pot trezi suspiciuni obiective privind independenţa justiţiei. Acestea relevă „o lipsă de respect faţă de puterea judiciară” (CEDO, hotărârea Sovtransavto Holding vs. Ucraina din 25 iulie 2002).

Eliminarea, doar a categoriei magistraților, de la plata drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești, în condițiile în care celorlalte categorii profesionale – care au recunoscute drepturi similare prin hotărâri judecătorești definitive – le sunt plătite deja drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, nu produce doar discriminare, dar arată și profund dispreț față de singura putere din stat care asigură respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Dreptul nu poate funcționa în valuri emoționale. Moralitatea socială se schimbă. Dar justiția trebuie să fie o ancoră de echilibru, nu o barcă în derivă. Dreptul nu este dictat de simpatie sau furie colectivă. Statul de drept presupune că legile – inclusiv cele privind statutul magistraților – trebuie să fie previzibile, neretroactive, fundamentate pe nevoile reale ale instituțiilor, nu pe imaginea lor publică temporară. Reformele construite pe mituri și valuri de opinie vor fi reforme instabile.

Nu se construiește încredere în justiție amputând sistemul judiciar, ci investind în digitalizare, resurse umane, eficiență, transparență și dialog instituțional autentic.

Independența financiară este fundamentul independenței judiciare. Independența justiției nu este un concept abstract ci se susține prin garanții legale și prin stabilitate financiară. Cine vrea să controleze justiția, lovește mai întâi în resursele ei, iar o justiție fragilizată financiar este o justiție vulnerabilă la presiuni, la migrarea cadrelor către sectorul privat și, în cele din urmă, la obediență.

Reforma trebuie să se bazeze pe dialog real cu sistemul judiciar, nu pe decizii impuse unilateral, fără evaluare de impact, fără simulări bugetare reale și fără consultare profesională.

În final, trebuie spus clar: magistrații nu sunt deasupra societății, dar nici ținta frustrărilor ei. Contribuabilii susțin bugetul public cu bani. Magistrații susțin funcționarea statului de drept, iar justiția este vitală pentru dreptate, stabilitate, ordine.

România are obligații clare, derivând din Constituția sa și din tratatele internaționale la care este parte, de a menține garanțiile și principiile statului de drept și, de aici, de a proteja integritatea și independența sistemului judiciar.

Intervențiile asupra drepturilor magistraților și insuficienta subvenționare a justiției conduce la încălcări grave ale CEDO, Principiilor de Bază ONU (1985); Standardelor Comisiei de la Veneția și ale CJUE, motiv pentru care urmează să analizăm posibilitatea intervenției organismelor europene, care să ia măsuri de apărare a statului de drept în România, inclusiv prin reactivarea mecanismelor de verificare și control (MCV)”.

Prezentăm răspunsul CSM către ROJUST: