Antreprenorul în IT Gabriel Marin (foto) – absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE (1984), doctor în economie (1996) și vicepreședinte al Partidului românia Puternică – a vorbit miercuri, 22 aprilie 2026, în interviul acordat Asociației Lumea Justiției, despre felul în care România își poate reveni atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere diplomatic. 

Pe partea economică, este esențială relansarea producției (inclusiv prin devalorizarea monedei naționale în raport cu euro, pentru încurajarea exporturilor) și acordarea unei deosebite importanțe siguranței energetice și celei alimentare, prin răscumpărarea lanțurilor de producție și distribuție (eliminarea intermediarilor).

În ceea ce privește diplomația, Gabriel Marin a subliniat că Uniunea Europeană, așa cum arată acum, este un proiect falimentar (ba chiar nociv pentru România, prin directivele antinaționale pe care le emite), țara noastră având mult mai mult de câștigat dacă va pune accentul pe relația cu Statele Unite ale Americii, fără să ignore nici țările BRICS.

Redăm principalele afirmații ale omului de afaceri Gabriel Marin (vezi video):

„Există o directivă (n.r. UE) care a fost scrisă special pentru România și care se numește directiva solidarității energetice europene, care are ca destinație un singur stat. România, potrivit acestei directive, este obligată ca tot ce are energie, gaz, petrol, să transfere la cost către bursele din Viena și din Amsterdam. (...)

O putere este Statele Unite, care este și va rămâne. Nu va mai fi un imperiu, dar, oricum, rămâne cea mai mare economie din lume, cea mai mare putere militară. Pe partea cealaltă, vorbim de BRICS. În momentul în care se schimbă regulile jocului, unii nu-și mai găsesc loc, pentru că nu sunt pregătiți pentru ceea ce urmează.

Vorbim de un concept mai larg care se numește Uniunea Europeană. Am fost în Statele Unite în ianuarie. Am niște prieteni care lucrează la catedrele de macroeconomie și de la Harvard și de la North Western în Chicago. De câte ori plec, mai stau de vorbă cu ei ca să încerc să înțeleg. M-a uluit unanimitatea opiniilor vizavi de Uniunea Europeană. Au spus un cuvânt american: ‘dead men walking’. Adică oameni morți care încă mai merg. Un mort care, de fapt, încă mai merge în zonă. Iar opiniile au fost destul de clare. Nu e problema dacă se va prăbuși (n.r. UE), ci când se va prăbuși. Și la o discuție destul de concretă, am avut niște argumentări, argumente extrem de clare pentru care Uniunea Europeană nu va reuși să supraviețuiască. Va rămâne, în cel mai bun caz, o zonă economică comună. Așa cum e și Mercosur, cum sunt zonele economice comune din sud-estul Asiei.

Dacă ne întoarcem în istoria Uniunii Europene, a fost Uniunea Cărbunelui și Oțelului. Era, de fapt, o zonă economică comună. Problema a fost în momentul în care politicienii europeni au vrut așa-numita dimensiune politică a Uniunii Europene. Aici s-a rupt filmul.

Țări precum Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, chiar și Italia nu vor să accepte faptul că nu mai sunt puteri semnificative. Au fost țări construite pe un principiu colonial. În momentul în care au pierdut coloniile, au pierdut și ei. Iar în momentul de față aceste țări efectiv nu mai contează, nu mai sunt băgate în seamă aproape de nimeni. Și atunci au ajuns la ultima șansă, care înseamnă un război. Au provocat un război. Poate din război să iasă altceva. Dar e prea târziu. Războiul a fost provocat ca acești lideri vest-europeni să se mențină la putere să rămână semnificativi în fața populațiilor care i-au votat. Și țările, în ultimă instanță, să mai rămână importante în imaginea mondială, în landscape-ul (n.r. peisajul) mondial.

Noi suntem o colonie. Mie îmi pare rău că o spun atât de direct. Poate unii se vor simți jigniți. Suntem, într-adevăr, o colonie. Noi am devenit (o spun cu toată responsabilitatea) noua colonie franceză din Europa în momentul în care Franța și-a pierdut toate coloniile coloniile din Africa. (...)

Primul lucru pe care l-aș face (n.r. dacă ar deveni premier): l-aș chema pe domnul Isărescu și i-aș spune: ‘Prietene, valorizează leul! Pentru că leul se vinde în Statele Unite undeva în jur de 7 lei’.

Când l-am adus pe Clinton în 2005 aici, am discutat cu el seara de ce nu a mărit dobânzile în Statele Unite în '99, când a fost prima criză. Primul lucru mi-a spus: ‘Eu, ca președinte, nu pot să influențez’. I-am zis: ‘Eu nu cred că dumneavoastră nu puteți să influențați FED-ul’. Zice: ‘Așa e, dar dacă o făceam, mă omora Wall Street-ul’.

Trecerea la zona euro e cea mai mare nenorocire a noastră. Politicile Băncii Naționale nu au fost diferite de politicile antinaționale de până acum. Banca Națională a ținut un leu puternic. Asta este o parte de manipulare și de marketing. Un stat are trei pârghii majore ca să conducă. Una este politica economică, pe care o face Guvernul. A doua este politica fiscală, pe care o face ministerul de finanțe. Și a treia e politica monetară, pe care o face Banca Națională. Stabilitatea, așa cum ni s-a vândut nouă, e, practic, anularea acestei pârghii. România nu folosește pârghia politicii monetare deloc. Trump a schimbat președintele FED-ului acum, pentru că vrea să-l forțeze să devalorizeze dolarul.

Ce înseamnă când devalorizezi moneda națională? Cresc exporturile. Relansezi partea de producție din țara respectivă.

Într-o țară normală nu ar fi nicio nenorocire (n.r. creșterea ratelor la creditele ipotecare, ca urmare a devalorizării leului în raport cu euro), pentru că dobânzile sunt pe lei, nu pe euro.

Domnul Mugur Isărescu nu e un personaj pe care îl admir câtuși de puțin. El a avut un singur lucru pozitiv în momentul în care a reușit să stăpânească speculația pe leu, în ’96-’97. Aia a făcut-o foarte bine. Dar, dincolo de astea, ne-a ținut un leu puternic, a omorât toată producția românească, toate exporturile, în iluzia aceea de stabilitate. Ideea nu e să ai stabilitate. Ideea e să crești. Ideea e să nu pierzi. Folosește-ți pârghia monetară! Or, dacă leul s-ar devaloriza acum cu 20-25% (nu de pe o zi pe alta), deficitul scade la 3%, pentru că nu mai plătești dobânzi la momentul ăla, pentru că ai deficitul mult mai rezonabil. Poți să te împrumuți la alte dobânzi pe pieţe, pentru că ai coborât deficitul. Deficitul poți să-l tai tăind cheltuiele sau devalorizând moneda națională, dacă nu ești în zona euro. România are o șansă uriașă pentru că nu suntem în zona euro. Am putea, tehnic, să devalorizăm leul. Se poate devaloriza – nu-i nicio problemă. Banca Națională știe toate metodele, dacă vrea. Toate băncile naționale știu cum să facă chestia asta.

Viitorul ciclu economic va aparține țărilor care au siguranță energetică și siguranță alimentară. România e într-o situație fericită în care poate să le aibă pe amândouă. De bine, de rău, mai avem resurse energetice și eu sunt fericit că n-au început să le exploateze în Marea Neagră încă. Mai durează. Poate se mai schimbă ceva politic până atunci.

Și avem și o zonă de agricultură extraordinară. Trebuie să vedem exact unde putem să începem să producem ceva, pentru că dacă nu vom produce, nu vom face altceva decât să subvenționăm economiile altor țări.

Energia e problema cea mai mare. În principiu, aș reporni centralele pe cărbune. Instantaneu. Noi nu suntem Germania. Germania face ce vrea. Noi facem ce ni se spune. Dacă aș fi prim-ministru, m-aș duce și aș spune: ‘Care-i problema? Trebuie să fac asta. Ați făcut-o și voi. Eu de ce nu pot să fac?’

Când s-a dus în Turcia Ursula acum doi ani, era foarte supărată pe Turcia. Cred că Charles Michel era președintele Parlamentului. Erdogan a dat mâna cu Michel și i-a zis: ‘La noi în țară, femeile nu fac politică’. Și a scos-o, a pus-o undeva. Nici nu s-a uitat la ea, nici n-a dat mâna cu ea. Pe cine reprezintă Ursula?

Orice putem spune, dar partenerii noștri europeni sunt proști. Sunt extrem de pragmatici. În momentul în care vor ceva de la România, își vor alege partenerii de discuție care le sunt favorabili.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să rezolvi problema financiară. De asta am început cu Banca Națională: pentru că ai nevoie de capital pentru restructurare. Restructurarea se face cu bani, nu se face gratuit. Primul lucru e să împrumuți la rate bune. Ca să poți să împrumuți la rate bune, trebuie să ai deficitul mic. Împrumuturi pe care le iei la un moment dat le iei de la instituții specializate pentru situația de criză. M-aș duce la FMI și aș cere bani de acolo, de exemplu, nu de la băncile comerciale. Sau, dacă nu ne taie, m-aș duce în China, la New Development Bank (care este aproape echivalentul FMI-ului) și aș lua bani și de acolo. China nu este o țară mai generoasă decât Statele Unite. Şi ei sunt la fel de rapace.

Unul din motivele pentru care nu s-au făcut autostrăzi cu China este că chinezii pentru orice investiție cer o garanție de stat. Asta e tipologia lor de lucru. Noi, conform aquis-ului comunitar, n-avem voie să generăm garanții de stat, să scoatem garanții.

Iminent (n.r. este iminent să ne întoarcem la cartele pentru alimente și combustibili, ca pe vremea lui Ceaușescu), atâta vreme cât vom rămâne în UE, așa cum este acum. Nu știu ce se poate întâmpla în viitor în care UE să nu piardă ceva. Cine e cel mai mare perdant de la Hormuz? UE. Au zis că, gata, n-au nevoie de gazul rusesc, că o să ia din Qatar. Terminalul de gaz din Qatar e indisponibil un an și jumătate, că l-au distrus iranienii atunci. Ce o să facă UE? O să țină benzina foarte, scumpă. O să ajungă probabil cât și acuma, de două-trei ori mai mult decât e în Statele Unite sau în Asia.

Și atunci va trebui să strângi dinți, dacă ești o țară independentă și încerci să ajungi la un agreement cu Iranul, la un agreement cu Rusia, ca să imporți energie ca în timpurile bune. Toată energia românească se duce în Germania și în Austria. Franța încă se rezolvă singură cu energia nucleară. Dar gazul... Şi nu mă refer la gaz de încălzire; mă refer la gaz pentru industria chimică. Pe industria chimică e 80% gaz metal. Dacă n-ai gaz sau e foarte scump, ai închis. BASF –cel mai mare concern european din chimie – outsourcează 70% din producție în Coreea de Sud, că e prețul mai ieftin acolo.

Bun: hai să ajungem concret la ce am vrea să facem. Primul lucru: trebuie să generezi cash. Nu poți să-l generezi decât prin împrumuturi. Ca să poți să generezi cash, trebuie să ai deficitul scăzut. Dacă devalorizezi moneda națională într-un ritm controlat (nu de pe o zi pe alta), în momentul respectiv scade și deficitul. Pentru că tu raportezi în euro, și în jocul de euro-leu tu raportezi un deficit mai bun. E prima chestie După asta te judecă și agențiile de rating, și băncile: după contabilitatea oficială.

După care, trebuie să vezi foarte clar ce direcționezi și ce faci. Unul din lucrurile ca să reducem prețurile (și asta face parte și din politica noastră) e problema facturilor la utilități – care, alături de produsele alimentare, sunt crunte și vor fi crunte în continuare. Astea nu se va face decât prin eliminarea intermediarilor. Adică ne întoarcem din nou la statul etatist. Statul nu trebuie să fie manager, dar trebuie să preia controlul acelor zone care sunt vitale pentru țară – inclusiv energia sau apa.

Statul francez nu l-a cumpărat pe Engie? Și noi, România, privatizăm de la un monopol românesc la un monopol străin. Pe mine asta m-a depășit întotdeauna: vrem să privatizăm, dar tot la un monopol?

Va fi politica de răscumpărare a utilităților. România trebuie să răscumpere distribuția de gaz, distribuția de apă, pentru că toți acești intermediari sunt niște firme care, privite din avion, vin în țara asta cu un program de facturare. Ei cumpără ieftin de la Nuclearelectrica, de la Hidroelectrica, dar a trecut printr-un program de facturare, a cumpărat un contor și facturează. Noi nu vindem; noi transferăm la cost energia la Viena și la Amsterdam, pentru că Europa e zonă fără nicio resursă energetică. În afară de România, nu este nicio țară din UE care să aibă resurse energetice. Norvegia și Marea Britanie nu sunt în UE. Ele vând la prețul pieței. Algeria vinde la prețul pieței.

Dacă mâine ieșim din Uniunea Europeană, nu mai avem obligația să transferăm resursele noastre și putem să le exploatăm. Putem să denunțăm această directivă europeană a solidarității energetice, care nu ajută România cu nimic. Și dacă reușești să stăpânești energia, stăpânești tot.

Cum aș rezolva problema utilităților? În primul rând, eliminarea intermediarilor. Să dispară: E.ON, Engie, Premier Energy, Veolia. Apa din România s-a dublat sau triplat (n.r. pentru consumatori). Aceeași apă pe care o avem. De ce? Pentru că a fost cedat un contract de concesiune la o firmă străină care a pus câteva conducte. Nu cred că a pus. A zis că dă 1 miliard din București pe patru ani sau pe cinci ani. Nu cred că a cheltuit 4-500 de miliarde.

Apropo de inteligența artificială: pentru că sunt un tip modest și nu mă cred Dumnezeu, câteodată mă autoverific cu Claude – lăudat ca unul din cele mai bune programe, mult peste ChatGPT. Și am dat și eu niște întrebări în engleză: ‘Ce se întâmplă cu Uniunea Europeană?’ Am fost foarte fericit. 90% din ce spun eu mi-a confirmat – ceea ce înseamnă că nu vorbesc prostii.

Problema e că e o avem o clasă politică fără coloană vertebrală, iar această clasă politică nu a fost promovată în mod natural. Ea a fost impusă. Nu e o scuză nici pentru români, nu este o scuză nici pentru serviciile românești, dar ele și au pierdut forța. În momentul de față, tot ce se întâmplă în România trebuie văzut prin prisma Bruxelles-ului. Eu am un prieten care a lucrat în servicii. Mă plângeam la un moment dat de servicii. Zice: ‘Serviciile românești nu mai există. Serviciile noastre sunt o anexă a DGSE-ului, a BND-ului și fac politica altora. Ele nu mai există pentru România’.

Toate slujbele creative nu vor dispărea. Inteligența artificială nu creează. Inteligența artificială privită, foarte foarte de sus, e un Google mai evoluat, pentru că el, de fapt, coboară search-ul la nivelul de cuvinte, la nivelul de fraze și, combinându-le, generează ceva. Dar el nu vine cu informația primară. Aia trebuie să vină din creierul unui om.

Ştiu cum a fost povestea lui Google la început. Google era extraordinar când a apărut, pentru că el accesa toate bazele de date, toate bazele de cunoștințe gratuit. După care cei care furnizau informația, conținutul cu valoare adăugată, i-au zis: ‘Google, stai ușor! Cu banul la noi’. Google a plătit. Cea mai mare element de cheltuială operațională a lui Google e plata de royalties (n.r. drepturi de autor) către furnizorii de conținut. Problema inteligenței artificiale e: acuma e o perioadă foarte frumoasă, relaxată, pentru că tot ce e informație e free of charge. Adică nu nu plătesc nimic. Asta nu va mai dura mult. Va veni un moment dat în care toți cei care furnizează conținut... În mod normal, tu poți să-l dai în judecată (n.r. pe Google) și dacă găsești că a luat informație de la tine, poți să-i ceri bani.

Asta se va întâmpla și cu inteligența artificială. Inteligența artificială acum este extraordinară, pentru că îți dă niște concluzii, dar tot ceea ce-ți afișează el la prompt sunt extrase din lucrări științifice, din analize, pe care nu le face el.

Mai e aici încă un lucru. Bursa din New York și America în general a creat periodic bubble-uri (baloane) (n.r. bule). A fost un bubble acuma, în perioada noastră recentă, hai să luăm cu COVID-ul. Ce a ascuns, de fapt, COVID-ul? Recapitalizarea industriei de pharma. Pharma a vrut să aibă bani pentru cercetare. Costul unui medicament e câțiva cenți. Până la 100 de dolari e cheltuiala de cercetare. Cum a putut să se recapitalizeze? A lansat o boală.

Eu am avut o discuție odată cu un prieten de al meu de lângă Boston, unde e un centru, un fel de Silicon Valley al pharmei, să-l întreb: ‘Dar de ce n-ați luat voi medicamentul ăla, Tamiflu, care când a fost gripa aviară a fost extraordinar? De ce n-ați făcut pilule, ci ați făcut vaccin?’ Zice: ‘Vezi că nu înțelegi? Știi ce înseamnă să vinzi 10 milioane de pilule în farmacii, unde vine omul: dacă vrea le cumpără; dacă nu, nu? Nu-i un business extraordinar. Dar să vinzi 4 miliarde de vaccinuri de două ori pe an și să plătească guvernele, acolo sunt banii’.

Nu numai COVID-ul, dar ia și războaiele. Eu am un prieten foarte inteligent, excepțional inginer, care lucrează la una din marile firme americane de defense (n.r. apărare). Și mi-a spus o chestie acum vreo 2-3 ani, pe care nu am înțeles-o, dar am înțeles o acuma. Zice: ‘Suntem disperați: ne dă afară. N-a mai fost un război adevărat de vreo 30-40 de ani. Noi avem nevoie de un război ca să putem supraviețui’. Și iată că a apărut și un război. Au apărut mai multe. Între timp, toată lumea cumpără. Asta contează. Tu crezi că cuiva din Occident îi pasă că au murit 1 milion de ucrainieni sau au murit 1 milion de iranieni? Nu-i pasă. Problema e dacă te uiți la cotația de la bursă a firmelor de defense.

Și revenind la subiectul ăsta cu AI: industria de IT – care e jos la momentul ăsta – trebuie și ea să se recapitalizeze. Și atunci ce faci? Lansezi un concept: inteligența artificială. Trebuie să faci o analiză, să găsești un cuvânt care să fie foarte atractiv. Pentru tot IT-ul e o perioadă proastă acum, că s-a cam umplut piața. Nu mai e o zonă de creștere. O să vedem peste patru sau cinci ani care vor fi efectele reale și impactul real pe care îl va avea AI-ul. Părerea mea personală este că AI aduce ceva nou, aduce o îmbunătățire vizavi de costuri, dar nu este un panaceu. Va fi un instrument pe care va trebui să învățăm să-l folosim. După câțiva ani, industria va trebui să iasă cu altceva. Așa a fost întotdeauna”.