Decizia Guvernului de a sesiza CCR cu un conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție este în realitate o formă de a pune presiune pe judecătorii care soluționează dosarul privind respectarea de către Executiv a hotărârilor judecătorești definitive pentru plata restanțelor salariale. O spune chiar Înalta Curte.

Instanța supremă condusă de judecătoarea Lia Savonea (foto) precizează într-un comunicat de presă de joi, 2 iulie 2026, că este fără precedent ca, înainte de soluționarea definitivă a unui litigiu, una dintre părțile din proces să califice public conduita instanței drept neconstituțională și să formuleze acuzații privind depășirea competențelor respectivei instanțe. Și situația este cu atât mai gravă cu cât această poziție aparține unui Guvern demis, aflat în exercitarea limitată a atribuțiilor constituționale, care privesxc exclusiv administrarea treburilor publice până la învestirea unui Executiv cu puteri depline. Deci un guvern ale cărui competenţe nu pot fi extrapolate la inițierea unor demersuri constituționale.

Comunicatul ICCJ privind presiunile Guvernului asupra justiţiei exercitate sub pretextul unui conflict juridic de natură constituţională:

”Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de declarațiile publice formulate de Prim-ministru privind intenția Guvernului de a sesiza Curtea Constituțională în legătură cu un litigiu aflat în curs de soluționare.

Înalta Curte nu va intra într-o polemică publică asupra unor chestiuni de drept care fac obiectul unui proces pendinte. Aceste aspecte vor fi analizate exclusiv în cadrul procedurilor prevăzute de lege, cu respectarea deplină a competențelor constituționale ale fiecărei autorități publice.

Este, însă, fără precedent ca, înainte de soluționarea definitivă a unui litigiu, una dintre părțile din proces să califice public conduita instanței drept neconstituțională și să formuleze acuzații privind depășirea competențelor acesteia. Cu atât mai mult cu cât asemenea afirmații provin din partea unui Guvern demis şi aflat în exercitarea limitată a atribuțiilor constituționale, exclusiv pentru administrarea treburilor publice până la învestirea unuia cu puteri depline. Competenţele acestuia nu pot fi extrapolate la inițierea unor demersuri constituționale sau procedurale care exced administrării curente, nici măcar sub argumentul unei pretinse conexități cu aceasta, potrivit art. 110 alin. (4) din Constituţie.

O asemenea conduită afectează independența justiției și încrederea cetățenilor că litigiile sunt soluționate exclusiv în fața instanțelor, pe baza legii și a argumentelor juridice, iar nu prin calificări publice anticipate sau prin presiuni exercitate în spațiul public.

Într-un stat de drept, argumentele juridice se susțin în fața instanței de judecată. Independența justiției presupune ca procesele să fie soluționate în sala de judecată, prin hotărâri motivate, și nu influențate de declarații publice ale uneia dintre părțile aflate în litigiu”.