Dezbaterea, organizata de AP OSCE la sediul OSCE (Palatul Hofburg din Viena) la 22 februarie 2023, a fost intitulata „Call for Action Working Group. Catre Helsinki +50: reafirmarea scopului comun”.

Pe data de 22 februarie 2022, la Viena, alaturi de actuali si fosti demnitari ai OSCE, in calitate de ex Presedinte al Adunarii Parlamentare a OSCE si semnatar al Apelului pentru actiune „Helsinki +50”, am participat la reuniunea informala a Grupului de lucru imputernicit sa caute cai si metode pentru restabilirea eficientei, prestigiului si influentei acestei organizatii internationale, ale carei origini se gasesc in perioada Razboiului Rece. Reuniunea a fost convocata de ambasadorul Lamberto Zannier, imputernicitul special pentru reforma OSCE, si s-a desfasurat pe baza unui non-paper prezentat de acesta, fiind subsumata urmatoarelor intrebari esentiale in contextul politic european si global actual: „Ce rol mai are azi OSCE, dupa ce a esuat atat in a preveni razboiul din Ucraina cat si in a gestiona criza ucraineana spre a reinstaura pacea? Ce rol mai poate avea OSCE in viitor? Cum trebuie sa se transforme OSCE pentru a juca rolul care ii revine in contextul international actual si in cel al lumii de maine?”

Redau in continuare versiunea scrisa integrala, tradusa in limba romana, a contributiei mele la dezbatere.

Interventia prof. dr. Adrian Severin, ex Presedinte al Adunarii Parlamentare a OSCE si semnatar al Apelului pentru actiune „Helsinki +50” (versiune scrisa integrala)

1. OSCE se afla intr-o criza majora. Este greu de negat acest fapt. Imprejurarea ca nu a putut preveni razboiul din Ucraina, iar apoi nu l-a putut gestiona in asa fel incat, cel putin, sa creeze contextul politic favorabil stingerii conflictului, daca nu sa il si stinga efectiv, o dovedeste.

S-ar putea spune ca OSCE are de gestionat o dubla „miscare revizionista”, in raport cu cele stabilite prin Actul final de la Helsinki si cu Carta de la Paris pentru o noua Europa: pe de o parte, revizuirea „frontierelor” NATO, de catre SUA, prin impingerea lor catre est, in logica unei ordini unipolare instaurate spontan odata cu incetarea Razboiului rece, dar impotriva a ceea ce se stabilise prin acordul politic Bush-Gorbaciov in 1989/1990, iar pe de alta parte, revizuirea frontierelor Rusiei cu fostele republici sovietice desprinse din URSS, ceruta de Moscova in dorinta de a obtine un statut de putere globala post-sovietica.

Folosirea termenului de „revizionism” este, insa, problematica, atat timp cat Razboiul rece s-a incheiat fara o conferinta si un tratat de pace propriu-zise. In lipsa unui asemenea tratat nu este ce revizui.

Nu cred ca putem privi „Carta de la Paris pentru o noua Europa”, adoptata in 1990 si care a transformat CSCE in OSCE, ca pe un tratat de pace. Ea a fost, de fapt, o lista de deziderate pioase pe care, duse de elanul romantic generat de caderea Zidului de la Berlin, statele participante le-au luat drept fapt implinit. Diavolul era ascuns in detaliile ignorate si de acolo a scos capul si a lucrat transformand treptat dar implacabil visul in cosmar. Iata de ce astazi, pentru a da raspuns sfidarilor cu care OSCE – de fapt securitatea colectiva a statelor asezate de la stramtoarea Bering la ... stramtoarea Bering –  se confrunta, trebuie sa ne intoarcem in trecut si sa cercetam atat Actul final de la Helsinki cat si Carta de la Paris, intrebandu-ne daca nu cumva este nevoie urgenta de actualizarea lor.

2. In 1975 Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa a fost creata pentru a consolida ordinea bipolara in care razboiul clasic era evitat prin pastrarea echilibrului intre cele doua blocuri adverse, respectiv blocul american si blocul sovietic. Cortina de fier impartea Europa in doua, vestul fiind ocupat de SUA si Estul de URSS, fiecare impunandu-si in teritoriul pe care se aflau armatele sale propriul sistem de organizare sociala si politica. In acest scop s-a creat o organizatie in care cei doi adversari principali si aliatii / satelitii lor se puteau intalni si negocia masuri pentru consilidarea securitatii, considerata a fi indivizibila – de la masurile pentru consolidarea increderii, la cele pentru controlul armamentului. Proiectul a avut un enorm succes. Astfel Razboiul rece in loc sa se incinga a intrat in faza destinderii.

In 1990, dupa caderea Zidului de la Berlin, dizolvarea Blocului sovietic si incetarea Razboiului rece, la Paris, s-a ajuns la concluzia ca toti membri CSCE adoptasera democratia ca mod de organizare a societatilor lor si ca astfel ele dobandeau o pace sociala interna care se exprima automat printr-o politica externa pacifica, ordinea lumii, debarasata de bipolarism si devenita unipolara fiind caracterizata de securitatea democratica. In acest sens Francis Fukuyama vorbea despre „sfarsitul istoriei”; cel putin sfarsitul istoriei razboaielor.

Chiar daca lucrul nu s-a declarat public, aceste concluzii erau insotite de recunoasterea unei diversitati democratice, impreuna cu adoptarea respectului diversitatii ca principiu fundamental al democratiei internationale / transnationale. De aceea, CSCE s-a putut transforma in OSCE si s-a putut dota cu o Adunare parlamentara in care parlamentari proveniti din vestul euro-atlantic se puteau intalni si isi puteau armoniza abordarile politice nationale, cu parlamentari din estul euro-asiatic, ca membri ai unei singure familii democratice in care toti erau egali dar si diferiti, securitatea continuand a fi tratata ca indivizibila.

Intr-un asemenea context, ca Presedinte al AP-OSCE eu am putut vorbi despre supravegherea parlamentara a dimensiunii guvernamentale a OSCE, chiar daca ideea nu a fost deloc bine primita de reprezentantii guvernelor.

3. Ce se intampla in anul 2023? Un an prefatat de evenimentele din 2004 (revolutia portocalie din Ucraina), 2008 (Summitul NATO de la Bucuresti si razboiul georgiano-rus pentru Osetia de Sud), 2013 (Euro-Maidanul), 2014 (lovitura de stat de la Kiev si secesiunea Crimeii) si 2015 (avortatele acorduri de la Minsk, sponsorizate de Germania si Franta, fara participarea SUA si UK)?

Ordinea mondiala unipolara, prin excelenta instabila (nimeni si nimic nu poate sta prea mult intr-un picior), care a urmat ordinii bipolare, prin natura ei tensionata, nu a fost urmata de un nou bipolarism sau de un multipolarism simetric care prin echilibrul puterilor sa garanteze pacea, ci este pe cale de a face loc unei fracturi a lumii in doua parti separate, fiecare cu ordinea sa, avandu-si izvorul in traditii culturale diferite. Nu o lume cu doi poli, ci doua lumi, cu sisteme polare proprii, aflate intr-un conflict sistemic si sistematic.

Pe teritoriul fostei Ucraini sovietice nu se confrunta (numai) Rusia cu Ucraina, ci Vestul euro-atlantic cu Estul si Sudul. Acesta nu este un simplu conflict geopolitic si miza lui nu se limiteaza doar la niste teritorii, ci este un conflict intre civilizatii. El pune in discutie principiile caracterului indivizibil al securitatii si pe cel al respectului diversitatii, opunand in mod periculos independenta individuala interdependentei globale si identitatea nationala solidaritatii internationale, in loc sa le concilieze.

O astfel de situatie vine in conflict cu toate idealurile si ideile care au stat la originea CSCE / OSCE si cere reinventarea OSCE in scopul reabilitarii respectivelor principii si al impacarii respectivelor contrarii. Alternativa este razboiul etern.

4. Ceea ce vedem in 2023 este reideologizarea relatiilor internationale, Occidentul euro-atlantic proclamand „razboiul sfant” intre Democratii si Autocratii. Cele dintai se autodefinesc ca o lume a libertatii si egalitatii (egalitate absoluta, dusa dincolo de diferentele naturale si impotriva distinctiei dintre majoritate si minoritate), in timp ce cele din urma se caracterizeaza ca o lume a traditiei culturale, a familiei clasice circumscrisa de datul geografic, realitatea biologica si de finalitatea sociala (perpetuarea speciei), si a identitatii nationale.

Desi nu exista o definitie sintetica unanim acceptata a democratiei, este cvasi-unanim acceptat ca democratia euro-atlantica este in suferinta (unii sustin ca ar fi aproape de moartea clinica). Fraudele electorale, marketingul politic (manipularea si dezinformarea), absenteismul electoral, lipsa de transparenta a deciziilor, separarea sferei politicului de mediul social, militarizarea politicii, griparea mecanismului de reglare a echilibrului puterilor prin control reciproc (checks and balancies system), inexistenta unui sistem eficace pentru selectarea si promovarea valorilor, dereglarea liftului social (putini urca, multi coboara), submedicritatea conducatorilor si lipsa de lidership (lipsa harului care inspira actul conducerii si a carismei care mobilizeaza masa in jurul liderilor), pierderea increderii celor condusi in conducatori si in viabilitatea democratiei insasi, sunt toate semne ale bolii. Cat priveste libertatea (in special libertatea individuala), ea este tot mai limitata in numele securitatii si al intereselor colective, asa cum s-a intamplat neintrerupt si cu puterea evidentei de la atentatele teroriste din 9/11 si Patriot Act, la politicile anti Covid 19 si pana la propaganda de razboi anti „putinista”.

De partea cealalta, „autocratiile” se caracterizeaza prin coincidenta intre ceea ce spun si ceea ce fac - familie, religie, patrie (chiar daca valorile pe care le sustin, pentru „democratii globalisti” par a apartine mai degraba secolului al XIX-lea si istoriei premoderne, decat secolului al XX-lea si post-modernismului); ideologia si religia, respectiv conceptia asupra cetatii terestre si a cetatii celeste, fiind inradacinate in traditiile organizarii familiale determinate de realitatea geografica.

Din acest punct de vedere autocratiile apar a castiga concursul autenticitatii cu democratiile, si astfel sufletele si mintile oamenilor.

5. In acelasi timp, concentrarea puterilor asa-zis autocrate, impinse spre a se alia de razboiul declarat al asa ziselor democratii purtat impotriva lor, configureaza tot mai accentuat superioritatea celor dintai inclusiv sub aspect economic, demografic si cultural, precum si pe terenul cercetarii si creativitatii stiintifice; si chiar, din ce in ce mai mult, in domeniul militar. Omenirea se imparte nu numai in doua lumi adverse, dar lumea in care isi are sediul OSCE este tot mai mica si mai slaba in comparatie cu cealalta lume.

Asocierea resurselor naturale si a capacitatilor nucleare ale Rusiei cu productivitatea si creativitatea Chinei, carora li se alatura puteri precum India, Africa de Sud, si Brazilia, precum si Turcia sau Arabia Saudita, pune in umbra si impinge in defensiva orice oferta euro-atlantica.

In incercarea de o oferi Europei securitatea cooperativa, CSCE a extins Europa ducand-o de la San Francisco la Vladivostok. Actionand pe mai departe in frontierele acestei Europe extinse, OSCE trebuie, insa, sa gandeasca global.

6. Dreptul international ca sursa si produs al unei ordini consensuale este inlocuit prin conceptul „ordinii internationale bazate pe reguli”. Aceste reguli sunt considerate ca exprimand valori universal valabile si de aceea statele autocalificate ca democrate sunt convinse ca au legitimitatea de a le impune statelor etichetate ca autoritare.

Cele din urma raspund printr-un comportament care incalca toate regulile celor dintai. Aceasta merge pana la suspendarea participarii la vechile tratate concepute ca ingrediente esentiale ale securitatii colective. Cel mai recent exemplu este cel al Rusiei care a suspendat calitatea de parte la tratatul Star 3, descriind gestul ca pe o replica data caracterului abuziv al unilateralismului american, dupa ce anterior SUA denuntase mai multe tratate de nonproliferare a armamentului nuclear, invocand incalcarea lor de catre Rusia.

Etichetarilor reciproce, le urmeaza demonizarile reciproce si acestora excomunicarile reciproce. Aceasta distruge cultura dialogului, a consensului si a compromisului, inlocuind spiritul asocierii, caracteristic OSCE, cu cel al disocierii, includerea cu excluderea, solidaritatea intereselor cu adversitatea intereselor si strategia proiectelor comune cu anarhia proiectelor rivale.

In asemenea conditii, reinfloreste logica jocului de suma nula, fiecare jucator incercand sa isi obtina securitatea pe seama insecuritatii celorlalti. Aceasta neaga atat securitatea colectiva cat si securitatea cooperativa (prin cooperare).

7. Desigur ca nimanui nu i se poate permite sa blocheze activitatea unei organizatii al carui membru este incalcand regulile acesteia. Este tot atat de adevarat ca nimeni nu poate fi obligat sa ramana membru al unei organizatii interguvernamentale care nu ii satisface interesele pentru care a intrat in compunerea ei.

Cei dintai pot fi exclusi. Cei din urma se pot autoexclude. Asta se intampla in prezent cu OSCE: unii vor sa ii excluda pe cei care nu gandesc la fel cu ei, in timp ce altii vor sa plece pentru a se izola de cei care nu gandesc la fel cu ei. Prin cumularea acestor procese se ajunge la irelevanta organizatiei pana la disparitie, in masura in care rolul acelei organizatii este sa ofere securitate colectiva organizand securitatea cooperativa prin tinerea celor care nu gandesc la fel impreuna.

Pentru a evita un asemenea deznodamant OSCE trebuie sa se reinventeze. In situatii de criza reinventarea presupune reintoarcerea la origini. Facand aceasta trebuie sa observam ca pariul pe care OSCE il are de rezolvat azi este mult mai dificil decat la nasterea sa. Inainte de a reabilita securitatea cooperativa in Europa extinsa, OSCE trebuie sa refaca unitatea acestei Europe intr-un context global in care puterile extra-europene se afirma ca protagonisti de prim rang ai ordinii mondiale.

Primul lucru care trebuie stabilit este daca mai credem sau nu in indivizibilitatea securitatii.

Al doilea lucru de stabilit in mod prioritar este acela daca principiul respectului diversitatii ramane primordial sau nu. Raspunsul afirmativ inseamna acceptarea faptului ca nu exista un singur set / sistem de drepturi si libertati, ci mai multe, ca ele depind de traditiile fiecarei societati si ele determina diferente in regimurile politice ale acestora.

A treia prioritate este reafirmarea dorintei ca OSCE sa ramana locul de intalnire al celor diferiti (ca traditie, mod de a gandi si mod de a trai), unde se organizeaza coexistenta lor in libertate si securitate, inclusiv atunci cand interesele lor difera.

8. Odata adoptate aceste decizii, se poate raspunde la intrebarea daca vechile criterii si principii ale coexistentei pasnice adoptate in 1975 raman valabile si urmeaza a fi pastrate. In principiu raspunsul este pozitiv, dar el trebuie nuantat pentru a integra evolutiile de dupa 1990, respectiv de dupa incetarea Razboiului rece si modificarile aparute in raporturile de putere la scara globala.

Astfel, ar trebui sa vedem cum poate fi conciliat principiul neamestecului in treburile interne, cu cel al obligatiei de a proteja si al dreptului de a interveni din motive umanitare, subsecvent acesteia. Cele din urma s-au aplicat in cazul Iugoslaviei, cu efectele cunoscute. De asemenea, va trebui vazut cum se pot impaca principiul integritatii teritoriale cu cel al autodeterminarii (despre care multi credeau ca nu mai are aplicare in Europa dupa Pacea de la Versailles si Actul final de la Helsinki, dar care a fost revitalizat in Balcanii de vest, Caucazul de sud si Ucraina).

Reinventarea OSCE poate impune si revizitarea Cartei OSCE din 1990. Credinta romantica potrivit careia odata cu terminarea Razboiului rece istoria s-a terminat si ca adoptarea democratiei in toate statele emisferei nordice europene uniformizeaza interesele nationale si extinde pacea interna in politica externa generand securitatea democratica, a determinat inmultirea si rigidizarea regulilor de conduita in cadrul OSCE. Este vremea sa recunoastem efectele nocive ale acestor iluzii; mai ales ale dogmatismului si intransigentei exclusiviste generate de ele (fara a cadea in conciliatorism, desigur).

Interesele statelor membre ale OSCE raman diferite si uneori contradictorii, culturile acestora sunt diverse, modul de a gandi si a aborda atat ordinea interna nationala cat si relatiile internationale nu sunt aceleasi. Maximul pe care il putem cere si astepta este armonizarea, iar nu uniformizarea acestor elemente definitorii ale identitatilor diferite, precum si stimularea evolutiei lor pe linii convergente. De aceea regulile trebuie simplificate si flexibilizate astfel incat sa se evite derapajul spre situatii limita in care interesele nationale ajung sa domine respectul pentru regula comuna, si puterea sa prevaleze asupra dreptului, facand din razboi solutia optima pentru depasirea controverselor. Poate ar fi preferabil sa privim angajamentele luate de statele participante ca obligatii de diligenta, mai degraba decat ca obligatii de rezultat, urmand ca buna credinta a celui care s-a angajat sa fie evaluata in aceasta perspectiva. Iluziile ne-au dus la o supra reglementare prea rigida, iar rigiditatea formala, neputandu-se adapta nevoilor reale, ne-a impins pe calea razboiului.

9. Daca in 1975 misiunea OSCE a fost aceea de a mentine razboiul rece, iar in 1990 de a exclude razboiul cu totul din relatiile internationale, in 2023 acestea este de a raci razboiul pana la temperatura pacii.

Regula consensului in luarea deciziilor, echivaland cu acordarea unui drept de veto fiecarui stat membru, a blocat adesea sistemul decizional al OSCE. Eu unul am pledat in trecut pentru reformarea acestui sistem. Nu mi-am schimbat opinia, dar in conditiile actuale renuntarea la consens ca modalitate de adoptare a deciziilor este nerealista. O asemenea modificare a regulii, fie si numai partiala sau graduala, este conditionata de existenta unui nivel rezonabil de incredere. Or, in prezent, increderea intre membrii OSCE a disparut si fara ea nimeni nu poate renunta la prerogativa de a bloca orice hotarare care i se pare neconvenabila.

De aceea, trebuie sa revenim la efortul promovarii masurilor pentru cresterea increderii. Am facut-o in trecut. O putem face din nou.

Printre aceste masuri se incadreaza controlul armamentului si acordurile verificabile de neproliferare. Vechiul tratat privind controlul armamentului conventional (CFE) trebuie reluat, actualizat si ratificat, dupa ce a fost abandonat inainte de a fi intrat in vigoare.

De asemenea, in acelasi context, trebuie sa recunoastem ca sanctiunile economice reprezinta acte de razboi. Ele sunt acte de razboi economic. De aceea OSCE este chemat sa le combata, mai ales atunci cand sunt adoptate discretionar de un stat membru impotriva altor state membre. Este nevoie de un drept al sanctiunilor economice si de un mecanism al sanctiunilor, pornind de la care sa se stabilieasca prin proceduri colective justetea si eficienta acestora, cu respectarea securitatii economice (si nu numai) colective a comunitatii statelor OSCE.

Nu este acceptabil ca fiecare stat sa treaca dupa bunul sau plac la sanctionarea economica a altuia, impunand tertilor respectarea acelor sanctiuni, cu ignorarea dreptului international si a intereselor legitime ale comunitatii internationale. Asta nu poate duce decat la dezordinea mondiala a carei ultima expresie este razboiul... nuclear.

In materie de sanctiuni este necesar un acord potrivit caruia puterile OSCE trebuie sa creasca, iar puterile discretionare ale statelor participante sa scada pana la zero.

10. In contextul unor asemenea consideratii trebuie sa se adauge observatia ca sanctionarea politica, mai ales prin excludere, a unor state membre ale OSCE, submineaza tocmai dialogul care este de esenta acestei organizatii. Castigurile eventuale aduse prin asemenea sanctiuni radicale, aplicate in afara unor modalitati stabilite prin consens, sunt depasite cu mult de pierderile pe care le implica.In masura in care admitem ca razboiul actual care bantuie Europa are ca miza principala redefinirea ordinii internationale si a arhitecturii de securitate cel putin

in spatiul Europei centrale si de est, putem conchide ca rolul OSCE este unul de maxima importanta. Pacea dintre Rusia si Ucraina nu se poate instaura decat in cadrul unei noi ordini mondiale. Este misiunea naturala a OSCE sa o proiecteze si sa o propuna. Cu cat o va face mai repede cu atat OSCE va fi mai eficienta in calibrarea negocierilor vizand noua ordine mondiala; negocieri care se vor purta cu marile puteri emergente de pe celelalte continente (in special din Asia).