5 May 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Kovesi a cerut Inaltei Curti sa precizeze pana la ce moment al procesului penal recunoasterea faptei duce la judecarea rapida a cauzei

Scris de: L.J. | pdf | print

26 August 2011 17:46
Vizualizari: 7073

Mult disputata lege a micii reforme mai starneste o controversa si un motiv de practica neunitara. Astfel, Procurorul General al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a cerut instantei supreme, printr-un recurs in interesul legii, sa se pronunte cu privire la momentul pana la care un inculpat poate recunoaste fapta de care este acuzat si poate solicita instantei sa se judece numai pe baza probelor aduse de procuror. Conform Procurorului General, aceasta procedura ar trebui limitata pana la momentul declansarii cercetarii judecatoresti, altfel nemaiputand fi aplicata, nemaiproducandu-si efectele.


Pe de alta parte, Laura Codruta Kovesi a sustinut, in recursul in interesul legii, ca instantele nu au aplicat unitar textul de lege care prevede aceasta modalitate simplificata de judecare, adica articolul 320 indice 1 din Codul de Procedura Penala. Astfel, unii judecatori au admis aceasta formula de a judeca si dupa momentul inceperii cercetarii judecatoresti, altii au admis-o exclusiv in faza de apel si recurs, iar alte instante au stabilit, asa cum a fost formulata si opinia Procurorului General, ca aceasta prevedere legala poate fi aplicata numai pana la momentul inceperii cercetarii judecatoresti. Iata ce a sustinut Kovesi in textul Recursului in interesul Legii:

Nici Inalta Curte nu a avut o pozitie unitara in aplicarea textului de lege

Opinia majoritara a instantelor judecatoresti este in sensul aplicarii prevederilor art.3201 din Codul de procedura penala referitoare la procedura simplificata de judecata in ipoteza in care inculpatul a recunoscut savarsirea faptei pana la momentul inceperii cercetarii judecatoresti.Astfel, s-a apreciat ca dispozitiile art.3201 din Codul de procedura penala sunt aplicabile numai in situatia in care pana la inceperea cercetarii judecatoresti inculpatul a recunoscut in totalitate faptele retinute in actul de sesizare, indiferent daca sesizarea instantei a avut loc anterior sau ulterior intrarii in vigoare a acestor prevederi legale. Acelasi punct de vedere a fost exprimat si de instantele care, sesizate cu o astfel de cerere ulterior inceperii cercetarii judecatoresti, fie au respins-o, fie au inlaturat, in caile de atac, dispozitiile mentionate ca gresit aplicate. Alte instante au extins sfera de aplicare a prevederilor art.3201 din Codul de procedura penala la cauzele aflate in curs de judecata in care s-a depasit momentul procesual al inceperii cercetarii judecatoresti, invocand in acest sens argumente diferite”.Kovesi a atras atentia ca nici macar instanta suprema nu a avut o pozitie unitara cu privire la aplicarea acestui text de lege.

Procurorul General sustine ca judecata rapida se poate face doar daca inculpatul isi recunoaste faptele pana la inceperea cercetarii judecatoresti

Laura Codruta Kovesi a opinat, in textul recursului in interesul legii promovat recent ca, “declansarea procedurii simplificate de judecata introduse prin art.3201 din Codul de procedura penala nu poate avea loc decat in fata instantei de fond si pana la inceperea cercetarii judecatoresti”. Potrivit opiniei Procurorului Generala al Romaniei, este fireasca limitarea aplicarii procedurii simplificate pana la inceperea cercetarii judecatoresti, deoarece scopul acestei proceduri este tocmai celeritatea procesului penal prin excluderea cercetarii judecatoresti clasice (care presupune administrarea tuturor probelor necesare rezolvarii cauzei de catre instanta). Ca atare, o astfel de cerere poate fi facuta la primul termen de judecata, dar si la un termen ulterior, cata vreme instanta de fond nu a inceput cercetarea judecatoreasca la prima infatisare. Anterior declansarii cercetarii judecatoresti, in cauza se desfasoara o serie de activitati premergatoare (...) se poate solicita de catre inculpat aplicarea procedurii simplificate a recunoasterii de vinovatie. Momentul de debut al cercetarii judecatoresti, pana la care se poate solicita de catre inculpat aplicarea procedurii simplificate a recunoasterii vinovatiei, este limitat de citirea actului de sesizare. In consecinta, odata depasit momentul inceperii cercetarii judecatoresti, institutia isi pierde ratiunea pentru care a fost edictata, iar cererea pentru declansarea procedurii speciale de judecata introdusa dupa acest moment procesual trebuie respinsa ca tardiv formulata.



Comentarii

# th58m date 27 August 2011 21:38 +2

lulutza, iar incerci să rezolvi integrale de gradul 3....tzundrea te visează  :D

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 30.04.2024 – Judecatoare trimisa la control psihiatric

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva