Judecătoarea Andreea David-Iancu (foto) – președinta Judecătoriei Alba-Iulia – a criticat miercuri, 27 mai 2026, campania de ură pe care guvernul lui Ilie Bolojan o continuă împotriva magistraților, cea mai recentă manifestare a acestei campanii fiind proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea salarizării unitare). 

Șefa Judecătoriei Alba-Iulia face apel la colegii de breaslă să iasă pe baricade împotriva abuzurilor puterii politice, subliniind că nu judecătorii și-au dorit salariile și pensiile pe care le au, ci acestea sunt o compensație a volumului de muncă, incompatibilităților și interdicțiilor cu care magistrații se confruntă.

Redăm postarea Andreei David-Iancu de pe Facebook:

„Ne vedem pe baricade, băieţi!

​Anticipez, cu profundă părere de rău, că acest comunicat al celor 160 de preşedinţi de judecătorii (n.r. 163 între timp), cu tot ce a avut el mai demn de spus, va fi, pentru decidenţii politici, maxim o muscă lovindu-se de geam. Nu îmi pierd speranţa, însă, că pentru opinia publică va fi mai mult decât atât.

​Am văzut, în mod constant, în ultimul an, modul în care actualul executiv s-a raportat la justiţie ca să înţelegem perfect că e o nouă fază de delegitimizare a tot ce înseamnă puterea judecătorească. Constat că am ezitat să folosesc chiar conceptul de ‘putere’. Probabil dintr-un reflex nefiresc, dobândit nu de mult timp, de a evita un cuvânt care a ajuns să fie asociat cu abuzul, după ce discursul politic l-a contaminat.

​Dar puterea judecătorească rămâne o putere. Nu noi, magistraţii, funcţionarii de pe scaunele de acum. Magistraţii de acum executăm un rol constituţional gândit în urmă cu trei secole ca reacţie la absolutism, la abuz, într-o lume care nu era liberă. Pe fondul neîncrederii democratice faţă de concentrarea politică. Poate că acum e clar că aceeași autoritate nu trebuia să facă legea, să o aplice și să judece propriile abuzuri, dar nu a fost dintotdeauna. Şi această percepţie nu are voie să se dilueze. Magistraţii de acum mai suntem şi continuarea unui proiect instituţional început de colegii noştri cu generaţii de magistraţi în urmă şi responsabili pentru cei care ne vor urma.

​Nu ne-am dorit pensii cu regim special, ci condiţii de muncă normale, aderând unui sistem care aşa a înţeles să compenseze interdicţiile şi volumul excesiv de lucru. Pretinsa problemă de echitate socială îşi putea imagina soluţii alternative în care nu era nevoie de demonizarea magistraţilor şi punerea la colţ a justiţiei. Dar ce frumos şi romantic e scenariul de victimă şi salvator!

​Nu ne dorim remuneraţii care să ne privilegieze dincolo de pregătirea profesională şi intelectuală. Dar vrem soldaţi ai independenţei şi democraţiei, pentru că – iată – sunt vremuri în care rolul de contrapondere instituţională pentru celelate puteri înseamnă să judeci şi să sancţionezi în atmosferă de asediu, să păstrezi distanţa faţă de o furie colectivă nemeritată care cere ghilotine simbolice şi să păstrezi independenţa mai ales atunci cand independenţa devine incomodă.

​Cunoscându-mi colegii, ştiu că avem asta în prezent”.