19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Mario Iogulescu – Mascarada judiciara cu sentinta prestabilita

Scris de: Avocat Florin Constantin DURGHEU | pdf | print

16 January 2023 10:16
Vizualizari: 3980

Vineri, 13 ianuarie 2023, judecatoarea MANUELA MARIA ORZATA de la Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala, a pus capat mascaradei judiciare care, din punct de vedere legal, se numeste dosarul penal in care ar trebui sa fie cercetat MARIO GINO IORGULESCU, pentru teribilul accident din data de 08.09.2019, accident in urma caruia, din pacate, si-a pierdut viata DANIEL ANDREI VICOL.



Pentru a fi bine inteles de toti oamenii de buna credinta si pentru a taia elanul detractorilor care isi varsa mania proletara in mod partizan, inca de la inceput declar faptul ca MARIO GINO IORGULESCU are cea mai mare parte din culpa pentru producerea fatidicului accident deoarece s-a suit la volan sub influenta bauturilor alcoolice, a condus autoturismul cu o viteza cu mult peste limita maxima admisa si a fortat intrarea in intersectie pe culoarea rosie a semaforului din directia lui de mers.


Nicio persoana rationala nu poate contesta aceste realitati. in egala masura, orice persoana rationala si, cu atat mai mult judecatorul investit cu solutionarea LEGALA a dosarului, ar trebui sa analizeze in mod obiectiv cauzele care au generat comportamentul lui MARIO GINO IORGULESCU.


Analizand cauzele care au declansat in dimineata zilei de 08.09.2019, comportamentul irational al lui MARIO GINO IORGULESCU, ajungem inevitabil la starea lui precara de sanatate.


Pentru ca aceasta stare de sanatate sa fie constatata nemijlocit de catre instanta de judecata, judecatoarea MANUELA MARIA ORZATA avea obligatia legala de a dispune efectuarea Expertizei Medico – Legale solicitate de apararea lui MARIO GINO IORGULESCU.


Efectuarea Expertizei Medico – Legale trebuia dispusa cel putin raportat la urmatoarele considerente :


1. Pentru ca procesul penal sa se desfasoare in conditii de legalitate trebuia sa se constate daca, din punct de vedere medical, MARIO GINO IORGULESCU are reprezentarea faptelor si a sustinerilor sale, cu alte cuvinte daca poate sta intr-un proces penal.


Incuviintarea si efectuarea Expertizei Medico Legale era si este in continuare (in faza apelului), imperios necesara, cu atat mai mult cu cat, prin Sentinta nr. 38, pronuntata la data de 01.06.2022, de catre Curtea de Apel din Milano, Sectia Penala, aceasta instanta a decis :


Nepunerea in executare a Mandatului European de Arestare nr. 93/UP/15.05.2020, emis in data de 15.05.2022, de catre Tribunalul Bucuresti, in procesul nr. 4406/3/2020 pentru infractiunea de omor si conducere sub influenta alcoolului si a Mandatului European de Arestare nr. 5/E/1931-2018/13.04.2021, emis in data de 13.04.2021 de Tribunalul Bucuresti, pentru executarea pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata prin Sentinta Penala nr. 944/20.12.2018, modificata prin Sentinta nr. 504/A/09.04.2021, a Curtii de Apel Bucuresti, pentru infractiunea de privare de libertate in mod ilegal, savarsita in Bucuresti, la data de 06.06.2016, deoarece starea psihica a lui IORGULESCU GINO MARIO este de natura sa impiedice participarea constienta la proces intr-un mod ireversibil”.


2. Am depus la dosar practica judiciara din care rezulta in mod indubitabil, nu doar faptul ca este legal, din perspectiva dispozitiilor legale incidente, ca o astfel de expertiza sa se desfasoare in afara teritoriului Romaniei, in speta, in Italia, dar exista si posibilitatea practica ca expertiza sa se desfasoare la clinica in care se afla internat clientul meu.


Pentru a nu exista absolut nicio discutie referitoare la posibilitatea si legalitatea ca o astfel de expertiza sa se desfasoare exact la clinica la care este acum internat MARIO GINO IORGULESCU, am depus la dosar, nu doar incheierea prin care Judecatoria Sectorului 2 a incuviintat, la data de 30.05.2019, efectuarea Expertizei Medico – Legale a inculpatului la clinica din Italia la care inculpatul din acel dosar era internat, dar si raspunsul INML la solicitarea instantei, precum si corespondenta ulterioara dintre instanta de judecata si INML.


Vazand ca, si in aceste conditii in care am dovedit in mod indubitabil ca este, nu doar legal, ci si posibil ca expertiza sa se desfasoare la clinica din Italia, dar, cu toate acestea, doamna judecator MANUELA MARIA ORZATA a respins aceasta proba esentiala pentru justa solutionare a dosarului, atat pentru acest motiv, cat si pentru alte motive anterioare, colegul meu, domnul avocat MIRCEA POPESCU a depus o plangere penala impotriva doamnei judecator pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu.


La termenul din 11 ianuarie 2023, termen la care colegul meu i-a adus la cunostinta faptul ca a depus plangerea penala impotriva dumneaei, doamna judecator MANUELA MARIA ORZATA nu a inteles sa se abtina, dupa cum era nu doar legal, ci si firesc, motiv pentru care domnul avocat MIRCEA POPESCU a depus cererea de recuzare.


In mod paradoxal, acelasi judecator care a respins si precedenta cerere de recuzare, respectiv domnul judecator ANDI MIHAI MALALIU, a respins si de data aceasta cererea de recuzare, cu toate ca este mai presus de orice dubiu faptul ca, un judecator impotriva caruia inculpatul sau reprezentantul sau legal a formulat o plangere penala, sub nicio forma nu mai poate judeca cu obiectivitate acel dosar.


Dovada irefutabila a lipsei de obiectivitate a doamnei judecator MANUELA MARIA ORZATA ne-a fost relevata vineri, 13 ianuarie 2023, termen la care doamna judecator, dupa ce a respins solicitarea de efectuare a unui supliment la Raportul de Expertiza Criminalistica privind dinamica producerii accidentului, a respins si solicitarea de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de omor, in infractiunea de ucidere din culpa pentru ca apoi, pe repede inainte, sa incheie asa zisa cercetare judecatoreasca care, de fapt, a fost o executie publica.


Referitor la respingerea cererii de schimbare a incadrarii juridice se impune a fi facute urmatoarele precizari :


1. Atat doctrina, cat si practica judiciara sunt in mod cvasi unanim in sensul retinerii infractiunii de ucidere din culpa, nicidecum a infractiunii de omor.


2. Cu prilejul sustinerii cererii de schimbare a incadrarii juridice, am subliniat faptul ca, cu doar doua zile inainte instanta de judecata s-a pronuntat in mod definitiv in dosarul avand ca obiect uciderea din culpa a celor doua minore pe str. Andronache din Cartierul Colentina.


Este important de subliniat faptul ca, in acel dosar, desi soferita era beata si a omorat pe trotuar doua fetite, una de 7 alta de 14 ani, fara ca acestea sa aiba absolut nicio culpa, astfel cum a avut DANIEL ANDREI VICOL care era sub influenta substantelor stupefiante in momentul in care s-a suit la volan, nu purta centura de siguranta si circula neregulamentar pe banda a doua, instanta a condamnat acea soferita pentru infractiunea de ucidere din culpa, nicidecum pentru omor.


Mai mult, in acel dosar, instanta de judecata nici macar nu a aprobat cererea de arestare preventiva iar procurorului anchetator sau instantei de judecata nici nu le-a trecut prin cap sa schimbe, ca si in cazul lui MARIO GINO IORGULESCU, incadrarea juridica din infractiunea de ucidere din culpa in infractiunea de omor.


Parca pentru a spulbera absolut orice dubiu referitor la obiectivitatea si echilibrul de care trebuia sa dea dovada, dupa ce a respins solicitarea de schimbare a incadrarii juridice, manata de aceeasi pasiune nepermisa, doamna judecator MANUELA MARIA ORZATA a dat cuvantul pe fond.


Desi i-am solicitat expres si hotarat acordarea unui termen in vederea pregatirii concluziilor pe fond, raportat la faptul ca doar din acel moment, prin respingerea cererii de schimbare a incadrarii juridice, aveam realitatea juridica definitiva in fata instantei de fond, respectiv infractiunea de omor, doamna judecator MANUELA MARIA ORZATA a respins solicitarea mea mai mult decat pertinenta si, calcand in picioare principii precum desfasurarea procesului in mod echitabil si respectarea dreptului la aparare, ne-a acordat cuvantul pe fond.


Trebuie subliniat faptul ca, pentru a-si indeplini obiectivul de a-l executa pe MARIO GINO IORGULESCU exact la termenul urmator celui la care a aflat de plangerea penala depusa impotriva ei, doamna judecator nu doar ca a calcat in picioare principii fundamentale ce reglementeaza buna desfasurare a procesului penal dar nici nu a fost impresionata de faptul ca de vreo 3 ori i-am cerut in sedinta publica sa opreasca aceasta mascarada judiciara.


In aceste conditii, desi legea ar trebui sa fie ratiunea eliberata de orice pasiune, este mai mult decat previzibil ca doamna judecator MANUELA MARIA ORZATA va izbi cu putere cu ciocanul (nedreptatii) si va pronunta o pedeapsa exemplara, in deplina concordanta cu mania proletara care i-a intunecat ratiunea.


In aceste circumstante, este evident faptul ca nici nu are rost sa-mi pierd timpul si sa-mi risipesc energia, decizia privind pedeapsa lui MARIO GINO IORGULESCU fiind luata inca de la penultimul termen, cel de miercuri, 11 ianuarie 2023, data la care doamna judecator MANUELA MARIA ORZATA a aflat de la colegul meu ca acesta a depus o plangere penala impotriva ei.


Cu toate acestea, din respect pentru profesia de avocat si, in egala masura, din respect fata de client si fata de parintii acestuia, voi formula concluzii scrise fiind convins de faptul ca, atat concluziile scrise formulate complet inutil in fata instantei de fond, precum si celelalte aparari, vor avea relevanta in fata instantei de apel.

 

 

Comentarii

# Ion date 16 January 2023 16:18 +517

Sa se ducă la pușcărie !

# Andreea date 17 January 2023 00:10 -439

Buna seara. Fiecare isi da cu parerea. In momentul cand cineva indiferent de persoana prezinta documente prin care atesta ca este bolnav, ca are tutore, ca nu se poate apara doamna judecator ar trebui sa tina cont . Justitia trebuie sa fie dreapta. Daca nu era vorba de baiatul domnului Gino Iorgulescu nu s-ar fi facut acest spectacol mediatic dar din pacate romanului ii place acest gen de show. Cu totii gresim in viata dar trebuie sa avem un proces echitabil. Da, a gresit Mario Iorgulescu dar asta nu inseamna ca a dorit moartea acelui om.

# Mitica date 17 January 2023 08:19 +365

Mario Iorgulescu este un recidivist, prieten cu interlopii din Bucuresti si care are comportament de interlop. I-a imprumutat unuia niste bani si pentru ca nu i-a returnat conform intelegerii, Mario impreuna cu membrii clanului Calu l-a batut cu tocatorul de snitele pe cel imprumutat. Imediat după ce și-a revenit din bătaie, victima s-a dus glonț la poliție și a depus o plângere penală. Acest lucru i-a speriat pe membrii clanului ”Calu” împreună cu Mario Iorgulescu si i-au oferit victimei 50.000 euro. Ce legatura are taica-su in treba asta in afara ca l-a indopat cu bani si i-a dat o educatie proasta? Acum suporta consecintele faptelor lor. Din cate stiu nu se judeca persoana Gino Iorgulescu si nici pozitia de la LPF a acestuia.

# NU NE INTERE STAREA ! date 17 January 2023 23:54 -53

Fapta este ca a bagat un om sub pamant : acolo trebuie sa fie si Mario Iorgulescu ! Daca eu ii iau gatu` si beau (inaite sau dupe, chiar nu va sti nimeni) ma face justitia scapat ? Sper ca nu ! Asadar trebuie fie omorat fie inchis pe viata , caci poate pune in pericol si pe altii , "again" . :eek:

# CT date 18 January 2023 17:00 +24

Gabriela Iorgulescu, mama lui Mario este doctor in psihologie si preda la UMF Carol Davila. De ce nu l-a putut ajuta pe junior?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.04.2024 – Pensionare la Inalta Curte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva