Fostul procuror Mihai Betelie (foto) – fondatorul Rompatent Design SRL – a acordat luni, 6 aprilie 2026, un interviu pentru Lumea Justiției, în care a avertizat antreprenorii români despre riscurile care apar în cazul în care aceștia își neglijează propriile mărci. 

Concret, fostul procuror a subliniat că nu este suficientă înregistrarea unei mărci și înnoirea ei din 10 în 10 ani, ci oamenii de afaceri trebuie să-și monitorizeze brandurile în permanență, lună de lună, pentru a se asigura că nu apar alți afaceriști (poate nu neapărat rău-voitori, ci pur și simplu neștiutori) care să facă opoziție la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) cu privire la brandurile respective. În astfel de situații, antreprenorii trebuie să introducă acțiune în anulare la OSIM, pentru rezolvarea situației. Desigur că există și varianta acțiunii în anulare în instanță, însă aceasta durează mult mai mult decât calea de atac identică în fața OSIM.

Fost prim-procuror al parchetelor de pe lângă Judecătoriile Buftea și Sector 4 (și fost adjunct al PJ Sector 1), Mihai Betelie a fost în 2010 la câteva voturi distanță să ajungă membru CSM din partea parchetelor de pe lângă judecătorii. În aceeași perioadă, magistratul era președintele Asociației Procurorilor de la Parchetele de pe lângă Judecătorii.

Redăm întregul interviu oferit de Mihai Betelie pentru Luju (vezi video):

„Mihai Betelie: Proprietatea industrială e pasiune veche de-a mea încă din facultate. Chiar și în perioada în când am fost magistrat, am lucrat foarte mult pe zona aceasta și mă pasiona. Este un domeniu foarte curat și foarte insuficient studiat și aplicat în acea vreme (anii 2000). Chiar în 2000, cred, m-am gândit să las magistratura, care îmi plăcea, și să merg în domeniul acesta. Am avut atunci o discuție cu actualul meu asociat să constituim o companie. Radu Borlan – este un om deosebit, un coleg de grupă de-al meu cu care am fondat abia în 2012 Rompatent Design.

Deci este un domeniu care m-a pasionat și o profesie de consilier în proprietate industrială pe care o practic cu mare mare dăruire și plăcere. Ne-am ocupat o perioadă de toate brandurile grupului Ziarului Financiar și Mediafax. În timp, am reușit să atragem și să avem în portofoliu companii importante din România. Deci ne ocupăm în momentul de față de peste 1.000 de branduri: Romstal, Beciul Domnesc, Crama Ceptura... Companii care contează și care își lasă cu încredere portofelul de mărci în grija noastră.

Răzvan Savaliuc: Care e diferența între o marcă propriu-zisă și o denumire de firmă? Că mulți confundăm numele unei firme cu marca în sine.

Mihai Betelie: Majoritatea antreprenorilor la început de drum, atunci când își fac o companie, sunt absolut convinși că denumirea companiei respective este suficientă și protejează pe piață – fie că discutăm de producție, fie că discutăm de companii care oferă servicii. Foarte greșit.

Denumirea companiei are rolul să deosebească compania de alte companii din domeniul lor de activitate. Marca, în schimb, are rolul să deosebească bunurile produse de o anume companie de alte bunuri produse de concurenți sau serviciile prestate de o companie față de alte servicii prestate de companii concurente. Este adevărat: uneori, denumirea companiei este identică cu brandul, cu marca respectivă. Dar dacă acele companii nu au marca înregistrată, nu sunt deloc protejate pe piață și riscă oricând ca deseori un concurent să înregistreze marca, chiar dacă este identică cu numele companiei, și la un moment dat să fie blocat în activitate și să fie nevoit să-și regândească politica, business-ul în ansamblu, în raport de propriul brand.

Răzvan Savaliuc: Hai să dăm un exemplu concret: foarte mulți posesori de crame / ferme viticole lansează multe denumiri de vinuri. Evident că pot intra în conflict cu alte nume de vinuri din țară sau din lume și atunci trebuie să ducă la OSIM și să-și înregistreze această marcă. Ce riscă un producător dacă lansează un vin cu o denumire și ajunge să intre în conflict cu un alt producător care spune: ‘Mi-ai furat marca’?

Mihai Betelie: Lucrul acesta se întâmplă foarte des atunci când companiile fac procedura aceasta de capul lor. Dacă își înregistrează o marcă care deja este pe piață pentru categoria aceasta de bunuri de vin, riscă să nu poată s-o înregistreze, să i se facă opoziție din partea celui care deține deja marca. Opoziţia este o cale de atac în procedura de înregistrare a mărcii la un moment dat, după o fază de examinare care durează cam șase luni.

Răzvan Savaliuc: Adică eu mă duc la OSIM, mă înregistrez ‘Lumea Justiției’ și mă trezesc cu opoziție.

Mihai Betelie: Da. Dacă există un brand anterior ‘Lumea Justiției’, titularul acelei mărci poate să facă opoziție.

Răzvan Savaliuc: Eu am văzut că opoziția se face și la denumiri oarecum asemănătoare, nu identice. Cum ne apărăm? Dau un exemplu: vine unul și spune: ‘Eu am luat Lumea Geografică’.

Mihai Betelie: Aceasta este o chestiune de fapt care stă în puterea examinatorului și a consultantului care face apările sau ale specialistului care este implicat în caz. Deseori se întâmplă ca chiar dacă nu sunt denumiri identice, ele să fie asemănătoare. Îți dau un exemplu: spre exemplu, brandul tău ‘Lumea Justiției’. Dacă apare mâine depus un brand ‘Lumea Juridică’, este similaritate, nu este identitate, și vei avea dreptul să te opui la acea marcă.

Răzvan Savaliuc: Mă faci să-mi amintesc de experiența proastă pe care am avut-o cu OSIM în momentul când am înregistrat ‘Lumea Justiției’. Mi-au refuzat-o: mi-au spus că sunt atâtea ‘Lumea nu-știu-cum’... Au refuzat-o pe motiv de lipsă de distinctivitate, în prima fază – ceea ce a fost o greșeală și atrebuit să mă lupt cu ei. Am venit și cu acest desen cu un personaj central și, în sfârșit, am reușit – poate mai mult datorită popularității mele, dar inițial n-au vrut să-mi înregistreze.

Mihai Betelie: Sunt cazuri punctuale în care și noi constatăm așa de 14 ani, de când sunt în profesia aceasta. Constatăm anumite scăpări.

Răzvan Savaliuc: Dau un exemplu: cineva reușește să o înregistreze și se se întâlnește cu această opoziție – este chemat să justifice de ce folosește o marcă a altuia, chiar dacă ele nu seamănă ca denumiri.

Miha Betelie: Atunci când nu seamănă, marca nouă cu siguranță se va înregistra. Dar aici este o luptă juridică între cel care face o poziție (care deține marca anterioară) și cel care și-a depus marca și care își dorește foarte tare să și-o înregistreze. Și opoziția aceasta, la rândul ei, are căi de atac (calea de atac în fața OSIM se numește ‘contestație’), iar apoi, dacă soluția nu este favorabilă sau nu convine uneia din părți, se merge în justiție.

Răzvan Savaliuc: Acum 16 ani, când am înregistrat Lumea Justiției, era simplă treaba: îmi dădea marca, denumirea era protejată și rămâneam cu ea 10 ani cel puțin. Dar acum te trezești că ți se face opoziție, că se pot înregistra mărci asemătoare sau chiar identice. Deci acum nu mai este protecția pe 10 ani. Vine unul, o înregistrează. Eu nu sunt pe fază să fac opoziția în termenul legal (care e, mai nou, pe lege, de 60 de zile) și vine unul și înregistrează tot Lumea Justiției. Iar eu în 60 de zile sunt plecat din țară. Eu nu stau să citesc tot timpul buletinul de la OSIM, ce mărci s-au mai depus acolo. Și își înregistrează respectivul o marcă identică cu a mea. Și aici mie legea mi se pare ciudată, ca să nu spun: ‘nedreaptă’. Eu am plătit niște bani statului (sunt niște taxe pe care le plătești). Vreau să mă consider protejat din momentul în care am plătit. Ar trebui să stau liniștit. Dar uite că legea permite ca în termenul ăsta de 60 de zile să vină unul pe neatenția mea sau pe faptul că am altă treabă. Vine unul și înregistrează de-al naibii, ca să-mi facă mie greutăți. Ce fac eu?

Mihai Betelie: Într-adevăr, legea s-a modificat în 2010. Până atunci, nu puteai să înregistrezi o marcă identică (OSIM îți dădea respingere la acea procedură). Din 2010, se pot înregistra mărci identice sau asemănătoare cu unele deja înregistrate.

Acum am să te contrazic un pic. Nu, tu nu pierzi protecția când ai o marcă înregistrată (că îți rămâne înregistrată: ești proprietarul ei pe 10 ani și poți să ți-o reînnoiești). Disconfortul este altul: apare altă marcă înregistrată – asemănătoare sau identică. Evident: te deranjează.

Dacă nu afli de marca nouă în timp să faci aceste căi de atac în fața OSIM și marca nouă s-a înregistrat, singura variantă este să faci o acțiune în anulare ori în fața OSIM, ori în fața instanței (competența este alternativă) și să ceri anularea acelei mărci pe motiv de rea-credință. Şi, într-adevăr, aceste acţiuni se admit.

Răzan Savaliuc: Dar să spunem că piratul ăla folosește marca și vinde. Eu cum îl opresc?

Mihai Betelie: Nu ai cum să-l oprești, câtă vreme are o cerere depusă în procedură de înregistrare. Chiar dacă ea este contestată, să zicem, cu acțiune în anulare, până nu i se anulează printr-o hotărâre judecătorească definitivă, are dreptul s-o folosească.

Răzvan Savaliuc: Mi se pare o lege nedreaptă, care permite sau încurajează pirateria. Tu cum ai proceda? Cât mă bat în instanță ca să anulez o marcă făcută pe piraterie?

Mihai Betelie: Maxim doi ani. Dacă aleg varianta să mă adresez OSIM cu acțiunea în anulare, și nu instanței de judecată, procedura e mai simplă.

Răzvan Savaliuc: Am ajuns în faza în care am câștigat. Cum recuperez prejudiciul de la cel care mi l-a creat?

Mihai Betelie: Prejudiciul nu prea poți să ți-l recuperezi, pentru că este greu cuantificabil. Nu e imposibil de obținut. Ar trebui să te adresezi instanței cu acțiune separată, în care să arăți daunele pe care le-ai suferit, să arăți reaua-credință, să arăți că discutăm de un concurent care, știind că există brandul tău, și a depus marca.

Dar să știi că se întâmplă foarte mult în viața reală, de zi cu zi, când se depun mărci și habar n-au că există o marcă asemănătoare. Am întâlnit cazuri în care se depuneau mărci asemănătoare. Nu știau, pentru că nu apelau la un specialist care să spună că marca respectivă e deja înregistrată.

Primul lucru care trebuie făcut care este vital: se face o cercetare documentară și se verifică în bază de date ale OSIM sau ale Oficiului European, să nu existe mărci identice sau asemănătoare. Dacă se găsesc, vine specialistul și evaluează riscul. Pentru că eu trebuie să mă gândesc cam cum va gândi examinatorul, dacă eu aș depune o marcă, față de acele mărci anterioare: va trece marca mea? Îi vor fi admise opozițiile, dacă vor fi făcute? Şi acolo se apreciază riscurile împreună cu clientul.

Dar vital este să facem această cercetare documentată. Dacă n-o facem, o simplă căutare pe Google nu ne ajută. Trebuie făcută în baza de date a OSIM, şi apoi, dacă discutăm de o marcă națională, și în baza Oficiului European de Proprietate Industrială.

Dacă vrem să facem o marcă europeană, trebuie să verificăm și în oficiile țărilor-membre UE. Pentru că e posibil să doresc să înregistrez o marcă europeană și să mă trezesc că există un brand în Spania sau în Franța care se poate opune mărcii mele. Când depun o marcă europeană, trebuie să fac o cercetare riguroasă în toate oficiile țărilor-membre UE, să nu am surprize. Și în momentul în care cercetarea este clară, am siguranța că o să înregistrez cu succes acel brand. Atunci când găsesc ceva asemănător, aștept.

Prin lege, (n.r. cei de la OSIM) n-au voie să pună piedici.

Răzvan Savaliuc: Mintea mea logică de jurist nu poate înțelege cum o lege (înțeleg că și europeană) poate permite ca oricine depune o marcă peste una care există să i se admită în 60 de zile marca la înregistrare, dacă nu s-a făcut opoziție. O să trăim toată viața cu consilieri de proprietate intelectuală pe statul de plată?

Mihai Betelie: Se pare că da. A fost o directivă europeană implementată și în România încă din 2010. Următoarea a fost implementată în 2020. N-avem ce să facem – trebuie să le implementăm. Legislațiile sunt asemănătoare în toate statele-membre UE.

Rațiunea a fost următoarea (și are sens): au fost studii făcute la nivelul la nivel european şi s-a constatat că în țările-membre UE sunt foarte multe mărci depuse, înregistrate, dar nefolosite. Evident că mintea umană, cât de creativă ar fi ea, totuși sunt anumite denumiri care nu sunt fanteziste și pe care anumiți antreprenori și le-ar fi dorit. Numai că nu puteau să și le înregistreze, pentru că legile în România și în statele-membre UE și chiar Regulamentul de Marcă Europeană spuneau că nu poţi să înregistrezi. Primeau refuz de înregistrare pentru că existau mărci identice înregistrate. Şi atunci s-a apreciat așa: cine are interes în a-și proteja marca după ce și-a înregistrat-o să-și monitorizeze marca.

Asta spun de ani de zile antreprenorilor: nu este suficient să ai marca înregistrată, să ai certificatul de marcă. Protecția reală o poți face doar dacă o ai monitorizată, să știi în permanență, lunar (e adevărat: cu oarece costuri) dacă apar sau nu apar mărci asemănătoare.

Răzvan Savaliuc: Cât costă un asemenea serviciu?

Mihai Betelie: Este vorba de complexitatea monitorizării. Dacă discutăm de o marcă de vinuri, spre exemplu (care are o singură clasă NISA – clasa 33), efortul de monitorizare este unul redus. Dacă discutăm de o marcă complexă (spre exemplu, de servicii IT, unde avem 4-5-6 clase), monitorizarea este mult mai laborioasă, ce necesită timp, pentru că găsești câteodată branduri asemănătoare, nu cu suprapunere exactă pe ceea ce are clientul pe marca monitorizată. Şi acolo trebuie să aloci timp mai mult. Și, evident, și onorariul este diferit.

Răzvan Savaliuc: Și nu greșești niciodată în aprecierea unei similitudini?

Mihai Betelie: Bineînțeles că greșim. Câștigăm multe dosare, dar mi s-a întâmplat și mie să am o apreciere subiectivă, eronată, de conjunctură (așa mi s-a părut, așa am văzut speța la momentul acela)...

Răzvan Savaliuc: Pe ce zonă ne putem proteja o marcă? Din ce am văzut, e un întreg cod acolo.

Mihai Betelie: Clasificarea NISA are 45 de clase NISA: 34 de bunuri și restul de servicii.

Răzvan Savaliuc: Deci nu putem o marcă s-o folosim pentru tot ce apare în lume sub o denumire. Poate o marcă auto: să-mi fac și eu marca aia tot pe auto n-am voie, dar pot s-o folosesc pe un alt domeniu de clasificare (de exemplu, în presă)?

Mihai Betelie: Poți s-o folosești, dar dacă nu e înregistrată, o folosești degeaba. În momentul în care înregistrăm o marcă, cum facem? După ce facem acea cercetare documentară, întrebăm clientul: ce bunuri sau servicii vrei să-ți protejezi? În funcție de ceea ce dorește clientul respectiv, facem acea codare în clase NISA. Adică ne ducem în clasa NISA corespunzătoare tipului de serviciu sau de produs.

Uite: Lumea Justiției – facem presă. Avem o clasă NISA 41 (‘educație, instruire, divertisment’ și clasa NISA 38 (‘telecomunicații’), pentru că Lumea Justiției se prezintă și în formatul acesta digital. Deci tu ai protecție pentru aceste clase. Nu ai protecție la Lumea Justiției, spre exemplu, pentru servicii de imobiliare. Și nici nu te interesează.

Și chiar dacă ai avea în marcă protecția pentru clasa respectivă, dacă nu folosești marca pentru bunurile sau serviciile respective, după cinci ani poți să fii decăzut. Oricine poate să-ți facă o acțiune în decădere. Ești păsuit, ești prezumat cinci ani că ai dreptul să folosești marca pentru toate bunurile sau serviciile pentru care o ai protejată, dar dacă tu n-o folosești pentru un anumit bun sau serviciu, poți să fii decăzut. Numai pentru acela.

Răzvan Savaliuc: De exemplu, avem o denumire de publicație sau de vin. Asta mă protejează și pe denumirea firmei sau și pe domeniul de internet? Și ele pot deveni branduri. Un domeniu de Internet poate deveni brand, pentru că lumea îl învață și toată ziua îl butonează.

La fel și firma: o faci și ea devine cunoscută prin numele ei. Facturezi peste tot, lumea învață despre respectiva firmă, dar ea nu este titular. Domeniul de internet și numele firmei nu sunt o marcă protejată la OSIM. Sunt cu totul altceva.

Mihai Betelie: Întotdeauna recomand celor care își fac companii să-și înregistreze și marca, denumirea companiei. Spun deseori: ‘Dar de ce? Nu mă interesează. Cine o să-mi copieze?’ Le explicăm și, în cele din urmă, înțeleg.

Pentru un domeniu de internet avem doar un drept de folosință toți utilizatorii. Ca să fim protejați și să fim siguri că ne creștem acel domeniu și nu vom avea surprize, trebuie să-l protejăm ca marcă.

Să spunem că am un domeniu de internet. Fac comerț. Nu sunt proprietar. Vine un concurent care își înregistrează marca pentru ceea ce fac eu – să zicem: comerț cu produse cosmetice. El poate apoi să se adreseze instanței de judecată și să ceară să nu mai folosesc domeniul de internet respectiv și, mai mult decât atât, să ceară transferul domeniului de la mine (care am un doar un drept de folosință) către el (care deja are un drept de proprietate, având marca înregistrată).

Deci concluzia este: înregistrați-vă atât denumirea companiei, cât și numele de domeniu!

Pe extensie (n.r. de exemplu: .ro, .com, .net etc.) nu avem protecție.

Răzvan Savaliuc: Dacă el îmi anulează în instanță dreptul meu de folosință a unui domeniu de Internet, eu mai deschid unul: în loc de ‘.ro’ în coadă, îi spun ‘.com’ sau ‘.net’ și mi-am făcut un alt domeniu imediat și mut site-ul pe noul domeniu.

Mihai Betelie: Sunt astfel de cazuri în piață. E o dispută care durează ani de zile. E un joc, dar cine are ghinionul să întâlnească astfel de competitori care urmează astfel de tactici, trebuie să aibă nervii bine încordați și să se lupte cu ei.

Răzvan Savaliuc: Cum fac să-mi protejez marca și pe domeniul internațional? Pentru că eu pot să fie o firmă micuță aici, dar mă trezesc că am supărat un colos industrial care are mult mai mulți bani decât mine și posibilitatea să angajeze avocați mai pricepuți, și să mă dai afară de pe piață. Până unde merge protecția asta?

Mihai Betelie: Dacă am o marcă înregistrată în România, o companie micuță în România, dacă am o marcă națională, este valabilă doar pe teritoriul României. În momentul în care mi-am înregistrat-o și am avut suportul unui specialist, cunoșteam dacă exista vreo marcă internațională care avea protecție și în România. Și atunci mi-am asumat riscul.

Dacă eu depun o marcă, titularul mărcii anterioare are două variante: ori îmi face opoziție, ori apreciază că nu-l deranjează prezența mea (chiar înregistrată o marcă identică și nu-mi face opoziție). Deci câteodată știu lucrul acesta.

Cât privește procedura internațională: da, pot fi companii mari, din toată lumea, care să aibă protecție nu neapărat în România (printr-o marcă națională); să aibă, să zicem, o marcă europeană care este valabilă și în România. Și care să constate că eu am o marcă națională. Dacă marca este identică, la un moment dat pot face o acțiune în anulare.

Numai că dacă a tolerat ani de zile folosirea mărcii mele și a știut că eu o folosesc, acțiunea în anulare este sortită eșecului. Ei pot să încerce. Deci sunt oarecum protejat.

Răzvan Savaliuc: Se poate anula o marcă și pe motiv de notorietate?

Mihai Betelie: Nu prea se poate înregistra.

Răzvan Savaliuc: Dau un exemplu: vreau să fac o mașină electrică și iau numele de Tesla. O înregistrez, aștept frumos 60 de zile... Poate avocații, juriștii de la Tesla dorm. Au trecut de 60 de zile și folosesc Tesla aici. Cu ce mă confrunt ca risc?

Mihai Betelie: În momentul în care am o marcă națională, eu știu de la început dacă există mărci asemănătoare. Și în momentul în care știu că nu există mărci asemănătoare, eu pot să-mi construiesc business-ul liniștit.

În momentul în care știu că există mărci asemănătoare sau chiar identice și am scăpat de opoziție și eu mi-am înregistrat marca, nu prea pot să stau liniștit, pentru că oricând mă pot trezi cu surprize. Mă pot trezi cu acțiune în anulare, mă pot trezi cu notificări prin care să mi se ceară să nu mai folosesc denumirea, mă pot trezi chiar și cu acțiuni în contrafacere (deși, având marca înregistrată, acestea nu sunt admisibile)... Adică pot fi hărțuit juridic pe bună dreptate.

De aceea, pentru că am o marcă care seamănă sau este identică cu o marcă deja înregistrată, tot timpul le recomand celor cu care interacționăm: ‘Nu vă înregistrați mărci discutabile, chiar dacă vă îndrăgostiți de acea denumire! Alegeți-vă denumiri sănătoase care pot fi înregistrate și care vă vor da siguranță ca voi să vă focusați pe business și să nu aveți grija faptului că la un moment dat, din aceste motive care țin de exteriorul business-ului, să fii nevoit să-ți faci rebranding!’ Sunt cazuri multe.

Răzvan Savaliuc: Îți mai dau un exemplu: am o marcă, am crescut-o, e valoroasă, dar ea e proprietatea unei firme. Firma intră în insolvență, nu mai merge afacerea, dar marca în sine este o valoare. Cum face cineva, dacă ajunge cu firma în insolvență (poate chiar la faliment și radiere), să mai folosească respectiva marcă?

Mihai Betelie: Nu prea poate, pentru că marca, fiind în patrimoniul companiei, este activul companiei.

Răzvan Savaliuc: Te-aș contrazice aici, pentru că știu exemple: se lichidează firmele, dar habar n-au practicienii insolvență că firma respectivă are și o marcă. Valoarea ei nu e scrisă undeva (100.000 de euro sau 100 de lei).

Se lichidează firma și marca rămâne în aer. Practicianul în insolvență n-a știut. Ce se întâmplă cu marca asta? Cum o mai pot eu folosi?

Mihai Betelie: Pot să-ți dau două tipuri de răspunsuri la întrebarea asta. Unul din perspectiva fostului procuror, un pic critic: practicianul în insolvență ar fi trebuit să știe. E obligat să le știe, să inventareze patrimoniul.

Dacă marca respectivă pur și simplu a fost uitată, compania a fost în insolvență, n-a trecut de insolvență, a intrat în faliment și a fost închisă, marca aceea la expirare cade în domeniul public. În privat, pot găsi și alte portițe, dar pe gândirea critică de fost procuror așa ceva n-ar trebui să se întâmple.

Pe gândirea de consultant în materia aceasta, aş spune că sunt portiţe.

Răzvan Savaliuc: Acum hai să trecem la valoarea unei mărci! De unde știu eu (proprietarul ei) sau altcineva că marca aia e valoroasă, în sensul că are și o sumă certă cu care aș putea s-o tranzacționez? Cum evaluăm o marcă?

Mihai Betelie: Asta e o problemă. Antreprenorii români chiar nu prea cunosc subiectul acesta.

Marca este un activ necorporal. Ea are o valoare. Ea trebuie înregistrată în contabilitate la valoarea ei de achiziție. Adică cât a costat compania ca să o obțină (taxe, onorarii şamd).

Însă valoarea mărcii crește pe măsură ce este folosită. An de an, crește cifra de afaceri? În mod proporțional, crește și valoarea mărcii. Şi la un moment dat marca aceasta trebuie evaluată, adică trebuie stabilită care este valoarea ei de piață ca activ. Această evaluare o fac numai evaluatorii ANEVAR specializați în evaluări de business. Ei sunt acreditați să facă aceste evaluări și ei stabilesc. Cea mai uzitată metodă este abordarea prin venit. În raport de această metodă, stabilesc valoarea de piață.

Însă aici trebuie să fac o remarcă importantă. Potrivit legislației românești, o marcă creată intern în companie (adică o marcă pe care și-a înregistrat-o compania) nu poate fi adusă la valoarea de piață în compania respectivă. Este o interdicție. Mult timp m-am gândit care este sensul.

De fapt, nici măcar nu este o lege; este un ordin al ministrului de Finanțe de prin 2014, care spune clar: o marcă creată intern într-o companie nu poate fi adusă la valoarea de piață în urma evaluării. Însă sunt modalități efective prin care această marcă poate fi valorificată, adică monetizată la valoarea ei reală. Se face un transfer, o cesiune de marcă către altă companie și cu prilejul acestei cesiuni, acestui transfer, se evaluează marca și se stabilește valoarea ei de piață. Surprinzător: sunt mărci în România care valoarează sute de mii de euro. Valoarea mărcii poate să crească în raport de cifra de afaceri sau poate să scadă.

Răzvan Savaliuc: Și multinaționalele astea de la noi care fac miliarde în fiecare an la noi și declară pierdere an de an, dar mărcile lor, brandurile lor sunt peste tot?

Mihai Betelie: Politica lor de evaluare este acolo, în statul în care au sediul și cu siguranță au o valoare care poate să crească sau poate să scadă.

Răzvan Savaliuc: Ce recomandări dai tu unui antreprenor care vrea să înceapă un business, are în cap o idee de denumire, scoate un produs, vrea să-i pună un nume acelui produs, chit că scoate o mobilă sau un produs alimentar, un vin? Care sunt pașii pe care trebuie să-i facă?

Mihai Betelie: Primul pas pe care trebuie să-l facă este să apeleze la mine și la încă câțiva consultanți foarte serioși care sunt pe piață în România în momentul de față. Puţini, zic eu.

Am întâlnit situații de mărci depuse de către companii sau persoane fizice total greșite. Am întâlnit mărci depuse cu suportul specialiștilor. Pentru că atunci când are un mandatar, apare acolo, în fila mărcii, mențiunea respectivă.

Am întâlnit mărci greșite total. Sunt branduri mari din comerț în România care au mărcile total greșite și merg așa de la an la an. Pe unii i-am atenționat, dar n-au reacționat.

Deci să verifice riguros denumirea, să o înregistreze corect, să apeleze la un specialist și s-o înregistreze corect pentru bunurile sau serviciile pe care le lansează.

Apoi, cel mai important: să-și monitorizeze marca. Nu are bani ca să externalizeze serviciul? Să apeleze intern la un jurist sau cineva mai isteț din companie care să urmărească aceste buletine zilnice ale OSIM-ului sau ale Oficiului European și, în cazul în care constată că s-a depus ceva asemănător, să facă opoziție. Evident: să apeleze la specialiști, că n-au cum s-o facă de capul lor. Alte variante nu prea sunt”.