Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu (foto 1), a trecut razant pe langa un dosar de abuz in serviciu. Vorbim despre o cauza in care bugetul statului ar fi fost prejudiciat cu 10 miliarde lei.

Totul a inceput la 4 martie 2020, cand Aurelian Badulescu (foto 2) – pe atunci viceprimar general al Bucurestilor – i-a facut lui Citu plangere penala la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, acuzandu-l de abuz in serviciu din cauza ca nu catadicsise sa puna in acord legislatia cu o decizie pronuntata de catre Curtea Constitutionala a Romaniei.

Ne referim la Decizia 581/2019, prin care CCR a constatat neconstitutionalitatea art. 213 alin. 8 din Codul de procedura fiscala.

Redam mai intai alineatele 7 si 8 ale articolului 213 CPF:

„(7) In situatia in care masurile asiguratorii au fost luate inainte de emiterea titlului de creanta acestea inceteaza daca titlul de creanta nu a fost emis si comunicat in termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse masurile asiguratorii. In cazuri exceptionale, acest termen poate fi prelungit pana la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligatia sa emita decizia de ridicare a masurilor asiguratorii in termen de cel mult doua zile de la implinirea termenului de 6 luni sau un an, dupa caz, iar in cazul popririi asiguratorii sa elibereze garantia.

(8) Prin exceptie de la prevederile alin. (7), in situatia in care au fost instituite masuri asiguratorii si au fost sesizate organele de urmarire penala potrivit legii, masurile asiguratorii subzista pana la data solutionarii cauzei de catre organele de urmarire penala sau de instanta de judecata. Dupa comunicarea solutiei date de catre organele de urmarire penala sau hotararii judecatoresti, in cazul in care masurile asiguratorii instituite de catre organul fiscal competent nu se transforma in masuri executorii potrivit legii, acestea se ridica de catre organul care le-a dispus”.

Pe Citu l-a durut in cot de CCR

In esenta, instanta de contencios constitutional a stabilit ca dispunerea masurilor asiguratorii se realizeaza de catre procuror (in cursul procesului penal), iar nu de catre organele fiscale (in procedura administrativa, cu mentinerea valabilitatii lor pe parcursul procesului penal). De asemenea, CCR a constatat ca nu este prevazut un termen pana la care aceste masuri isi produc efecte in timp. In acelasi sens, CCR a scris in Decizia 581/2019 ca „revine legiuitorului sa identifice mecanismele procedurale adecvate prin care sa fie respectate exigentele statului de drept care impun adoptarea unui cadru legislativ integrat de natura sa permita aplicarea efectiva si eficienta a dispozitiilor legale, astfel incat drepturile si/sau masurile prevazute sa nu fie teoretice si iluzorii”.

La randul lui, Aurelian Badulescu, in plangerea penala depusa la PICCJ (pe care o veti citi integral la sfarsitul articolului), reclama faptul ca Florin Citu a lasat cu nonsalanta sa treaca cele 45 de zile in care ar fi trebuit ca legislatia sa fie pusa in acord cu decizia CCR. In consecinta, art. 213 alin. 8 din Codul de procedura fiscala a incetat sa-si produca efectele, dupa expirarea celor 45 de zile prevazute de Constitutie. Urmarile au constat in producerea unui prejudiciu de 10 miliarde lei la bugetul statului, in conditiile in care toate sechestrele au fost ridicate ca urmare a nepunerii in acord cu legea a deciziei CCR.

PICCJ n-a vazut nimic in neregula

La 14 aprilie 2020, procuroarea Gabriela Zlata de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a clasat plangerea lui Badulescu in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedura penala: „fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege”. In esenta, procuroarea Zlata si-a motivat clasarea prin faptul ca obligatia legiuitorului (fie el primar – Parlamentul – sau delegat – Guvernul) de a armoniza legislatia cu deciziile CCR este o obligatie strict politica, membrii Parlamentului sau ai Guvernului neputand fi constransi sa legifereze intr-un sens sau in altul. „Drept urmare, pasivitatea membrilor legislativului sau executivului poate atrage, cel mult, sanctiuni de ordin moral-politic si nu de natura juridica”, a continuat Gabriela Zlata.

De asemenea, procuroarea a aratat ca oricum Ministerul de Finante incepuse deja demersurile pentru modificarea legislatiei, solicitand in acest sens un punct de vedere din partea Parchetului General.

In plus, Zlata a aratat ca, in ciuda aparentului vid legislativ creat de Decizia CCR nr. 581/2019, inca pot fi urmati anumiti pasi procedurali.

Fireste ca Aurelian Badulescu a urmat calea ierarhica, atacand ordonanta de clasare la sefa directa a Gabrielei Zlata. Ne referim la procuroarea Adriana-Denisa Cristodor, sefa Sectiei de urmarire penala si criminalistica (SUPC) din PICCJ. Aceasta a mentinut clasarea, prin ordonanta nr. 24/II/2/2020 din 14 mai 2020.

Vazand ca nu are castig de cauza la nivelul parchetului, viceprimarul Badulescu s-a adresat Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Nici de aici nu a primit o veste buna: vineri, 30 octombrie 2020, judecatoarea ICCJ Oana Burnel a respins ca inadmisibila plangerea politicianului PSD. Motivul privind inadmisibilitatea il gasim in ordonanta sefei SUPC Adriana Cristodor – si anume: faptul ca Aurelian Badulescu nu a putut dovedi un „interes legitim propriu, concret si actual” in a contesta clasarea.

Iata mai intai minuta hotararii nr. 449/2020 pronuntate de judecatoarea suprema Oana Burnel (dosar nr. 1362/1/2020):

„Respinge, ca inadmisibila, plangerea formulata de petentul Badulescu Aurelian impotriva solutiei de clasare dispusa prin ordonanta din data de 14 aprilie 2020, emisa in dosarul nr.43/P/2020 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala si criminalistica. Obliga petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat. Definitiva. Pronuntata in camera de consiliu, astazi, 30 octombrie 2020”.

Prezentam principalul pasaj din plangerea penala a lui Aurelian Badulescu:

„In fapt, in 21 ianuarie, Curtea Constitutionala a publicat decizia 581 din 1 octombrie 2019 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, in redactarea anterioara modificarii prin Ordonanta Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, precum si ale art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 30/2017, care stabilea ca in situatia in care au fost instituite masuri asiguratorii si au fost sesizate organele de urmarire penala potrivit legii, masurile asiguratorii subzistau pana la data solutionarii cauzei de catre organele de urmarire penala sau de instanta de judecata.

Curtea Constitutionala a stabilit prin decizia mai sus mentionata ca dispunerea masurilor asiguratorii se realizeaza de procuror in cursul procesului penal si nu de organele fiscale in procedura administrativa cu mentinerea valabilitatii lor pe parcursul procesului penal, stabilind totodata ca nu este prevazut un termen pana la care aceste masuri isi produc efecte in timp.

In acelasi sens, Curtea Constitutionala a mai stabilit ca „revine legiuitorului sa identifice mecanismele procedurale adecvate prin care sa fie respectate exigentele statului de drept” si care sa asigure ca drepturile si/sau masurile prevazute nu sunt „teoretice si iluzorii”.

Conform art. 147 alin.(1) din Constitutia Romaniei‚ „Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”.

In mod similar, conform articolului nr. 31 alin.(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

De asemenea, potrivit articolului 31 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constatat neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie. Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor (articolul 147 alin.4 din Constitutia Romaniei).

Termenul in care prevederile legislative mai sus mentionate puteau fi modificate se implineste in data de 6.03.2020, iar in situatia in care nici Parlamentul si nici Guvernul – la initiativa Ministerului Finantelor, ministerul de resort responsabil – nu au corectat prevederile legislative declarate neconstitutionale, masurile dispuse vor fi ridicate.

Avand in vedere faptul ca pana in prezent, din informatiile existente in mediul online, sunt impuse masuri asiguratorii de aproximativ 10 miliarde de lei, in situatia in care prevederile legislative nu sunt puse de acord cu Decizia Curtii Constitutionale, masurile asiguratorii nu vor mai putea produce niciun efect, sumele de bani urmand a fi restituite catre persoanele cu privire la care au fost instituite aceste masuri.

In raport de situatia de fapt mai sus prezentata, apreciez ca numitul Florin Citu se face vinovat de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, fapta prevazuta si pedepsita de dispozitiile art. 297 Cod Penal, in modalitatea in care in exercitarea atributiilor de serviciu acesta nu indeplineste un act ce intra in atributiile sale si prin acesta a cauzat o paguba de aproximativ 10 miliarde de lei bugetului statului.

In conditiile in care de la momentul publicarii in Monitorul Oficial a Deciziei Curtii Constitutionale si pana in prezent, numitul Florin Citu, in calitate de Ministru al Finantelor, nu a intreprins nici o masura de sesizare a Guvernului cu privire la modificarile legislative care se impun, acesta se face vinovat de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, solicitandu-va tragerea la raspundere penala si obligarea la plata prejudiciului generat de faptele sale”.

Redam cel mai important fragment din ordonanta de clasare nr. 43/P/2020:

„Examinand sesizarea penala prin prisma normelor legale incidente, apreciez ca fapta sesizata de Badulescu Aurelian nu se circumscrie continutului normativ al infractiunii de abuz in serviciu prev. de art. 297 alin. 1 din Codul penal si nici al altei fapte ilicite.

Conform prevederilor art. 147 alin. 1 din Legea fundamentala: 'Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept'.

In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Art. 147 alin. 4 din Constitutie stipuleaza ca 'Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor'.

Aceasta prevedere este reluata prin dispozitiile art. 31 alin. I din Legea nr. 47/1992.

Potrivit prevederilor mai sus invocate, competenta de a revizui normele legislative declarate neconstitutionale, in conformitate cu dispozitiile date de Curtea Constitutionala prin deciziile emise, revine Parlamentului sau Guvernului, dupa caz.

In legatura cu acest aspect, se constata ca legislatia actuala nu reglementeaza un mecanism de punere in executare a deciziilor Curtii Constitutionale si nici nu prevede sanctiuni pentru nerespectarea deciziilor instantei de contencios constitutional; singura consecinta juridica reglernentata de Constitutie, in ipoteza in care legiuitorul nu pune in acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei in termenul de 45 de zile, este aceea ca, la expirarea termenului, textul constatat ca fiind neconstitutional isi inceteaza efectele juridice.

Cu alte cuvinte, in situatia in care in deciziile Curtii Constitutionale este mentionata obligatia legiuitorului de a armoniza dispozitiile neconstitutionale cu cele ale Constitutiei Romaniei, aceasta obligatie este una de natura politica, membrii Parlamentului sau ai Guvernului neputand fi obligati prin forta de constrangere a statului sa legifereze. Drept urmare, pasivitatea membrilor legislativului sau executivului poate atrage, cel mult, sanctiuni de ordin moral-politic si nu de natura juridica.

In practica ultimilor ani, s-a constatat ca promptitudinea reactiei legiuitorului primar sau delegat in vederea modificarilor prevederilor legale declarate neconstitutionale in acord cu Legea fundamentala conform deciziilor instantei de contencios constitutional tine in proportie covarsitoare de comportamentul constitutional loial al autoritatilor implicate.

Pe de alta parte, este de remarcat ca organele fiscale pot dispune in continuare masuri asiguratorii in baza dispozitiilor art. 213 alin. 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, masurile fiind valabile pentru o perioada de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pana la un an, termen rezonabil pentru a asigura trecerea de la procedura administrativ-fiscala la procedura reglementata de Codul de procedura penala, in situatiile in care au fost sesizate organele de urmarire penala.

Este de retinut ca in cazul anumitor infractiuni care fac obiectul sesizarilor penale formulate de ANAF si prin care s-a cauzat prejudiciu la bugetul consolidat al statului, luarea masurilor asiguratorii de catre organele de urmarire penala este obligatorie, astfel ca masurile asiguratorii luate de organele fiscale au un caracter strict tranzitoriu.

Referitor la efectele Deciziei Curtii Constitutionale asupra masurilor asiguratorii dispuse de organele fiscale in contextul in care legiuitorul nu a corectat prevederile declarate ca fiind neconstitutionale, ANAF a comunicat, la data de 04.03.2020, ca 'masurile ce decurg din aplicarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 581/2019 au fost avute in vedere la elaborarea Legii nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020 (n.n. publicata in Monitorul Oficial din data de 06.01.2020), acestea neavand un impact semnificativ'.

De altfel, Ministerul Finantelor Publice a facut demersuri in vederea initierii modificarii legislative a dispozitiilor art. 213 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, ca urmare a Deciziei nr. 581/2019 a Curtii Constitutionale, sens in care, in luna februarie 2020, a solicitat un punct de vedere Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie referitor la intervalul de timp necesar organelor judiciare pentru a analiza sesizarile organelor fiscale si de a decide cu privire la luarea masurilor asiguratorii conform normelor de procedura penala, in cazurile in care organele fiscale au dispus masuri asiguratorii in baza Codului de procedura fiscala.

In contextul celor mai sus expuse, fiind evidenta incidenta dispozitiilor art. 16 lit. b din Codul de procedura penala, procesul penal nu a mai fost declansat prin inceperea urmaririi penale in rem, urrnand a se dispune clasarea cauzei”.

* Cititi aici plangerea penala depusa de Aurelian Badulescu

* Cititi aici ordonanta de clasare

* Cititi aici ordonanta de respingere a plangerii impotriva clasarii